Interviu – Marius Tincu, antrenorul Naționalei României U20

Marius Tincu, Gura Humorului, 2021

Mi-am promis și am promis componenților lotului U20 că voi scrie despre aventura lor din Portugalia, în cadrul Campionatului European U20, Coimbra, 2021. Și mă voi ține de cuvânt. Doar că de data aceasta am lăsat stiloul jos, mi-am pus căștile și am cântat cu Julio Iglesias ”Abril in Portugal”: Coimbra es un soñar / Lisboa mi ciudad…„

A nu se înțelege că aceasta este marea mea surpriză.

Echipa națională a României U20 a învins Belgia în ultimul său meci cu scorul de 34-24, și s-a clasat pe locul cinci, în spatele Spaniei, care și-a adjudecat trofeul, a Portugaliei, medaliată cu argint, a Rusiei medaliată cu bronz și a Olandei. Mărturisesc că demult nu mi-a fost dat să trăiesc astfel de emoții precum cele de la meciul cu Rusia, după disputarea căruia rămas fără câteva unghii și că demult nu mi-a mai fost stârnit sentimentul de mândrie. Acum, vorba aia, unghiile mai cresc, se mai rup, dar sentimentul de apreciere față de tot ce au făcut acești copii va fi pentru totdeauna la cele mai înalte cote.

Zilele trecute am stat de vorbă cu Marius Tincu, antrenorul Echipei Naționale U20, care a avut amabilitatea și disponibilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări. Hai să vedem ce ne-a spus unul dintre cei mai titrați jucători români din istorie.

Cum a fost ediția din anul acesta a Campionatului European U20?

A fost o ediție foarte disputată, marcată cumva de toate aceste neajunsuri generate de pandemie, o ediție care nu s-a putut organiza anul trecut. A fost destul de complicat, pentru că n-am avut la dispoziție decât câteva zile de cantonament în care i-am strâns pe copii și ne-am prezentat. Eu le-am zis de la început că mergem acolo și că vrem să fim campioni, pentru că națiunile astea cu care am jucat erau de bătut, nu erau cu nimic peste noi, mai ales că am avut copii care joacă în echipe din Super Ligă sau în echipele secunde de seniori din Franța, și au un pic de experiență la nivelul acesta. Am sperat într-o victorie cu Rusia care să ne plaseze în lupta pentru locurile 1-4, dar sfârșitul meciului a fost destul de delicat și ne-am pierdut toți luciditatea. Am avut meciul în mână, în ultimele cinci minute puteam să luăm chiar și trei puncte, fie că dădeam la bețe,  fie printr-un drop-gol,  adică totul era posibil și chiar în prelungiri am avut posesia balonului o grămadă de timp, dar, repet, ne-am pierdut luciditatea și eu și copiii. A fost o stare de euforie… Nu voiam să pierdem meciul și tot timpul când joci ca să nu pierzi, pierzi. Am fost cu toții dezamăgiți după această partidă, dar am reușit să-i ridic pe copii și să le câștigăm pe celelalte două. Ne-am clasat pe locul 5 acum, iar anul viitor, dacă se va putea ține competiția și nu se va schimba nimic, o să jucăm cu Olanda primul meci, ceea ce ne oferă șansa de a ne clasa pe locurile 1-4, ținând cont că voi avea 14 copii din 2002 și 10 din 2003, care vor forma un grup închegat și experimentat.  

Meritam mai mult?

Nu pot să spun că meritam mai mult sau mai puțin, dar așa e făcută competiția, cu acest concept de ”moarte subită”, iar asta e o chestie foarte delicată, pentru că e crucial să nu pierzi primul meci. Copiilor le lipsește pregătirea fizică. La nivel acesta să joci din trei în trei zile, chiar dacă aproape toți au 19-20 de ani, e destul de complicat. Să ne înțelegem, nu mă refer la un meci, la un meci toți sunt capabili, dar când joci la trei zile apar probleme fizice, pentru că efectiv nu am avut timp să punem la punct acest capitol. Unii termină campionatul, alții sunt la începutul campionatului și a lipsit omogenitatea care vizează pregătirea fizică. Echipa care ne-a bătut, Rusia, a terminat pe locul 3, iar în meciurile pentru finală le-a dat vreo 30 puncte Olandei, adică s-a văzut că au stat o lună în cantonament… Să nu mă înțelegi greșit, că încerc să mă justific, dar nu poți să te prezinți la o astfel de competiție dacă nu ești pregătit fizic. Și știi de ce pun accent pe acest aspect? Pentru că pregătirea fizică influențează și partea mentală. În momentele când nu mai ai oxigen, nu mai ai nici luciditate și atunci nu mai respecți nici planul de joc, se duce totul pe apa sâmbetei…

Înseamnă că, în condițiile astea, ne-am descurcat foarte bine, nu?

