Category Archives: Cronică

Mă-ntorc la tine iar și iar

Multe poți spune despre mare, fie că o vezi prima oară, când mirosul de apă sărată te face să crezi c-ai alunecat pe ultima treaptă a scării de lemn a minei de sare de la Cacica, fie că o vezi ultima oară, când un soi de nostalgie ancestrală te trage în larg, ca un curent de mare adâncime din ale cărui gheare e greu să mai scapi viu. De pildă, eu, de fiecare dată când plec spre casă, lăsând în spate talazurile, mor un pic.

Litoralul Mării Negre ne-a întâmpinat sâmbătă cu o ploaie interesantă. Adică, la naiba, cât ghinion să ai să prinzi ploaie la ora meciului? Haida, de! Ne-am strâns cu toții în jurul căpitanului, am scos tobele și am trecut la incantații. Efectul n-a fost chiar cel scontat, fir-ar mama ei să fie de incantație, dar barăm ne-a  lăsat senzația că dansul ploii noastre, căci era a noastră, avea să aducă gazonului dobrogean o aulă așa, mai bucovineană. Mda…  Am luat-o razna.

Așadar, ploaia ne-a deschis calea spre Stadionul Flacăra, unde aveam să întâlnim pe CS Năvodari, în cadrul etapei a 8-a. Năvodari, echipă sudată, matură și bine legată, cum o caracterizase și Marian Moroșan la finalul meciului, a început meciul în forță. Prin urmae, primele minute nu ne-au fost deloc favorabile, marinarii reușind să marcheze un eseu și să-l transforme. Practic, până să fac prima poză eram conduși cu 7-0.

Însă.

N-om fi noi chiar cei mai buni din lume, dar avem din când în când așa un fel de răbufniri orgolioase de ne speriem și noi și atunci, oricare ne-ar fi adversarul, dăm peste el cu tupeu. Evident, CS Năvodari era favorită, nimeni nu contestă asta, dar de am fi avut oleacă de noroc știți cât putea fi scorul? Vă spun eu: 13-7 pentru noi. N-o să ne apucăm acum să căutăm nod în papură și nu căutăm scuze, dar ne plac detaliile. Mai alea care ne fac să visăm.

Uite, de pildă, nouă ne-a plăcut Dobrogea, cu culmile ei domoale, ne-a plăcut Brăila lui Fânuș, ne-au plăcut aerosolii din Năvodari, hamsiile ce par că-s pe cale de dispariție, meduzele, scoicile, pescărușii, nisipul și răsăritul de soare. Nu ne-a picat tocmai bine infrângerea, e drept, dar ne-a plăcut să jucăm rugby cu gazdele noastre, și să știți că s-a jucat fără menajamente.

Am pierdut cu 37-12, ca s-o luăm pe scurtătură, un scor care reflectă cu fidelitate realitatea din teren. Se putea și mai rău, se putea și mai bine, important e că am făcut față cu brio și acestei încercări. Aș spune chiar cu zâmbetul pe buze, și nu vreau să supăr pe nimeni, dar știe Tucaliuc mai bine despre ce fel de căpușe vorbesc.

Punctele noastre au fost marcate de Daraban (eseu) și Tucaliuc (eseu), iar cele din loviturile de pedeapsă de către Conache. Aș vrea, în încheiere, să vă spun ceva: nimeni și nimic nu ne va putea frânge vreodată zborul. Suntem aici, pe metereze, cu copiii de la juniori, cu cei care vin din afara localității, cu veteranii și cu toți cei care fac eforturi uriașe pentru ca povestea de la Gura Humorului să continue.

Mulțumim pentru sprijin și pentru încredere și vă așteptăm alături de noi în ultima etapă, când întâlnim Bârladul, acasă.

Amu o dată toți ca brazii!

Există în Turul Italiei, care se termină duminică, o anumită etapă în care cicliștii ajung pe cel mai înalt pisc al turului. Acel munte poartă supranumele de Cima Coppi. Ei bine, dacă ar fi să fac o comparație, pentru noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului, Cima Coppi a fost mereu Știința Petroșani. Probabil că va fi și de acum înainte, habar n-am, cert e că de la an la an urcăm spre vârf câte un kilometru. Că-l vom cuceri sau nu vreodată, e altă poveste, pe noi oricum ne interesează mai mult calea decât statistica.

