Après moi le déluge!

Între calificarea Cocoşului Galic, îmblânzirea Pumelor şi înţelepciunea Regelui Ludovic al XIV-lea nu există altceva decât sprintul concret al lui Mbape. Păcat că n-a prins secolul al XVIII-lea. Mi-ar fi plăcut să învăţ la Istorie despre ciocolatiul care a bătut recordul lui Fidipide, alergând din Vendée până-n Provence pentru a anunţa triumful Revoluţiei Franceze.  Ar fi scris despre el şi Victor Hugo. Aşa, iaca, scriu eu. Victoria francezilor seamănă cu  vuitele celor două potopuri ce macină urbea mea: cel care-mi aminteşte de Noe şi cel care se zbate în halba de bere rămasă, vai, goală pe trei sferturi. Ambele la fel de meritate, că, deh, mai păcătuim câteodată.

Am întrebat-o, înainte de meci:

— Tango sau Moulin Rouge?

— Tango…

Fire romantică, n-avea cum să aleagă destrăbălarea în detrimentul eleganţei, de aceea am mers pe pragmatismul  feminin, cel care separă grâul de neghină. Cât pe ce să pariez toată agoniseala. Ceva m-a oprit să n-o fac: perspectiva prânzului împopoţonat cu o pungă de covrigi uscaţi. Iluzia îmbogăţirii nu mi-a dat ghes să umblu la card şi nici la codul PIN. N-am nevoie de bani. Banii sunt pentru politicieni, pentru dicţionare, DOOM-uri şi Gramatica Elementară, nu-i aşa, Doamna Viorica? Mie lăsaţi-mi podul liber, poarta goală şi dreptul de a urla, după ce voi fi marcat cu capul: “Après moi le déluge!”, apoi mergeţi la culcare, că şi mâine e o zi, chiar dacă Ţepeş nu mai vine.

Poate vine Cavani…

Reclame