Category Archives: Cronică

Apărarea Siciliană

Dacă ultima cronică a meciului cu RC Grivița punea pe tapet Gambitul Damei întruchipată de echipa adversă, astăzi am ales un titlu inspirat de o altă mutare din șah, care a fost, alături de un pragmatism aproape matematic de sorginte italiană, chintesența victoriei noastre: Apărarea Siciliană.

7 noiembrie 2020. Era o zi de toamnă târzie care marca năpârlirea unui sezon estival nefast, marcat de o pandemie păguboasă, când ne întâlnisem ultima oară cu adversarii noștri din capitală. Jucam acasă, prin urmare fie și numai din acest punct de vedere se creiona un oaracare avantaj, cu RC Grivița, însă, e nevoie de ceva mai mult decât atât. Și s-a dovedit asta la finalul meciului, când grivițenii au marcat un eseu care a parafat scorul final de 17-13, după ce-i condusesem la pauză cu 13-12.

17 aprilie 2021. Gura Humorului. Ora 11:00. 10 Celsius, cer parțial noros. Vreme numai bună de luat revanșa. Nu știu cum văzuseră adversarii noștri ultimul meci pe care-l câștigaseră în urmă cu cinci luni, dar eu unul am văzusem un meci câștigat la limită și nu cred că pot fi considerat partinic. Prin urmare, mă așteptam la un meci disputat și echilibrat. Cu o garnitură care îmbina entuziasmul și dorința de afirmare a mai tinerilor jucători cu experiența și cumpătarea veteranilor, aveam toate motivele să sperăm la un rezultat bun. De altfel, zăcea undeva în sufletul nostru dorința de a arăta că ceea ce s-a întâmplat la Galați, în prima etapă, a fost un accident și că adevărata noastră valoare e alta.

Grivițenii veneau așadar la Gura Humorului cu un moral bun, dat de victoria în fața sucevenilor de la CSM, din prima etapă, și de rezultatele directe care-i propulsau, de departe, în poziția de echipă favorită. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș fi pus în calcul și un mare asterisc, având în vedere rezultatul ultimului meci, dar cum nu mă întrebați, rămâne între noi. De cealaltă parte, noi, humorenii, am aliniat o echipă care, așa după cum spunea și Andrei Varvaroi, era formată dintr-un mixt format din experiență și tinerețe, iar asta ne îndreptățea să sperăm că de data asta va fi altfel.

În rugby nu există noțiunea de democrație și nici aceea de socialism, iar despre haiducie, nici nu se pune problema. În rugby există un ”capo di tutti capi”, un căpitan, un pachet de înaintare un ”trei sferturi”, două aripi și un compartiment defensiv, fiecare cunoscându-și rolul și sarcina pe care trebuie s-o ducă la sfârșit. În rugby nu există culoare politică, nu sunt guverne de răsturnat și nici revoluții de câștigat. În rugby există o noțiune pe care poate numai marile spirite ale literaturii o pot surprinde în capodoperele lor: dăruirea. În rugby se varsă sânge, se inundă firul de iarbă cu sudoare și se scrâșnește din dinți, în rugby, lacrimile de fericire ale învingătorilor au același nivel de PH cu ale învinșilor, în rugby dreptatea și nedreptatea sunt două noțiuni abstracte care te pot face s-o iei razna, în rugby, în final, e vorba de respect și de prețuire atât a adversarului cât și al coechipierului. Cine a urmărit astăzi meciul, știe despre ce vorbesc.

Pornită din start din poziția de chalenger, RC Gura Humorului s-a apărat foarte bine în prima parte a meciului, reușind să concretizeze pe tabela de marcaj un avantaj de 3 puncte, înregistrat în urma unui dropgol executat de Alin Conache. Echilibrul s-a păstrat și în a doua repriză, chiar dacă RC Grivița a reușit să marcheze un eseu prin Bogdan Antonescu, care a ridicat scorul la 13-12 în favoarea oaspeților. Ultima parte a celei de-a doua reprize avea să pună pe masa de joc cele mai bune cărți. S-au făcut câteva schimbări, de ambele părți, apoi s-au lepădat scuturile și s-a jucat la ”totul sau nimic”. Și era normal să fie așa. Pe de o parte, un eventual eseu al grivițenilor le-ar fi asigurat victoria în proporție de 90 %, pe de altă parte, diferența mică de scor ne obliga să lăsăm muzica de salon și să trecem pe hard rock. Eu vă spun ceva: nu vă uitați cu suspiciune la ăștia ai noștri mai mici și mai filiformi, care îmbracă tricoul de senior cu o mândrie cuminte, de oameni care știu cât de mare le e plapuma, că vă înșelați. Gândiți-vă că au la gât mai multe medalii de campioni naționali, că au crescut cu toții ca într-o mare familie, care este CSS Gura Humorlui și că aparențele înșeală. Și vă mai spun ceva: niciodată, dar niciodată să nu vă îndoiți de noi. Cu un pack de jucători expermentați, cu o voință exemplară și cu o implicare fantastică a tuturor compartimentelor echipa noastră și-a revenit din pumni și a început să mărșăluiască precum armata lui Napoleon spre Paris, convertind în puncte, cu o singură excepție, toate loviturile de pedeapsă. Împăratul era din nou acasă, soldații îl adulau, iar Franța îi era la picioare. Iertați-mi divagația, dar jur că în minutul 79, când victoria noastră era deja asigurată, cântam Marseieza la marginea terenului, cuprins de un ciudat sentiment de întoarcere acasă, printre cei dragi, printre învingători.