Eu zic că suntem un miracol, pentru că acești copii au venit de peste tot cum au putut, unii și-au lăsat munca, unii și-au luat concedii, unii au lăsat facultatea, unii și-au lăsat părinții bolnavi acasă și merită tot respectul pentru aceste sacrificii, mai ales că au făcut și performanță. Il avem pe băiatul acesta, Conache, care a înscris majoritatea punctelor, îi avem pe Mureșan, pe Antonescu care au făcut performanță la nivel de joc și mai sunt și alții care au făcut o figură frumoasă, însă ceea ce mi-a plăcut, în afară de grămadă, pentru că noi, România, o să trebuiască să avem tot timpul grămadă, suntem obligați, e că am avut și treisferturi. Copiii de pe trei sferturi au marcat eseuri și din toate situațiile de joc, și la mână și cu piciorul. S-a jucat rugby, mi-a plăcut. Și am și zis că în zilele astea puține cât au stat împreună s-a legat ceva și s-a format un spirit de echipă… A fost plăcut ochiului.

Eu zic că acesta este cel mai mare câștig.

Pe asta contăm și noi. Echipa națională înseamnă performanță.

Mulțumesc, Marius, drum bun spre casă, felicitări pentru prestația echipei U20 de la Campionatul European și te așteptăm cu drag la Gura Humorului. Mi-a făcut o deosebită plăcere să discut cu tine, cred că o să te mai deranjez din când în când, pentru că părerea celui care a fost cel mai bun taloner din Campionatul Franței, campion în 2009 cu Perpignan și nominalizat de L`Eqipue între cei mai buni jucători străini din istoria Top 14, chiar contează.

Nu e niciun deranj, cu mare drag, oricând.

Toate cele bune!

sursa foto: colecție personală

Două fire, două paie, ia Ciuleandra la bătaie

Cel mai mișto aspect, mă rog, hai să reformulez: unul dintre cele mai frumoase aspecte ale sportului, în general, e că, teoretic, minimalizează într-o măsură reconfortantă pentru noi cei care jucăm 1 la pauză, 2 la final, diferențele sociale, culturale, economice, etc. dintre oponenți. Evident, vorbim despre întâlniri sportive între două echipe naționale sau două echipe de club din țări diferite. Nu mă dau în vând după clișee, dar nici nu mă sinucid dacă le folosesc și eu, prin urmare, ca să-mi duc ideea până la capăt, sportul este cu adevărat un ”element chimic” a cărui valență nu e aceea de a combina un atom cu alt atom, ci de a dezbina inegalitatea în toate aspectele ei. Poate de aceea fotbalul internațional nu este dominat de o țară precum Statele Unite ale Americii, poate de aceea în rugby nu excelează o țară precum Germania, ci Noua Zeelandă și poate că de aceea cursele pe distanțe lungi din atletism sunt adjudecate de etiopieni, și nu de ruși.

 Ei bine, în ceea ce ne privește,  și cred că sunteți de acord cu mine, în rugby n-am fost niciodată niște mediocri, ba din contra, am făcut figuri frumoase de-a lungul timpului, dar întâlnirea cu olandezii cărora mi-e greu să le spun ”Țărani de Jos” a fost ocazia perfectă care venea să încununeze laitmotivul pe care-l pusesem în discuție în uvertura acestui articol. Na, ca să păstrăm limbajul specific. Cu alte cuvinte, aveam să întâlnim o națiune care a dat artei universale o serie de figuri emblematice, care au marcat epoca în care au trăit. Acum, să nu picăm în capcana tentației de a ne subestima propriile valori și de a-i îndumnezei pe Van Gogh și pe Rembrandt, nu că n-ar merita, dar nu e cazul. Pe bune. N-o fi pictând Eminescu precum Rembrandt și nici Vincent n-o fi scriind precum Eminescu, dar undeva în fibra acestor personalități s-a constituit cu litere de aur o adevărată geneză a geniului.

Hai să ne întoarcem la rugby. 13 noiembrie 2021, Stadionul Arcul de Triumf, București. Mă îndreptam spre stadion dinspre Aviatorilor, prin Herăstrău. Aveam un rucsac destul de greu în spinare, dar asta nu mă împiedica să zbor peste aleea rezervată cicliștilor cu o ușurință dezarmată pentru oricine m-ar fi văzut pedalând în gol, pe o bicicletă imaginară. Ce vreți să fac, dacă voiam să ajung mai repede? Și apoi cum era să calc peste frunzele de stejar care maculau aleile, când știam că într-o oră aveam să întâlnesc stejarii din toți Borzeștii împrăștiați prin lume și prin țară, în înfruntarea lor cu batavii? Ar fi fost aproape o blasfemie. Ba nu ”aproape”, ci chiar ar fi fost o blasfemie. Mă rog, una poetică.