Stăteam bine mental după cele două victorii consecutive în fața Aradului și celor de la Alba Iulia, jucam acasă și aveam de partea noastră avantajul aerului tare de pe malul Moldovei, dar nu ne-am permis să ne pierdem capul. Primeam vizita Științei Petroșani, campioana en titre, o echipă extrem de solidă și experimentată care venea la Gura Humorului cu un singur scop: să câștige, prin urmare am intrat în stare de alertă. Trebuia să fim pragmatici, să profităm de greșelile lor și să ne apărăm cât mai bine.

Le-am spus celor doi jucători de la Petroșani, care trăgeau din țigară în afara stadionului (stați liniștiți băieți, nu dăm nume), că de-aș fi știut hotelul unde au fost cazați, le-aș fi cântat toată noaptea ”O sole mio”, numai așa, de dragul muzicii, nu că aș fi vrut să-i obosesc, dar cum nu li s-a arătat să se bucure de vocea mea, au dormit tun.

Să spun că meciul a fost extrem de disputat, poate părea ciudat, dacă privim rezultatul; să spun că Petroșani a câștigat ușor, iar ar fi ciudat, pentru că lucrurile n-au stat chiar așa, prin urmare să deschidem ceaslovul cu statistici și să le puricăm oleacă.

Scorul a fost deschis de către oaspeți printr-un eseu marcat destul de repede, dar am revenit în cărți printr-un drop-gol executat de Alin Conache: 3-5. Am mai ratat două lovituri de pedeapsă și un drop-gol, după care scorul a luat proporții prin eseul marcat pe contraatac de către oaspeți: 3-10. Până la finalul primei reprize, petroșenenii mai marchează un eseu și mai punctează o dată: 3-17.

Repriza a doua ne prinde pe călcâie și mai încasăm două eseuri transformate: 3-31. Nu, nu era a bună. Duhnea a umilință, iar nouă nu ne plac glumele proaste. ”Amu o dată toți ca brazii!” răsună în timpane strigătul de luptă pe care l-am adoptat la Alba Iulia. Șî ca brazii am fost! Reușim un eseu prin Vaman și o transformare prin Conache: 10-31, dar băietanii ăștia din Vale ne mai nimeresc o dată buturile și scorul devine 10-34. Mai erau câteva minute până la final când Conache confiscă balonul, îl ascunde privirilor apărătorilor petroșeneni și-l culcă printr-un plonjon în terenul de țintă, după care, ca să nu fie vorbe la proces, concretizează și transformarea: 17-34.

Așadar, după o primă repriză pierdută cu 3-17, a doua a consemnat un scor mult mai strâns: 14-17. Io nu caut zarvă cu nimeni și nici nu vreau să diminuez din meritul oaspeților noștri, care, per ansamblu au fost mai buni, dar nici nu pot să nu văd că de la meci la meci jocul nostru se îmbunătățește. Și vă mai spun ceva. Dintre toate meciurile disputate azi, în etapa a 6-a, la noi s-a consemnat cea mai mică diferență de scor, adică de 17 puncte. Și n-am jucat cu oricine, ci cu campioana. De altfel, am stat de vorbă la finalul meciului cu Vlăduț Popa, de la Știința Petroșani și l-am întrebat cum a văzut el meciul. Mi-a spus că știau că nu va fi ușor, dar că nu se așteptau la o replică atât de bună.

