Tag Archives: rugby romania

Și acum, vorbește!

Claudiu Cuciureanu

În Bucovina, mirosul de cozonaci, de pască și de floare de cireș parfumează straiele de sărbătoare care urmează a fi îmbrăcate în noaptea asta. Ploaia de primăvară care a acoperit terenul de joc la finalul meciului mirosea a vin, în timp ce clopotele mănăstirilor ce ne veghează la Nordul și Sudul orașului așteptau cuminți să-și împlinească menirea. Nimic nu anunța o zi specială, în afara faptului că-l cinstim pe Sf. Gheorghe, purtătorul de Biruință. Un ajun de Paște cuminte, într-o zonă ce mustește de istorie. Nimic nu părea să deranjeze starea firească a lucrurilor. Et pur si muove, spunea Galileo…

Sucevenii veneau la Gura Humorului cu Cupa Bucovinei în posesia lor. Lipită și reparată. N-o spun cu răutate, până la urmă și Sfinxul din Egipt a fost un pic controlat la moacă. După o victorie obținută la Suceava într-un amical de pregătire, răzeșii din Cetatea lui Ștefan se arătau destul de încrezători în forțele lor. Și era normal. Cu o grămadă superioară și cu jucători experimentați în lot, păreau să aibă toate atuurile pentru a-și apropia victoria. Nu ne-am fi supărat prea tare, că ne cunoaștem limitele, dar problema e alta: meciurile cu Suceava, pentru noi, sunt un fel de totul sau nimic.

Bă, știi cum e? E ca în faza aia în care frate-tu mai mare și mai căpos îți mănâncă porția de prăjitură; e ca în faza aia în care fosta sau fostul, înainte de a-și strânge lucrușoarele și de a pleca, îți spune că te iubește, deși ești un bou, respectiv o vacă; e ca în faza aia în care, deși ai câștigat la loto, nu te poți bucura de bani, pentru că ești în fază terminală. Ați înțeles unde bat? Nu? Bine, hai că o spun pe șleau: bă, când o echipă mai titrată decât tine, care îți este prietenă, care îți mai ia și vreo doi jucători și care se bucură de un sprijin material superior pășește pe gazonul de la Gura Humorului cu năsucu` în vânt, apoi, iertați-mă, că nu vreau să vorbesc urât, dar te ia toți dracii. Și pe noi, ce să vezi? Ne-a luat chiar toți. Bă, toți, știi ce-i aia? A rămas Hades fără discipoli.

Vreți să vă spun un secret? La noi, la Club, deși suntem cu toții niște catâri cu personalități puternice, sunt și momente când lăsăm garda jos și ne lăsăm îmbrățișați de emoția care definește umanitatea, în tot ce înseamnă ea. La scorul de 8-0 pentru noi, am întrebat pe cineva din staff ce simte? N-a putut să-mi răspundă. De lacrimi. De bucurie. Pentru că atâta vreme cât vom exista în acest sport, atât noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului, cât și cei de la CSM Suceava, vom da totul pe teren. Bă, știi ce-i aia totul? Dacă nu știi, întreabă-i pe Ciprian Nichitean, care a terminat meciul cu capul ascuns sub bandaje sau pe Solomon, care, deși sângera abundent, împingea grămada, ținându-și cu o mână tamponul la nas.

 ”Fraților, am învins!”, spunea marele Mircea Dinescu, la televizor, în decembrie 1989. ”Fraților, am învins!”, vă spunem și noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului. Am învins propriile temeri, propriile slăbiciuni și propriile îndoieli, am învins atunci când sorții păreau să ne fie potrivnici, am învins când toți credeau că partida va fi un simplu joc de glezne, sub o ploaie blândă de aprilie. Nu știu dacă nepotul lui Hari Dumitraș, la numai cele două luni ale sale, a înțeles, de acolo, din tribună, că pe lângă laptele mamei și sărutul de noapte bună primit în fiecare seară mai există și alte lecții demne de însușit, ca acelea desenate azi de David în fața lui Goliat, dar sunt convins că liniștea sărbătorilor pascale ne va îmbrățișa pe toți și atunci va înțelege și el, și noi, că deși totul este deșertăciune,  cum spunea Eclesiastul, undeva, în cursul milenar al istoriei universale, în ajunul Paștelui, s- a făcut, într-un final, dreptate. Pentru că-mi amintesc vag, așa, ca prin ceață, de un eseu anulat cândva… În fine, nu mai contează.