Am lăsat în urmă Herăstrăul sărind precum Jack Nicholson în ”As Good as It Gets” și am făcut focul de tabără în spatele Lunii aflate în primul pătrar. Primii care au pășit pe iarbă au fost batavii. Frumoși, eleganți, veseli. Normal. Trebuia să se facă o recunoaștere prealabilă. Apoi au ieșit ai noștri. Mai frumoși, mai eleganți și mai veseli. Normal. Trebuia să se clarifice cine e jupânul. Apoi au ieșit arbitrii. Și aici mă opresc cu metaforele. Nu se face…

Batavii, impulsionați probabil de falsa idee că lipsa spectatorilor ar dăuna grav sănătății, pun presiune pe apărarea noastră, făcându-mă să cred că tactica de joc a Portocalei Mecanice a lui Cruyff nu le este chiar străină. Numai că stejarii noștri aveau alte planuri: Băi, băieți, uite cum stă treaba. Nouă nu ne plac hârjoanele astea. V-am primit cu drag și v-am găzduit în cele mai bune odăi, dar să știți că nouă ne trebuie victoria, bașca punctul bonus. So, despre ce vorbim? Eram acolo, i-am auzit eu. Bine, nu s-a folosit chiar limba olandeză, despre care spunea cineva cu mult umor că e o boală de gât, nici engleza și nici româna, despre care probabil cineva, în alt colț de lume, ar spune că e o laringită, ci prin limbajul universal al scorului care indica în primele 10 minute un 14-0 scurt, concis și clar pentru noi. Cine nu mă crede să ia legătura cu Simionescu și cu Dumitru, ba chiar și cu Melinte… E drept că olandezii n-au rămas hipnotizați complet și au marcat până la finalul primei reprize un eseu prin Bloemen, transformat de băiatul ăsta care are rude în Norul lui Oort – Van Oord, și au concretizat o lovitură de pedeapsă, dar asta n-a schimbat cu nimic situația, pentru că uitai să spui, ai noștri, prin Cojocaru, Vaovasa și Melinte au considerat că ar fi normal și de bun simț să le mai facă o vizită în terenul de țintă, cu tot cu balon. Repet. Cine nu mă crede, să-i întrebe. Vă dau eu numerele de telefon. Scor la pauză: 28-10.

Repriza a doua a început și s-a desfășurat pe tot cuprinsul ei sub semnul cingătorii de la brâurile băieților noștri, care au strâns până la epuizare apărarea olandeză, făcând-o să cedeze după eseurile marcate de Cojocaru, Dumitru și Bărdașu și transformate de Melinte, asta neînsemnând că Pactul de Pace avea să se parafeze fără ca rebelul Van der Avoird să nu-și treacă numele în dreptul marcatorilor de eseu: scor final 56-15. Cine nu mă crede, să fie sănătos, numărul olandezului nu-l am.

Aș vrea, în final, să poposesc o țîră asupra echipamentului naționalei. Nu cred să fi văzut vreodată o armonie atât de sublimă între ceea ce ați văzut cu toții la televizor și echipamentul stejarilor. Chimirul cu elementele cultului solar a dat o dimensiune inedită echipei noastre: cea învecinată cu portul popular. Nu întâmplător tot ce s-a petrecut în seara zilei de 13 noiembrie m-a dus cu gândul la horă, la haiduci și la Moromeții lui Marin Preda; nu întâmplător mi s-a părut că-l văd pe Ion al Glanetașului cântând imnul național; nu întâmplător am simțit mirosul uleiului încins pe pielea lui Codin, când crainicul stadionului anunța marcatorii noștri; nu întâmplător i-am văzut pe Horia, Cloșca și Crișan și al lor roată sfântă zâmbind din ceruri; nu întâmplător am auzit șuieratul astmatic al bunicului meu, în clipa în care pachetul nostru de înaintare odihnea balonul în terenul de țintă al batavilor; nu întâmplător am admirat jocul de picioare al stejarilor ce mă ducea cu gândul la Ciuleandra Mariei Tănase, care urcă în intensitate ca pe o scară a lui Iacob la capătul căreia stă ia și portul național…

Se spune că în artă, în literatură și în muzică se exagerează. Probabil că așa este. Cert e că în sport cel mai bun câștigă. Azi, România a fost mai bună, azi, România a încălțat batavii cu opinci și le-a arătat cum se dansează Ciuleandra.

Bun. Sâmbăta viitoare meci cu Tonga. Forțe proaspete în lotul național, unii coborâți direct din avionul care-i aducea pe componenții lotului național U20 de la Coimbra, adversar puternic și așteptări mari. Dar până atunci, stați prin zonă, pentru că mâine veți vedea ce mi-a povestit unul dintre actorii de bază ai lotului Național U20 care a făcut deplasarea în Portugalia.

Iată lotul folosit de România în meciul cu Țările de Jos:

1. Constantin Pristăvița (CSM Știința Baia Mare), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillacois), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Mihai Macovei (C)  (Colomiers), 8. Andre Gorin (RC Hyeres), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuțu (CS Vienne), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RC Hyeres)

Rezerve:

16. Florin Bărdașu (CSA Steaua), 17. Alexandru Savin (SO Chambery) , 18. Costel Burțilă (RC Hyeres), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Taylor Gontineac (Rouen), 23. Marius Simionescu (CS Dinamo).

