Oraşul nebunilor, Gura Humorului, Editura Teba, 2015

ertrCunoscutul prozator Radu Aldulescu sublinia că viaţa bate ficţiunea. Uneori până într-atât încât se întâmplă ca nu puţine fapte decupate din realitatea de zi cu zi să nu poată fi integrate în roman sau proză din pricina neverosimilului lor. Cam această latură, în opinia mea, încearcă să exploreze şi Marius Gabor, autorul cărţii „Oraşul nebunilor”, Gura Humorului, Editura Teba, 2015.
Romanul este construit pornindu-se de la premisa că în viaţă nimic nu este întâmplător. De asemenea, autorul ne atrage atenţia că lucrurile pot căpăta o turnură distructivă dacă ne lăsăm dominaţi de panică şi dacă nu gestionăm cum trebuie nebunia care există în societatea contemporană.

În paginile volumului, un roman foarte bine articulat, scris cu cert talent, sunt surprinse personaje tipice pentru ceea ce înseamnă contemporaneitatea noastră cea de toate zilele: micul întreprinzător, femeia independentă, religiosul profund, scepticul etc.

Ghiţă, de exemplu, „timid sau prea fragil”, este exponentul creştinului practicant. Luptându-se cu singurătatea, acesta trăieşte într-o lume a sa în care, evident, învăţătura cărţilor sfinte se află la mare cinste. De altfel, frica de singurătate marchează şi alte personaje ale naraţiunii.

Emblematic pentru Oraşul nebunilor este şi Crişan al cărui univers gravitează în jurul obsesiei de a număra. Pe de altă parte, Vica, alt personaj important al cărţii, are o serie de experienţe spirituale extreme, greu de împărtăşit celor din jur. Fiind o femeie frumoasă este văzută de majoritatea bărbaţilor cu care intră în contact mai ales în calitate de obiect al dorinţelor carnale. Laur este bărbatul care ar fi putut să o facă fericită. Interesant este că autorul încearcă să intre în pielea personajelor sale dovedind ataşament faţă de acestea. Iată ce gândeşte Vica atunci când îl zăreşte pe unul dintre admiratorii săi: „Nu se poate! N-a glumit când a zis că mă aşteaptă, îşi zise Vica, neputându-şi lua ochii de la el. Şi arată şi beton… Apoi, ca şi cum s-ar fi trezit la marginea prăpastiei, îşi scoase mâinile din buzunarele hanoracului şi alergă spre Laur. Oricât de bine ar fi arătat potenţialul pretendent la titlul suprem, n-ar fi riscat niciun pas greşit. Pentru nimic în lume”.


Fabian, primul nume pe care îl întâlnim în roman, este administratorul unui bar care încearcă să îşi pună ordine în viaţă: „Într-un fel, povestea lui şi a Sabinei semăna cu o renaştere la care se simţea îndreptăţit să spere, dar căreia îi lipse momentul zero. Ar fi putut ca acest moment să întârzie sau să nu apară deloc, dar cineva, acolo, sus, îl iubea. Lăsând în grija ploilor de vară tactica cea mai potrivită, providenţa îi puse o piedică discretă şi astfel se trezi faţă în faţă cu cea în ochii căreia cerul părea să-şi fi găsit, în sfârşit, liniştea şi echilibrul”.

Bun portretist, Marius Gabor deţine meşteşugul ca din câteva tuşe să alcătuiască profiluri de reţinut. Spre exemplu, Alex, prieten cu Fabian, este descris în felul următor: „Cu un păr ondulat, ascuns sub o bandana, cu o barbă ce-i încadra perfect chipul uscat şi cu o privire de oţel, Alex reuşea să coaguleze în jurul său energii pozitive, creatoare şi idealiste care concurau cu senzaţia inhalării fumului de canabis, dar fără a avea calităţile unui lider de reţea, ci mai degrabă ale unui moderator”.