O să ilustrez această cronică cu o imagine mai mult decât sugestivă: Claudiu Cuciureanu marcând un eseu între buturi, cu seninătatea lui David, surprinsă de dalta lui Michelangelo, care, după ce a desăvârșit capodopera de la Florența, a spus: și acum, vorbește!

Lotul folosit în meciul cu CSM Suceava:

Iulian Cîtea, George Davidoiu, Rareș Prelucă, Sebastian Rusu, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Ursulescu, Vlăduț Sidău, Mihai Daraban, Ciprian Nichitean, Gabriel Bivol, Marian Doru Moroșan, Robert Cioltan, Claudiu Cuciureanu (C), Cosmin Daraban, Alex Limbosu, Adrian Buiciuc, Lucian Zup, Alexandru Solomon, Bogdan Petrișor, Darius Cristanov, Marian Moroșanu, Ioan Antonesi.

Au marcat pentru noi: Claudiu Cuciureanu – 2 eseuri, Gabriel Bivol -1 eseu; lovitură de pedeaspă și transformare – Ciprian Nichitean și transformare –  Mihai Daraban.

Jucătorul meciului: Claudiu Cuciureanu.

Scor final: Rugby Club Gura Humorului – CSM Suceava 22-11 (15-0)

Dincolo de nori

”A treia oară poate e cu noroc” e o zicală șchioapă de un dinte ce se potrivește la ăia știrbi de un picior. Ce prostie… Auzi acolo… Asta ce ar fi însemnat? Că la cea de-a treia întâlnire cu Borgii de la Știința, să avem noroc și să se împiedice de crampoane în timp ce noi am fi bătut dansul pinguinului în jurul focului? Hai, bă, lasă-mă cu astea… ”A treia oară poartă noroc…” Poartă pe dracu. Ce, nouă ne trebuia noroc când aruncam în lupta de la Petroșani 17 copii sub 21 de ani ca să răpunem Campioana DNS din 2021? Mă faci să râd. Pe bune.

În cea de-a treia întâlnire cu Știința, de când sunt eu la club, aceeași vreme câinoasă, așa cum aveam să-i spun și lui Răzvan Barbu, DJ-ul studenților de la Știința, care se reface după o accidentare. Ba plouă, ba e ceață, ba plouă. Vorba aia, când plouă, plouă, când nu plouă, nu plouă. Acum plouă. Mie, deși mă văd pe filmare cu parpalacul ăla verde de parcă aș face reclamă la purgative, sincer să fiu, îmi convine, pentru că băieții se udă și se murdăresc cu noroi și-mi ies pozele mișto. Poftim? Sună cinic? Ia, hai și dumneata să vezi cum e să pretinzi că-s cinic, când din 23 de jucători care au făcut deplasarea la Petroșani, 22 au făcut junioratul la CSS Gura Humorului… Ar fi făcut și al 23-lea, dar pe vremea lui nu era CSS Gura Humorului. Te las pe tine să ghicești despre cine vorbesc…

Ai ghicit! Bravo! Despre Ștefăniță Rusu vorbeam. Și dacă tot l-am adus în discuție, hai să zăbovim un pic asupra acestui meci și să ne dăm seama ce semnificație a avut pentru el. De multe ori îmi spunea că visul lui e acela de a juca într-un meci oficial alături de fiul său – Sebastian. Sigur, n-ar fi avut motive să se îndoiască de faptul că ziua aceea va veni la un moment dat, dar știm cu toții că viața e imprevizibilă. Când am auzit fluierul de început de meci, sincer să fiu, m-am gândit la tatăl meu. Mie mi s-a întâmplat să debutez în literatură fără ca el să mai fie printre noi. Mi-ar fi plăcut să-l văd mândru de mine. Mândru trebuie să fi fost și tatăl lui Ștefăniță, dacă n-ar fi plecat spre stele, să-și vadă unul dintre fii jucând cot la cot, umăr lângă umăr, în linia a doua, alături de nepot. Îi priveam pe amândoi printre picăturile de ploaie și nu mi-am putut șterge de pe retină imaginea ochilor care priveau din cer spre gazonul de la Petroșani. Și atunci ploaia n-a mai fost ploaie, ci lacrimi de bucurie târzie a părintelui care binecuvânta destinele celor doi cu pioșenia eternității.

