Tag Archives: rcgh

La Bârlad, și maidanezii țin cu Humoru`

”Bârladul ne-a întâmpinat cu o vreme de c…. Adică de câine. Un frig de-ţi îngheţau gândurile înainte de a păşi pe gazon, un vânt din pupa ce avea să sufle-n pânza corăbiei mai norocoase şi un public cam subţirel, dar simpatic, care prin vocea unui individ cu carte de identitate şi drept de vot arunca din când în când câte un Ihaaa sălbatic, precum fraţii lui Chingachgook, de fiecare dată când simţea nevoie de dezvoltare personală. Că tot e la modă.”

Asta scriam pe 15 aprilie 2019 în prima mea cronică despre unul dintre meciurile jucate de Rugby Club Gura Humorului pe terenul celor de la Bârlad. Era, totodată, și prima mea deplasare alături de echipă. Așadar, până azi, 5 decembrie 2021, în doi ani și opt luni am așternut pe hârtie 26 de cronici, cu tot atâtea povești despre ceea ce se întâmplă la Rugby Club Gura Humorului, punând accent nu pe statistică sau pe aspectul tehnic al unei cronici sportive clasice, ci pe emoție. Nu știam atunci că vom ajunge aici, nici eu și nici managerii echipei, nu știam dacă va interesa pe cineva și nici nu ne păsa, important era să lăsăm în urma noastră mărturia unei emoții vii, fie că era zămislită de gustul amar al înfrângerii, fie că era rezultatul victoriei.

Pot să spun, prin urmare, că la Bârlad am debutat și eu pe postul de jucător cu nr. 24, post de care, iată, mă prevalez cu o oarecare stinghereală, pentru a lăsa pe răbojul istoriei humorene sportive un capitol aparte. Spun aparte, nu pentru că la Humor n-ar fi fost, de exemplu, și o echipă de fotbal care a evoluat în divizia secundă sau că n-ar fi și alte ramuri sportive în care am performat, ci pentru că, volens nolens, rugby-ul e ceva special. Ăsta este adevărul. De altfel, până și mama a început să-l îndrăgească după ce i-am explicat regulile de bază. Dar despre rugby, în general și despre cum poate schimba vieți, într-un viitor articol, cât de curând.

Ultimul nostru meci din DNS urma să se desfășoare în compania bârlădenilor, în deplasare. Aceeași vreme de c…, adică de câine. De altfel, pe toată durata meciului, un maidanez flocos a jucat rolul de fundaș când la noi, când la ei, întărindu-mi astfel cele declarate. Îl bănuiam de ubicuitate, sincer să fiu, dar după ce și-a lipit botul de aparatul meu, mi-am dat seama că era de partea Humorului. N-avea cum altfel. Unu e Humoru`. Despre ce vorbim? Să revenim la gazde. Medaliați cu bronz și fără a le fi amenințată poziția din clasament, bârlădenii au început destul de timid, așa că n-am stat prea mult pe gânduri, și în min. 13 le spargem apărarea pe axul central prin incursiunea lui Moro (Marian Moroșan), după o presiune agasantă a înaintării noastre, care pune balonul în terenul de țintă, dar eseul nu este validat. Eu nu spun că am fi câștigat dacă am fi condus cu 5-0 și nu pentru că aș fi chibiț, ci pentru că echipa gazdă, superioară ca gabarit și mult mai legată, ar fi găsit soluții să ne contracareze, dar ne-ar fi dat un puseu de încredere iar asta ar fi însămânțat pe spinările noastre cioturi de aripi ce mai târziu, în anii ce vor urma, ne-ar fi permis să ne luăm zborul pe deplin. N-a fost să fie. Asta e. Dar aripi tot o să avem într-o zi, să știți.

Restul e istorie.