Având privilegiul de a fi aproape tot timpul printre băieții ăștia minunați, m-am strecurat la finalul meciului în cercul de la mijlocul terenului, unde ne adunaserăm cu toții, lângă Andrei Varvaroi, care le-a spus așa:
În primul rând vreau să vă mulțumesc că v-ați dedicat. Am placat, am dat peste ei, chiar și în momentele grele, am reușit și am găsit aer, am avut mixtul ăsta de tinerețe și de experiență și de încredere, v-ați dat încredere unul altuia, și asta mă bucură. Astăzi am făcut un mic pas spre proiectul pe care vrem să-l facem și sper să jucăm în continuare cu același entuziasm, cu aceeași dăruire și cu aceeași plăcere. S-a văzut că v-ați dorit victoria. Vreau să vă mulțumesc pentru această victorie foarte frumoasă, ați reușit chiar să stopați și echipa adversă să ia punctul bonus, iar asta o să conteze în clasament, la final. Vă mulțumesc încă o dată și hai să fim frumoși!

La începutul meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mircea Nistor, antrenor la CSS Viitorul Cluj. Nu știu dacă ar fi fost un exemplu mai convingător decât acesta că viața și moartea, asemeni unui meci de rugby în care există învinși și învingători, își împart eseurile transformate în mod aleatoriu, scăpând puterii noastre de înțelegere. Nu știu dacă peste câteva sute de ani își va mai aminti cineva de ziua aceasta, de cele care au precedat-o sau de cele care vor veni, cert e că suntem azi, aici, și că scriem împreună cu voi, cei care ați achiziționat 300 sute de bilete virtuale, cu cei care ne sunteți alături încă din prima zi, cu cei care ne sprijiniți necondiționat și cu toți iubitorii rugbyului humorean, o pagină care se vrea a fi prologul unei istorii aparte: cea a Clubului ”Rugby Club Gura Humorului”

Vă mulțumim, prea plecați!

Felicitări echipei Rugby Club Grivița pentru dăruire și pentru meciul făcut și sperăm să ne revedem sănătoși cu toții la București, în retur.

Iată loturile celor două echipe:

Rugby Club Gura Humorului:

Lucian Zup, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Gabriel Bivol, Cipran Nichitean, Marian Moroșan, Costel Poldi, Sergiu Michiduță, Andrei Vieru, Rareș Prelucă, Robert David, Ciprian Hostiuc, Ștefan Drușcă, Emil Grigoraș, Ciprian Cernescu, Sebastian Rotaru.

Rugby Club Grivița București:

Iulian Ailincăi, Octavian Chitic, Alexandru Oancea, Bogdan Antonescu, Claudiu Podoleanu, Vasilică Mercone, Radu Glăvan, Damian Ispas, Andrei Homiuc, Bogdan Iacovache, Ionuț Latu, Rareș Ciudin, Marius Ioana, Andrei Șerban, Alexandru Mircea, Andrei Iacob, Andreas Șeicaru, Cătălin Marin, Viorel Perniu, Andrei Mitrea, Richard Plopeanu, Ionuț Cristea, Silviu Mircea.

Au marcat
pentru RC Gura Humorului: Alin Conache – 6 lovituri de pedeapsă și 1 dropgol
pentru RC Grivița: Andrei Homiuc – 2 lovituri de pedeapsă, o transformare; Bogdan Antonescu – 1 eseu.

Rating: 0 out of 5.

This is Sparta!

  • Un espreso lung, vă rog, i-am zis casieriței de la benzinărie, privind spre băieții care ieșiseră din mașină. ”Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…” spunea Alecsandri. Mda… Ne aștepta și pe noi un drum lung spre casă, mai lung decât orice espreso care ar putea exista vreodată pe pământ. Nu beau cafea după ora 17, dar de data asta am făcut o excepție. Vorba aia, în situații speciale, măsuri speciale. Punct.

Cu numai câteva ore înainte de a-mi ”injecta cofeina”, fluierul arbirtului spărsese vânzolelala de la marginea terenului, unde câțiva susținători ai echipei din Galați urmăriseră meciul de dincolo de gardul de sârmă. Nu știu dacă ați observat, dar fluierul arbitrilor de la rugby are o altă rezonanță, e mai baritonal, aș spune chiar mai ritualic. Poate fi sunet de teribilă sfârșeală, așa cum a fost pentru noi, la capătul celor 80 de minute de joc, sau de extazică incantare a victoriei, așa cum a fost pentru adversarii noștri. Scorul, un pic cam sever pentru standardele noastre, reflecta o realitate pe care o puteai privi din două perspective: cea a paharului plin și cea a paharului gol. Dar pentru că scopul acestei scrieri e departe de a fi obiectiv, o să-mi arog dreptul de a face țăndări paharul și de lăsa statisticienii să se ocupe de datele tehnice. Pe mine mă interesează detaliile.

Știam că va fi un meci dificil. De altfel, CSM Galați fusese la un pas de a juca finala DNS în ediția trecută… Cu un lot valoros și jucători cu experiență care au evoluat în Super Ligă, ba chiar și în a doua divizie franceză, echipa gălățeană nu părea o nucă tare, ci este cu adevărat o nucă tare nu doar pentru noi, ci pentru toate echipele din DNS. Chiar înaintea meciului, Sebi, care calcă pe urmele tatălui său – Ștefăniță Rusu -, m-a întrebat:

  • Ce crezi, Mariuse, că facem azi?
  • Dacă ar fi să-mi ascult inima, aș spune că batem, dar e greu. Cred că o să luăm bătaie.
    Nu știu dacă l-am dezamăgit cu răspunsul meu, dar am văzut în privirea lui că era gata să accepte realitatea.

