Epidemia de neîncredere

Un text de Gabriela Popescu.

Într-o vreme, nu demult, prin martie 2020, părea că toți ne redescoperim… Redescopeream bucuria de a trăi, viața la țară, familia, zâmbetul, importanța lucrurilor mici și tot ce vreți voi. Apoi ne-a lovit ceva în moalele capului și ne-am dat brusc seama că ”eram fericiți și nu știam”.  Că s-a tot vehiculat prin social media…

Multe luni mai târziu ne regăsim în același scenariu sumbru, în același film de căcat care pare a ne opri din drum.

Neîncrederea în viitor. Asta a sădit pandemia, amărîta asta de pandemie, căreia nu-i putem pune un deadline, un punct cert în viitor când știm sigur că se va sfârși.

Mă uit în jur și-mi pare că s-a oprit timpul in loc. La început părea că avem prea mult timp: ce-om face, Doamne, cu atâta timp?

Acum nu-l mai avem. Pentru că vrem tot; și vrem azi.

Am uitat să avem încredere. Nu că am fi știut prea tare vreodată. Simt că și puținul pe care-l aveam, l-am dat la spate anul ăsta, fără regret, ba chiar cu mândrie, fără teamă și cu un curaj nemaintâlnit.

Nu mai avem incredere în oameni. Orice ne trezește suspiciune. O simplă privire. O informație lipsă dintr-un puzzle…

Și-am devenit răi, iute și apăsat. Nimic nu ne mai mulțumește. Și-atunci am căpătat dintr-o dată curaj, căci nu-i așa? Noi merităm tot. Am căpătat curajul să împroșcăm cu noroi. Și să arătăm cu degetul. Am primit peste noapte un drept: dreptul de a-i judeca pe ceilalți, mai aspru ca până acum și mai aspru decât pe noi înșine.

Mă uit în jur și e plin de neîncredere.

Cândva, ne zâmbeam unii altora cu sinceritate. Ne priveam în ochi și ne bucuram de unii de alții. Acum suntem animale de pradă. Abia așteptăm să găsim victima potrivită, țapul ispășitor pentru toate nemulțumirile și frustrările noastre căpătate de-a lungul anilor și să-i sărim la gât.

Social media ne-a deschis o ușă. O ușă de comunicare cu cei dragi, cu oameni care împart aceleași păreri ca noi, cu care împărțim pasiuni comune.

Din păcate, tot social media ne-a oferit și o invitație otrăvită:  aceea de putea intra cu bocancii în viața celuilalt, de după tastatură. Ne dăm cu părerea despre lucruri pe care nu le stăpânim și-i judecăm pe toți cei care nu ne împărtășesc opiniile, pentru a ne simți bine cu noi înșine, pentru a ne potoli setea de sânge.

O epidemie de încredere, de asta avem nevoie, oameni buni! Și poate atunci vom începe să vedem viața cu ochi mai blânzi și mai calzi, așa cum o făceam cândva, demult, în vremuri ce parcă au apus prea repede.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.