Gina, alt personaj feminin al cărţii, dă dovadă de o tărie de caracter excepţională. În ciuda piedicilor de toate tipurile, asistenta medicală care alesese după absolvirea şcolii Secţia de medicină legală, nu cedează definitiv, sub nicio formă: „Îşi dorea să trăiască, mai degrabă, într-o colonie de băştinaşi, la o altitudine cu aer rarefiat şi cu o cunună din frunze de palmier în jurul taliei, decât să guste aerul dulceag al blazării, de aceea, atunci când optă pentru această secţie, atrasă de intensitatea şocului pe care orice om îl simte în prezenţa cadavrelor, era convinsă că altă variantă ar fi fost exclusă”.

Pe scurt, Oraşul nebunilor înseamnă mai mult decât un perimetru unde se desfăşoară o serie de evenimente, este o stare de care personajele romanului nu pot face nicicum abstracţie, dar pe care trebuie să o depăşească orice ar fi.

De menţionat că Marius Gabor pleacă de la trei evenimente care s-au petrecut în 2013 şi 2015 în Rusia: căderea unui meteorit cu masa de aproximativ 10000 de tone, a zăpezii albastre şi apariţia deasupra oraşului Celiabinsk, as trei sori. Aşadar, deşi aparent neavând nicio legătură cu toate acestea, Oraşul nebunilor începe să se transforme: „Frasin, Ostra, Broşteni şi Negrileasa, formau, împreună cu Gura Humorului, un cvintet al ororilor pe care nici cel mai talentat scriitor nu şi le-ar fi putut imagina: la Frasin fusese găsit, sub doi buşteni, cadavrul unui paznic ce avea organele sexuale mutilate; la Ostra, trupul unei tinere de paisprezece ani fusese înfipt într-o ţepuşă şi ridicat la marginea pădurii; la Negrileasa se găsise, în albia unui pârâu, capul unui bărbat neidentificat, iar o tânără imobilizată într-un scaun cu rotile încercase să se sinucidă, bând diluant amestecat cu săpun lichid; la Broşteni, autorităţile locale au anunţat dispariţia a două fete gemene, în vârstă de şaptesprezece ani, iar în Gura Humorului se mai semnalară încă două tentative de suicid. Pe scurt, la data de 4 Iulie 2015, situaţia era dezastruoasă. Cu toate astea, numărul turiştilor spori, seduşi acum nu doar de peisajele de poveste, ci şi de misterul ce plana asupra oraşului transformat, peste noapte, într-un Twin Peaks românesc”.

Şi încă un aspect: Oraşul nebunilor este o poveste care te cucereşte, fiind scrisă într-un ritm alert, cu tact şi o anume dezinvoltură ce dă bine oricărui scriitor.

Ar mai fi de spus, printre altele, că romanul se pretează, cred, fără probleme, a fi transpus în scenariu de film.

Concluzionând, iată o carte, Oraşul nebunilor, despre al cărei autor se poate afirma că are veritabile calităţi demne de un prozator, un „creator de lumi”, preocupat de realitatea imediată şi, mai ales, de prelungirea epicului către neverosimil. Un neverosimil care asamblează cotidianul deschizându-l spre alte orizonturi de receptare.

dr. Alexandru Ovidiu Vintilă

sursa: SCRIPTUM, Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, anul XXII, Nr. 1-2, 2016 

Reclame

Oraşul nebunilor – recenzie Denisa Gheorghiescu, Goodread.ro

12212378_966495343422065_1106060292_nMarius Gabor se descrie ca fiind “un călător care pierde trenurile, un desculț care iubește adidașii albi și un mesager care iubește ploaia, atunci când crezi că ai scăpat de ea”. Această auto-caracterizare minunată reprezintă omul din spatele cărții Orașul nebunilor.
Anii ’40. Gura Humorului. Căderea unui meteorit provoacă o serie de evenimente ce zguduie liniștea micuței așezări – se nasc animale cu două capete, au loc sinucideri dubioase, fecioare rămân însărcinate. Locuitorii sunt speriați și lipsiți de orice speranță. Începerea războiului aduce un alt val de necazuri iar evenimentele macabre sunt date uitării.

