- Uite, Mama, vezi? Dacă te uiți spre cer când ninge, parcă zbori! Nu? Bine, dacă Mama ar fi trecut frontiera ilegal în mintea lui Marin Sorescu, probabil că m-ar fi smucit de mână și mi-ar fi spus: ”Mă, zăltatule, tu știi ce lozăști aci?”. Dar Mama n-ar trece niciun fel de frontieră fără viză,... Continue Reading →
"So fucking close...Oh, and there is a woman.Yeah.A womanWhou I loveAnd I got close..Nearly got fucking everything!"Tom Shelby, Peaky Blinders Sus, pe lampadarul în care ceara lumânărilorSe prelinge ca o lacrimăZace rugăciunea îngânatăDe o un sobor de preoțiSemn că Apocalipsa e mai aproapeDecât ne-am fi imaginat,Sau, hai s-o dăm pe optimism,Ca să nu spui că-s... Continue Reading →
Am avut o copilărie fericită.Încă din fragedă pruncie am fost obligat să învăţ cântece despre un iepuraş poznaş care circula pe neve cu tramvaiul, despre un elefant ușor ca fulgul şi despre o oglindă încrestată de geniul lui Coşbuc, ciuntită de o melodie tristă, tristă, atât de tristă încât maică-mea credea, în timp ce-mi ştergea... Continue Reading →
Sus e cerul, largă-i lumeaBine c-a-nfrunzit pădureaÎn sfârșit ninge și în Bucovina! Sunetul lamei plugului care bărbierea asfaltul m-a făcut să sar în sus de bucurie și să mă îndrept spre dulăpiorul în care-mi țin plasturii. Vorba aia, oricât de meseriaș ai fi, tot mai scapi lama în bărbie... Când aveam 15-16 ani eram mândru... Continue Reading →
Da, mi-e teamă, normal. Da, știu că ai pile în Hades și că-ți place noaptea, dar îți dau o veste, băi, șmechere, câtă vreme suntem aici, pe țărâna lăsată moștenire de urmașii lui Avraam, și de-ar fi să ne ucizi pe toți la rând, undeva, într-un colț de ocean primordial va răsări din nou sămânța nemuririi.
Cele mai frumoase poveşti de dragoste sunt cele neîmplinite.Teoretic, iubirea ne diferenţiază de regnul animal şi ne urcă pe un piedestal de la a cărui înălţime putem vedea clar curbura Pământului, rotundă şi provocatoare precum sânii lui Venus. Mă rog, dacă întrebaţi o femeie poate e de altă părere, ştim cu toţii că sunt invidioase... Continue Reading →
Nimic nu este întâmplător. Butada asta o poți justifica prin puterea propriului exemplu, de fiecare dată când fie fentezi destinul și scapi avionul care urmează să explodeze la destinație, fie joci la loterie pentru prima oară în viața ta și câștigi. Destinul nu are nevoie de fapte sau decizii mărețe pentru a te recruta și... Continue Reading →
Spun unii că anul acesta lumina sfântă n-a ajuns la noi, în Bucovina. La noi, în Bucovina, lumina sfântă împodobeşte ferestrele caselor îmbujorate de muşcate, lăcrimează pe coaja ouălor roşii ciocnite de ţânci, înmiresmează pasca şi luminează gospodăriile ţăranilor ca pe nişte altare arhaice. La noi, în Bucovina, umbra crucii stinge arşiţa soarelui şi ţine... Continue Reading →
Extazul e o formă comprimată a sentimentului de iubire, închis într-o pilulă pe care o iei din şase în şase ore, cu speranţa că va ţine departe agoniile care-ţi bat la geam, când te aştepţi mai puţin. Asta e părerea mea, zicea un bibliotecar bătrân de care-mi amintesc şi acum, când răsfoiesc scrisorile lui Michelangelo.... Continue Reading →
Juri să spun adevărul şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu... De parcă dreptatea s-ar culca pe o ureche ascultându-mi vorbele. Poftim: jur! Şi? Schimbă asta cu ceva cursul lumii, sau, poftim, să nu spui că-s arogant, cursul vieţii mele? Sau ale tale sau ale oricui altcuiva? Prostii… Hai să facem un târg:... Continue Reading →
