Category Archives: Dialoguri

Interviu Alin Conache, Leul de la Timișoara

Născut pe 7 mai 2002, Alin Conache a început rugby-ul în jurul vârstei de 6 ani. Venit dintr-o familie în care tatăl – Vasile -, dar și frații săi mai mari – Tibi și Gabi – au jucat rugby, Alin a atras atenția asupra sa încă de când activa la juniori, când a câștigat alături de ”prietenii” săi, cum îi place lui să le spună, de la CSȘ Gura Humorlui, nu mai puțin de trei titluri de campion național la categoriile Under 15, Under 16 și Under 17. Și-a făcut debutul în DNS la Rugby Club Gura Humorului, unde a jucat în toate cele opt meciuri din tur, apoi s-a transferat la SCM Timișoara, unde va juca alături de fratele său, Gabi. Am stat de vorbă cu el câteva minute la telefon. Haideți să vedem ce-a avut de spus și ce le-a transmis foștilor săi colegi de la Rugby Club Gura Humorului.

Salut, Alin!

– Salut, Marius!

Ultima oară când ne-am văzut, purtai un tricou galben, acum porți unul albastru. Noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului și toți cei care empatizează cu această echipă te felicităm și îți dorim să ai parte de o carieră de poveste.

– Vă mulțumesc!

– Știu că ai fost vara aceasta într-un stagiu de pregătire la Perpignan, unul dintre cele mai prestigioase echipe din campionatul Francez. Cum a fost această experiență?

– Am ajuns acolo prin intermediul domnului Marius Tincu, dar am beneficiat ca să spun așa, și de sprijinul celor de la Asociația Jucătorilor de Rugby (AJR), care mi-au decontat biletele de avion. Le mulțumesc pe această cale.

Ți-a plăcut orașul?

– Da, e un oraș frumos, cu deschidere la Marea Balearelor, dar așa cum îi stă bine unui oraș din Sudul Franței, are și el ”băieții lui răi”. Până la urmă face parte din farmecul acelei zone și mă bucur că am avut ocazia să stau acolo trei săptămâni.

– Cum arată rugby-ul francez văzut din interior?

– Sigur, rugby-ul francez, per ansamblu e la un alt nivel, îți dai seama, sunt ceva mai organizați și au o altă bază de selecție, dar am remarcat că se pune accentul pe jocul în regim de viteză, în rest nu sunt mari diferențe.

– Ai fost într-un stagiu de pregătire și în Noua Zeelandă, chiar înainte de declanșarea pandemiei. Dacă ar fi să facem o comparație între cele două sisteme de pregătire, ce ai putea spune?

– Mărturisesc că mi-am dorit de mic să ajung în Noua Zeelandă. Evident că tot ce se întâmplă în Noua Zeelandă e unic, ca să nu mai spun că spre deosebire de Franța, care n-are niciun titlu mondial, ei au câștigat deja trei, cu toate astea, ca stil de organizare, să știi că sunt pe acolo ambele țări. Bine, rugby-ul din Noua Zeelandă e un fel de religie pentru ei și poate asta face diferența, dar, repet, mă bucur nespus că am avut ocazia să ajung acolo și să mă antrenez alături de ei.

– După cele trei săptămâni petrecute la Perpignan, de la care ai și primit o ofertă pentru un an, ai ales totuși să vii acasă, în România. De ce n-ai rămas în Franța?

– Așa este, mi s-a făcut această ofertă pe un an, cu masă și cazare asigurată, dar fără salariu. Nu e vorba de aroganță aici sau mai știu eu ce, dar am considerat că e mai bine pentru mine să joc acasă.

Și uite așa ai ajuns la Timișoara, unde este legitimat și Gabi, fratele tău mai mare. Cum ai fost primit?

– Bine, băieții mă știau de mic, de când veneam la meciuri cu tot felul de pancarde cu ”Hai Timișoara!”, ”Hai Gabi!”. și altele. Oricum, în vacanțe făceam antrenamente cu ei, așa că n-am avut probleme de adaptare sau de altă natură.

– Ai debutat la Timișoara în meciul jucat împotriva celor de la Baia Mare, în cadrul Cupei României, unde ai și marcat. Cum a fost?

– Da, am jucat 30 minute, în repriza a doua… Am și dat la bețe. Una mai ușoară am ratat-o, iar pe cealaltă, dintr-o poziție mai dificlă, am fructificat-o.

– Alin, ai ajuns să joci la o echipă puternică, în Superligă, ai toate motivele să fii convins că începând de acum cariera ta are practic un orizont nemărginit. Ai plecat de la Gura Humorului, mai exact de la CSȘ Gura Humorului, și apoi Rugby Club Gura Humorului – echipa de seniori la care ai jucat în turul din cadrul DNS -, spune-mi ce înseamnă pentru tine acest club?