Vreau să vă spun ceva. Acum, că tot s-a încheiat campionatul. De când sunt în cadrul clubului, mi s-au perindat prin fața ochilor și a penelului o mulțime de sportivi. Pe unii i-am văzut transformându-se din copii în bărbați, pe unii i-am văzut bucuroși că puteau evolua sub culorile noastre, iar pe alții i-am văzut necăjiți că nu puteau juca din cauza accidentărilor, dar vreau să spun că am legat cu majoritatea dintre ei o prietenie specială. Rugby-ul, dragii mei, nu e despre cancanuri, nu e despre scandaluri, nu e despre glorie și nici despre ambiții cretine. Rugby e despre oameni, cu slăbiciunile lor, cu calitățile lor, cu tarele lor. Nu vreau să epatez, jur, dar am avut șansa de a fi în preajma jucătorilor de la echipa națională, de a vorbi cu ei, de a mă uita în ochii lor. Păstrând proporțiile, am văzut atât la ei, cât și la cei care au jucat sau joacă pentru Rugby Club Gura Humorului, aceeași empatie și căldură sufletească pe care niciun alt sport n-o dezvăluie, în toată splendoarea ei, așa cum o face rugby-ul. Și știți de ce? Pentru că rugby-ul este, în esență, definiția lirică a paradoxului, suma tuturor punctelor noastre tari și a punctelor noastre slabe, produsul cel mai bine definit al zbaterii din noi toți, ai celor care trăim din eșecuri și din speranțe.

Pentru ei și pentru tot ce au făcut ei în numele acestui sport, permiteți-mi să-mi scot pălăria și să mă înclin.

Lotul folosit la meciul cu RC Bârlad:

1. Iulian Cîtea
2. Sebastian Vasilovici
3. George Davidoiu
4. Andrei Varvaroi
5. Ștefăniță Rusu
6. Ciprian Hostiuc
7. Alex Limbosu
8. Mihai Muresan
9. Bogdan Petrișor
10. Mihai Daraban
11. Alex Bandol
12. Claudiu Cuciureanu (c)
13. Marian Moroșan
14. Răzvan Ungureanu
15. Ioan Antonesi
16. Lucian Zup
17. Alex Solomon
18. Sebastian Ursulescu
19. Ioan Axinte
20. George Boca

Antrenor MIHAI COCA

We are Știința. Resistance is Futile.

Rugby Club Gura Humorului

Nu cred că există vreo arenă pe care se joacă rugby, în afara Arcului de Triumf, care să mă fascineze mai mult decât o face stadionul de la Petroșani, unde Știința își dispută meciurile de acasă. Acum nu știu dacă este ceva predestinat sau e o simplă întâmplare, dar de fiecare dată când ne-am deplasat la Petroșani, o făceam toamna, și dacă se putea, și de obicei se putea, într-o zi nasoală. Mă rog, ziua, biata, n-avea nicio vină, nasol era faptul că ne pocneau dinții de frig și că abia așteptam să se declanșeze ostilitățile.

Am ieșit de la cabine montați. Să fim cinstiți, noi nu prea aveam ce pierde, dar Știința avea nevoie de o victorie și de punctul bonus, prim urmare nu ne rămânea altceva de făcut decât să ne bucurăm de rugby, să-i încurcăm cât mai mult și să marcăm și noi, că doar nu veniserăm să admirăm apusul.

Tunelul de sub tribună ne poartă pașii spre iarba împânzită de frunze ruginite ce foșnesc sub crampoane precum fițuicile ascunse în podul palmei, la teza de la fizică. Mai văzusem filmul acesta, nu era nimic nou, dar niciodată până atunci nu avusesem parte de ceață. Și era ceață, frate! O tăiai cu cuțitul.

Imaginea era epocală. În zare, umbra munților abia perceptibilă dantela ceața cu o manșetă întunecată, tribuna prelungă vopsită în bleu și alb contura ringul ca o mantie prea scurtă la mâneci, iar arborii din vecinătate, cheliți de suflul toamnei, însoțeau ca niște preoți de la țară cortegiul ce ducea vara la groapă, într-o procesiune perpetuă, an după an, cu aceeași precizie matematică scrisă pe fițuicile de la teză. Sau pe frunze, dacă doriți.

Cârlanii ăștia de petroșeneni, și este pentru ultima oară când o să-mi justific metaforele, cine vrea să înțeleagă că scriu cu drag despre orice adversar, bine, cine nu, să se supere, că nu-i treaba mea, au început bine, deși în primele 15 minute, le-am dat de înțeles că Humorul nu se predă ușor. Apoi lucrurile au intrat pe făgașul lor normal, iar la finalul primei reprize, petroșenenii conduceau cu 26-3, punctele noastre fiind reușite de Mihăiță Daraban, printr-un drop-gol care a lăsat până și ceața în ceață.

