Anul morții

L-am cunoscut pe Thanatos la Facultate, la cursul de Medicină Legală. Picasem examenul de două ori. A treia oară am umplut foile cu tot ce se scrisese până atunci despre rănile prin împușcare, despre marca glonțului la intrare, care e mai mică și cu marginile liniare, mă rog, nu mai insist. L-am luat cu 7. N-a fost notă mare, dar am muncit pentru ea. Și nici n-am copiat.

Thanatos, ăsta, era un tip bine. Blond, ochi albaștri, constituție atletică… Colegele mele îl găseau atrăgător. Eu nu. Eu le găseam pe ele, mă rog, pe unele dintre ele atrăgătoare, dar hei, nu aruncați cu pietre, eram tânăr. Singura necunoscută era aceea că nimeni nu știa pe cine îndrăgea Thanatos cu adevărat, căci era un tip versatil, ca să nu zic lepră, fir-ar coasta mă-sii al dracului. Iertați-mă.

L-am cunoscut îndeaproape acum șapte ani. Aceeași ochi albaștri, aceleași bucle; doar cuta dintre sprâncene era mai aspră. N-am stat mult de vorbă, căci îi puțea privirea, dar mi-a lăsat o în suflet o marcă precum a glonțului la ieșirea din trup: sfârtecată și neregulată. Știam că ne vom mai întâlni, de aceea nu mi-am permis să-l bag în mă-sa, dar măcar i-am arătat degetul mijlociu. Știa blestematul ce înseamnă și știți cum mi-a răspuns? Mi-a făcut cu ochiul.

2020 a fost anul lui Thanatos. N-aș merge chiar atât de departe încât să cred că abia acum a reacționat la gestul meu, la naiba, oi fi eu dus cu pluta, dar schizofrenic nu-s, nu c-ar fi asta o problemă, prin urmare, probabil că acolo, undeva, în altă lume, cineva a pierdut un meci de poker. L-am văzut bântuind pe strada mea, l-am văzut luându-mi rude, l-am văzut scuipând în spitale, l-am văzut strângând proști și genii deopotrivă sub mantaua lui, l-am văzut strângând struguri în Grădina lui Bosch, l-am văzut călcând peste cadavre, l-am văzut pândind pe la colțuri, ca o curvă. Poate că nici faptul că am publicat o carte despre el nu e întâmplător, fix în anul ăsta…

Da, mi-e teamă, normal. Da, știu că ai pile în Hades și că-ți place noaptea, dar îți dau o veste, băi, șmechere, câtă vreme suntem aici, pe țărâna lăsată moștenire de urmașii lui Avraam, și de-ar fi să ne ucizi pe toți la rând, undeva, într-un colț de ocean primordial va răsări din nou sămânța nemuririi. Și știi de ce, băi, nasolule? Pentru că cineva, acolo, sus, ne iubește. Clar? Poate că ne-ar lua iarăși câteva milioane de ani ca să urcăm în pom, să coborâm din el și să ridicăm colibe din paie, dar nu vei scăpa de noi. Ia-o ca pe o promisiune. Sau blestem, poftim, dacă ți-e mai ușor.

Și mai știi ceva? Ia-ți naibii anul ăsta sub braț și hai, sictir, că nu mai ai mult nici tu…

Blitz Interviu – Alin Conache

– Salut, Alin!

– Salut!

– Pe 2 decembrie ai plecat cu lotul lărgit al Stejarilor mari la cantonamentul din Antalya. Cum a fost, ce ai simțit când ai aflat că ești convocat?

– M-am simțit fericit. Nu știu, poate că și evoluția mea în DNS a fost unul dintre factorii care au dus la această convocare, dar m-a bucurat nespus, îți dai seama…

– Cum te-au primit veteranii echipei?

– Băieții m-au primit bine. Unii chiar mă cunoșteau și asta pentru că și frații mei mai mari, Gabi și Tibi, au fost convocați la loturi. Gabi la Rugby în 15 și Tibi la Rugby în 7. A fost o experiență mai mult decât interesantă. Mereu ai ce învăța de la jucătorii echipei naționale și cred că am venit din Antalya cu ceva în plus.

– Spune-mi cum decurgea o zi în cantonament?

– Aveam trei antrenamente pe zi: două la teren și unul la sală. Am avut și o zi liberă în care ne-au lăsat să facem ce vrem. Am fost prin oraș, prin centru…

– Ai fost și la plajă...

– Da, un pic

Ce crezi că vom face în noul an competițional? Mă refer la Divizia Națională de Seniori.

– Eu spun că o să avem un an mai bun, cu mai multe succese și că o să ne clasăm pe un loc mai bun decât în ediția trecută.

– Ai curajul să faci o previziune?

– A, nu, nu, e greu…

– În 2023 vom avea un Campionat Mondial în Franța. Să zicem că ne vom califica. Îl vezi pe Alin Conache în lotul echipei naționale?

– Da, mă văd. De ce nu? O să mă pregătesc, o să muncesc… Îmi doresc să fiu chemat, cred că e visul oricărui jucător de rugby să participe la un astfel de eveniment, acum rămâne doar să vedem ce va fi.

– Eu te sigur că vei avea din partea noastră toată susținerea și îți promit că în ziua care vei îmbrăca tricoul Naționalei la Campionatul Mondial, îți vom aminti de acest interviu, în care tănărul Alin, la numai 18 ani, nu-i așa, își prevedea viitorul. Mulțumesc pentru amabilitate și te așteptăm la teren.

– Mulțumesc și eu, abia aștept să reluăm antrenamentele!