– A fost o perioadă foarte frumoasă la Gura Humorului, chiar a fost ceva… n-am cuvinte. Ne-am înțeles foarte bine cu toții: colegi, colectiv, tot. Și n-am fost doar colegi, am fost prieteni. O familie chiar.

Da, știu ce spui, însă trebuie să-ți urmezi drumul, căci așa e viața, dar să știi că noi ne-am bucurat pentru tine. Ce le transmiți foștilor tăi colegi de echipă, prietenilor, familiei tale de la Gura Humorului?

– În primul rând sănătate, apoi să se antreneze din greu, pentru că aș vrea să ieșim campioni în DNS. Da, ai auzit bine, am spus ”să ieșim”, pentru că pot spune că-s încă la Humor. O parte din sufletul meu a rămas la Gura Humorului.

Blitz Interviu – Alin Conache

– Salut, Alin!

– Salut!

– Pe 2 decembrie ai plecat cu lotul lărgit al Stejarilor mari la cantonamentul din Antalya. Cum a fost, ce ai simțit când ai aflat că ești convocat?

– M-am simțit fericit. Nu știu, poate că și evoluția mea în DNS a fost unul dintre factorii care au dus la această convocare, dar m-a bucurat nespus, îți dai seama…

– Cum te-au primit veteranii echipei?

– Băieții m-au primit bine. Unii chiar mă cunoșteau și asta pentru că și frații mei mai mari, Gabi și Tibi, au fost convocați la loturi. Gabi la Rugby în 15 și Tibi la Rugby în 7. A fost o experiență mai mult decât interesantă. Mereu ai ce învăța de la jucătorii echipei naționale și cred că am venit din Antalya cu ceva în plus.

– Spune-mi cum decurgea o zi în cantonament?

– Aveam trei antrenamente pe zi: două la teren și unul la sală. Am avut și o zi liberă în care ne-au lăsat să facem ce vrem. Am fost prin oraș, prin centru…

– Ai fost și la plajă...

– Da, un pic

Ce crezi că vom face în noul an competițional? Mă refer la Divizia Națională de Seniori.

– Eu spun că o să avem un an mai bun, cu mai multe succese și că o să ne clasăm pe un loc mai bun decât în ediția trecută.

– Ai curajul să faci o previziune?

– A, nu, nu, e greu…

– În 2023 vom avea un Campionat Mondial în Franța. Să zicem că ne vom califica. Îl vezi pe Alin Conache în lotul echipei naționale?

– Da, mă văd. De ce nu? O să mă pregătesc, o să muncesc… Îmi doresc să fiu chemat, cred că e visul oricărui jucător de rugby să participe la un astfel de eveniment, acum rămâne doar să vedem ce va fi.

– Eu te sigur că vei avea din partea noastră toată susținerea și îți promit că în ziua care vei îmbrăca tricoul Naționalei la Campionatul Mondial, îți vom aminti de acest interviu, în care tănărul Alin, la numai 18 ani, nu-i așa, își prevedea viitorul. Mulțumesc pentru amabilitate și te așteptăm la teren.

– Mulțumesc și eu, abia aștept să reluăm antrenamentele!

În căutarea desăvârşirii. Interviu cu Gina Iacob

gi 5

Am cunoscut-o pe Gina Iacob acum doi ani, când am achiziţionat de la ea un tablou cu Kurt Cobain. Pe vremea aceea, mâzgălelile mele, în comparaţie cu desenele, tablourile sau portretele făcute de ea, erau atât de naive şi de rudimentare, încât ajunsesem să spun cunoscuţilor că le-am făcut cu mâna stângă. Primul lucru care m-a frapat, admirându-i lucrările, a fost forţa cu care mesajul Ginei trecea dincolo de suportul fizic, indiferent că era vorba de hârtie, pânză sau carton. Al doilea aspect care m-a făcut să intuiesc faptul că am în faţă un artist cu o creativitate atât de penetrantă şi de vivace, încât e imposibil să-l treci cu vederea, a fost diversitatea manifestării actului artistic. Fie că e vorba de desene liliputane, de portrete în cafea, body painting, pictură pe coli de ziare sau pe cotoare de cărţi, Gina reuşeşte să transpună crâmpeie de realităţi obiective sau subiective (aşa cum îi stă bine unui nonconformist), să le treacă prin filtru-i „RGB” şi să le imortalizeze cu eleganţa şi bonomia unui fotograf de curte regală.

