Ana Caminschi

Faber Castell; 8B-HB; Canson Paper

Reclame

De la sublim la ridicol…

Admiţând ideea că, dacă Dumnezeu şi-ar dori să râdă de cineva, mai întâi i-ar lua minţile, poate c-aş înţelege avalanşa emoţională care-i cuprinde pe unii. Incapabili să strige după ajutor, fie că e vorba de un Saint Bernard cu butoiaşul de rom la gât, fie de un SMURD sau de o altă entitate din domeniu, se văd, sărmanii, prinşi într-o capcană gelatinoasă din care numai bunul Dumnezeu îi mai poate scoate, cu condiţia, repet, ca Acesta să nu-şi dorească a face mişto de ei.

Într-o emisiune televizată, nu contează care, am urmărit aseară, între două meciuri de handbal, că tot a început Campionatul European, desfăşurarea da capo al fine a uneia dintre cele mai greţoase, insidioase şi retardate  pledoarii pentru ticăloşie.

Stimată şi mult iubită doamnă, Mirabela Dauer,

Mult iubitul  Sandu Arşinel, aşa cum îl alintaţi voi, colegii domniei sale, n-are nicio vină că un rinichi care putea salva sau prelungi viaţa unui copil a ajuns în locul rinichiului său bolnav. Să fie sănătos! Nici eu nu sunt vinovat şi nici dumneavoastră. Lucan? Mă faceţi să râd!

„Noi, artiştii, suntem cu un pas în faţa voastră! Avem mai multe drepturi decât voi! Da! Categoric! Şi ştiţi de ce? Pentru că suntem măscăricii voştri, pentru că vă facem să râdeţi sau să plângeţi cu noi. Şi ce dacă l-a luat Profesorul Lucan pe Sandu înaintea altora? Ce? A omorât pe cineva? De ce sunteţi, fraţilor, atât de răi şi de încrâncenaţi?”

Iertaţi-mă, a fost o vreme în care vă fredonam şlagărele mai ceva decât hiturile Duei Lipa, de la Grădina lu` Ion, până la Plângeau pe-o frunză două stele; astăzi mă văd nevoit să fac un pas în spate. Sunteţi simpatică, plină de viaţă şi aveţi o voce minunată, dar:

  1. Ştiţi de ce nu face parte statul român din Eurotransplant?;
  2. Aţi auzit de Valeriu Gafencu? Individul acesta,  căruia i se spunea „Îngerul închisorilor” a dat streptomicina care ar fi trebuit să-i oblojească plămânii unui ovrei, fără să ceară nimic în schimb;
  3. Dacă fiul dumneavoastră ar fi fost sărit din rând de domnul Sandu, ce aţi fi făcut? Mă rog, din câte ştiu eu, nu prea aţi fost prezentă în viaţa lui, dar nu vă puteam lăsa neîntrebată;
  4. Înţeleg că, dacă tatăl meu sau tatăl oricărei alte persoane din lume, ar fi fost compatibil cu acelaşi rinichi care a ajuns la Arşinel, ar fi trebuit să-i spun: „Tată, mă doare inima, dar trebuie să te dai la o parte. Ştiu, o să mori, dar sacrificiul tău va purta pecetea aplauzelor. Adio!”?;
  5. Teoretic, viitorul unui copil valorează oleacă mai mult decât prezentul unui artist care, vorba aia, n-a dus-o deloc rău. Ba din contra;
  6. Ce am fi spus cu toţii despre Sandu Arşinel dacă acesta i-ar fi urmat pe Kurt Cobain, Vincent van Gogh sau Hemingway, în numele unei etici morale care se situează mai presus de raţiune? Vă spun io: i-am fi făcut statuie şi, în maximum zece ani, l-am fi canonizat.

Hai, nu vă supăraţi. Să ştiţi că noi, cei consideraţi de dumneavoastră indivizi de mâna a doua, vă ascultăm cu drag melodiile, vă urmărim, când vă prindem, şi vă aplaudăm în continuare,  dar în tăcere şi cu spatele la ecran.

P.S.
Multă sănătate, domnule Arşinel!