Repriza a doua s-a desfășurat în aceeași notă de dominare a gazdelor încurajate din când în când de strigătul unui amerindian ce-și pierduse calul sub tribună: Ihaaaaaaaaaaaaaa! Ihaaaaaaaaaaa! Mai auzisem strigătul ăsta la Bârlad, acum câțiva ani, mi-e greu să cred că e aceeași persoană, mai degrabă tind să mizez pe festa care le-o joacă destinul unor oameni cu pasiuni comune care au jucat la aceeași echipă, în altă viață. Știu, seamănă cu ”Adam și Eva” a lui Rebreanu, d`apoi ce să-i fac eu dacă și-a pierdut calul? S-a jucat frumos, s-a jucat cu angajament fizic, s-a jucat pe bune. Prâslea al lor, Răzvan Barbu, și-a continuat drumul spre inima petroșenenilor, Soarele și-a făcut simțită prezența, făcând uitate clipele poetice de la startul meciului, iar noi ne-am strâns, așa după cum ne e obiceiul, la mijlocul terenului, am pus palmă peste palmă și am strigat ”Humoru”!, speriind ciorile ce atârnau amorțite pe crăcile noduroase ale copacilor.

Mda. N-aveam de ce să fim supărați. Aliniasem un lot tânăr, în care debutaseră la seniori trei copii: Sebastian Ursulescu, Ioan Axinte și George Boca, ultimul, impresionându-mă cu dârzenia și cu dorința de a-și face treaba până la capăt, deși se accidentase la mână. Punctele noastre au fost reușite de Mihăiță Daraban – drop-gol și lovitură de pedeapsă și de Rambo Plaiu – eseu. Știința avea să se impună în final cu 47-11, continuându-și marșul din DNS din poziția de lider la zi, iar noi aveam să ne întoarcem acasă, unde aveam să pregătim terenul pentru următoare partidă cu Năvodari.

E greu să te impui pe terenul Științei. De altfel, așa cum spuneam la început, ceața, piscurile, strigătul celui care-și pierduse calul, foșnetul frunzelor ce căptușeau suprafața de joc, comenzile scurte, dar ferme ale lui Andrei ”Linia, Linia”, codurile rostite la repunerile din tușă ale ambelor echipe și croncănitul metalic al ciorilor mă transpuseseră în cadrul unei scene ireale din ”Avatar”, în care se strecurase pe sub tribună o replică celebră din Star Trek, menită a trage concluzia, metalică, și ea: We are Știința. You Will be Assimilated. Resistance is Futile.

Punct.

Iată lotul care a făcut deplasarea la Petroșani:

1 CITEA IULIAN-LAURENTIU
2 DAVIDOIU ALEXANDRU GEORGE
3 PRELUCA RARES NICOLAE
4 VARVAROI ANDREI
5 TURCAN CRISTIAN FLORIN
6 MURESAN ANDREI MIHAI
7 RUSU STEFANITA SABIN
8 VASILOVICI SEBASTIAN
9 PETRISOR ANDREI BOGDAN
10 DARABAN MIHAI CRISTIAN
11 CUCIUREANU CLAUDIU VASILE – căpitan
12 HOSTIUC CIPRIAN-MARCEL
13 PLAIU GHEORGHE RAMBO
14 UNGUREANU RAZVAN VASILE
15 ANTONESI IOAN
16 ZUP LUCIAN
17 GAVRILIU LEONARD
18 URSULESCU SEBASTIAN – Debut la SENIORI
19 AXINTE IOAN – Debut la SENIORI
20 LIMBOSU IONUT ALEX
21 BOCA GEORGE – Debut la SENIORI

ANTRENOR/JUCĂTOR – ANDREI VARVAROI

Sursa foto: Facebook/Știința Petroșani

No, hai!

foto: Eseu marcat de Vladut Sidau

Spunea Grigore Leșe în aula Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, acum câțiva ani buni, când eram fericiți și nu știam, citez: ”Io cânt când îmi vine.” Bun, n-oi fi eu chiar Grigore Leșe și nici măcar un Grigoraș mai mic, dar știți ceva? Dacă maestrul cântă când îi vine, eu scriu când îmi vine. Și uite că mi-a venit. Na.