Dragilor, n-o să insist asupra scorului și n-o să disec partida minut cu minut. Știam că rezistența noastră era inutilă și că vom fi învinși. Slavă Domnului, nu ne-a părăsit rațiunea. Dar dacă vă spun că a fost cu adevărat specială, mă credeți? Nu doar că s-a marcat un moment unic în Liga Națională de Rugby, prin apariția tandemului tată-fiu, aka Ștefăniță-Sebastian, sub culorile aceluiași club, ci și pentru că în aceeași partidă au debutat, tot într-un meci oficial, și frații Mihăiță și Cosmin Daraban. Și n-am terminat. Iaca, mă trage de mânecă și Dani Varvaroi, că și el a sărit în barca celor mari, de la juniori…

Rugby Club Gura Humorului nu e o echipă de rugby. E o stare de spirit. Știi când mi-am dat seama de asta? Când am marcat noi primul eseu prin Bifi aka Davidoiu. Eram conduși cu 10-0 și se făcuse 10-5. Nu-mi făceam iluzii, dar m-a luat cu fiori pe șira spinării. Poate pentru că știu, din interior fiind, cât de greu se construiește o echipă, poate pentru că știu ce fel de copii au crescut Ștefăniță Rusu, Andrei Varvaroi și Gabriela Popescu, poate pentru că știu că într-un final, cândva, vom ajunge acolo sus, în top, chiar dacă ar fi să treacă și un secol. Și atunci o să am grijă ca și eu, la rândul meu, să vărs o ploaie blândă peste cei care vor veni din urmă, ca o binecuvântare a celui care a crezut în ei dintotdeauna.

Lotul care a făcut deplasarea la Petroșani:

Iulian Cîtea, George Davidoiu, Rareș Prelucă, Ștefăniță Rusu, Sebastian Rusu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Ursulescu, Vlăduț Sidău, Mihai Daraban, Ciprian Nichitean, Claudiu Cuciureanu (C), Robert Cioltan, Darius Cristanov, Gabriel Bivol, Cosmin Daraban, Alex Limbosu, Adrian Buiciuc, Andrei Varvaroi, Ioan Axinte, Dani Varvaroi, Marian Moroșanu, Ionuț Antonesi, Andrei Ștefancu,

Mulțumim Tarsin Suceava și în mod special lui Cătălin Moroșan. Știe el de ce.

La Carretera

Întâlnirea noastră cu Los Leones ar fi trebuit să ne aducă bucuria calificării la Cupa Mondială din Franța, ar fi trebuit să se desfășoare sub auspiciile unei zodii ale păcii, ar fi trebuit să ne scoată din amorțeală și să ne simțim vii. Acum, când toată lumea civilizată se freacă la ochi, văzând cum stafiile trecutului bântuie de la Prîpiat la Lvov, zău că n-am nici cea mai mică urmă de regret când privesc rezultatul final: Spania – România 38-21. E o înfrângere dureroasă, e un scor nemeritat, știind potențialul nostru, dar în final, nu e chiar o catastrofă. Cine se îndoiește de valoarea judecății mele, să tragă o fugă până aici, lângă mine, la Siret, și o să conștientizeze imediat dimensiunea unei catastrofe reale.

Trupa lui Santiago m-a dus cu gândul la un alt Santiago. Santiago de Compostella. Încărcați cu polenul otrăvit al pelinului purtat de o pală de vânt tocmai din Ucraina, băieții noștri au pornit în acest pelerinaj pe cea mai dificilă rută, doar cu Rucio, măgarul pe care Sancho Panza îl vedea cal. Pirineii i-au întâmpinat cu un salut glacial prevestitor de rele, iar cerul cu o îmbrățișare perversă, ca a maorilor din team-ul spaniol, care pe vremuri stăpâneau peninsula iberică. De cealaltă parte, Los Leones, înfășurați în platoșa de aur a victoriei obținute în fața unei țări al cărui nume deocamdată nu mai vreau să-l pronunț, au făcut ce au știut mai bine și l-au cravașat pe Rocinante, provocând hemoragii serioase în apărarea noastră.