Ecoul clopotelor de la Fatima a ajuns azi la Coimbra

Măh, n-avem noi niciun laureat al premiului Nobel pentru literatură așa cum au cehii, dar avem echipament și băieți mai mișto decât au ei. Aș spune că și femei, dar mă tem că-mi pun în cap tot internetul și nu e cazul.

Înainte de a da drumul vorbelor ce stau să cadă în cavalcadă peste apusul liniștit din țara lui Bartolomeo Diaz, lăsați-mă să revăd și să reaud cu ochii și cu urechile minții sunetul clopotelor care au început să bată în min. 29, fix după eseul marcat de căpitanul nostru, Kemal Altinok, în meciul cu Cehia. Ding! Dong! Ding! Dong! Bă, nimic nu e întâmplător în viață. Nimic. Dar despre subiectul ăsta, cu altă ocazie.

Ieri am stat de vorbă cu câțiva componenți ai lotului național de rugby care participă la Campionatul European U20 de la Coimbra. După ce ne serviseră o porție bună, și era să zic sănătoasă, de adrenalină, eram curios să aflu cum se simt și care le e starea după înfrângerea dramatică în fața Rusiei.

Kemal Altinok, Căpitanul naționalei U20. A fost o înfrângere la limită și greu de digerat, dar suntem profesioniști. Am învățat tot ce trebuia din meciul cu Rusia, atenția noastră se îndreaptă acum spre cele două meciuri. Nu există altă variantă decât victoria în fața Cehiei.

Bogdan Iacovache: Înfrângerea cu Rusia este dureroasă pentru că a fost un scor strâns și pentru că am luptat până în ultimul minut, dar cu Cehia va fi altă poveste. Vrem o victorie clară și să arătăm cu meciul cu Rusia a fost o greșeală...

Toma Mârzac: Am depășit momentul de duminică. Gândul nostru se îndreaptă spre meciul cu Cehia însă cu un gust amar. Ei vor plăti pentru înfrângerea noastră cu rușii și suntem foarte motivați să câștigăm la o diferență de scor cât mai mare.

Dragoș Alexandru Mihai: Am trecut peste meciul cu Rusia. Avem un moral bun, dar pe de altă parte această înfrângere ne-a înrăit. Vă asigur că meciul cu Cehia va fi altfel…

David Florea Jilăveanu: Am reușit în cele din urmă să depășim acest moment dezamăgitor, dar echipa este pregatită să reprezinte țara din nou cu mândrie și vrem să ne impunem în meciul cu Cehia.

Na, mai vreți ceva? Mai puteți spune că maturitatea și înțelepciunea sunt atributele exclusive ale celor cu riduri și dureri reumatice? Acum, fie vorba între noi, că nu ne aud ăștia ”mici” de la Coimbra, meciul cu Rusia, indiferent de rezultatele obținute de cadeții noștri în acest turneu îi va urmări și ne va urmări multă vreme de acum încolo, dar nu ca o umbră schiloadă, ci ca o prăjină ca a lui Serghei Bubka, pe care o s-o folosim pentru a ne împlini și eventual de a ne depăși idealurile.

Așadar, meci cu Cehia pentru locurile 5-8.

În primele 5 minute cehii au pus o oarecare presiune în terenul nostru, dar am rezolvat rapid problema în minutul 7, când am marcat primul eseu prin Ursu. În minutul 19, când puteam concretiza o lovitură de pedeapsă, alegem să introducem balonul în grămadă și un minut mai târziu Antonescu culcă balonul în terenul de țintă, apoi îl lasă pe Conache să definitiveze tabloul. Conducem Cehia cu 21-0, după ce mai reușisem un eseu transformat în min. 12, dar în minutul 29, muzica clopotelor ce îngânau minunea de la Fatima acoperă fundalul sonor, ca o binecuvântare menită a aduce liniște în tabăra noastră. Cuplul Altinok-Conache își face datoria, iar la pauză consemnăm un liniștitor 35-3. Liniștitor pe dracu. De ce zic asta? Citește mai departe…

Acum, eu nu sunt specialist în psihologie și nici nu cred că asta e o cerință stringentă pentru a-ți valida o opinie, dar s-a văzut că în repriza a doua băieții noștri au lăsat-o mai moale. Și sincer să fiu, bine au făcut. Important era acum, după ce pierdusem lupta pentru medalii, să obținem încă două victorii și să reducem la minimum riscul de a avea accidentări serioase. Cehii au profitat de câteva spații pe care le-am oferit cu o generozitate discutabilă (suntem noi blânzi și gazde primitoare, dar avem o limită) și au reușit să se impună cu 17-6. România termină meciul en fanfare cu o lovitură de pedeapsă bifată de Conache, diferența din prima repriză fiind o sursă nu dar de inspirație pentru potențialii urmași ai lui Kafka (am vaga impresie că cehii se pricep mai bine la literatură și la făcut bere decât la rugby), care iubesc drama în toate formele ei, ci și o păturică de mohair pe care băieții noștri și-au tras-o peste picioare, ca să le fie mai bine la iarnă, când vor sta în fața focului depănând amintiri din vremea lui Vasco da Gama…