Cred că am mai spus-o. Multe ne leagă pe noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului de CSU Rugby Alba Iulia. Din mai multe puncte de vedere, dar asta e altă discuție. Menționez doar că știm și noi cât de greu se formează o echipă. Dragii noștri prieteni din Alba Iulia, aveți oleacă de răbdare! Nici Roma nu s-a construit într-o zi. Nu că am fi lideri în DNS, dar am trecut și noi prin multe momente dificile.

Pentru că n-am putut să urmăresc meciul până la final, pentru că deplasarea din tur, de la Alba Iulia, a fost una dintre cele mai frumoase, pentru că frunzele ne bat în geam și pentru că tu faci focul și te preumbli prin casă, eventual desculță, întâlnirea cu ardelenii a lăsat în inima mea o urmă caldă, ca a unei tălpi încinse la gura sobei, pe zăpadă. Am eu o slăbăciune pentru tot ce înseamnă Transilvania…

Dar să nu mâniem pe Cel de sus și să transformăm articolul în cronică de cenaclu, nu că n-ar fi mișto sau că s-ar supăra Hrușcă pe noi, însă nu-i momentul…

No, hai să grăim, dară, despre meci.

Așa cum declaram pe diferite canale social-media, scopul nostru principal, înaintea desfășurării acestei partide, era să ne consolidăm poziția din clasament, iar singura soluție era să câștigăm meciul. Hai să ne înțelegem. Alba Iulia venea după o primă victorie obținută acasă, împotriva sucevenilor, avea un moral bun și avea de gând să-și vândă scump pielea. Pentru cine crede că ultima poziție din clasament e un argument care te poate face pe tine, ca ocupant al locului 1, 5 sau 334 să-ți desconsideri adversarul, eu îl sfătuiesc să nu ne mai citească (și n-o spun cu ură, ci cu prietenie) ci să pocnească niște grăunțe de porumb, să spargă trei semințe de bostan și să se uite la ”Esmeralda”.

Același lucru l-a spus și Andrei Varvaroi băieților în vestiare. Vă dau cuvântul meu. Eram acolo. Bine, n-a spus nimic de Esmeralda, că l-am fi bănuit de trădare, dar discursul său a fost axat pe ideea de respect și de punerea în lumină a sentimentului de datorie împlinită, oricare ar fi scorul.

Are el o vorbă faină: Hai să fim frumoși! Și să mor io dacă nu suntem noi cei mai frumoși din DNS!

Am început în forță. Nici nu-mi montasem bine tunul de 600 mm că Bifi aka George Davidoiu, care pare să fie, cel puțin până la proba contrarie, un fel David ceva mai mare decât cel care-l bătuse în deplasare pe Goliat, culcă balonul elegant și cu ștaif, undeva între bețe, ca să-i facă viața mai ușoară craiului nostru de serviciu – Ciprian Nichitean (deci dragi fete, femei și gagici, dacă ați vedea ce ochi are băiatul ăsta…), care se ocupă în timpul liber cu prezentarea la lotul național U20 și cu transformarea în aur pe tot ce pune mâna, precum Midas… Cip, dai o bere, că am scris frumos despre tine, da?

Cupa Tissot

Și dacă am început cu Grigore Leșe, hai să terminăm tot cu el, nu de alta, dar mi-e dragă mie simetria. Așa că, fraților, când am plecat de la meci, conduceam la pauză cu 29-0. L-am sunat pe Ștef să-l întreb de  scorul final. 38-7. Adică 9-7 pentru noi, repriza a doua. Not bad. Cu alte cuvinte, prietenii noștrii de la Alba iulia mai aveau un pic și câștigau repriza a doua. Știm cum e… Ăsta e și blestemul nostru. Să jucăm prost prima repriză, iar în a doua să fim pe cai mari.

În loc de concluzii spunem doar că Domnișoara Pogany – Cupa Tissot, rămâne la noi în vitrină cel puțin până la viitorul meci, că sponsorul nostru comun, Tissot, prin Albini Prassa, reprezentat de domnul Ion Schiau a dăruit celor mai buni jucători din cele două echipe  -Vlăduț Sidău (Rugby Club Gura Humorului), respectiv Florin Coge (CSU Rugby Alba Iulia) câte un ceas marca Tissot și că dedicăm această victorie memoriei celei care a fost numită ”Doamna rugby-ului humorean” – Brândușa Andronic.