L-am întrebat pe Sebi Vasilovici, care se retrăsese la pauză undeva, departe de grup, ce s-a întâmplat, pentru că părea necăjit. Am crezut că era accidentat. Mi-a spus că e bine, doar că e supărat c-a ratat două placaje. Ei, da. Poate părea ceva banal, dar în mentalitatea acestor tineri jucători care abia au debutat la seniori, orice nereușită tehnică poate să aibă dimensiunea unui Cima Coppi de care spuneam la început. Și e de înțeles. Eu vă spun doar atât: fiecare oportunitate ratată, fiecare placaj nereușit, fiecare infracțiune de joc nu sunt altceva decât o modalități prin care vă descoperiți pe voi înșivă. Orice meci pierdut vă călește, orice meci câștigat vă face mai puternici și, oricum, noi, coniferele, nu murim niciodată, decât atunci când sunetul drujbei ne acoperă strigătul de luptă: Amu o dată, toți ca brazii! Și nici măcar atunci, că nu vrem noi să murim, da?

The Cup is Safe

Strigătul copilului din Lancrăm – “Trăiască România mare cât o dodoloață!” străbate peste timp zidurile Cetății din Alba Iulia ca un ecou cu reverberații menite a stârni cele mai subtile emoții ale neamului românesc de dincolo și de dincoace de Carpați. Când am pășit alături de prietenii mei pe dalele de piatră ale Cetății din orașul Unirii m-am simțit acasă, chiar dacă pe cartea mea de identitate seria GH 123456 figurează alt domiciliu.

Vreau să spun că am fost primiți la Alba Iulia cu multă căldură și cu o nedisimulată bucurie. Și asta penteu că RC Gura Humorului și CSU Rugby Alba Iulia sunt înfrănțite într-un fel subtil, ce trece dincolo de faptul că Tissot sponsorizează ambele echipe, prin Albini Prassa, reprezentată de domnul Ioan Schiau.


Sincer să fiu, îmi vine a spune multe despre acest minunat oraș, despre oamenii de aici (Salutăm ISU, oriunde ați fi) și despre istoria lui, dar o să mă limitez, cu voia dumneavoastră, la a relata despre meciul pe care băieții mei l-au avut azi de jucat.

Să purcedem, dară.

Ne-am făcut o mie de gânduri înaintea acestui meci. Pe de o parte, gazdele noastre erau în căutarea primei victorii, jucau în fața propriilor suporteri și n-aveau nimic de pierdut; pe de altă parte, deși n-aș spune că porneam ca mari favoriți, veneam totuși după o victorie importantă în fața arădenilor, iar acest lucru ne oferea un gram de încredere în plus care ar fi putut face diferența.

Ștefăniță Rusu, veteranul echipei, le spunea mânjilor ce fornăiau de nerăbdare să intre în primele placaje, inaintea meciului: “mizez pe tinerețea voastră, sunt sigur că putem face lucruri frumoase împreună, ajutați-mă pe mine, pe Andrei, pe Gabi să facem lucruri bune la echipa asta…”

Vestiarul oaspeților ce ne fusese arendat vui apoi de strigătul care chema la luptă: Humorul! La nici trei minute de la începerea meciului strecuram balonul printre bețe prin execuția lui Conache: 3-0. Jur că am simțit atunci că totul va fi bine. Și nu m-am înșelat.

La pauză am căutat umbra, la marginea terenului, ne-am oblojit rănile inerente unei astfel de întâlniri, am pus gheață acolo unde focul ardea fibra musculară sau încheietura și am reluat asaltul asupra buturilor “dușmane”.  Eram ca Mehmed Cuceritorul in fața Constantinopolului. Și insist să rămânem la metaforă.

N-am s-o mai aburesc mult, mi-ar plăcea să cred că ați urmărit meciul live pe youtube, iar dacă n-ați făcut-o până acum, îl puteți vedea înregistrat oricând. Be my guest. Am câștigat cu 31-6 și am făcut-o cu clasă. Vă mărturisesc ceva: niciodată de când însoțesc acești minunați sportivi care evoluează sub tricourile Rugby Club Gura Humorului, n-am văzut zâmbete de o parte și de alta a liniei întâi, înainte de a lega grămada. Și cred că asta spune totul. Am marcat cele trei eseuri prin Sergiu Michiduță, care, dacă-mi este permis, și-mi este, că, la naiba, e cronica mea, mi-a dedicat reușita (Mulțumesc, Sergio Michi Blinders), prin Alin Conache (care i-a dedicat toate punctele reușite azi domnului din Alba Iulia ce nu credea c-o poate da la bețe de la 50m) și prin veteranul Lucian Zup, care a revoluționat plimbatul pe trotinetă, celelalte puncte fiind reușite tot de Alin Conache.