Lotul cu care făcuserăm deplasarea cuprindea un număr de cincisprezece jucători sub 21 de ani ani, zece dintre ei având doar 18 ani. Să ne înțelegem. Nu e o justificare sau nevoia de justificare a unui rezultat. Nici pe departe. E pur și simplu radiografia loturilor celor două echipe. Pe un teren al cărui gazon putea să arate mai bine și sub tutela clădirilor din oțel care supravegheau jocul, echipa gălățeană a dominat meciul, punând o permanentă presiune pe apărarea noastră. Vreau să subliniez ceva: să știți că nu ne-am predat chiar așa, fără luptă. Nici vorbă. Ba chiar unul dintre jucătorii gălățeni, cu care am o relație de amiciție, mi-a spus la finalul jocului că avem o trupă de perspectivă, cu tineri foarte talentați, care pasează bine, care au viteză, dar care au nevoie și de timp pentru a acumula jocuri în picioare și implicit experiență.

  • Poftim, aveți aici espreso-ul dumneavoastră, îmi zise casierița, zâmbind.
  • Mulțumesc, i-am răspuns, trezit din visare.

Am pornit spre autocar, gândindu-mă că viitorul acestei echipe sună bine, în ciuda dușului rece pe care-l făcuserăm pe malul Dunării, prinși între pomii care dăduseră în floare și clădirea din oțel care se învecinează cu terenul. Nu știu câți dintre voi știu povestea care stă în spatele lui Ajax Amsterdam, echipă a cărei filosofie a fost aceea de a crește copii pe care să-i arunce apoi în luptă. O să spuneți că acolo e vorba de fotbal. Da, dar principiile sunt universal valabile. Așa cum unele cluburi, nu contează ramura de activitate, preferă să facă transferuri importante pentru a-și asigura un nivel înalt de competitivitate, altele preferă să-și crească și să-și cultive valorile în propria pepinieră, privind înspre viitor. Care e cea mai bună cale? Dumnezeu știe. Chiar nu are relevanță, important e să mergi pe drumul pe care l-ai ales, iar noi, Rugby Club Gura Humorului am ales calea mai lungă, dar mai trainică, a ridicării prin sine, prin intermediul propriei școli și cu aportul jucătorilor mai experimentați, care vrea să formeze nu doar jucători de rugby, ci oameni cu simțul răspunderii și al respectului, căci până la urmă, despre asta este vorba în sport, în general, și în rugby în special.

Așa că dragii mei, cei care sunteți la primul, la al doilea sau al treilea vostru meci în DNS, vă spun doar atât: This is Sparta! Dar asta nu înseamnă că sunteți singuri.

Iată cele două loturi:

Rugby Club Gura Humorului:
Iulian Cîtea, Andrei Bogdan Vieru Găină, Lucian Zup, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mihai Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Costel Poldi, Ciprian Nichitean, Liviu Costan, Gabriel Bivol, Sergiu Michiduță, Rareș Prelucă, Robert David, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Alexandru Tucaliuc, Mihai Daraban, Ioan Antonesi, Andrei Ștefancu. Antrenor: Mihai Coca.

CSM Galați:
Eduard Don, Nicu Manolachi, Ionuț Platon, Cristian Zaharia, Dragoș Giusca, George Bulearcă, Marian Don Jean, Gabriel Dănăilă, Laurențiu Cocirlă, Ionuț Niacșu, Ionuț Cucu, Ioniță Nistor, Gabriel Partenie, Cătălin Prunaru, Alexandru Bisceanu, Lucian Dinu, Lucian Grigore, Roman Cangea, Cristian Spătărescu, Daniel Josan, Bogdan Frățilă, Emil Tasci, Dănuț Lăcătuș.

Rating: 0 out of 5.

Mulțumesc, Rugby Club Gura Humorului

Se întâmpla în urmă cu doi ani.
Văzusem în oraș un afiș: RC Gura Humorului – CSM Suceava.
Meci de rugby.

Îl știam pe Ștefăniță de când eram copii, de aceea nu mi-a fost greu să ajung la marginea terenului înarmat cu un Canon Entry Level 700D și un obiectiv Tamron a cărui focală scârțâia ca un marfar ce intră în gară, când duceam focala la 300mm.

Îmi plăcea rugby-ul. Urmăream Turneul Celor Cinci Națiuni și Campionatele Mondiale, dar nu fusesem niciodată la un meci. Fraților, cum să spun, acum m-am obișnuit, dar în acea zi, când am simțit cum vibra pământul sub tălpi la câte un contact mai dur, am zis că se schimbă polii pământului.

Vremea a trecut, iar eu mă simt deja unul de-al lor. Port chiar și un tricou cu nr. 24. Sigur, e fictiv, nu mă văd alături de ei în teren, căci mi-ar zbura fulgii și cine ar mai scrie, dar sunt cu ei de fiecare dată când le e greu.

În acel meci, Suceava câștiga Cupa Bucovinei. Azi, Cupa e la noi, dovadă clară că nimic nu e întâmplător. Mi-ar plăcea să vă povestesc despre forțele colosale dezvoltate de grămezi, despre felul în care se motivează și despre caracterul acestor luptători, dar e timpul prea scurt. O voi face într-un material separat.

Vă mulțumesc pentru felul cum m-ați primit și pentru felul cum m-ați tratat. Pentru mine e o onoare să fiu cu voi oriunde si oricând, no matter what.

