Punct. Şi de la capăt

Dacă pentru unii începuturile coincid cu zilele alea când mugurii pocnesc pe crengile scăpate de ger, pentru noi, băieţii din Gura Humorului, începuturile se topesc sub tălpile încinse de jarul horelor bătute la ceas de toamnă, când vara intră în moarte clinică şi ziua îşi deapănă amintirile cu fete şi bluziţe galbene ca gutuile.

Nu ţin neapărat să fiu crezut, până la urmă confesiunea poate fi şi un dar pervers pe care l-am primit în ziua în care am înţeles că minciunile te pot scoate din belea, dar dacă tot m-am pornit, eu zic c-ar fi păcat să-mi dau cuvântul aşa, în răspăr, numai ca să fiu la modă cu punkiştii. După cum spuneam, am fost alături de băieţi încă de la primul antrenament, şi nu în calitate de dactilograf, ci de pălmaş hărţuit de un cronometru ce bâzâia intermitent, din  grija neţărmurită a lui Ştefăniţă. Mda, lasă, amice, te prind eu în ofsaid… Ce să spun? Am făcut faţă, dar m-a durut inima, căci n-a fost uşor să alergi precum gazela printre fetele din parc, care ne priveau oftând admirativ. Cred. Sper.

Aşa a început sezonul. Cu soare şi sudoare. Dar să lăsăm lacrimile. Astea sunt făcute doar ca să impresionezi ANAF-ul, nu să înmoaie inimi. Ţintarul ne-a hărăzit un început de campionat cu două deplasări consecutive: una la Bucureşti, cealaltă la Arad. Ce să facem? Să ne punem rău cu boierul? Nu! Ne-am făcut bagajele, ne-am fixat protezele şi ne-am prezentat frumos, înşiraţi ca mărgelele de chihlimbar, pe terenul Griviţei, clubul al cărui istorie se confundă cel mai adesea cu cea a rugby-ului românesc.

Zi frumoasă. Cald. Bine, am uitat să vă spun că, în subsidiar, aveam două probleme de rezolvat: una în Centrul Vechi al capitalei, unde trebuia să ne oblojim gâturile cu ceaiuri din alea ce fac spumă, iar cealaltă să trimitem gânduri de bine prietenului nostru de la Paris, care avea şi el meci a doua zi. Acum, na, fiind oameni cu slăbiciuni minore, dar cu idealuri poetice, am mai spart şi câte o vitrină cu nasurile noastre lungi, încercând să prindem mişcările lebedelor ce băteau din aripi, neajutorate. Vorba aia, „What happens in Vegas, stay in Vegas”… Până la urmă le-am lăsat în grija altora (era să spun în plata Domnului), că noi aveam oleacă de treabă, şi ne-am întors la hotel fredonând câte o melodie la alegere, de făcea microbuzul zigzaguri la Piaţa Romană mai ceva decât Alberto Tomba la slalom uriaş.

Duminică, ora 10:30. Ziua meciului. Cald, gazon perfect, vreme bună şi bâzâit de motoare în vestiare. Creme, bandaje, foarfeci şi priviri încrâncenate. N-o să dau din casă şi n-o să spun ce vorbirăm noi acolo, că nu-i frumos, dar am făcut să vibreze şinele griviţene urlând din toţi rărunchii parola ce urma să ne elibereze de sub chingile aşteptării: Humorul!

Debutul meciului a fost unul special, aşa cum special a fost şi Cătălin Becheanu, un copil frumos al Griviţei pe care l-am cunoscut personal şi al cărui viitor a fost curmat de un camionagiu. Minutul de reculegere a fost aplaudat de toată lumea, fapt ce m-a făcut să cred că peste toate aceste bătălii sportive, care ne înfrumuseţează viaţa şi ne astâmpără dorinţa ancestrală de a cuceri, cel mai important lucru e să laşi ceva în urma ta, fie şi vremelnic. Cătăline, ne aplecăm în faţa suferinţei pe care ai provocat-o în inimile celor care te-au cunoscut, oriunde te-ai afla!

Am început bine. Nu bine. Foarte bine. Nu mă judecaţi prea aspru, e greu să cuantifici timpul când eşti cu aparatul la ochi, cert că în primele 15 minute am fost acolo, la câţiva metri de buturile lor. Ba mai mult, puteam să şi concretizăm pe tabela de marcaj, dacă alegeam s-o dăm la beţe, dar asta a fost. Meciul s-a mai echilibrat apoi, iar la finalul primei reprize Griviţa conducea cu 12-7, noi beneficiind de un eseu de penalitate, în urma unei pătrunderi a lui Mihnea Pînzaru, oprit neregulamentar la câţiva metri de terenul de ţintă. Repriza a doua s-a calat perfect pe ceea ce a caracterizat această partidă încă de la fluierul de început: meciul de uzură. Griviţenii au ştiut să deschidă mai bine pe flancuri, au schimbat linia întâi şi au ridicat scorul la 33-7, în timp ce o parte dintre băieţii noştri au fost nevoiţi să se retragă de pe teren, în urma unor accidentări. S-au mai călcat nişte glezne, s-au mai schimbat câteva numere de telefon şi s-au mai aruncat priviri ameninţătoare, dar una peste alta, finalul meciului a generat din nou un val de emoţie, griviţenii dedicând această victorie fostului lor coleg de echipă. Pe scurt, o victorie meritată, cu menţiunea că, dacă am fi condus în urma transformărilor loviturilor de pedeapsă cu 3-0,6-0 sau 9-0, poate altfel ar fi stat lucrurile. Dar mai bine să auzim ce spune pilierul Bogdan Palamariu, schimbat la pauză în urma unei accidentări la gleznă:

— A fost un meci bun, în principiu, dar cu unele greşeli pe care nu trebuia să le facem. În primul rând, n-am reuşit să concretizăm nicio fază, chiar dacă am ajuns în „cinci-ul” lor, şi nici măcar loviturile de pedeapsă, dacă ne hotăram să le dăm la beţe. Trei puncte cu trei puncte, se adunau… Prima repriză a fost un joc de mare uzură, cu foarte multe spontane şi contestări, dar cum am mai spus, nu s-a ajuns la marcări. Din păcate, degeaba am „dat” în ei dacă nu am reuşit să marcăm. Chiar dacă diferenţa de scor e mare, felul în care am jucat ne dă speranţa că următoarele vor fi mai bune. Schimbările şi accidentările, din păcate şi-au lăsat amprenta asupra jocului nostru

L-am întrebat şi pe Mitică Ştefăroi despre cum a văzut el meciul:

— A fost un meci destul de bun, ţinând cont de condiţiile în care echipa a fost măcinată de accidentări, chiar dacă nu foarte grave, mai ales în prima repriza când am respectat cam tot ceea ce ne-am propus. Puteam chiar să conducem, dacă ne decideam s-o dăm la beţe. Intram la pauză cu un avantaj, iar când ai avantaj te ţii de chestia asta, nu-şi mai permiţi să faci greşeli. În repriza a doua s-au făcut nişte schimbări, au mai fost câteva accidentări, iar asta ne-a făcut să cedăm fizic. Mă gândesc chiar şi la cele două eseuri ale lor care, sincer vorbind, nu prea au fost muncite de ei, ci au picat mai mult în urma unor greşeli de-ale noastre.

— Mie mi s-a părut că a fost un meci cu destule nuanţe mai dure, deşi poate e improprie exprimarea, ce crezi?

— Pentru mine, fiecare meci e aşa, mai agresiv (râde), pentru că trebuie să joci. Rugby e rugby, nu e şah, care-i mai bun, câştigă. Au fost mai buni. În ceea ce ne priveşte, cred că trebuie să mai lucrăm la condiţia fizică, să jucăm în viteză şi să luăm deciziile cele mai bune, atunci când trebuie luate. Asta este. Ştii cum e? Sunt înfrângeri care te trezesc la realitate şi cred că băieţii au învăţat astăzi ceva, iar la Arad  să mergem să câştigăm, să ţinem capul sus, să fim motivaţi şi să ne fie mai uşor acasă, când avem meci cu Suceava. Tot timpul la Bucureşti a fost greu şi va fi greu pentru că majoritatea jucătorilor din Superligă vin aici, după ce-şi fac treaba la echipele lor.

— Urmează deplasarea de la Arad. Comparăm Griviţa cu Aradul?

— Sub nicio formă! Niciun meci nu seamănă unul cu altul. O să ne pregătim pentru meciul cu Arad, o să dăm tot ce avem mai bun în noi, pentru că ne dorim foarte mult să câştigăm după înfrângerea de azi, iar săptămâna viitoare o să vedem ce am îmbunătăţit şi sperăm să progresăm de la un meci la altul.

Am părăsit Bucureştiul uitând-mă la băieţii ăştia cum îşi ignorau suferinţele fizice, râzând de golanii care le aruncau priviri dubioase şi care şi-ar fi dorit să-şi vadă şişurile ruginite în ei — nu-i aşa Andrei? —, şi m-am trezit pustiit de inspiraţie. Nu mi se părea corect ca dintre toţi membrii haitei, numai eu şi nea Gigi, şoferul, să nu ne plângem de vreun os tocit sau de vreo articulaţie forţată, dar ştiţi cum e, cineva trebuie să-şi asume şi astfel de nedreptăţi. Cine ştie când ne-o paşte şi pe noi vreo durere de măsele sau un junghi la lingurică, viaţa e plină de surprize. Până una-alta, să luăm ce a fost bine făcut în acest meci, să îndreptăm ce avem de îndreptat şi să privim înainte cu dorinţa de a fi mai buni decât am fost ieri. Sună un pic a maximă socialistă, dar nu mi-o luaţi în nume de rău, tocmai m-a luat o durere de măsele…

Lotul deplasat la meciul cu Griviţa:
Iulian Cîtea, Vieru Gaina Andrei Bogdan, Bogdan Palamariu, Bogdan Rusu, Ştefăniţă Rusu, Mihnea Pînzaru, Cosmin Miroş, Peter Chiriac, Ilie Lupu, Sergiu Michiduţă, Mihai Oanea, Dumitru Ştefăroi, Liviu Costan, Bogdan Manoliu, Cosmin Daraban, Ionuţ Coca, Ovidiu Croitoru, Robert David, Andrei Hanuseac, Bogdan Petrişor, Bogdan Matei, Mihai Coca.

P.S. Să ştiţi, dragi griviţeni, că în Bucovina avem murături bune şi apă caldă la robinet 🙂

(In memoriam, Cătălin Becheanu)

Reclame

Un gând despre &8222;Punct. Şi de la capăt&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.