Decenii mai târziu, 15 februarie 2013, în orașul Celiabinsk din Rusia, Vica este martora căderii unui meteorit iar de atunci este urmărită de coșmaruri ce nu îi dau pace. Pentru a își proteja fiica, mama Vicăi decide să o trimită în Gura Humorului, unde să își continue studiile si să ducă o existență liniștită. Timp de doi ani episoadele nocturne sunt total inofensive, însă exista un moment declanșator când visul devine mai mult decât doar un simplu vis, iar urmările erosului nocturn devin fizice. Terifiată de ceea ce i se întâmplă Vica își ia inima în dinți și se destăinuie prietenilor ei. Deși inițial aceștia nu o cred și pledează pentru o problemă psihică, rănile de pe corpul Vicăi sunt dovada vie a unui Zburător modern. Acesta este punctul de plecare al aventurii vieții lor, grupul de prieteni pornește total nepregătit într-o luptă cu un adversar malefic.

Cartea Orașul nebunilor este precum un solenoid, în momentul în care deschizi cartea, se crează un câmp magnetic care te atrage în vârtejul lumii luiMarius Gabor, te vrăjește cu magia acestei povești și te năucește cu schimbările firului narativ ce trece de la un personaj la altul. Este o carte electrizantă, te seduce de la primele pasaje de parcă cuvintele încep să curgă prin vene. Cititorul este transpus în mijlocul acțiunii.

Din paginile romanului putem extrage o mică pilda – să fii nebun nu este neapărat un lucru rău – dar las cititorul să afle mai multe.

P.S. Consider că în momentul în care citești o carte scrisă de un autor despre care nu știi nimic este o carte de la care așteptările sunt măcar medii, dar dacă odată parcursă te face să te îndrăgostești atunci autorul și-a atins țelul.

Multumesc, Marius Gabor!

sursa: www.goodread.ro

Oraşul nebunilor. Recenzie, Adina Fuică – Famost

Cand presa autohtona si internationala isi canalizeaza atentia catre o comunitate in care aproape toti locuitorii se cunosc, e clar ca lucruri stranii se petrec. Lumea pare sa o fi luat total razna, daca turistii care, pana nu demult, mergeau la Gura Humorului doar pentru a se bucura de peisaje pitoresti si de aer curat, sunt manati acum de o curiozitate macabra care ii determina sa isi programeze vacanta in orasul ororilor pentru care nici autoritatile, nici criminalistii, nici specialistii de la agentiile spatiale, nici cei cu abilitati paranormale, nici cititorii in zodii nu gasesc justificare. Cativa, totusi, carora nimeni nu le acorda credit, fiindca sunt niste ”nebuni”, afla raspunsul, dar, in functie de capacitatea lor de intelegere si de relationare cu tot ceea ce compune universul, fie il ascund, fie il neaga, fie il transforma in semnale de avertizare pentru cei aflati cu adevarat in pericol.

Dovada ca nu e prima oara in istorie cand se intampla fenomene de o asemenea amploare (crime, disparitii misterioase, acte suicidale) vine de la unul dintre cei mai batrani oameni ai zonei, nea Sandu, care isi aminteste de anul 1940, cand caderea unui meteorit in apropiere a facut ca lumea sa functioneze pe niste frecvente aparte, care l-au adus pe necuratul printre oameni. Cam asta se intampla si acum, la distanta de decenii si fara ca o alta bucata de corp ceresc sa ia contact cu plaiurile bucovinene. Si totusi, purtatoarea inconstienta a raului se dovedeste a fi rusoaica Vica, venita sa studieze in Romania pentru a fi indepartata de un mediu familial abuziv. De doi ani, de cand isi vizitase matusa din Celiabinsk, este urmarita de un vis care ii propaga trairile intr-o zona vecina cu nebunia.

coperta-orasul-nebunilor-final-RGB

De altfel, toate personajele ajung sa aiba o existenta acaparata de vise si, probabil ca daca ar fi existat ocazia unor incursiuni psihanalitice, explicatiile date ar fi fost in masura sa faca putina lumina. Dar, in felul acesta, s-ar fi evitat aventura din mina Tarnita, acea experienta revelatorie care a pus grupul de tineri format din Fabian, Alex, Sabina, Gina si Vica, plecati in cautarea salvarii, fata in fata cu adevarul: raul exista si ia formele cele mai grotesti, contactul cu el fie iti descompune fiecare celula, fie iti intareste speranta. Iar daca e ceva care sa ii slabeasca fortele, care sa il infranga, macar temporar, e viata, viata cea vie care pulseaza in fiecare fibra si impiedica astfel capitularea. Viata din viata Sabinei.