Foto: Ștefăniță Rusu

By Order of Rugby Club Gura Humorului

”Păsările care se nasc în cușcă au impresia că a zbura este o boală” spunea Cervantes. Trist, nu? Păsări născute în cușcă eram și noi, până ieri, când ne-am ales cu o boală cronică de care, culmea, nu vrem să mai scăpăm niciodată. Da, ați citit bine, n-am căpiat. Nu încă. Și dacă vreți să știți, purtăm cu mândrie orteze, proteze și cârje de care am agățat talismanele înveninate ale înfrângerilor suferite până acum. Dar zburăm. Să știți că noi n-am avut niciodată aripile frânte, doar rău de înălțime. De înălțimea pe care o zămisleam fiecare dintre noi în cușca lui, în mintea lui, în fiecare noapte cu lună plină. Printre aluviunile unei societăți divizate și măcinate de virusul ucigaș, printre ruinele Cetății de Scaun de la Suceava, Rugby Club Gura Humorului și-a deschis aripile și a ieșit din cușcă, lăsând în urmă câteva pufuri de pană drept mărturie a zbaterii neîncetate. Cine a avut încredere în noi știe ce spun, cine n-a avut încredere și a chibițat pe la colțuri, să facă bine și să ne privească zborul prin ochelari de sudor, căci, ghici ce?, nu ne oprim aici! Nu ne oprim aici!

Drumul spre Suceava e aproape romantic. Treci prin pădurea ruginită de la Ilișești, ai câteva curbe care te pot arunca în portieră dacă ții piciorul pe accelerație, iar dacă pui și o muzică bună, spui că ești în Elveția. Pe mine m-au trezit din visare, tocmai când intram în Berna, dungile alea de vopsea de la Jumbo care mi-au smuls stickul din player, curmând vocea suavă a lui Elvis. Semn bun? Semn rău? Unde ești tu, Neti Sandu?

Treze erau și ciorile care, culmea, zburau și ele deasupra Stadionului Unirea, de parcă ar fi băut vin sec. N-aveau nimic strălucitor în el. Aveau un zbor mat. Știau ele ceva… Jandarmii erau la datorie, organizatorii se ocupau de ultimele detalii, frunzele își plângeau decăderea, iar la încălzire, pe partea însorită a terenului, trei dintre campionii noștri de la juniori, ce tocmai debutaseră sâmbăta trecută la echipa mare își pasau balonul la adăpostul unui rap ce mitralia zborul ciorilor, făcându-l și mai anost.

 Și am început meciul. Bogdan Formagiu, căpitanul nostru alesese Leul la tragerea la sorți. Ei, asta chiar mi-a plăcut, căci îmi gâdila orgoliul omului născut în zodia Leului, și a ales să tragem primii. Lucian Preutescu, celălalt căpitan, a ales terenul umbros și uite așa toată lumea a plecat acasă mulțumită. Haha! Ei, n-a fost chiar așa, dar dacă am fi prea serioși s-ar învârti Charlie Chaplin în mormânt. Cei care au deschis scorul am fost noi: 3-0. Sucevenilor nu prea le-a picat bine la stomac, au strâns din dinți și au penetrat linia noastră de apărare punând balonul dincolo de line și transformând eseul: 3-7. Era rândul nostru să simțim disconfort. Sârmele cuștii în care ne născuserăm se îngroșară, iar de unde eram eu, în spatele buturilor sucevene, le vedeam adevărate grinzi: ”Oh, nu, nu se poate… Așa de repede am pierdut avantajul…” îmi spuneam fixând zoom-ul pe Conache. Știa el, zoom-ul, ceva… Și ce credeți? Conache al meu o mai dă până la pauză de patru ori la bețe. Acum, na, nici sucevenii nu s-au lăsat mai prejos, năvălind ca ulii peste noi: 15-10.

Repriza a doua. Am prostul obicei de a-mi roade unghiile. Mă rog, asta e părerea unora, mie unul îmi place să le rod, mai ales dacă le înmoi în prealabil în miere de albină. Și cum miere de albină nu prea găseam pe margine, decât poate oleacă de propolis din poșeta unui paramedic, mi-am reprimat pornirile animalice și am pus mâna pe zoom. Eu nu fac analiza tehnică a jocului, de asta se ocupă Andrei și Ștefăniță, dar oricât de mult încercam să compensez faptul că nu-mi puteam roade unghiile cu schimbarea poziției pe marginea terenului, nu-mi era deloc bine. Când sucevenii au mai dat-o o dată la bețe reducând din diferență și apropiindu-se la doar 2 puncte de noi, am zis că am pus-o. Cred că mai erau zece minute până la final, poate greșesc, nu contează, când Conache mai nimerește o dată spațiul dintre cele două grinzi ale cuștii, spărgând lacătul definitiv. Un singur eseu le trebuia gazdelor ca să terminăm la egalitate, iar dacă l-ar fi transformat, ar fi fost și învingători. Dar era prea târziu. Nu mai găseau buturile noastre. Și știți de ce? Pentru că-și puseseră deja ochelari de sudor…

Cupa Bucovinei, un trofeu care a luat naștere o dată cu înființarea Rugby Club Gura Humorului, va poposi în vitrina noastră cel puțin până la anul care vine. Am dansat, am cântat și ne-am pozat cu ea, sfidând destinul cenușiu ce plana deasupra noastră, ca o piază rea. În 2021 vom încerca s-o păstrăm și să transformăm obiceiul acesta într-o conduită permanentă. Vom face viața grea tuturor adversarilor, vom pune suflet în tot ceea ce vom face și vom juca cel mai bun joc al nostru, fără nicio reținere.

