Vai via!

Miturile sunt făcute ca să fie măsluite. Fără discuţii. Nu ne interesează cauza şi cu atât mai puţin scopul acestor genuri de manipulări în masă, ci mai degrabă ideea în sine. Nouă nu ne e teamă să dăm cu radiera unde nu ne convine şi să scriem pe răboj ce ne place să auzim. Că au fost sau n-au fost fix trei sute la Termopile, cui ce-i pasă, ca să citez poetul naţional, important e c-a rămas mitul, de aceea n-am nici cea mai mică urmă de regret dacă o să spun că mitul nostru  e mai darnic, mai plin de voie bună. Ce tot îi tragem cu 300 ? 600 ! Să fie, vorba aia, belşug, tată ! Da… Şase sute de kilometri. Atât au despărţit urbea noastră de Aradul unde şi acum bântuie sirena  trenurilor  de la care sustrăgeam sigilii de plumb când eram copii.

Zi de meci. Plafon încărcat de nori, vreme rece şi supărată pe noi, ăştia care ne lăsaserăm huţulii priponiţi  în depourile arădene. Am început în forţă. Nici n-aveam cum altfel. Strânsesem în noi prea multă nerăbdare şi dorinţă de a încărca drumul către casă cu lauri, câte unul pentru fiecare kilometru. Aşa se face că în minutul 4 ratăm o lovitură de pedeapsă. Nu ne-am dat seama atunci că avea să ne usture, eram pe cai mari, şi nici măcar pentru o secundă nu ne-am gândit că jocul ne va scăpa printre degete, dar uite că soarta îţi poate juca feste. Şi ştiţi de ce ? Pentru că arădenii n-au ratat când au dat-o la beţe. Am zis că nu e totul pierdut şi am intrat din nou peste ei cu coase şi cu furci. Rezultatul ? Conduceam la pauză cu 5-3, urmare a unei încercări reuşite de Michiduţă.

E greu să scrii despre un meci pe care l-ai pierdut cu 15-5, după ce ai condus cu 5-3, după ce ai dominat pe grămadă şi după ce ai o încercare anulată, la toate astea adăugându-se şi punctele pe care le puteai concretiza, e greu, dar nu imposibil. Secretul e să nu priveşti în urmă cu mânie, să alungi frustrarea şi să te pregăteşti de ceea ce urmează. Ce urmează ? Ei bine, da, meciul de acasă cu Suceava !

Îmi vin în minte multe mituri legate de luptele astea dintre fârtaţi, ca să nu ne îndepărtăm de la subiect. Mă opresc la cel al Romei, nu doar pentru că e cel mai cunoscut, ci pentru că e mai aproape de ceea ce se va întâmpla duminică pe Stadionul Tineretului (căruia mie îmi place să-l dezmierd Estadio Da Luz), acasă, la Gura Humorului. Da, vor veni fraţii noştri pe care i-am îmbrăţişat când am văzut că ne-au răzbunat, bătându-i pe griviţeni la Suceava… Îi vom întâmpina cu căldură, cu dragoste şi cu respect, în mod sigur vom încinge după meci grătarele şi vom face poze unii lângă ceilalţi, amestecaţi, aşa cum amestecat ne e şi sângele. Ne vom strânge mâinile mai apoi şi ne vom promite că ne vom lua revanşa în retur, indiferent de scor, dar vom intra în iarbă cu huţulii noştri înspumaţi şi dornici de a mesteca laurii primei victorii, de aceea, dragii noştri fraţi suceveni, să nu ne-o luaţi în nume de rău, căci vă iubim şi vă preţuim, dar duminică noi vom fi cei care vor întemeia Roma !

Roma de la Gura Humorului !

Vai via !