Următorul nostru meci va avea ca miză locul 5 și ne va pune pe tapet o echipă care a reușit să revină, după ce a fost condusă de Germania la pauză cu 13-0 și să câștige meciul. Nu știu ce să zic… Ori nemțălăii s-au încălțat invers la pauză, după ce au dansat prematur, zic eu, pe ritmurile celor de la Rammstein, urlând cât îi țineau bojocii ”Du Hast mich!”, ori belgienii și-au amintit că le bate în piept o inimă de leu, așa cum îi bate încă eroului lor național, uriașul ciclist Tom Boonen, cert e că semnalul trimis în eter de flamanzi e clar și răspicat: aveți grijă cu noi, nu mor caii când vor câinii…

Vom avea grijă, dragi belgieni, dar să știți că și noi avem mai multe vorbe de duh. Una zice așa: pe aici nu se trece! Hai, vă salutăm și abia așteptăm să ne vedem pe teren, unde nu mor nici caii și nici câinii, dar unde veți simți din plin atingerea bâtei mioritice și asta zău că nu-i de bine…

România – Cehia, scor final 41-20.

Hai, România!

16Dragos Alexandru MIHAI
2Sergiu Cosmin PUESCU
30Anthony DINU
20Bogdan George ANTONESCU
5Vladut Alin BURDUJA
6David Sebastian TRAUSAN
7Kemal Erdogan ALTINOK
8Alexander Victor DINU
23Sorin PANDICHI
10Mihai Alexandru MURESAN
21Corrado Romeo STETCO
12Toma MIRZAC
13Darin Ionut ONT
14Teodor Andi URSU
15Ovidiu Cristian NEAGU
17Alexandru David ARNAUTU
1Ionut Alexandru PIRVU
3Dumitru Alexandru SULER
24Adrian Costinel JIPA
18Robert Simonel HINCU
4Luigi Constantino OSTONI
11Iulian Constantin MACOVEI
26Vlad BALAN
19David Rafael FLOREA JILAVEANU
9Alin CONACHE
CoachMarius TINCU

Blestemul lui Rasputin

”De la Nistru pân` la Tisa…” N-o mai lungesc, mi-e destul de amară inima, ce rost are să pun paie pe foc, dar adevărul e că de la Nistru pân` la Rio del Plata, toți românii plânsu-mi-s-au. Unii de fericire, mă rog, fiți indulgenți cu mine și acceptați-mi euforia, alții de supărare. Și aici mă opresc cu doleanțele. Și nu că n-aș avea io darul exagerării, dar sunt sigur că undeva, în umbra nopții ce se așterne peste Coimbra, niște copii varsă o lacrimă. Și bine fac. Altfel le-ar crăpa și lor inimile și zău că n-are rost.

Bun. Azi zi plină de rugby. Mai plină decât de obicei. Pe de o parte, echipa mare avea să dea piept cu uraganul din America latină la Verona, pe de altă parte, selecționata U20 avea să se lupte cu Marele Urs din Est. Dacă mă întrebați pe mine, mi-ar fi plăcut să-i văd îngenuchiați pe conaționalii lui El Matador – Edinson Cavani – și cu urechile tăiate de sabia încovoiată a dacilor, ceea ce, culmea, s-a și întâmplat, și aici dau o bilă alba destinului, iar pe tovarășii lui Rasputin să-i văd trași în țepile Vlazilor conduși de pe margine de Marius Tincu, în campionatul European U20 de la Coimbra, Portugalia. Acum, nu că sunt eu nasol ori că nu știu a pierde sau a recunoaște meritele celui mai bun, dar o bilă gri spre neagră tot o să dau. Și tot destinului.

 N-o să insist asupra meciului transmis azi pe TVR1 și terminat cu victoria meritată a stejarilor cu 29-14 în fața Uruguayului, ci o să-mi îndrept ochii și inima spre îndepărtata Portugalie, unde juniorii noștri m-au adus în pragul infarctului. Stați liniștiți, n-am crăpat. Dar simt de aici, de la mii de kilometri depărtare, cum le fierbe sângele și cum le scrâșnesc dinții după înfrângerea suferită în fața rușilor. Mă lăsați să înjur? Că nu mai pot…  *^$#^&&*^)(&%^^&#@& mamii ei și bă.. $##%^@@*^(&*)(* de noroc, care n-am avut noroc. Mulțumesc!