Orice ai spune despre Gura Humorului, că-ți place sau nu, nu ne poți ignora. Și n-o spun cu aroganță, Doamne ferește. Stau mărturie Obcinile, mănăstirile, pensiunile și atmosfera care te îmbie la păcat. La păcatul de a alege să vii din nou aici, în loc să pleci la Halkidiki. Pe lângă obiectivele turistice clasice, Gura Humorului se va evidenția în curând și prin altceva: va fi primul oraș de munte care va deține crescătorie de perle. Căci perle sunt copiii aceștia care au crescut sub aripa lui Andrei Varvaroi, a lui Ștefăniță Rusu și a Gabrielei Popescu; perle sunt copiii aceștia care vor juca la cele mai bune cluburi din țară și de peste graniță; perle sunt copiii aceștia care nu vor uita niciodată clubul la care au fost campioni naționali, și nu o dată, ci de trei ori; perle sunt copiii aceștia care vor juca la Naționala mare a României, perle sunt copiii aceștia care nu vor uita niciodată terenul îngrijit de Bogdănel; perle sunt copiii aceștia care ne vor face cinste oriunde vor merge. Perle. Vă spun eu!

Competiția, în ceea ce ne privește s-a terminat. Sigur, mai este o etapă. Cea în care se vor întâlni, la București, RC Grivița cu CSM Suceava. Cum să spun, fiind adversari pe teren, dar prieteni în afara lui, vom ține pumnii strânși sucevenilor și apoi vom aștepta cuminți noul țintar al Diviziei Naționale de Seniori de anul viitor. Ne-am făcut bagajele, ne-am pansat rănile și ne-am luat fiecare dintre noi o fărâmă din rugina de pe lacătul care ne ținea închiși, ca să nu uităm,” Să nu uiți, Darie…” spunea Zaharia Stancu. Nu, n-o să uităm niciodată meciul de la Arad, meciul de la București, unde nici atunci nu era apă caldă, meciul de acasă cu Bârlad și cu Suceava, meciul de la Galați, unde era apă caldă, dar mirosea a unt-de-lemn și nici meciul de la Petroșani, când Regimentul 43, cum ne-am autointitulat, a bătut în copita armăsarului din fruntea Diviziei Naționale de Seniori un drug de fier încins, ca să ne țină minte și el toată viața

Rugby Club Gura Humorului mulțumește sponsorilor DHL România, BCR Erste Bank, Albini Prassa, jucătorilor, tuturor celor care au fost alături de club în această perioadă dificilă, susținătorilor din țară și de peste hotare, foștilor jucători, jucătorilor de top care au desțelenit tainele rugby-ului la Gura Humorului, agenților economici care au pus umărul pentru a susține acest demers unic în România, oficialităților, Primăriei și tuturor iubitorilor de rugby, adversari sau suporteri, care ne-au transmis într-un fel sau altul gânduri bune și de admirație. Oameni buni, la Gura Humorului se scrie istorie sub ochii noștri. Dacă e cineva care mă poate contrazice, s-o facă, dar mă tem că se va face de râs. Echipa de rugby de la Gura Humorului va avea un cuvânt greu de spus începând de azi.

Believe me.
By order of fuckin` Rugby Club Gura Humorului!

Lotul folosit în meciul cu CSM Suceava:

  1. Iulian Cîtea
  2. Cosmin Miroș
  3. Bogdan Formagiu
  4. Andrei Vieru
  5. Ciprian Hostiuc
  6. Alexandru Tucaliuc
  7. Vlăduț Sidău
  8. Peter Chiriac
  9. Bogdan Petrișor
  10. Alin Conache
  11. Bogdan Matei
  12. Ciprian Nichitean
  13. Sergiu Michiduță
  14. Cosmin Daraban
  15. Alexandru Bandol
  16. Sorin Olari
  17. Lucian Zup
  18. Alexandru David
  19. Irinel Legean
  20. Sebastian Vasilovici
  21. Alex Limbosu
  22. Claudiu Popoaia
  23. Bogdan Manoliu

Gambitul Griviței

Nu știu dacă și-ar fi putut imagina cineva vreodată cum ar fi arătat Gura Humorului, cu tot cu instituții, cu tot cu locuitori, dacă ar fi fost situat în emisfera sudică. Mai exact, în Noua Zeelandă, unde acum e primăvară. Bine, acum dacă tot sunt pus pe desecretizări, vă spun ceva, dar rămâne între noi: Gura Humorului a ajuns în Noua Zeelandă și chiar a lăsat acolo câteva secvențe din ADN-ul bucovinean, dar despre acest subiect, vorbim oleacă mai târziu.

De ce spun asta? Simplu. Pentru că în ziua de 7 noiembrie 2020, în Gura Humorului a venit primăvara! Vorbesc serios. Nu fugiți repede în livadă ca să verificați dacă au pocnit mugurii de măr sau dacă sunt eu diliu, oricum nu contează, astea sunt detalii, ceea cea vă rog eu e doar să vă lăsați inima și mintea copleșită de povestea pe care am să v-o spun mintenaș, numai să mai beau o gură de cafea. Așa, gata…

Dragii moșului, în Gura Humorului se coace de câțiva ani buni o poveste. Nu la 180 și nici la 200 de grade Celsius, căci povestea ar fi ieșit arsă pe margini și ar fi avut gust de șosete vechi, ci la foc domol, cu lemne de fag, că nu degeaba ni se spune bucovineni. Ei, după cum vă spuneam, povestea s-a scris pe o perioadă de câțiva ani, cu cele mai bune ingrediente și cu concursul celor mai rafinați maeștri în ale gastronomiei, că bucătari nu le pot spune și nici chefi: Andrei Varvaroi, Gabriela Popescu și Ștefăniță Rusu. Ordinea enumerării este aleatorie.