Au marcat pentru noi:

George Davidoiu- eseu
Ștefăniță Rusu – eseu
Vlăduț Sidău – eseu
Claudiu Cuciureanu – eseu
Florin Turcanu -eseu

Ciprian Nichitean și Mihai Daraban – transformări/LP

Lotul folost în meciul cu CSU Rugby Alba Iulia.

Sursa Foto: arhivă personală

1CITEA IULIAN
2DAVIDOIU ALEXANDRU
3PRELUCA RARES
4HOSTIUC CIPRIAN
5PINZARU MIHNEA
6SOLOMON ALEXANDRU
7TUCALIUC ALEXANDRU
8SIDAU VLADUT
9PETRISOR ANDREI
10DARABAN MIHAI
11CUCIUREANU CLAUDIU
12NICHITEAN CIPRIAN [C]
13PLAIU GHEORGHE
14MOROSANU MARIAN
15STEFANCU ANDREI
16LEGEAN IRINEL
17ZUP LUCIAN
18RUSU STEFANITA
19TURCAN CRISTIAN
20GAVRILIU LEONARD
21COSTAN LIVIU
22UNGUREANU RAZVAN
23BANDOL ALEXANDRU
24. ANDREI VARVAROI

4-4. Poartă-n casă.

Locuia la noi în oraș un bătrânel simpatic, care fusese pe front în al doilea război mondial. Probabil că fusese un crai în tinerețile sale, habar n-am, dar ceea ce remarcasem la el, încă din clipa în care l-am cunoscut, a fost lejeritatea cu care clarifica unele aspecte ce țineau de universul său familial. Într-o zi, un comesean îl întrebase dacă vedea vreun bănuț din pensia lui de veteran ori i-o lua hoașca pe toată. Omu` nostru nu era supărăcios din fire și nici ranchiunos, dar i-a spus ăluia doar atât: ”Da ce, bă, o stat ea în tranșee?”

Hai să ne întoarcem la ziua de azi. Meci. La Arad. Dacă te-ai uita la statisticile acestei zile peste ani și ani, când noi vom fi oale și ulcele, ai putea spune că pe 17 octombrie 2021 Rugby Club Gura Humorului a obținut o victorie ”nemeritată.” OK, mare lucru nu e și oricum noi n-am mai putea să te combatem, dar te-am întreba de dincolo de negura vremii doar atât: ”Da, ce, bă, ai fost tu în tranșee?”

Rugby nu e un sport. Sau, hai, s-o dăm la pace, că e duminică azi. E un sport. Bun. Și totuși rugby nu e doar un sport. E un concept de o complexitate extraordinară, care, dacă ar fi implementat în educația de masă de oriunde și de aiurea, vă dau în scris că ar duce la formarea unor caractere deosebite și puternice. Tot de oriunde și de aiurea.

Rugby te poate face să atingi culmi ale extazului dar te și poate îngropa. Puneți voi ghilimelele. Azi n-am chef de gramatică. Te poate face să iubești, te poate face să plângi, te poate face să te simți iubit, te poate face să te simți înțeles. Dar te și poate pedepsi.

Azi n-a fost vina noastră. Sunt sigur că nici a arădenilor. Dar s-a întâmplat.

Ceea ce m-a fascinat pe mine dintotdeauna la acest sport a fost faptul că poți să pierzi un meci nu neapărat că ai jucat mai prost, ci pentru că ai greșit în momente cheie. La rugby nu există nuanțe de gri. Și nici tonuri. Ai pus balonul în terenul de țintă advers? Bravo ! Ai cinci boabe. Ai dat-o printre bețe? Ai încă două sau trei boabe. Bravo! Ai greșit? Pe bune? Poftim? Ți-a sărit balonul din brațe, l-a interceptat adversarul și ți-a marcat eseu? Uau! Ai comis un înainte? Ai placat neregulamentar? Ai comentat decizia arbitrului? Nț, nț, nț… Îmi pare rău pentru tine, dar… asta e!