Am tot respectul pentru bătrânul Cervantes și cavalerul său, dar nu pot să mă dezic de ai mei. Și nici nu vreau. Nici dacă ne-ar fi lăsat în izmene, nu m-aș fi supărat. De altfel, în partea a doua a meciului, când pelerinajul avea să se termine și o dată cu el și chinul nostru, ai noștri au străpuns platoșa iberică ce începuse să scârțâie din toate încheieturile, dar era prea târziu. Anestezia provocată de eseurile lui Vaovasa și Simionescu n-a făcut altceva decât să-mi sporească sentimentul de frustrare.

Suntem un neam special. Pe cuvânt. Niciodată nu ne-au plăcut drumurile simple, pietruite sau asfaltate și ăsta nu e un joc de cuvinte menit să admonesteze lipsa acută a infrastructurii, ci o realitate. Nouă ne-au plăcut cărările bătute de pasul caprelor negre, ne-au plăcut tragediile insinuate de cultura populară prin celebra Mioriță, ne-a plăcut să ajungem la destinații cu picioarele sfâșiate de crestele Făgărașului, ne-a plăcut să o luăm pe calea cea mai lungă și mai sinuoasă. Nu, nu e un defect. E o calitate pe care foarte puțini o pot înțelege. Nădăjduiesc că iubitorii rugby-ului știu exact ce vreau să spun.

Eu sunt alături de acești băieți. Am încredere în ei. Știu că va fi greu, dar nu imposibil.

Hai, România!

Sursa foto: Getty Images

Două fire, două paie, ia Ciuleandra la bătaie

Cel mai mișto aspect, mă rog, hai să reformulez: unul dintre cele mai frumoase aspecte ale sportului, în general, e că, teoretic, minimalizează într-o măsură reconfortantă pentru noi cei care jucăm 1 la pauză, 2 la final, diferențele sociale, culturale, economice, etc. dintre oponenți. Evident, vorbim despre întâlniri sportive între două echipe naționale sau două echipe de club din țări diferite. Nu mă dau în vând după clișee, dar nici nu mă sinucid dacă le folosesc și eu, prin urmare, ca să-mi duc ideea până la capăt, sportul este cu adevărat un ”element chimic” a cărui valență nu e aceea de a combina un atom cu alt atom, ci de a dezbina inegalitatea în toate aspectele ei. Poate de aceea fotbalul internațional nu este dominat de o țară precum Statele Unite ale Americii, poate de aceea în rugby nu excelează o țară precum Germania, ci Noua Zeelandă și poate că de aceea cursele pe distanțe lungi din atletism sunt adjudecate de etiopieni, și nu de ruși.

 Ei bine, în ceea ce ne privește,  și cred că sunteți de acord cu mine, în rugby n-am fost niciodată niște mediocri, ba din contra, am făcut figuri frumoase de-a lungul timpului, dar întâlnirea cu olandezii cărora mi-e greu să le spun ”Țărani de Jos” a fost ocazia perfectă care venea să încununeze laitmotivul pe care-l pusesem în discuție în uvertura acestui articol. Na, ca să păstrăm limbajul specific. Cu alte cuvinte, aveam să întâlnim o națiune care a dat artei universale o serie de figuri emblematice, care au marcat epoca în care au trăit. Acum, să nu picăm în capcana tentației de a ne subestima propriile valori și de a-i îndumnezei pe Van Gogh și pe Rembrandt, nu că n-ar merita, dar nu e cazul. Pe bune. N-o fi pictând Eminescu precum Rembrandt și nici Vincent n-o fi scriind precum Eminescu, dar undeva în fibra acestor personalități s-a constituit cu litere de aur o adevărată geneză a geniului.