Îi mulţumesc Ginei pentru timpul acordat şi pentru amabilitatea cu care a răspuns întrebărilor şi sper ca în cel mai scurt timp să  scriu o cronică a primei sale expoziţii, de la faţa locului. 

La ce vârstă ai început să desenezi?

Desenul m-a atras încă din copilărie, de pe la vârsta de 11-12 ani.

Ştiu că în interviul dat publicaţiei “Marie Claire”, ai fost denumită « artista care pictează în cafea », dar care este tehnica de lucru care te reprezintă cel mai bine?

Ei bine, am să răspund la fel cum am răspuns şi acolo: ca artist şi ca om, sunt încă în curs de definire de sine. Momentan, singura tehnică de lucru ce mă reprezintă cu adevărat e haosul, căci abordez un amalgam de tehnici şi materiale în goana mea de a mă descoperi, ca şi stil. Oricum, haosul nu sună chiar atât de rău, pentru mine..

Am văzut multe din lucrările tale, începând cu miniaturile, desenele în cărbune sau în cafea şi terminând cu tablourile în ulei, în acril, lucrări de caligrafie şi chiar body painting, iar asta mă face să cred că eşti într-o permanentă căutare. Crezi că există desăvârşire în artele plastice ?

Întocmai. Cum spuneam şi mai sus, încă nu am reuşit să mă definesc foarte bine. Mi-aş permite aici să acord o notă generală acestei idei, adăugând că, din punctul meu de vedere, artiştii sunt de obicei într o permanentă căutare. Dacă există desăvârşire în artele pastice, aici nu ştiu ce să spun. E un subiect puţin mai complex, însă în linii mari, dacă există o contribuţie la sentimentul de desăvârşire pentru un artist plastic, cred că aceea este de a-i fi uşor recunoscută o lucrare, în timp. De a-i privi cineva fie şi o mâzgâlitură tipică, pe o ciornă, şi să poată spune: Da, ştiu exact cine ar fi putut face asta.

Ai studiat artele plastice la vreo şcoală de specialitate, sau eşti autodidactă ?

Sunt autodidactă. Nu am studiat la o şcoală de specialitate, însă cărţile şi munca celorlalţi artişti mă ajută să pot învăţa unele lucruri şi să mă pot perfecţiona în acest sens. Nu mă deranjează deloc să golesc de informaţie cele mai ascunse şi nebănuite colţuri, să greşesc şi apoi să învăţ de una singură.

gi4

Ce personalitate ţi-a influenţat (sau îţi influenţează) cariera artistică ?

Oh, asta e o întrebare interesantă! Sunt mai multe personalităţi care m-au inspirat şi care încă mă inspiră. Aş vrea totuşi să nu mă opresc la una în mod special, deoarece toate între ele au format un întreg, întreg care în mintea mea leagă un sens aparte şi care este foarte benefic pentru inspiraţia de care am nevoie.

Există posibilitatea ca în viitorul apropiat să fim invitaţi la prima ta expoziţie ?

Foarte mari. Dar asta doar dacă sunteţi iubitori de măsline verzi, pe care am de gând să le aşez în tăvi, tăviţe şi platouri de toate formele. Îmi doresc de mult o expoziţie, dar cum sunt destul de dornică să fie totul aşa cum trebuie, îmi acord timp, muncă şi răbdare în acest sens.

gi6Iubeşti animalele, natura şi mai ales simbioza dintre ele. Care crezi că este factorul care poluează cel mai mult acest echilibru?

Cu siguranţă noi, oamenii. Făpturi gentile…

Ce fel de creioane foloseşti?

Grafit, creion mecanic, creioane din cărbune.

Crezi în viaţa de după moarte? Dar în reîncarnare?

Îmi place să refuz o teorie doar după ce voi fi avut certitudinea imposibilităţii ei. Aşadar…viaţă de după moarte? Reîncarnare? Totul este posibil pentru mine, momentan. Cred că lumea este, în genere, puţin mai mult decât ne putem noi imagina.

Care este ultima carte pe care ai citit-o ? Cine e scriitorul tău preferat ?

Trupuri Subversive, Margot Mifflin. O istorie secretă a femeilor si tatuajelor. Scriitorul meu român preferat este, de departe, Mihai Eminescu.

N-ar fi trebuit s-o spun, dar nu mă pot abţine. Ştiu că îţi place să scrii şi că ai primit o ofertă de colaborare cu o editură. Sunt şanse s-o găsim în librării pe scriitoarea Gina Iacob?

