Amu o dată toți ca brazii!


Există în Turul Italiei, care se termină duminică, o anumită etapă în care cicliștii ajung pe cel mai înalt pisc al turului. Acel munte poartă supranumele de Cima Coppi. Ei bine, dacă ar fi să fac o comparație, pentru noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului, Cima Coppi a fost mereu Știința Petroșani. Probabil că va fi și de acum înainte, habar n-am, cert e că de la an la an urcăm spre vârf câte un kilometru. Că-l vom cuceri sau nu vreodată, e altă poveste, pe noi oricum ne interesează mai mult calea decât statistica.

Stăteam bine mental după cele două victorii consecutive în fața Aradului și celor de la Alba Iulia, jucam acasă și aveam de partea noastră avantajul aerului tare de pe malul Moldovei, dar nu ne-am permis să ne pierdem capul. Primeam vizita Științei Petroșani, campioana en titre, o echipă extrem de solidă și experimentată care venea la Gura Humorului cu un singur scop: să câștige, prin urmare am intrat în stare de alertă. Trebuia să fim pragmatici, să profităm de greșelile lor și să ne apărăm cât mai bine.

Le-am spus celor doi jucători de la Petroșani, care trăgeau din țigară în afara stadionului (stați liniștiți băieți, nu dăm nume), că de-aș fi știut hotelul unde au fost cazați, le-aș fi cântat toată noaptea ”O sole mio”, numai așa, de dragul muzicii, nu că aș fi vrut să-i obosesc, dar cum nu li s-a arătat să se bucure de vocea mea, au dormit tun.

Să spun că meciul a fost extrem de disputat, poate părea ciudat, dacă privim rezultatul; să spun că Petroșani a câștigat ușor, iar ar fi ciudat, pentru că lucrurile n-au stat chiar așa, prin urmare să deschidem ceaslovul cu statistici și să le puricăm oleacă.

Scorul a fost deschis de către oaspeți printr-un eseu marcat destul de repede, dar am revenit în cărți printr-un drop-gol executat de Alin Conache: 3-5. Am mai ratat două lovituri de pedeapsă și un drop-gol, după care scorul a luat proporții prin eseul marcat pe contraatac de către oaspeți: 3-10. Până la finalul primei reprize, petroșenenii mai marchează un eseu și mai punctează o dată: 3-17.

Repriza a doua ne prinde pe călcâie și mai încasăm două eseuri transformate: 3-31. Nu, nu era a bună. Duhnea a umilință, iar nouă nu ne plac glumele proaste. ”Amu o dată toți ca brazii!” răsună în timpane strigătul de luptă pe care l-am adoptat la Alba Iulia. Șî ca brazii am fost! Reușim un eseu prin Vaman și o transformare prin Conache: 10-31, dar băietanii ăștia din Vale ne mai nimeresc o dată buturile și scorul devine 10-34. Mai erau câteva minute până la final când Conache confiscă balonul, îl ascunde privirilor apărătorilor petroșeneni și-l culcă printr-un plonjon în terenul de țintă, după care, ca să nu fie vorbe la proces, concretizează și transformarea: 17-34.

Așadar, după o primă repriză pierdută cu 3-17, a doua a consemnat un scor mult mai strâns: 14-17. Io nu caut zarvă cu nimeni și nici nu vreau să diminuez din meritul oaspeților noștri, care, per ansamblu au fost mai buni, dar nici nu pot să nu văd că de la meci la meci jocul nostru se îmbunătățește. Și vă mai spun ceva. Dintre toate meciurile disputate azi, în etapa a 6-a, la noi s-a consemnat cea mai mică diferență de scor, adică de 17 puncte. Și n-am jucat cu oricine, ci cu campioana. De altfel, am stat de vorbă la finalul meciului cu Vlăduț Popa, de la Știința Petroșani și l-am întrebat cum a văzut el meciul. Mi-a spus că știau că nu va fi ușor, dar că nu se așteptau la o replică atât de bună.

L-am întrebat pe Sebi Vasilovici, care se retrăsese la pauză undeva, departe de grup, ce s-a întâmplat, pentru că părea necăjit. Am crezut că era accidentat. Mi-a spus că e bine, doar că e supărat c-a ratat două placaje. Ei, da. Poate părea ceva banal, dar în mentalitatea acestor tineri jucători care abia au debutat la seniori, orice nereușită tehnică poate să aibă dimensiunea unui Cima Coppi de care spuneam la început. Și e de înțeles. Eu vă spun doar atât: fiecare oportunitate ratată, fiecare placaj nereușit, fiecare infracțiune de joc nu sunt altceva decât o modalități prin care vă descoperiți pe voi înșivă. Orice meci pierdut vă călește, orice meci câștigat vă face mai puternici și, oricum, noi, coniferele, nu murim niciodată, decât atunci când sunetul drujbei ne acoperă strigătul de luptă: Amu o dată, toți ca brazii! Și nici măcar atunci, că nu vrem noi să murim, da?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.