Nimic nu este întâmplător. Butada asta o poți justifica prin puterea propriului exemplu, de fiecare dată când fie fentezi destinul și scapi avionul care urmează să explodeze la destinație, fie joci la loterie pentru prima oară în viața ta și câștigi. Destinul nu are nevoie de fapte sau decizii mărețe pentru a te recruta și a te trimite pe front și nici de studii aprofundate pentru a te propulsa spre stele. În 99% din cazuri, destinul se schimbă radical în urma unor fapte mărunte de a căror importanță crucială nici măcar nu ești conștient.
Nu știu în ce an a apărut hit-ul ”Jerusalema”. Și nici nu mă interesează. Eu nu trăiesc din statistici și nici nu pun preț pe exactitate, am alte repere, dar adevărul este că n-am văzut demult un hit care să se potrivească mai bine cu vremurile actuale. Fie că ne îndreptăm privirea spre țărâna în care ne-am îngropat frații, părinții sau copiii loviți de molima mileniului, fie că o îndreptăm încețoșată și încărcată de reproșuri spre cer, sentimentul deșertăciunii e același. Și nu știu dacă e corect.
Da, poate că anul acesta n-a fost cel mai bun an al nostru, poate că ne așteptam ca după nouă luni de la ziua de 14 februarie, când ne iubeam cu toții legal, moral și justificat, să culegem rodul. Unii au avut noroc și l-au cules, alții au aflat că sunt sterili, nu contează, până la urmă poate e și asta o loterie, cert e că după nouă luni planeta a născut un monstru care duhnește a moarte, care rânjește cu ochi injectați de venin și care se pișă pe toată știința lumii, cu jet.
Suntem nașii unui monstru apărut în urma unui incest consumat în țara care a inventat hârtia, suntem rola pe care se înfășoară numele zecilor de mii de victime, gata să fie tipărite în cartea vieții în dreptul celor care nu-și spuseseră ultimul cuvânt, suntem amărâții de pe Medusa lui Gericault care refuză să se supună hâdoșeniei care ne-a deraiat destinul, suntem copiii Celui care poartă, și El, mască, acolo, în locul lui cu verdeață și cu odihnă de unde a fugit toată durerea, suntem cei care credem că și de-ar fi zece molime, de zece ori mai spurcate decât aceasta, nu ne-am îngropa speranța și nici n-am depune armele.
Hai, te las acum, jigodie, să-ți admiri șiragul vieților agățate la gâtul tău soios, dar o să ne vină și nouă apa la moară…
”Ierusalime, casa mea,
Salvează-mă,
Însoțește-mă
Nu mă lăsa…”
Mda, nimic nu este întâmplător.
Dedic acest text tuturor cadrelor medicale. Respect!
Marius Gabor 
Leave a Reply