Hai să ne întoarcem la rugby. 13 noiembrie 2021, Stadionul Arcul de Triumf, București. Mă îndreptam spre stadion dinspre Aviatorilor, prin Herăstrău. Aveam un rucsac destul de greu în spinare, dar asta nu mă împiedica să zbor peste aleea rezervată cicliștilor cu o ușurință dezarmată pentru oricine m-ar fi văzut pedalând în gol, pe o bicicletă imaginară. Ce vreți să fac, dacă voiam să ajung mai repede? Și apoi cum era să calc peste frunzele de stejar care maculau aleile, când știam că într-o oră aveam să întâlnesc stejarii din toți Borzeștii împrăștiați prin lume și prin țară, în înfruntarea lor cu batavii? Ar fi fost aproape o blasfemie. Ba nu ”aproape”, ci chiar ar fi fost o blasfemie. Mă rog, una poetică.

Am lăsat în urmă Herăstrăul sărind precum Jack Nicholson în ”As Good as It Gets” și am făcut focul de tabără în spatele Lunii aflate în primul pătrar. Primii care au pășit pe iarbă au fost batavii. Frumoși, eleganți, veseli. Normal. Trebuia să se facă o recunoaștere prealabilă. Apoi au ieșit ai noștri. Mai frumoși, mai eleganți și mai veseli. Normal. Trebuia să se clarifice cine e jupânul. Apoi au ieșit arbitrii. Și aici mă opresc cu metaforele. Nu se face…

Batavii, impulsionați probabil de falsa idee că lipsa spectatorilor ar dăuna grav sănătății, pun presiune pe apărarea noastră, făcându-mă să cred că tactica de joc a Portocalei Mecanice a lui Cruyff nu le este chiar străină. Numai că stejarii noștri aveau alte planuri: Băi, băieți, uite cum stă treaba. Nouă nu ne plac hârjoanele astea. V-am primit cu drag și v-am găzduit în cele mai bune odăi, dar să știți că nouă ne trebuie victoria, bașca punctul bonus. So, despre ce vorbim? Eram acolo, i-am auzit eu. Bine, nu s-a folosit chiar limba olandeză, despre care spunea cineva cu mult umor că e o boală de gât, nici engleza și nici româna, despre care probabil cineva, în alt colț de lume, ar spune că e o laringită, ci prin limbajul universal al scorului care indica în primele 10 minute un 14-0 scurt, concis și clar pentru noi. Cine nu mă crede să ia legătura cu Simionescu și cu Dumitru, ba chiar și cu Melinte… E drept că olandezii n-au rămas hipnotizați complet și au marcat până la finalul primei reprize un eseu prin Bloemen, transformat de băiatul ăsta care are rude în Norul lui Oort – Van Oord, și au concretizat o lovitură de pedeapsă, dar asta n-a schimbat cu nimic situația, pentru că uitai să spui, ai noștri, prin Cojocaru, Vaovasa și Melinte au considerat că ar fi normal și de bun simț să le mai facă o vizită în terenul de țintă, cu tot cu balon. Repet. Cine nu mă crede, să-i întrebe. Vă dau eu numerele de telefon. Scor la pauză: 28-10.

Repriza a doua a început și s-a desfășurat pe tot cuprinsul ei sub semnul cingătorii de la brâurile băieților noștri, care au strâns până la epuizare apărarea olandeză, făcând-o să cedeze după eseurile marcate de Cojocaru, Dumitru și Bărdașu și transformate de Melinte, asta neînsemnând că Pactul de Pace avea să se parafeze fără ca rebelul Van der Avoird să nu-și treacă numele în dreptul marcatorilor de eseu: scor final 56-15. Cine nu mă crede, să fie sănătos, numărul olandezului nu-l am.