Îmi place mult să scriu, dar de cele mai multe ori o fac pentru mine. Consider că e dificil să găseşti ceva cu adevărat interesant de împărtăşit, în zilele noastre. Dacă sau de îndată ce voi găsi elementul potrivit pentru a stabili o relaţie  de impărtăşire a unor gânduri ce ar putea să intereseze publicul, răspunsul „este” da.

Cât de important este imaginea de referinţă după care realizezi un portret?

Este important să pot vedea dincolo de imaginea în sine, să pot surprinde şi găsi trăsăturile frumoase ,interesante sau pur şi simplu expresive ale persoanei. O imagine poate spune multe, dacă reuşim să o privim cu adevărat.

gi3

Există o anumită parte a zilei în care te simţi mai inspirată ?

Noaptea este cel mai bun sfetnic al inspiraţiei mele. Sunt foarte puţine ocazii când lucrez pe timp de zi.

Nu multă lume ştie că ai o surioară care, într-un fel sau altul, îţi calcă pe urme. A fi pentru ea un model crezi că e o sarcină mai grea decât aceea de a fi sora mai mare ?

Îmi place să nu cred că sunt pentru ea un model, căci la fel ca şi personalitatea ei, şi a mea este în creştere şi formare. Este o sarcină grea de ambele părţi, dar când conştientizezi faptul că poţi fi o influenţă sau un tipar într-un mod involuntar pentru cei din jurul tău şi pe care îi preţuieşti, te străduieşti să fii o persoană cât mai bună în tot ceea ce faci. Ceea ce este dificil, dar şi benefic, pentru că, dorind să devenim mai buni, indiferent de motive, nu putem nicicând greşi sau regreta.

Ai o lucrare mai specială, la care n-ai renunţa niciodată ?

Am, dar o ţin ascunsă…

Unde te vezi peste, să zicem, 10 ani ?

Din păcate, nefiind o bună vizionară, nu aş putea să spun. Viaţa este atât de plină de imprevizibil de pe o zi pe alta, de la o secundă la cealaltă, încât destinul pe care îl voi urma nu poate fi doar unul, în egală măsură dorinţele şi trăirile mele legate de acest lucru sunt în permanenţă schimbătoare. Dar mai vorbim în 10 ani !

Mulţumesc, Gina, şi, pentru că azi este ziua ta naştere, îţi doresc să ai parte de împliniri, de inspiraţie şi de bucurii mici şi dese, Baftă şi ne auzim… peste 10 ani! 

Mulţumesc!

 Lucrările Ginei pot fi găsite aici, pe Instagram şi pe Deviantart

Interviu – Edi Grosu

eduard_grosu_omloop

De unde pasiunea pentru ciclism? De ce nu fotbal sau tenis?

Am început să practic ciclismul deoarece tatăl meu a fost ciclist, campion național… el are echipă de ciclism în Zărnești și este și antrenorul naționalei. De aici pasiunea pentru acest sport.

Când ai câştigat primul tău trofeu şi în cadrul cărui concurs?

Primul concurs de ciclism l-am câştigat la vârsta de 3 ani – Cupa Oraşului Zărneşti – de Ziua Copilului, dar, ca şi ciclist, prima victorie importantă a venit la vârsta de 12 ani, când am devenit campion naţional de ciclocros, cel mai tânăr campion naţional de ciclism din istoria României.

Când ai trecut la ciclismul profesionist?

Am devenit ciclist profesionist anul trecut, când am semnat contractul cu echipa Vini Fantini Nippo De Rosa.

Cum a decurs adaptarea în cadrul echipei?

A decurs foarte bine, deoarece suntem o echipă tânără și nu se cer rezultate de la început.

Calităţile fizice pe care le are un sprinter pot fi dezvoltate sau sunt înnăscute?

De obicei, ceea ce îți lasă natura aia lucrezi, deci trebuie să ai anumite calități și, pe marginea lor, să lucrezi. Nu poți să ai 50 kg și să te antrenezi ca să devii un sprinter, și nici invers.

Crezi în versatilitatea unui ciclist? Poate el să se transforme dintr-un ruleur într-un specialist de contratimp sau într-un căţărător?

Cred că poți schimba foarte puțin pe cale naturală. În schimb, în ultima vreme s-au putut vedea foarte multe cazuri în care pistarzi au devenit oameni de general în Turul Franţei.

Există antrenamente speciale pentru un sprinter, faţă de celelalte „specializări”?

Da. Fiecare ciclist are, pe lângă kilometri parcurși, și antrenamente specificice. Sprinterii trebuie să lucreze cât mai mult la partea explozivă, în timp ce cățărătorii la cea de anduranţă.

L-am văzut pe Mark Cavendish câştigând şi fără aportul colegilor săi. Cât de important este trenuleţul coechipierilor?