Aș vrea în încheiere să le spun lui Alex Tucaliuc că nimic nu e intâmplător; lui Alin Conache că a fi MVP te obligă; lui Vlădut Sidău că mă inclin pentru dăruirea cu care a luptat azi, lui Sebi Vasilovici că brazii au fost azi mai tari decât salcâmii și să le mulțumesc tuturor celor care au scris azi povestea de la Alba Iulia, împreună cu mine, că sunt mândru voi toți!

Forza Humoru’!

Mulțumesc, Ciprian Hostiuc, pentru titlul articolului 🙏

Au înnebunit salcâmii

Ha, jur că dacă m-ar fi întrebat cineva ce melodie îmi venea a cânta după meciul de azi, aș fi răspuns fără nicio reținere: ”Au înnebunit salcâmii”, a lu` nentu Tudor Gheorghe, care, chiar dacă nu e dumnealui chiar din Arad, ci oleacă mai din Oltenia, e tot de acolo, de undeva, și până la urmă ce contează, bă, câtă vreme mi-am luat în brațe copchiii și i-am felicitat, ca un bun manager ce sunt? Manager de finețuri, cu din alea de inimă albastră, când pierdem, și de inimi de treflă când câștigăm, dar astea-s detalii…

Așa că, dragii mei, au înnebunit salcâmii la Gura Humorului, și să mor dacă-mi pasă de e adevărat sau nu. Pentru noi, humorenii au înnebunit, iar pentru voi, cei care sunteți alături de echipa noastră, așijderea. Da? Bun. Să mergem, dară, mai departe.

Meci cu CSU Arad. Etapa a 5-a. Noi ieșeam dintr-o pauză de trei săptămâni, ei veneau după o victorie în fața sucevenilor. Până aici, nimic special. Poate doar dorința noastră de revanșă și dorința lor de a bate și cealaltă echipă din Bucovina. Numa` că nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii.

Mie îmi place să fiu respectuos și mereu mă bag în seamă cu oaspeții noștri. Bunăoară, l-am întrebat pe un jucător arădean cum a fost călătoria. Na, n-a fost cea mai inspirată întrebare, că, la naiba, să faci douășpe ore pe drum, fir-ar el să fie de tahograf, nu e chiar ușor, dar nu dați cu parul. Oricine poate fi victimă al sublimului ridicol. Chiar și eu.

Meciul a început sub zodia ezitărilor. Cu alte cuvinte, în primele 15-20 minute, n-am înțeles mare lucru. Nu mă înțelegeți greșit, băieții n-au stat la rummy și nici la Macaua, dar parcă le era milă să calce pedala până la podea. Calc-o, frate, că vorba aia, o viața avem!, îmi venea să le strig de pe margine. Apoi au apărut primele semne. Practic, începuseră să pocnească mugurii victoriei: Bum! Bum! Explodau pețiolii în toate direcțiile și ploua cu stamine într-o orgie de speranțe amestecate cu temeri, mai ceva decât în opera lui Bocaccio… Vântul îl scotea din minți pe Conache, dar și pe noi, deviindu-i balonul în bară, ori purtându-l la mama huciului pe lângă bețe, soarele se ascundea după nori, iar ploaia anunțată de Busu la Pro TV bătea darabana la marginea Saharei. Nimic nu ne ieșea! Fuck! Și nu-mi vine, măh, de nicăieri, nentu Bogdan Petrișor, și-mi ia balonul buclucaș în brațe și mi-l așază cu grijă în terenul de țintă, de ne face să uităm de toate și să intrăm la pauză cu un avantaj de șapte puncte: 7-0, numa așa, să-mi facă în ciudă…