Aș vrea, în final, să poposesc o țîră asupra echipamentului naționalei. Nu cred să fi văzut vreodată o armonie atât de sublimă între ceea ce ați văzut cu toții la televizor și echipamentul stejarilor. Chimirul cu elementele cultului solar a dat o dimensiune inedită echipei noastre: cea învecinată cu portul popular. Nu întâmplător tot ce s-a petrecut în seara zilei de 13 noiembrie m-a dus cu gândul la horă, la haiduci și la Moromeții lui Marin Preda; nu întâmplător mi s-a părut că-l văd pe Ion al Glanetașului cântând imnul național; nu întâmplător am simțit mirosul uleiului încins pe pielea lui Codin, când crainicul stadionului anunța marcatorii noștri; nu întâmplător i-am văzut pe Horia, Cloșca și Crișan și al lor roată sfântă zâmbind din ceruri; nu întâmplător am auzit șuieratul astmatic al bunicului meu, în clipa în care pachetul nostru de înaintare odihnea balonul în terenul de țintă al batavilor; nu întâmplător am admirat jocul de picioare al stejarilor ce mă ducea cu gândul la Ciuleandra Mariei Tănase, care urcă în intensitate ca pe o scară a lui Iacob la capătul căreia stă ia și portul național…

Se spune că în artă, în literatură și în muzică se exagerează. Probabil că așa este. Cert e că în sport cel mai bun câștigă. Azi, România a fost mai bună, azi, România a încălțat batavii cu opinci și le-a arătat cum se dansează Ciuleandra.

Bun. Sâmbăta viitoare meci cu Tonga. Forțe proaspete în lotul național, unii coborâți direct din avionul care-i aducea pe componenții lotului național U20 de la Coimbra, adversar puternic și așteptări mari. Dar până atunci, stați prin zonă, pentru că mâine veți vedea ce mi-a povestit unul dintre actorii de bază ai lotului Național U20 care a făcut deplasarea în Portugalia.

Iată lotul folosit de România în meciul cu Țările de Jos:

1. Constantin Pristăvița (CSM Știința Baia Mare), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillacois), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Mihai Macovei (C)  (Colomiers), 8. Andre Gorin (RC Hyeres), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuțu (CS Vienne), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RC Hyeres)

Rezerve:

16. Florin Bărdașu (CSA Steaua), 17. Alexandru Savin (SO Chambery) , 18. Costel Burțilă (RC Hyeres), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Taylor Gontineac (Rouen), 23. Marius Simionescu (CS Dinamo).

Blestemul lui Rasputin

”De la Nistru pân` la Tisa…” N-o mai lungesc, mi-e destul de amară inima, ce rost are să pun paie pe foc, dar adevărul e că de la Nistru pân` la Rio del Plata, toți românii plânsu-mi-s-au. Unii de fericire, mă rog, fiți indulgenți cu mine și acceptați-mi euforia, alții de supărare. Și aici mă opresc cu doleanțele. Și nu că n-aș avea io darul exagerării, dar sunt sigur că undeva, în umbra nopții ce se așterne peste Coimbra, niște copii varsă o lacrimă. Și bine fac. Altfel le-ar crăpa și lor inimile și zău că n-are rost.

Bun. Azi zi plină de rugby. Mai plină decât de obicei. Pe de o parte, echipa mare avea să dea piept cu uraganul din America latină la Verona, pe de altă parte, selecționata U20 avea să se lupte cu Marele Urs din Est. Dacă mă întrebați pe mine, mi-ar fi plăcut să-i văd îngenuchiați pe conaționalii lui El Matador – Edinson Cavani – și cu urechile tăiate de sabia încovoiată a dacilor, ceea ce, culmea, s-a și întâmplat, și aici dau o bilă alba destinului, iar pe tovarășii lui Rasputin să-i văd trași în țepile Vlazilor conduși de pe margine de Marius Tincu, în campionatul European U20 de la Coimbra, Portugalia. Acum, nu că sunt eu nasol ori că nu știu a pierde sau a recunoaște meritele celui mai bun, dar o bilă gri spre neagră tot o să dau. Și tot destinului.

 N-o să insist asupra meciului transmis azi pe TVR1 și terminat cu victoria meritată a stejarilor cu 29-14 în fața Uruguayului, ci o să-mi îndrept ochii și inima spre îndepărtata Portugalie, unde juniorii noștri m-au adus în pragul infarctului. Stați liniștiți, n-am crăpat. Dar simt de aici, de la mii de kilometri depărtare, cum le fierbe sângele și cum le scrâșnesc dinții după înfrângerea suferită în fața rușilor. Mă lăsați să înjur? Că nu mai pot…  *^$#^&&*^)(&%^^&#@& mamii ei și bă.. $##%^@@*^(&*)(* de noroc, care n-am avut noroc. Mulțumesc!