Mark a câștigat mult mai multe sprinturi datorită colegilor săi, însă un sprinter ca Greipel nu are așa mare nevoie de echipă. Oricum, trenulețul este 90% din victorie atunci când își face treaba cum trebuie.

Există un ciclist pe care-l apreciezi în mod deosebit?

De când eram mic, îl stimam pe Lance Armstrong. După ce mi-am dat seama că e imposibil să obții pe propriile tale forțe ceea ce-a obținut el, am decis să nu-mi mai fac iluzii degeaba.

Ai început sezonul cu un loc 9 în etapa a 2-a în Turul San Luis, apoi au urmat o serie de abandonuri în Trofeul Laigueglia, Omloop Het Nieuwsblad, Kuurne-Bruxelles-Kuurne şi în cele Trei Zile de la De Panne. Cât de greu atârnă aceste sincope în economia calendarului competiţional? Îţi pot influenţa forma fizică?

Da, am început sezonul bine, dar, din păcate, după Argentina am luat doi viruși: mononucleoză și cytomegalovirus. Nu ne-am dat seama la timp, de aceea și acele abandonuri ale mele. Fizicul meu era foarte slăbit și, cu cât forțam mai tare, cu atât îi dăunam mai mult. Bine că am descoperit până la urmă și am reușit să salvez ceea ce mai era de salvat.

Ai participat la Turul Turciei, unde te-ai clasat pe locul 9 în etapa a 2-a, şi ai fost prins cu 4 km înainte de sosire, după o evadare. Te-ai simţit frustrat sau erai conştient de „puterea” plutonului?

A fost prima cursă după perioada de convalescenţă. Sincer, în ultima etapă am crezut că o să reușim… Nu-mi știam forma fizică, dar mă simțeam ok. Poate dacă ar fi plouat puţin pe final, am fi ajuns la capăt.

Turul Italiei. Cum a fost etapa a 13-a, când ai ajuns atât de aproape de podium? Care au fost cele mai grele etape?

A fost foarte haotică acea etapă; am greșit pe final. Probabil că, dacă nu mă atingeam cu Porshev, aș fi venit pe locul 3, dar astea sunt riscurile… Pentru mine, prima săptămână a fost cea mai grea, fiindcă trecuse doar o lună de când urcasem din nou în şa și nu aveam ritmul curselor în picioare.

Ce părerea ai despre Turul Sibiului, unde ai ocupat locul 2 în clasamentul pe puncte, la un punct de Finetto?

Turul Sibiului este cea mai importanță competiție ciclistă din România. Am dorit să câștig o etapă. N-am reușit, deși am fost aproape, dar din greșeli învăț și sper ca anul viitor cele 3 podiumuri să fie 3 victorii.

Crezi că poate exista o echipă profesionistă care, prin metodele de antrenament şi de management sportiv, să domine competiţiile fără drept de apel? Există un Graal al ciclismului pe care unii l-au descoperit?

Nu, nu cred că există. Probabil că există echipe care sunt mult mai în față cu cercetările în materie de substanțe dopante şi șefi ale unor instituţii mari care le acoperă, atât cât este posibil. Ciclismul e un sport de anduranţă, prin excelenţă. E adevărat, unii ciclişti îşi asumă toate riscurile şi practică dopingul.

Nu crezi că ar trebui să se manifeste acelaşi zel din partea forurilor responsabile şi faţă de alte sporturi? Ce părere ai despre revenirea lui Armstrong în Turul Franţei ?

Da, posibil ca și în celelalte sporturi să se practice dopajul la fel ca în ciclism, însă deasupra noastră s-a pus o pată neagră care cu greu va fi ștearsă. Armstrong, dacă nu s-ar mai fi întors în Turul Franţei, nimeni nu l-ar fi dezgropat, însă  a vrut să facă mult mai mult decât a fost lăsat și a greșit.

Ţi s-a întâmplat vreodată, pe o căţărare mai dificilă, să te întrebi „Cine m-a pus să mă fac ciclist?”

Doar o dată? Sprinterilor, în general, li se întâmplă asta foarte des. Publicul cere suferință pentru sportivi, iar în ciclism cel mai mult suferi pe munte; prin urmare, noi, care suntem băieți cuminți, suferim mai mult ca restul.

Ce mai conţine agenda ta de lucru pentru restul sezonului?

Tour of Szekerland, Tour de Limousin, Tour of Kumano, apoi Clasicele din Italia, Campionatele Mondiale și ceea ce mai este prin Asia…

Mulţumim, Edi, şi multă baftă ! Să fie !

sursa: www.sportescu.ro / 6 august 2015