N-o să intru în detalii, și nu pentru că acești oameni minunați n-ar merita atenția și respectul  cuvenit, ci pentru că acum aș vrea să-mi argumentez cele spuse la începutul articolului, urmând ca despre cei trei să vorbesc cu altă ocazie.

Să trecem, dară, la treabă.

7 noiembrie 2020. Gura Humorului. Emisfera nordică. Întrerupt de nenorocirea care s-a abătut asupra noastră fie din cauza unui liliac halit de un nefericit, fie „scăpat„ dintr-un laborator, Campionatul Diviziei Naționale de Seniori, reprezentând cel de-al doilea eșalon valoric al rugby-ului românesc a revenit la viață, în condiții dramatice, bine știute de toată lumea. Singura echipă care n-a făcut față a fost Aradul, motiv pentru care noi, cei din Gura Humorului, le dorim revenire cât mai grabnică în DNS.

Sâmbătă am primit vizita celor de la RC Grivița București, una dintre cele mai titrate echipe de rugby din România, în condiții speciale: jucători și membri ai staff-ului testați, triaj medical, reguli stricte, protocol obligatoriu, etc. Zi frumoasă, cu vreo doi norișori și câteva raze de soare rătăcite printre ei, motiv pentru care îi spuneam prietenului meu, Dragoș Pășcăneanu, un împătimit al fotografiei de sport, că vom avea lumină bună. Știți, noi, fotografii, nu că nu iubim soarele, dar avem așa, o slăbiciune aparte pentru nori.

Adversarii noștri au intrat pe teren cu încrederea pe care le-a datora nu doar palmaresului și renumelui, ci și a rezultatului din tur, când ne bătuseră la București cu 33-7. Au început bine meciul, speculând câteva erori în defensivă comise de jucătorii noștri, mulți dintre ei fiind la debut în echipa de seniori, deși noi am fost cei care au deschis ostilitățile printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Conache.

Grivițenii au preluat conducerea printr-un eseu transformat, modificând scorul de la 3-0, la 3-7, apoi au mărit diferența printr-un alt eseu, în urma interceptării unei pase și a unei curse de aproape 50 metri: 3-12. Numai că noi nu depusesem armele, așa cum credeau ei. Ba chiar îmi amintesc că surprinsesem un dialog între ei, la începutul meciului, în care-și spuneau că trebuie câștige la scor, eventual și beneficiind de punctul bonus, dar e de înțeles, să nu fim răi. Fiind în cunoștință de cauză mai bine decât mine, care urmăream jocul de pe margine, Conache mai transformă o lovitură de pedeapsă și reduce din diferență: 6-12. Eram pe drumul cel bun. Meciul se echilibrase deja nu doar pe tabela de marcaj, ci și ca desfășurare pe teren. Sergiu Michiduță, care-mi spusese înainte de începerea meciului că va marca un eseu, se ține de cuvânt și o face, transformarea ridicând scorul la 13-12 pentru noi. Uf… Urmează pauza.

”Fraților, am învins!” spunea Mircea Dinescu în celebra lui ieșire de la TVR, așa-mi flutura titlul cronicii prin fața ochilor, în timp ce-i filmam pe băieții noștri, punând la cale strategia de urmat pentru a doua repriză. Bine, sincer să fiu, îmi fluturau mai multe titluri, dar nu le spun acum, le țin pentru celelalte meciuri, ideea e că întrezăream o victorie. Numai că repriza a doua a fost una tare ciudată, cu un joc de uzură, cu multe întreruperi și tensiuni, totul culminând cu momentul în care s-a iscat o încăierare în urma căruia doi dintre jucătorii de pe teren au văzut cartonașul roșu: unul de la Grivița și unul de la Humor – Alexandru Gârda. Acela a fost, din punctul meu de vedere, momentul care a afectat evoluția Humorului, pentru că n-am mai reușit să fim la fel de periculoși în atac precum în prima parte a meciului. Acela a fost momentul când grivițenii au sacrificat un pion important, mișcare ce s-a dovedit a fi crucială prin consecințele sale.

Deznodământul a venit spre finalul meciului, când grivițenii au reușit să marcheze un eseu, parafând astfel rezultatul final: RCGH – RC Grivița București 12-17.

Bun. Să revenim la ce spuneam la început. Poate că pare un rezultat mincinos în viziunea unora sau meritat în viziunea altora, oricum nu mai contează, ceea ce rămâne însă în urma acestei partide, ca și cum ai citi printre rânduri, e altceva. Rugby Club Gura Humorului a avut și are încă în componența sa un grup de jucători localnici, dar și din Pașcani, Iași sau Suceava, cu experiență competițională care au pus și încă pun umărul pentru a urca echipa mai sus, în cel mai mișto spirit competitiv care animă toate sporturile din lume, dar asta n-a împiedicat-o să alinieze pe teren o echipă tânără, cu șapte jucători care abia au împlinit 18 ani, tripli campioni naționali, și încă șapte sub douăzeci de ani, ceea ce spune multe.