A doua parte a meciului m-a găsit în spatele buturilor dinspre Nord, cu fața spre pârtie și cu ochii în soare. Dar nu conta. Important era că-mi puteam vedea din față băieții atacând buturile arădene cu toate forțele. Măh, nici căderea Constantinopolului n-a avut măreția actului prin care consemnam răpunerea taurului din vestul țării, precum toreadorii din străvechea Spanie a lui Cervantes. Și știți ceva? Iertați-mi divagația spre și dinspre literatură, dar dacă ar fi să ne comparăm cu un personaj literar, apoi RC Gura Humorului ar fi, de departe, Don Quijote-ul Diviziei Naționale de Seniori, cavalerul nebun care se bate cu morile de vânt încremenite în bețele ce se înalță spre înaltul cerului ca niște rugăciuni nerostite, încrezător în propriul destin și visător incurabil.

Nu știu dacă Rugby-ul are un zeu, mie personal mi-ar fi plăcut să fie sub oblăduirea Dianei, dar, mă rog, dacă nu se poate, asta e, cert e că rând pe rând, Bogdan Formagiu, Ciprian Nichitean, Alex Vaman și Alin Conache, purtați pe brațe de Jupiter, de Marte sau whatever, vorba francezului, au pus balonul în terenul de țintă al arădenilor, făcându-mă să scap aparatul de fotografiat din mână. Noroc că era ancorat de gât cu curea.

Acum, vorbind serios, n-a fost un meci ușor. Echipa arădeană a fost superioară ca gabarit, dar am compensat prin circulația balonului, prin continuitate în fazele de atac și prin viteză. Am găsit culoarele potrivite, am profitat de prospețimea celor intrați în repriza a doua și am închis tabela de marcaj la 33 de puncte în dreptul nostru și 5 puncte în dreptul arădenilor.

Au marcat pentru noi: Bogdan Petrișor, Bogdan Formagiu, Ciprian Nichitean, Alex Vaman și Alin Conache câte un eseu, și 8 puncte Alin Conache.

Iată lotul folosit astăzi în meciul cu CSUAV Arad:

Humorul nu crede în lacrimi

Meciurile cu Suceava, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, au o încărcătură emoțională specială pentru noi, humorenii, dar bănuiesc că și pentru suceveni. Rivalitățile locale au avut dintotdeauna o strălucire aparte, mai cu seamă când ele pun pe tapet o echipă care a câștigat titlul de campioană a DNS în ediția din 2017 și o echipă tânără, aflată în plin proces de formare, care este Rugby Club Gura Humorului.

Programat la ora la care britanicii își beau ceaiul și amenințat de o furtună iminentă, meciul a început cu o notă de dominare a gazdelor, care au deschis scorul în minutul 5, prin transformarea unei lovituri de pedeapsă. Presiunea sucevenilor s-a menținut constant până în minutul 30, când diferența de scor ajunsese la 9 puncte, după ce Sabin Crețu reușise să mai transforme încă două lovituri de pedeapsă în minutele 20 și 23.

În minutul 28 meciul se echilibrează. Astfel, în min. 30, după o incursiune a lui Vasilovici pe partea stângă, balonul ajunge la Drușcă, dar acesta este oprit de apărarea suceveană și iese de pe teren, accidentat. Cu Ștefăniță Rusu în teren, reducem din handicap în min. 31 prin transformarea unei lovituri de pedeapsă, scor cu care se încheie prima repriză. De semnalat faptul că spre finalul primei jumătăți de meci, sucevenii ratează încă două lovituri de pedeapsă.

Repriza a doua ne găsește pe o poziție ceva mai agresivă. La 3 minute după reluarea meciului, Conache concretizează o lovitură de pedeapsă, reducând diferența la numai 3 puncte: 6-9. Min. 53 consemnează revenirea noastră în cărți, când am egalat la 9 prin același Conache. Sucevenii mai beneficiază de o penalitate în min. 61: 12-9. Echilibrul meciului avea să se schimbe în min. 68, când suceveanul Lăcătuș profită de un balon bâlbâit în apărarea noastră și marchează unicul eseu al meciului, transformat apoi de același Sabin Crețu: 19-9. Părea că totul era pierdut, până în min. 72, când Conache reduce din nou din diferență: 19-12.