E un oras al nebunilor? Dar ce este normalitatea? In functie de ce ne raportam la un tipar, la un cliseu, la un comportament stereotip pentru a decide: unul e sanatos, altul e nebun? Cu ce e mai afectat psihic Ionita, care este intr-o febrila cautare a idealei papiote portocalii sau Crisan, a carui vesnica numaratoare incepe si se sfarseste cu ”treispe, paispe”? Cine spune ca Zara nu are remuscari pentru ca a urmat indicatiile dintr-un vis si a urinat pe cel mai frumos barbat sau ca Magdalena nu-si intelege menirea, aceea de a fi vocea celor fara de noroc?
E drept, e o lume a marginalilor, a asistatilor social, a celor care cred (si poate au dreptate) ca fix ceilalti sunt niste distorsionati, numai ca, fiindca se constituie in parte majoritara, se bucura de un grad ridicat de toleranta si acceptare. Si totusi, greu de spus care sunt nebunii, daca stam si le analizam manifestarile premonitorii, legaturile de cauzalitatre intre aparentele derapaje comportamentale si cuvinte. E ca si cum toti acesti oameni detin un adevar pe care sunt incapabili sa il verbalizeze, dar pe care il presemnalizeaza. De aceea, nici nu sfarsesc bine. Cei mai multi sunt ucisi. Doar Zara cade victima unui natural cancer de col uterin. Natural, oare?

Este, in fond, o poveste despre noi si ceilalti, indiferent pe ce latura a realitatii ne-am situa, este o poveste in care zburatorul mitologic care zapaceste fecioarele ia forma unui incubus, demonul care seduce femeile in somn, este istoria in care paranormalul, dimensiunea religioasa, teoria evolutionismului, explicatiile oculte, legitatile fizicii si sexualitatea se intrepatrund, creionand o lume retardata, incapabila sa distinga sursele raului.

Finalul este deschis, pentru ca sunt semne ca ciclul existential al maleficului nu a fost curmat. E o perpetua intrupare a sa in formele umanitatii cu care, involuntar, luam contact. Se pune o singura intrebare: de data aceasta, cand prietenii sunt disipati in calatorii de refacere a echilibrului sufletesc, cine o va mai salva pe Vica?

Si pentru ca am dorit sa aflam ce anume a stat la baza aparitiei acestei carti, de unde puteam afla aceste lucruri, decat de la insusi autorul – Marius Gabor, caruia ii multumim pentru increderea si amabilitatea de a ne raspunde intrebarilor.

Ce te-a determinat sa scrii cartea?

E dificil de spus ce anume m-a determinat sa scriu „Orasul nebunilor”, pentru ca sunt mai multi factori. Pe de o parte, a fost dorinta de a scrie un roman care sa ocoleasca subiectele ce-au acaparat o parte din literatura contemporana, fie ca vorbim de metroul din Piata Romana, de pisici sau de alcoolul consumat prin nu stiu ce apartament sordid… Pe de alta parte, ca scriitor debutant, e greu sa te opresti la o singura carte, mai ales daca simti ca ai potential si imaginatie. Si aici intervine factorul subiectiv. Unii scriu mult si prost dar au parte de o conjunctura favorabila, altii scriu putin si bine, dar zac intr-un con de umbra. Masinaria marketingului nu garanteaza intotdeauna promovarea calitatii in detrimentul cantitatii, dar asta e alta poveste. Eu scriu pentru ca vreau sa transmit ceva, fara sa ma intereseze tirajele, premiile si, s-o spun pe aia dreapta, criticile. Cel mai mare pariu al meu este acela de a te aduce pe tine, ca cititor, acolo unde am intentionat sa te aduc, inca de la primele cuvinte asternute pe hartie, si atunci pot sa spun ca mi-am atins scopul.