Nu e vina noastră că am câștigat un meci la masa verde. Ca și pe teren, și în administrație, regulile jocului de rugby sunt stricte și respectate cu sfințenie, oricare ar fi ele. Ne pare rău că nu am putut juca decât un meci amical. Nu așa ne dorim să punctăm. Nu e genul nostru. Dar acum ce să facem? Să spunem că n-am fost noi în tranșee, cum spunea moș Tomiuc? Că nu ne-am făcut datoria? Că ne arogăm merite necuvenite? Nici vorbă. Și dacă v-a trecut măcar prin cap asemenea bazaconii, înseamnă că n-ați înțeles nimic. E OK. Aveți telecomandă. Schimbați pe golf, numărați crosele din desaga fiecărui sportiv și dacă vă plictisiți la un moment dat, veniți în tranșee lângă noi. Vă primim cu brațele deschise.

În încheiere lăsați-mă să dedic acest text partenerilor noștri de la Tarsin Rădăuți, care ne-au asigurat transportul în condiții mai mult decât perfecte, și să le spunem că ne simțim cu toții ca niște mici Tzanci Uragani ce stau pe două locuri în mașină, ca milionarii!

1. ZUP LUCIAN
2. DAVIDOIU ALEXANDRU
3. RUSU STEFANITA
4. TURCAN CRISTIAN
5. HOSTIUC CIPRIAN
6. TUCALIUC ALEXANDRU
7. SOLOMON ALEXANDRU
8. SIDAU VLADUT
9. PETRISOR ANDREI
10. DARABAN MIHAI
11. MOROSANU MARIAN
12. NICHITEAN CIPRIAN [C]
13. BIVOL GABRIEL
14. CUCIUREANU CLAUDIU
15. STEFANCU ANDREI
16. VARVAROI ANDREI
19. GAVRILIU LEONARD
20. UNGUREANU RAZVAN
21. BANDOL ALEXANDRU

Tache, Ianke şi Cadâr, de Stephen King

N-am mai fost la Iaşi de câţiva ani buni. Să tot fie vreo patru, cinci… Bine, la un moment dat Iaşul a făcut parte integrantă din viaţa mea, mâncându-mi ficaţii şi punându-mi pielea la tăbăcit prin intermediul cursurilor de Drept Roman şi Drept Civil, dar asta nu m-a împiedicat să-l iubesc. Ba din contra.

După meciul pe care l-am jucat pe Stadionul TEPRO împotriva gazdelor noastre, am abandonat ideea de a mă întoarce acasă cu autocarul şi am optat pentru o maşină mică pe care urma s-o conducă un om mare – Ştefăniţă. Şi uite aşa ne-am trezit toţi trei (uitai să spun că era şi Sebi, băiatul lui Ştef, care a jucat alături de tatăl său) cu măştile pe faţă bătând pasul mic şi des prin Mall-ul din Capitala Moldovei în căutarea unei clipe de desfătare care să ne deconecteze de la febra meciului. Am intrat, bineînţeles, la marile magazine de articole sportive de unde ne-am cumpărat fiecare câte ceva mişto, dar am poposit şi în bătătura celor de la Cărtureşti, unde am marcat un eseu prin achiziţionarea unui roman de Stephen King.

La mine nu e mult, să ştiţi, să scriu o cronică inspirată de opera horror al scriitorului american, mai ales dacă am mâncat olecuţă de bătaie de la vreun adversar, dar în viaţă nu e mereu aşa cum ai vrea să fie, şi m-am trezit că scriu gândindu-mă la altă uriaşă capodoperă a dramaturgiei româneşti, scrisă de Victor Ioan Popa – Tache, Ianke şi Cadâr. Ştiu, ştiu, vă şi văd acum strâmbând niţel din năsucuri văzându-mă că împerechez într-o cronică un monstru sacru al literaturii horror cu alt monstru, poate mai mic, dar la fel de sacru, al umorului – V. I. Popa. Lăsaţi-mă să cânt. Mă rog, să mă exprim. Whatever…

Să stabilim un lucru: cine n-a văzut măcar o dată în viaţă piesa de teatru „Tache, Ianke şi Cadâr”, în afară de faptul că are din partea mea un 2, care se poate scoate, la limită, numai cu un 7, să facă în aşa fel încât s-o vadă, fie pe net, fie la teatru, acolo unde se poate. Nu vreau să insist prea mult, dar vă spun doar atât: din punctul meu de vedere, este una dintre cele mai complete opere din dramaturgia românească.