Bun, să ne calmăm, zic. Și să stabilim un lucru pentru cârcotași. Nu fac analize. Nu că n-aș putea, ci pentru că nu despre asta e vorba. Deci, meci cu Rusia în sferturile de finală. Am început prost. Cel puțin pe hârtie, pentru că rușii marcaseră primele 3 puncte în min. 3. Numai că ”ma boy”, și vă rog insistent să-mi acceptați licența poetică, nu prea iubește limba rusă și nici nu gustă glumele proaste, și le explică celor care l-au dat pe Tolstoi că Mihai Eminescu, dacă prin absurd ar fi jucat rugby, ar fi marcat atât din drop, cât și din lovituri de pedeapsă fără nicio ratare. V-ați prins despre cine vorbesc? Exact! Alin Conache. Sper că ți-e glezna întreagă, Aline, am văzut cum strângeai din dinți…

Așadar, conducem Rusia la pauză cu 19-13. Numai că… Of, fir-ar mama ei de viață azi și mâine iară, na, că iar am vorbit urât, bă, toată viața noastră de când o trăim în Curbura Arcului Carpați, am dus în cârcă mai mult sau mai puțin voit spectrul stacojiu al marelui imperiu țarist de dincolo de Prut. Mă rog, știți despre ce e vorba și până la urmă istoria e istorie, sportul e sport, dar hai să vă spună tăticu` ceva: bă, ăștia și în sport sunt dați dracului.

Și uite așa, repriza a doua se echilibrează. Și ca să fiu corect până la capăt, rușii ne domină teritorial, pun presiune pe apărarea noastră și reușesc să puncteze, făcând ca scorul înregistrat la finalul timpului regulamentar de 80 de minute să fie 26-26. Știu, am văzut cum am stat la 3 metri de buturile lor în ultimele minute, știu, am văzut că finalul ne-a aparținut, dar asta nu diminuează cu nimic meritul adversarilor.

Prelungirile ne-au găsit în teritoriul lor, corect, sună nașpa, unde naiba ați văzut ruși care să cedeze teren, dar cu toate că internetul lusitan pica mai des decât pică ploaia în marea Britanie, am apucat să văd că-i dominam. N-a fost să fie. Până la urmă, nu e o tragedie, e doar un meci pierdut, dar știind că puteai să te bați pentru măcar medalia de bronz, parcă îți vine să iei în derâdere pe doamna Fortuna și s-o bănuiești că s-a dat cu comuniștii. Minutul 15 avea să le aducă sportivilor ruși o lovitură de pedeapsă pe care aveau s-o concretizeze. România U20 pierde cu 29-26 în fața Rusiei, dar își continuă aventura, luptând pentru locurile 5-8. Nu știu dacă ne-a blestemat Rasputin chiar pe toți, până la urmă avea și el limite, dar îl văd clar pe lumea de dincolo rozându-și unghiile și chibițând sub blana lui de urs că i-a ieșit și de data asta. Nu-i nimic, bătrâne, ne mai vedem noi…

Felicitări pentru jocul prestat!  Suntem mândri de voi!

Hai, România!

Lotul folosit pentru meciul cu Rusia:

17Alexandru ARNAUTU 
2Sergiu PUESCU 
30Anthony DINU 
4Luigi OSTONI 
5Vladut BURDUJA 
6David TRAUSAN 
7Kemal ALTINOK © 
8Alexander DINU 
9Alin CONACHE 
10Mihai MURESAN 
11Iulian MACOVEI 
12Toma MIRZAC 
13Darin ONT 
14Teodor URSU 
15Ovidiu NEAGU 
16Dragos MIHAI 
1Ionut PIRVU 
3Dumitru SULER 
24Adrian JIPA 
20Bogdan ANTONESCU 
23Sorin PANDICHI 
22Bogdan IACOVACHE 
26Vlad BALAN 
21Corrado STETCO 
18Robert HINCU 
26David FLOREA JILAVEANU 
ROMANIACOACHING STAFF 
Head Coach : Ravzan POPOVICI 

Sursa foto: http://www.rugbyromania.ro

No, hai!

foto: Eseu marcat de Vladut Sidau

Spunea Grigore Leșe în aula Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, acum câțiva ani buni, când eram fericiți și nu știam, citez: ”Io cânt când îmi vine.” Bun, n-oi fi eu chiar Grigore Leșe și nici măcar un Grigoraș mai mic, dar știți ceva? Dacă maestrul cântă când îi vine, eu scriu când îmi vine. Și uite că mi-a venit. Na.

Cred că am mai spus-o. Multe ne leagă pe noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului de CSU Rugby Alba Iulia. Din mai multe puncte de vedere, dar asta e altă discuție. Menționez doar că știm și noi cât de greu se formează o echipă. Dragii noștri prieteni din Alba Iulia, aveți oleacă de răbdare! Nici Roma nu s-a construit într-o zi. Nu că am fi lideri în DNS, dar am trecut și noi prin multe momente dificile.