Ce ti-a alimentat imaginatia?

Am mai spus-o. Nu am o reteta. Ma folosesc de povestile de viata ale unor oameni pe care i-am cunoscut, de destinele altora de care am auzit, dar si de lucruri marunte care, puse intr-un context potrivit, pot crea o scena atat de veridica incat simti pe propria piele picaturile de ploaie, piscaturile tantarilor sau, de ce nu?, frigul care te inghesuie undeva, prin maruntaiele unei mine parasite. Tot ceea ce ma inconjoara e o sursa de inspiratie: natura, carti, documentare, filme artistice, pasaje biblice, tablouri sau melodii. E adevarat ca „Orasul nebunilor” a fost o provocare din acest punct de vedere, dar si o piatra de incercare. Asa cum am spus si la lansarea cartii, daca am reusit sa transmit cititorului o emotie, indiferent care ar fi natura ei, daca l-am facut sa-si doreasca sa vada ce-au mai facut personajele si daca i-am lipit cartea de maini, sunt pe drumul cel bun.

E un scenariu pe care il aveai de ceva timp in minte?

Orasul nebunilor” a aparut de nicaieri. Ceea ce mi se pare amuzant e ca mai intai am avut titlul cartii, apoi continutul. De obicei se intampla invers. Titlul mi-a venit in minte mergand pe strada, in primavara anului trecut. L-am „clocit” vreme de vreo trei saptamani, fara sa scriu niciun cuvant, apoi, in urma vizitei pe care am facut-o la Tarnita, povestea a prins contur. Imaginea garsonierelor lasate in paragina, a peretilor ce stateau sa cada si a ruinelor care au luat locul sediilor administratiei Minei Lesu Ursului, au fost ca un bum care a declansat tot acest proces complicat. De aici pana la povestea nebunilor cu capacitati extrasenzoriale n-a mai fost decat un pas. Un pas mic pentru un om, un pas mare pentru… Glumesc. Insa ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost increderea pe care mi-au acordat-o unele persoane la care am apelat pentru a folosi in mod corect unii termeni tehnici, dar mai ales acelea care au acceptat sa-si imprumute chipul, caracterul si personalitatea, pentru ca, trebuie s-o spun, toate personajele din aceasta carte sunt reale!

Material realizat de Adina Fuica

sursa: www.famost.ro

Oraşul nebunilor – lansare, 9 decembrie, 2015

Dacă „Amor de dragul ploii” a avut parte de o lansare în capitala ţării, „Oraşul nebunilor” a văzut lumina zilei acasă, la Gura Humorului. N-am de ce să mint. Emoţiile au fost la fel de copleşitoare, mai ales că printre invitaţi se aflau nu doar mama, rudele şi prietenii, ci şi Primarul localităţii, domnul Marius Ursaciuc, care, alături de Gabriel Cărăbuş, Alexandru Ovidiu Vintilă şi Sorin Poclitaru, au spus câteva cuvinte despre roman, despre mine şi despre ceea ce au simţit, citindu-l.

on1

Născut dintr-o întâmplare  (ţin minte exact locul în care mi-a venit aceasă idee), primul meu roman pune pe tapet o intrigă formată dintr-un amalgam ce cuprinde oameni şi fapte reale, dar şi fenomene paranormale, ficţiune şi pasaje horror. Personajele au în spate biografii reale, iar locurile, străzile şi toate celelalte puncte fierbinţi care fac din această poveste un „modus vivendi” sunt parte dintr-un plan pe care l-am gândit, având în minte un singur obiectiv şi anume, acela de a te face să nu laşi cartea din mână până când nu ajungi la finalul ei.

on2

Dar pentru că nu mi-am propus să dezvălui mai mult decât ar fi necesar, nu de alta, dar dacă mai continui, s-ar putea să mă trezesc lăudându-mi marfa mai ceva decât pescarii din Islanda, mă opresc aici şi vă invit să păşiţi alături de prietenii Vicăi, şi să încercaţi să elucidaţi misterul care a făcut din Gura Humorului un oraş bântuit de forţe malefice.

Cartea poate fi cumparată aici