Din min. 77 aveam să jucăm până la final în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Vlăduț Sidău. Putea fi mai rău de atât? În timp ce sucevenii mai ratează două lovituri de pedeapsă, ne aruncăm în luptă cu ultimele forțe de care dispunem. Finalul meciului ne găsește la 10 metri de buturile adversarilor. Punem presiune pe ei. Aveam nevoie de un eseu și o transformare pentru a termina meciul la egalitate.
N-o să comentez faza din min. 80. Și nici n-o să spun de ce nu o fac.

Însă…


M-am alăturat băieților la marginea terenului după ce arbitrul a fluierat finalul meciului. Am făcut cu toții un cerc, în mijlocul căruia m-am postat cu camera de filmat. Cel care a vorbit primul a fost Andrei. Ușor răgușit și vizibil afectat, cuvintele lui au trecut prin armura acestor luptători, alinându-le suferința. Era pentru prima oară când vedeam lacrimi în ochii fraților mei. Apoi a vorbit Ștefăniță, pe care, cu voia voastră, a celor care ați jucat ieri la Suceava și pentru care nutresc un respect nețărmurit, o să-l numesc eroul nostru. Știți voi de ce. A vorbit cu amărăciune. Gâtul îi era înfundat cu iască. Așa e când îți vine să urli și nu poți s-o faci. Apoi s-a lăsat liniștea. Una abisală, de proporția Gropii Marianelor…

Humorul nu crede în lacrimi. Nu în cele născute din frustrări. Noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului credem în altfel de lacrimi: în cele stârnite de pierderea unui meci în care adversarul a fost mai bun, în cele pricinuite de bucurie, când câștigăm, în cele firești, când unul dintre noi pierde pe cineva drag, în cele datorate de sfintele sărbători de Paște care se apropie, în cele izvorâte din despărțirea de o persoană dragă, dar niciodată în lacrimile provocate de frustrare.
Ne vom reveni. Sunt sigur de asta. Și pe mulți o să popim și noi. Mark my words.

Până atunci, Rugby Club Gura Humorului mulțumește sponsorilor DHL Express Romania, Banca Comercială Română, Albini Prassa, suporterilor, susținătorilor și celorlalți agenți comerciali care fac posibilă existența noastră și vă promitem că lacrimile pe care le veți mai vedea pe obrajii noștri vor fi acelea provocate de sentimentul dat de datoria împlinită, oricare ar fi rezultatul.

Felicitări sucevenilor pentru victorie și sperăm ca în retur să facem un meci la fel de disputat!

Lotul folosit în meciul cu CSM Bucovina Suceava:

Zup Lucian, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Vasilovici, Andrei Muresan, Drusca Ștefan, Vladut Sidău, Daraban Mihai, Conache Alin, Bivol Gabi, Ciprian Nichitean, Morosan Marian, Ciprian Cernescu, Andrei Stefancu,George Davidoiu, David Robert Alexandru, Rareş Prelucă, Rusu Stefanita Sabin, Grigoras Emil, Ionut Antonesi, Sergiu Michiduta, Sebastian Rotaru.

Toate punctele marcate de RC Gura Humorului au fost aduse de Alin Conache.

Apărarea Siciliană

Dacă ultima cronică a meciului cu RC Grivița punea pe tapet Gambitul Damei întruchipată de echipa adversă, astăzi am ales un titlu inspirat de o altă mutare din șah, care a fost, alături de un pragmatism aproape matematic de sorginte italiană, chintesența victoriei noastre: Apărarea Siciliană.

7 noiembrie 2020. Era o zi de toamnă târzie care marca năpârlirea unui sezon estival nefast, marcat de o pandemie păguboasă, când ne întâlnisem ultima oară cu adversarii noștri din capitală. Jucam acasă, prin urmare fie și numai din acest punct de vedere se creiona un oaracare avantaj, cu RC Grivița, însă, e nevoie de ceva mai mult decât atât. Și s-a dovedit asta la finalul meciului, când grivițenii au marcat un eseu care a parafat scorul final de 17-13, după ce-i condusesem la pauză cu 13-12.