Sigur, meciurile de la seniori au altă încărcătură fizică și emoțională, nu se compară cu cele desfășurate la juniori, dar noua generație a Humorului a arătat că e gata să se ia la trântă cu mai marii DNS-ului, alături de veterani. Mi-ar fi plăcut să batem. Cui naiba nu-i place să fie învingător? Dar poate că așa a fost scris, să învățăm o lecție importantă și să mergem înainte, orice ar fi. Rezultatele vor veni, sunt convins de asta, viitorul clubului e pe mâini bune, dar hai să fim cu inima alături de acești oameni, veterani și juniori, de staff și de toți cei care-l sprijină în orice fel și să avem încredere în ei.

Mda… Spuneam de primăvara care a poposit ieri la Gura Humorului, deși suntem în noiembrie. Nu-mi retrag cuvintele. Emblema echipei Rugby Club Gura Humorului a înmugurit și trage cu nesaț din seva competiției celor mari, însetată de sânge (e o metaforă, chill ), de rezultate pozitive și de dorință de afirmare. Să le spunem ”Bun venit!” juniorilor care și-au făcut debutul în acest meci, să le mulțumim veteranilor și să avem încredere în ei.

Ne vor face zile frumoase. Nu fripte.

Lotul folosit de RC Gura Humorului:

  1. Iulian Cîtea
  2. Cosmin Miroș
  3. Bogdan Formagiu 25
  4. Bogdan Vieru
  5. Ciprian Hostiuc
  6. Alexandru Tucaliuc
  7. Vlăduț Sidău
  8. Peter Chiriac
  9. Alin Conache
  10. Ciprian Nichitean
  11. Alexandru Gîrda
  12. Liviu Costan
  13. Rambo Plaiu
  14. Cosmin Daraban
  15. Sergiu Michiduță
  16. Irinel Legean
  17. Sorin Olari
  18. Lucian Zup
  19. Alexandru David
  20. Sebastian Vasilovici
  21. Claudiu Popoaia
  22. Bogdan Manoliu
  23. Bogdan Matei

Time Out

N-aş putea spune dacă unul dintre dezideratele omenirii este şi acela de a opri timpul în loc, pe lângă multe altele. Să fim serioşi, cine nu şi-ar dori asta? Singura persoană din lume care a reuşit să-l oprească a fost Salvador Dali, topindu-şi ceasurile, dar să nu-l luăm prea în serios, individul era artist, iar ăştia pot face orice.

De o bună bucată de vreme îmi petrec timpul nu căutând soluţii alternative la cele propuse de maestrul Dali, căci ar fi de prisos, ci luând pulsul unei discipline sportive care prin natura ei e menită a clădi caractere: rugby. N-am fost, din păcate, jucător de rugby, dar asta nu m-a împiedicat să mă apropii de aceşti sportivi de la care am avut ce învăţa, cu care am împărţit atât bucurii, cât şi necazuri.

De fiecare dată când am avut ocazia, am încercat să fiu alături şi de juniorii de la CSŞ Gura Humorului. Nu atât cât mi-aş fi dorit, e drept, dar am avut senzaţia deosebit de plăcută că tot ce se întâmplă la Gura Humorului va avea un impact puternic în acest sport. Deja ne lăudăm cu jucători de naţională care au plecat de aici: căpitanul Mihai Macovei, Viorel Lucaci, Cătălin Dascălu sau Vlad Nistor; suntem campioni naţionali de juniori la categoriile U15, U16, U17 şi încercăm să construim o echipă mare nu doar la figurat, ci şi la propriu. E puţin?

Spune o zicală „Unde-s doi puterea creşte, unde-i unu nu sporeşte”. Ce putea fi mai potrivit pentru un astfel de sport? Dar nu asta vreau să subliniez, ci implicarea Fundaţiei „Te Aud România”, condusă de Gabriela Popescu, care, prin programele de mentorat menite a dezvolta capacităţile acestor copii, completează eforturile conducerii clubului de juniori, reprezentat de Andrei Varvaroi, de a asigura nu doar o pregătire sportivă temeinică, ci şi educaţională, dacă vreţi; a companiei DHL, reprezentată de Daniel Kearvell, a Băncii Comerciale Române, prin Sergiu Manea şi companiei Albini Prassa România, prin Ion Schiau.

În lumina celor arătate mai sus, pe 19 decembrie anul curent, a avut loc la sediul Albini Prassa România, din Bucureşti, întâlnirea anuală dintre juniorii CSŞ Gura Humorului şi mentorii acestora. Clădirea sobră, luminoasă şi elegantă părea a fi cadrul perfect pentru o astfel de întrevedere. Înconjuraţi de ceasuri Tissot, de baloane ovale şi de fotografii vechi din care răzbăteau cei o sută de ani scurşi de la primul meci internaţional al echipei naţionale de rugby, invitaţi, gazde, juniori şi seniori deopotrivă, am schimbat păreri şi ne-am bucurat de cele câteva ore petrecute împreună, ca într-o mare familie.

Iată ce spunea Gabriela Popescu, în deschidere:

Bună seara şi bine v-am găsit,

În primul rând, vreau sa vă mulţumesc tuturor pentru prezenţă şi in special – să mulţumesc gazdei noastre, domnului Ion Schiau pentru tot sprijinul oferit în organizarea şi derularea acestui eveniment.

Sunt de-a dreptul onorată să prezint, în faţa dumneavoastră proiectul meu de suflet şi anume Rugby pentru toţi copiii.

With your permission I shall switch to English, as I do find it easier at times.

The idea of a rugby mentoring programme was initiated in 2016, when I met Daniel Kearvell.  Before I go into detail on the Rugby for all children programme, I would like to mention some of the key projects we have worked on together in the past few years.