Bun, să ne calmăm, zic. Și să stabilim un lucru pentru cârcotași. Nu fac analize. Nu că n-aș putea, ci pentru că nu despre asta e vorba. Deci, meci cu Rusia în sferturile de finală. Am început prost. Cel puțin pe hârtie, pentru că rușii marcaseră primele 3 puncte în min. 3. Numai că ”ma boy”, și vă rog insistent să-mi acceptați licența poetică, nu prea iubește limba rusă și nici nu gustă glumele proaste, și le explică celor care l-au dat pe Tolstoi că Mihai Eminescu, dacă prin absurd ar fi jucat rugby, ar fi marcat atât din drop, cât și din lovituri de pedeapsă fără nicio ratare. V-ați prins despre cine vorbesc? Exact! Alin Conache. Sper că ți-e glezna întreagă, Aline, am văzut cum strângeai din dinți…

Așadar, conducem Rusia la pauză cu 19-13. Numai că… Of, fir-ar mama ei de viață azi și mâine iară, na, că iar am vorbit urât, bă, toată viața noastră de când o trăim în Curbura Arcului Carpați, am dus în cârcă mai mult sau mai puțin voit spectrul stacojiu al marelui imperiu țarist de dincolo de Prut. Mă rog, știți despre ce e vorba și până la urmă istoria e istorie, sportul e sport, dar hai să vă spună tăticu` ceva: bă, ăștia și în sport sunt dați dracului.

Și uite așa, repriza a doua se echilibrează. Și ca să fiu corect până la capăt, rușii ne domină teritorial, pun presiune pe apărarea noastră și reușesc să puncteze, făcând ca scorul înregistrat la finalul timpului regulamentar de 80 de minute să fie 26-26. Știu, am văzut cum am stat la 3 metri de buturile lor în ultimele minute, știu, am văzut că finalul ne-a aparținut, dar asta nu diminuează cu nimic meritul adversarilor.

Prelungirile ne-au găsit în teritoriul lor, corect, sună nașpa, unde naiba ați văzut ruși care să cedeze teren, dar cu toate că internetul lusitan pica mai des decât pică ploaia în marea Britanie, am apucat să văd că-i dominam. N-a fost să fie. Până la urmă, nu e o tragedie, e doar un meci pierdut, dar știind că puteai să te bați pentru măcar medalia de bronz, parcă îți vine să iei în derâdere pe doamna Fortuna și s-o bănuiești că s-a dat cu comuniștii. Minutul 15 avea să le aducă sportivilor ruși o lovitură de pedeapsă pe care aveau s-o concretizeze. România U20 pierde cu 29-26 în fața Rusiei, dar își continuă aventura, luptând pentru locurile 5-8. Nu știu dacă ne-a blestemat Rasputin chiar pe toți, până la urmă avea și el limite, dar îl văd clar pe lumea de dincolo rozându-și unghiile și chibițând sub blana lui de urs că i-a ieșit și de data asta. Nu-i nimic, bătrâne, ne mai vedem noi…

Felicitări pentru jocul prestat!  Suntem mândri de voi!

Hai, România!

Lotul folosit pentru meciul cu Rusia:

17Alexandru ARNAUTU 
2Sergiu PUESCU 
30Anthony DINU 
4Luigi OSTONI 
5Vladut BURDUJA 
6David TRAUSAN 
7Kemal ALTINOK © 
8Alexander DINU 
9Alin CONACHE 
10Mihai MURESAN 
11Iulian MACOVEI 
12Toma MIRZAC 
13Darin ONT 
14Teodor URSU 
15Ovidiu NEAGU 
16Dragos MIHAI 
1Ionut PIRVU 
3Dumitru SULER 
24Adrian JIPA 
20Bogdan ANTONESCU 
23Sorin PANDICHI 
22Bogdan IACOVACHE 
26Vlad BALAN 
21Corrado STETCO 
18Robert HINCU 
26David FLOREA JILAVEANU 
ROMANIACOACHING STAFF 
Head Coach : Ravzan POPOVICI 

Sursa foto: http://www.rugbyromania.ro

« Older Entries