17 aprilie 2021. Gura Humorului. Ora 11:00. 10 Celsius, cer parțial noros. Vreme numai bună de luat revanșa. Nu știu cum văzuseră adversarii noștri ultimul meci pe care-l câștigaseră în urmă cu cinci luni, dar eu unul am văzusem un meci câștigat la limită și nu cred că pot fi considerat partinic. Prin urmare, mă așteptam la un meci disputat și echilibrat. Cu o garnitură care îmbina entuziasmul și dorința de afirmare a mai tinerilor jucători cu experiența și cumpătarea veteranilor, aveam toate motivele să sperăm la un rezultat bun. De altfel, zăcea undeva în sufletul nostru dorința de a arăta că ceea ce s-a întâmplat la Galați, în prima etapă, a fost un accident și că adevărata noastră valoare e alta.

Grivițenii veneau așadar la Gura Humorului cu un moral bun, dat de victoria în fața sucevenilor de la CSM, din prima etapă, și de rezultatele directe care-i propulsau, de departe, în poziția de echipă favorită. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș fi pus în calcul și un mare asterisc, având în vedere rezultatul ultimului meci, dar cum nu mă întrebați, rămâne între noi. De cealaltă parte, noi, humorenii, am aliniat o echipă care, așa după cum spunea și Andrei Varvaroi, era formată dintr-un mixt format din experiență și tinerețe, iar asta ne îndreptățea să sperăm că de data asta va fi altfel.

În rugby nu există noțiunea de democrație și nici aceea de socialism, iar despre haiducie, nici nu se pune problema. În rugby există un ”capo di tutti capi”, un căpitan, un pachet de înaintare un ”trei sferturi”, două aripi și un compartiment defensiv, fiecare cunoscându-și rolul și sarcina pe care trebuie s-o ducă la sfârșit. În rugby nu există culoare politică, nu sunt guverne de răsturnat și nici revoluții de câștigat. În rugby există o noțiune pe care poate numai marile spirite ale literaturii o pot surprinde în capodoperele lor: dăruirea. În rugby se varsă sânge, se inundă firul de iarbă cu sudoare și se scrâșnește din dinți, în rugby, lacrimile de fericire ale învingătorilor au același nivel de PH cu ale învinșilor, în rugby dreptatea și nedreptatea sunt două noțiuni abstracte care te pot face s-o iei razna, în rugby, în final, e vorba de respect și de prețuire atât a adversarului cât și al coechipierului. Cine a urmărit astăzi meciul, știe despre ce vorbesc.

Pornită din start din poziția de chalenger, RC Gura Humorului s-a apărat foarte bine în prima parte a meciului, reușind să concretizeze pe tabela de marcaj un avantaj de 3 puncte, înregistrat în urma unui dropgol executat de Alin Conache. Echilibrul s-a păstrat și în a doua repriză, chiar dacă RC Grivița a reușit să marcheze un eseu prin Bogdan Antonescu, care a ridicat scorul la 13-12 în favoarea oaspeților. Ultima parte a celei de-a doua reprize avea să pună pe masa de joc cele mai bune cărți. S-au făcut câteva schimbări, de ambele părți, apoi s-au lepădat scuturile și s-a jucat la ”totul sau nimic”. Și era normal să fie așa. Pe de o parte, un eventual eseu al grivițenilor le-ar fi asigurat victoria în proporție de 90 %, pe de altă parte, diferența mică de scor ne obliga să lăsăm muzica de salon și să trecem pe hard rock. Eu vă spun ceva: nu vă uitați cu suspiciune la ăștia ai noștri mai mici și mai filiformi, care îmbracă tricoul de senior cu o mândrie cuminte, de oameni care știu cât de mare le e plapuma, că vă înșelați. Gândiți-vă că au la gât mai multe medalii de campioni naționali, că au crescut cu toții ca într-o mare familie, care este CSS Gura Humorlui și că aparențele înșeală. Și vă mai spun ceva: niciodată, dar niciodată să nu vă îndoiți de noi. Cu un pack de jucători expermentați, cu o voință exemplară și cu o implicare fantastică a tuturor compartimentelor echipa noastră și-a revenit din pumni și a început să mărșăluiască precum armata lui Napoleon spre Paris, convertind în puncte, cu o singură excepție, toate loviturile de pedeapsă. Împăratul era din nou acasă, soldații îl adulau, iar Franța îi era la picioare. Iertați-mi divagația, dar jur că în minutul 79, când victoria noastră era deja asigurată, cântam Marseieza la marginea terenului, cuprins de un ciudat sentiment de întoarcere acasă, printre cei dragi, printre învingători.