Pentru că n-am putut să urmăresc meciul până la final, pentru că deplasarea din tur, de la Alba Iulia, a fost una dintre cele mai frumoase, pentru că frunzele ne bat în geam și pentru că tu faci focul și te preumbli prin casă, eventual desculță, întâlnirea cu ardelenii a lăsat în inima mea o urmă caldă, ca a unei tălpi încinse la gura sobei, pe zăpadă. Am eu o slăbăciune pentru tot ce înseamnă Transilvania…

Dar să nu mâniem pe Cel de sus și să transformăm articolul în cronică de cenaclu, nu că n-ar fi mișto sau că s-ar supăra Hrușcă pe noi, însă nu-i momentul…

No, hai să grăim, dară, despre meci.

Așa cum declaram pe diferite canale social-media, scopul nostru principal, înaintea desfășurării acestei partide, era să ne consolidăm poziția din clasament, iar singura soluție era să câștigăm meciul. Hai să ne înțelegem. Alba Iulia venea după o primă victorie obținută acasă, împotriva sucevenilor, avea un moral bun și avea de gând să-și vândă scump pielea. Pentru cine crede că ultima poziție din clasament e un argument care te poate face pe tine, ca ocupant al locului 1, 5 sau 334 să-ți desconsideri adversarul, eu îl sfătuiesc să nu ne mai citească (și n-o spun cu ură, ci cu prietenie) ci să pocnească niște grăunțe de porumb, să spargă trei semințe de bostan și să se uite la ”Esmeralda”.

Același lucru l-a spus și Andrei Varvaroi băieților în vestiare. Vă dau cuvântul meu. Eram acolo. Bine, n-a spus nimic de Esmeralda, că l-am fi bănuit de trădare, dar discursul său a fost axat pe ideea de respect și de punerea în lumină a sentimentului de datorie împlinită, oricare ar fi scorul.

Are el o vorbă faină: Hai să fim frumoși! Și să mor io dacă nu suntem noi cei mai frumoși din DNS!

Am început în forță. Nici nu-mi montasem bine tunul de 600 mm că Bifi aka George Davidoiu, care pare să fie, cel puțin până la proba contrarie, un fel David ceva mai mare decât cel care-l bătuse în deplasare pe Goliat, culcă balonul elegant și cu ștaif, undeva între bețe, ca să-i facă viața mai ușoară craiului nostru de serviciu – Ciprian Nichitean (deci dragi fete, femei și gagici, dacă ați vedea ce ochi are băiatul ăsta…), care se ocupă în timpul liber cu prezentarea la lotul național U20 și cu transformarea în aur pe tot ce pune mâna, precum Midas… Cip, dai o bere, că am scris frumos despre tine, da?

Cupa Tissot

Și dacă am început cu Grigore Leșe, hai să terminăm tot cu el, nu de alta, dar mi-e dragă mie simetria. Așa că, fraților, când am plecat de la meci, conduceam la pauză cu 29-0. L-am sunat pe Ștef să-l întreb de  scorul final. 38-7. Adică 9-7 pentru noi, repriza a doua. Not bad. Cu alte cuvinte, prietenii noștrii de la Alba iulia mai aveau un pic și câștigau repriza a doua. Știm cum e… Ăsta e și blestemul nostru. Să jucăm prost prima repriză, iar în a doua să fim pe cai mari.

În loc de concluzii spunem doar că Domnișoara Pogany – Cupa Tissot, rămâne la noi în vitrină cel puțin până la viitorul meci, că sponsorul nostru comun, Tissot, prin Albini Prassa, reprezentat de domnul Ion Schiau a dăruit celor mai buni jucători din cele două echipe  -Vlăduț Sidău (Rugby Club Gura Humorului), respectiv Florin Coge (CSU Rugby Alba Iulia) câte un ceas marca Tissot și că dedicăm această victorie memoriei celei care a fost numită ”Doamna rugby-ului humorean” – Brândușa Andronic.

Au marcat pentru noi:

George Davidoiu- eseu
Ștefăniță Rusu – eseu
Vlăduț Sidău – eseu
Claudiu Cuciureanu – eseu
Florin Turcanu -eseu

Ciprian Nichitean și Mihai Daraban – transformări/LP

Lotul folost în meciul cu CSU Rugby Alba Iulia.

Sursa Foto: arhivă personală

1CITEA IULIAN
2DAVIDOIU ALEXANDRU
3PRELUCA RARES
4HOSTIUC CIPRIAN
5PINZARU MIHNEA
6SOLOMON ALEXANDRU
7TUCALIUC ALEXANDRU
8SIDAU VLADUT
9PETRISOR ANDREI
10DARABAN MIHAI
11CUCIUREANU CLAUDIU
12NICHITEAN CIPRIAN [C]
13PLAIU GHEORGHE
14MOROSANU MARIAN
15STEFANCU ANDREI
16LEGEAN IRINEL
17ZUP LUCIAN
18RUSU STEFANITA
19TURCAN CRISTIAN
20GAVRILIU LEONARD
21COSTAN LIVIU
22UNGUREANU RAZVAN
23BANDOL ALEXANDRU
24. ANDREI VARVAROI

4-4. Poartă-n casă.