Mi-a fost milă de Fănuş Neagu când am aflat că era brăilean; mi-ar fi plăcut să fie parisian. Mi-a fost milă de Pichi Alonso când l-a luat la ţintă pe Duckadam; mi-ar fi plăcut să nimerească bara. Mi-a fost milă de Cervantes când una, Brigitte Sfăt, a declarat că se simte ca Don Quijote; mi-ar... Continue Reading →
Am de gând să scriu o carte despre napolitane. Nu ştiu cine le-a inventat şi nici nu mă interesează, dar va fi bestseller. Garantat. Ştii că nu vorbesc prostii. Bine, mai scap câte o dumă, dar dacă o vom citi doar noi doi, din scoarţă în scoarţă, voi fi mulţumit. Napolitanele, draga mea, sunt ca... Continue Reading →
„Ia ziarul! Ia ziarul!” strigă un copil dintr-un televizor agăţat pe perete cu un ton ce-ţi merge fix la inimă şi care te face să te gândeşti de două ori înainte de a spune că te enervează reclamele. Nu ştiu dacă voi trece vreodată pragul farmaciei respective, puţin probabil, însă voi da curs îndemnului de... Continue Reading →
Între calificarea Cocoşului Galic, îmblânzirea Pumelor şi înţelepciunea Regelui Ludovic al XIV-lea nu există altceva decât sprintul concret al lui Mbape. Păcat că n-a prins secolul al XVIII-lea. Mi-ar fi plăcut să învăţ la Istorie despre ciocolatiul care a bătut recordul lui Fidipide, alergând din Vendée până-n Provence pentru a anunţa triumful Revoluţiei Franceze. Ar... Continue Reading →
Culoarul hotelului zumzăie: râsete, chiuituri şi sloganuri revanşarde faţă de bătrâneţea pitită după tulpina unui lămâi nealtoit, de unde puteai admira pârtia în voie fără să fii deranjat. Dacă n-ar fi existat iarna, Vatra Dornei ar fi fost un cătun prin centrul căruia trece câte un accelerat, dar ţin asta pentru mine. Nu vreau să-mi... Continue Reading →
“Aşa a fost să fie…” Teribilă filosofia cioplitorului în lemn, care plânge declinul industriei mătăsii din cauza penuriei de frunze de dud. „E bun şi rumeguşul, dar nu poţi face pantaloni din el”, îmi spunea, ţintuindu-mă cu privirea gepidului care vedea prima oară zidul lui Aurelian. A avut şi Roma chinezii ei. Îi are şi... Continue Reading →
Am o tendinţă parşivă de a crede despre mine că sunt un bun evaluator, dar fără pretenţia de a urca la rang maxim ideea de déjà vu. De altfel nu mi-am dorit vreodată să cunosc viitorul decât în măsura în care mi-ar dezvălui numerelor câştigătoare la tragerea din Duminica Floriilor. Istovitoare deşertăciune. Şi bezmetică… Plouă.... Continue Reading →
Era tot timpul în gardă. Ştia că fanta cutiei poştale hăpăia scrisori cu nemiluita, asemenea monumentului de piatră de la Roma, cel care înghite mânuţe negre, mâini subţiri şi albe, mânuţe galbene, mânuţe arămii, dar nu părea dispus să-i acorde atenţie prea mare. Avea treburi mai importante: să scoată bichonul la plimbare, să cureţe cartofi... Continue Reading →
Disperarea nu e un cuvânt. E un desfrâu al temerilor ce se prostituează pe mijlocul bulevardelor, răpind colţurilor de stradă privilegiul de a fi platformele plăcerilor lumeşti. E frica de necunoscut, împerecheată cu grija de a traversa strada; stăpânirea de sine, luată cu japca de starea de catharsis; simţul echilibrului, acuplat cu atacul de catalepsie;... Continue Reading →
Femeia e o suprafaţă care simulează adâncimea Nietzsche Aparenţa prozaică a creaţiei ce-a pus bazele venerării, tânjind la o statuie fără soclu, a lăsat impresia că structura genetică e rezultatul unei erori. O secundă de neatenţie, o frână călcată prea târziu, un omonim corupt, o suspectă vibraţie cuantică. Toate au lăsat sechele ce-au necesitat intervenţii chirurgicale... Continue Reading →
Marius Gabor 