Având privilegiul de a fi aproape tot timpul printre băieții ăștia minunați, m-am strecurat la finalul meciului în cercul de la mijlocul terenului, unde ne adunaserăm cu toții, lângă Andrei Varvaroi, care le-a spus așa:
În primul rând vreau să vă mulțumesc că v-ați dedicat. Am placat, am dat peste ei, chiar și în momentele grele, am reușit și am găsit aer, am avut mixtul ăsta de tinerețe și de experiență și de încredere, v-ați dat încredere unul altuia, și asta mă bucură. Astăzi am făcut un mic pas spre proiectul pe care vrem să-l facem și sper să jucăm în continuare cu același entuziasm, cu aceeași dăruire și cu aceeași plăcere. S-a văzut că v-ați dorit victoria. Vreau să vă mulțumesc pentru această victorie foarte frumoasă, ați reușit chiar să stopați și echipa adversă să ia punctul bonus, iar asta o să conteze în clasament, la final. Vă mulțumesc încă o dată și hai să fim frumoși!

La începutul meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mircea Nistor, antrenor la CSS Viitorul Cluj. Nu știu dacă ar fi fost un exemplu mai convingător decât acesta că viața și moartea, asemeni unui meci de rugby în care există învinși și învingători, își împart eseurile transformate în mod aleatoriu, scăpând puterii noastre de înțelegere. Nu știu dacă peste câteva sute de ani își va mai aminti cineva de ziua aceasta, de cele care au precedat-o sau de cele care vor veni, cert e că suntem azi, aici, și că scriem împreună cu voi, cei care ați achiziționat 300 sute de bilete virtuale, cu cei care ne sunteți alături încă din prima zi, cu cei care ne sprijiniți necondiționat și cu toți iubitorii rugbyului humorean, o pagină care se vrea a fi prologul unei istorii aparte: cea a Clubului ”Rugby Club Gura Humorului”

Vă mulțumim, prea plecați!

Felicitări echipei Rugby Club Grivița pentru dăruire și pentru meciul făcut și sperăm să ne revedem sănătoși cu toții la București, în retur.

Iată loturile celor două echipe:

Rugby Club Gura Humorului:

Lucian Zup, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Gabriel Bivol, Cipran Nichitean, Marian Moroșan, Costel Poldi, Sergiu Michiduță, Andrei Vieru, Rareș Prelucă, Robert David, Ciprian Hostiuc, Ștefan Drușcă, Emil Grigoraș, Ciprian Cernescu, Sebastian Rotaru.

Rugby Club Grivița București:

Iulian Ailincăi, Octavian Chitic, Alexandru Oancea, Bogdan Antonescu, Claudiu Podoleanu, Vasilică Mercone, Radu Glăvan, Damian Ispas, Andrei Homiuc, Bogdan Iacovache, Ionuț Latu, Rareș Ciudin, Marius Ioana, Andrei Șerban, Alexandru Mircea, Andrei Iacob, Andreas Șeicaru, Cătălin Marin, Viorel Perniu, Andrei Mitrea, Richard Plopeanu, Ionuț Cristea, Silviu Mircea.

Au marcat
pentru RC Gura Humorului: Alin Conache – 6 lovituri de pedeapsă și 1 dropgol
pentru RC Grivița: Andrei Homiuc – 2 lovituri de pedeapsă, o transformare; Bogdan Antonescu – 1 eseu.

Rating: 0 out of 5.
« Older Entries Recent Entries »