La ceas de taină

Raiul meu are gust de lapte praf,
Miroase a mama,
E aspru ca obrazul proaspăt
Bărbierit al lui tata
Şi are culoarea păpădiei.

Raiul meu e scufundat în sunetul
Mingii de ping-pong şi e străbătut
De fluviul „Pink Floyd”,
Are pilitură de fier pe frontispiciu,
O busolă dereglată
Şi cinci puncte cardinale:

La Nord, primul sărut,
La Sud, primul „Te iubesc!”,
La Est, primul schimb de timbre,
La Vest, primul bărbierit,
Iar în cel de-al cincilea,
Pe care nu-l voi numi
Din lipsă de spaţiu şi de seriozitate,
Prima ploaie în braţele ei.

Raiul meu e beteag ca o amintire,
Frivol ca o un somn de după amiază,
Translucid ca o nălucă
Şi fidel ca o umbră prelungită
De căderea în gol
A cerului spre noapte.

Reclame

14 + 2 = ♥

Culoarul hotelului zumzăie: râsete, chiuituri şi sloganuri revanşarde faţă de bătrâneţea pitită după tulpina unui lămâi nealtoit, de unde puteai admira pârtia în voie fără să fii deranjat. Dacă n-ar fi existat iarna, Vatra Dornei ar fi fost un cătun prin centrul căruia trece câte un accelerat, dar ţin asta pentru mine. Nu vreau să-mi fac duşmani.

Suntem liceeni. Unii cu aplecare spre carte, alţii cu gândul la Occident. Depinde de culoarea ochilor pe care-i iubeam ori pe care credeam că-i iubeam.  Chestiune de nuanţă. E una dintre zilele acelea rarisime când o excursie la munte îţi poate înlesni apropierea de nemurire sau îţi poate compromite încrederea. Complicat. Şi nedrept.

Nimic special. Un autocar albastru, o oră nepotrivită, căci nimic nu e mai dulce decât somnul de la ora 6, şi lupta pentru locurile de la geam. Am o căciulă rusească, gri. Nu prea voiam s-o port. Cred că din cauza economiei politice care ni se predase la şcoală. Purtai o astfel de căciulă doar dacă erai unul dintre aceia care nu visau nici la nemurire, nici la Occident. Ori eu nu eram.

Câţiva dintre colegii mei cântă. De fapt tot autocarul cântă, din toate injectoarele. Mi-ar plăcea şi mie să mă alătur, dar am lucruri mai importante de rezolvat: trebuie să văd unde-i blonda. Aha, gata, am dibuit-o! Al treilea scaun, pe dreapta. Nu e mult, dar e o victorie, căci o văd mereu în reflexia geamurilor. A la Pirus, dar astea sunt detalii. Nu poate omul să facă o confesiune că îl şi judecaţi.

Te-am mângâiat pe păr uşor,
Peruca ţi s-a dat pe spate
Şi-înfocat
Chelie am sărutat,
Poate să-mi cadă-n cap şi o cărămidă!
Sunt fericit că m-am îndrăgostit!

 Ai coborât din troleibuz,
Mi te-ai arătat întreagă,
Şchiopătai,
Picior de lemn aveai,
Poate să-mi cadă-n cap şi o cărămidă!
Sunt fericit că m-am îndrăgostit!

Poate că liricul are de suferit un pic, dar refuz să cred că aţi pierdut simţul umorului. Păi nu e azi 14 ? Cântaţi şi voi! Luaţi-vă perechea de toartă şi priviţi-vă în oglindă. Nu-i aşa că vă stă bine?

Abia peste câţiva ani am aflat că era un cover. Unul făcut după o capodoperă ce-a încununat coloană sonoră a filmului în care au jucat cei mai frumoşi bărbaţi de pe Terra: Paul Newman şi Robert Redford.

Exact!

Butch Cassidy and The Sundance Kid.

Of, repede se scurge timpul. Am aflat asta abia ieri, când am revăzut pelicula cu pricina. Am cântat cât m-au ţinut bojocii. Şi am bojoci buni. E adevărat că blonda din autocar s-a căsătorit. Dacă am apucat să-i inventariez genele? Lăsaţi…

În seara aceea mi-am aranjat frizura vreme de o oră şi am dosit căciula rusească în rucsac. Mă transformasem. Eram revoluţionar. Unul căruia niciodată până atunci şi nici de atunci încolo nu i-a mai stat părul atât de bine.

Raindrops keep falling on my head
But that doesnt`t mean my eyes will soon be turning red
Crying`s not for me
Cause I anin`t gonna stop the rain by complaining