  1. DHL Express Romania is the logistics partner for Te Aud Romania and helped us distribute almost 4000 fully equipped schoolbags in rural areas of Suceava county (35 schools to be more specific)
  1. Maya the Mouse & Sophia the Starfish – we are together contributing to the development of an English department within the library in Gura Humorului
  1. Rugby specific projects:
  • We have established a partnership with Oundle Rugby Club in the U.K.
  • We have partnered with DHL for the campaign called Un rol mare pentru cel mic – where DHL sponsored a child to deliver the match ball to one of the Rugby World Cup in Japan in September 2019
  • We have together created a strategy for the rugby development in the area
  • We have participated in the Rugby Delivered DHL Campaign…

So – what is this programme about?

Under Daniel Kearvell’s initiative and with support from Banca Comerciala Romana, and now Albini Prassa – thank you Mr Schiau – the project finances 100 % of the boarding and meals fee for a number of children at the local high school in Gura Humorului.

We have started timidly in 2017 with 10 children, increased to 20 in 2018 and now I am proud to announce that as of September 2019 – we currently have 40 youngsters part of our Rugby for all programme.

But this programme is much more than that for everyone involved. Alongside the financial aspect, we have created a mentoring and personal development programme.

And tonight – is dedicated to you – mentors within our project. Tonight, we have gathered mentors that have been within the programme from the very word go or mentors that have just started this year.

  • Now, I would like to make a mention here. Este primul eveniment din cadrul programului de cand nu il mai avem alaturi de noi pe Horia Ungur. Horia este unul din mentorii care a fost alaturi de noi de la inceput de drum. As vrea sa tinem un moment de reculegere pentru acesta. Il veti regasi in pozele care ruleaza pe ecran in spatele meu. –

What we aim to achieve through this mentoring programme is give these youngsters a real support, a success model in life. And I thank you for agreeing to being part of our mentor community.

Our work does not end here. Therefore, as of July 2018 we are continuing our junior rugby development programme with RUGBY CLUB GURA HUMORULUI – the senior rugby team in Gura Humorului.

The senior rugby team is aimed at supporting the youngsters development and leading them to further performance in the future.

I would like to read out all the mentors that are part of our community. And present the children that are present with their mentors:

Before we move on to the networking bit, I would like to address thanks to the amazing people that are making all of the above possible:

  1. Daniel Kearvell – the motor behind all this
  2. Sergiu Manea and the BCR team – DHL and BCR are the main sponsors and supporters of the projects mentioned
  3. Ion Schiau – who has joined our projects as of this Autumn
  4. George Straton – for always being there for us when needed, both financially and with support and advice
  5. Primaria Gura Humorului – Marius Ursaciuc
  6. Colegiul Alexandru cel Bun – Mihaela Ursaciuc
  7. Andrei Varvaroi – for opening the rugby doors to me
  8. Stefanita Rusu – for managing Rugby Club Gura Humorului
  9. My work colleagues – Ella and Maria ; and I will include Luana Dumitrescu here as well
  10. Obviously to all the mentors that I have previously read
  11. Romanian Rugby Federation
  12. Consiliul Judetean Suceava – Gheorghe Nita

După ce Daniel Kearvell a completat cele spuse de Gabriela, pledând pentru asigurarea celor mai bune condiţii în care rugby-ul humorean să se dezvolte şi evocând memoria lui Horia Ungur, plecat mult prea devreme dintre noi, seara a continuat cu discuţii purtate între mentori şi copii, pe fondul unei bune dispoziţii care a ţinut capul de afiş pe toată perioada desfăşurării evenimentului.

N-aş vrea să termin fără să-i nominalizez pe mentorii care fac parte din acest program:

Al Kamara, Andrei Zamfirescu, Alexandru Belu, Ion Schiau, James Grindley, Bogdan Celea, Ionuţ Caliţescu, Antoniu Niţuleasa, Daniel Kearvell, Alin Creţu, Philip Choban, Daniel Filip Tandreu, Tibor Ferenczy, Ana Luca, Alexandru Medelean, Dan Suciu, Bogdan Chiriţoiu, Oana Mandicescu, Mircea Andriescu, Ovidiu Fer.

Au mai fost prezenţi Andrei Varvaroi, Ştefăniţă Rusu, Maria Smoleac, Luana Dumitrescu, Andrei Custrin şi Iulian Cîtea.

Juniorii care au făcut deplasarea la acest „amical” au fost:

Mihai Daraban, Robert Cioltan, Alexandru Bandol, Marian Moroşanu, Rareş Lozniceru, Răzvan Serena, Sebastian Rusu, Sebastian Filipciuc, Adrian Cojocari, Robert Simerea, Marian Popescu şi Ciprian Nichitean.

Mi-a plăcut atmosfera. Mi-a plăcut şi vremea, mi-a plăcut şi faptul că, deşi departe de Ţara Cantoanelor, am fost mai aproape ca niciodată de Roger Federer sau Martina Hingis, că am parcurs istoria rugby-ului românesc, că am legat prietenii şi că am facilitat apropierea aceasta dintre oameni de succes şi cei care abia păşesc în viaţă, fără a pleda dinainte vinovaţi, căci avem credinţa că împreună putem schimba ceva. Şi ce remarcă mai relevantă putea fi decât cea dată de o doamnă, la despărţire, când le-a spus copiilor:

„Vreau să vă amintiţi de ziua aceasta şi să mai treceţi pe la noi când veţi fi campioni!”

Da, doamnă, vă promit în numele acestor copii şi a acestor oameni care pun umărul la dezvoltarea rugby-ului că vor veni, fie şi dacă îi voi aduce de urechi, cât or fi ei de mari!

 

« Older Entries Recent Entries »