Locuia la noi în oraș un bătrânel simpatic, care fusese pe front în al doilea război mondial. Probabil că fusese un crai în tinerețile sale, habar n-am, dar ceea ce remarcasem la el, încă din clipa în care l-am cunoscut, a fost lejeritatea cu care clarifica unele aspecte ce țineau de universul său familial. Într-o zi, un comesean îl întrebase dacă vedea vreun bănuț din pensia lui de veteran ori i-o lua hoașca pe toată. Omu` nostru nu era supărăcios din fire și nici ranchiunos, dar i-a spus ăluia doar atât: ”Da ce, bă, o stat ea în tranșee?”

Hai să ne întoarcem la ziua de azi. Meci. La Arad. Dacă te-ai uita la statisticile acestei zile peste ani și ani, când noi vom fi oale și ulcele, ai putea spune că pe 17 octombrie 2021 Rugby Club Gura Humorului a obținut o victorie ”nemeritată.” OK, mare lucru nu e și oricum noi n-am mai putea să te combatem, dar te-am întreba de dincolo de negura vremii doar atât: ”Da, ce, bă, ai fost tu în tranșee?”

Rugby nu e un sport. Sau, hai, s-o dăm la pace, că e duminică azi. E un sport. Bun. Și totuși rugby nu e doar un sport. E un concept de o complexitate extraordinară, care, dacă ar fi implementat în educația de masă de oriunde și de aiurea, vă dau în scris că ar duce la formarea unor caractere deosebite și puternice. Tot de oriunde și de aiurea.

Rugby te poate face să atingi culmi ale extazului dar te și poate îngropa. Puneți voi ghilimelele. Azi n-am chef de gramatică. Te poate face să iubești, te poate face să plângi, te poate face să te simți iubit, te poate face să te simți înțeles. Dar te și poate pedepsi.

Azi n-a fost vina noastră. Sunt sigur că nici a arădenilor. Dar s-a întâmplat.

Ceea ce m-a fascinat pe mine dintotdeauna la acest sport a fost faptul că poți să pierzi un meci nu neapărat că ai jucat mai prost, ci pentru că ai greșit în momente cheie. La rugby nu există nuanțe de gri. Și nici tonuri. Ai pus balonul în terenul de țintă advers? Bravo ! Ai cinci boabe. Ai dat-o printre bețe? Ai încă două sau trei boabe. Bravo! Ai greșit? Pe bune? Poftim? Ți-a sărit balonul din brațe, l-a interceptat adversarul și ți-a marcat eseu? Uau! Ai comis un înainte? Ai placat neregulamentar? Ai comentat decizia arbitrului? Nț, nț, nț… Îmi pare rău pentru tine, dar… asta e!

Nu e vina noastră că am câștigat un meci la masa verde. Ca și pe teren, și în administrație, regulile jocului de rugby sunt stricte și respectate cu sfințenie, oricare ar fi ele. Ne pare rău că nu am putut juca decât un meci amical. Nu așa ne dorim să punctăm. Nu e genul nostru. Dar acum ce să facem? Să spunem că n-am fost noi în tranșee, cum spunea moș Tomiuc? Că nu ne-am făcut datoria? Că ne arogăm merite necuvenite? Nici vorbă. Și dacă v-a trecut măcar prin cap asemenea bazaconii, înseamnă că n-ați înțeles nimic. E OK. Aveți telecomandă. Schimbați pe golf, numărați crosele din desaga fiecărui sportiv și dacă vă plictisiți la un moment dat, veniți în tranșee lângă noi. Vă primim cu brațele deschise.

În încheiere lăsați-mă să dedic acest text partenerilor noștri de la Tarsin Rădăuți, care ne-au asigurat transportul în condiții mai mult decât perfecte, și să le spunem că ne simțim cu toții ca niște mici Tzanci Uragani ce stau pe două locuri în mașină, ca milionarii!

1. ZUP LUCIAN
2. DAVIDOIU ALEXANDRU
3. RUSU STEFANITA
4. TURCAN CRISTIAN
5. HOSTIUC CIPRIAN
6. TUCALIUC ALEXANDRU
7. SOLOMON ALEXANDRU
8. SIDAU VLADUT
9. PETRISOR ANDREI
10. DARABAN MIHAI
11. MOROSANU MARIAN
12. NICHITEAN CIPRIAN [C]
13. BIVOL GABRIEL
14. CUCIUREANU CLAUDIU
15. STEFANCU ANDREI
16. VARVAROI ANDREI
19. GAVRILIU LEONARD
20. UNGUREANU RAZVAN
21. BANDOL ALEXANDRU

« Older Entries Recent Entries »