Şi acum să vă spun de ce tot bat monedă pe piesa asta, deşi „Billy Summers, de Stephen King” mă îmbie s-o citesc cu o cerbicie de neimaginat.

Fraţilor, uitaţi cum stă treaba, scurt pe doi:

La Rugby Club Gura Humorului au evoluat mulţi jucători de-a lungul scurtei sale existenţe în epoca modernă, căci nu discutăm aici despre echipa din anii 70-80. Unii dintre ei au plecat la alte cluburi, alţii s-au retras, mă rog, aţi prins ideea cum că prin acest club s-au perindat foarte mulţi sportivi. Ei bine,o parte dintre aceştia s-au întors la casele lor, aşa cum era normal să fie. Acu, ce să fac eu dacă printre ei sunt şi câţiva băieţi din Iaşi (Sergiu Michiduţă, Peter Chiriac, Andrei Găină, Bogdan Matei, Robert David, Cătălin Deliu) cu care am trăit momente unice în toţi aceşti ani? Să nu mai ţin la ei? Să mă descotorosesc de ei ca de nişte carii? Să-i blestem? Să-i scot din amintirile mele pentru că joacă pentru ai lor? No fucking way! Sunt şi vor fi mereu acolo unde le este locul: în inima mea. Câtă vreme măcar o picătură de sudoare au lăsat pe tricoul galben-roşu al Rugby Club Gura Humorului, vor fi acolo, pe „Wallk of Fame-ul” meu personal, pentru totdeauna.

Așa că, de dragul lor, azi o să fac ceva fără precedent în scurta istorie a cronicilor mele sportive: n-o să menţionez scorul cu care s-a terminat această partidă. E alegerea mea şi cu asta basta. Dar o să spun altceva. În istoria dramaturgiei româneşti, „Tache, Ianke şi Cadâr” ocupă un loc aparte, fără a face din asta o punere într-un con de umbră celelalte mari capodopere semnate de I. L. Caragiale, Eugen Ionescu, Mihail Sebastian sau Matei Vişniec. Cu un umor ce poartă parcă pecetea altui alt monstru sacru al cinematografiei – Charlie Chaplin – V. I. Popa reuşeşte să pună în lumina divină a dumnezeirii, fie că e vorba de credinţa ortodoxă, mozaică sau musulmană, sămânţa din care încolţeşte esenţa umanităţii: iubirea.

O să fiu la fel de sincer cu voi, aşa cum am fost dintotdeauna şi o să vă dau din casă. Nu pentru că ar conta, ci pentru a vedea şi voi de ce micile detalii conferă unei capodopere acel nimb al nemuririi. La începutul meciului, când ambele echipe ieşiseră la încălzire, Sergiu Michiduţă, căpitanul ieşenilor, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus că i-a fost dor de mine. Să fim bine înţeleşi. Împreună cu Sergiu şi ceilalţi ieşeni care au jucat pentru Humor am împărtăşit unele dintre cele mai frumoase sau dramatice momente din viaţa mea. Că au fost meciurile de la Petroşani, de la Năvodari, de la Bucureşti sau de la Bârlad, chiar nu mai contează, la naiba, e doar un sport, dar dincolo de reflexia unei competiţii sportive, important e că rămâne legătura aceea cimentată pe veci între noi, ca oameni. Restul e tăcere, ca să pomenim un alt Dumnezeu al literaturii universale.

Închei aici, nu înainte de a le spune „ieşenilor de la Humor” că vor avea mereu uşile deschise, că le voi pune pe masa imaginară a Cinei mele de Taină tot ce am mai bun în mine şi că le voi trage o de bătaie soră cu moartea dacă se va întâmpla vreodată să uite de Regimentul 43.

Salutăm Iaşul, oriunde s-ar afla, şi-l aşteptăm în competiţia pe puncte, cea care contează, salutăm galeria ieşeană care şi-a făcut simţită prezenţa la acest meci ( şi acum am în urechi „Iaşule, Iaşule/ Mândră cetate/ Numele tău ţara străbate/ Noi şi echipa luptăm pentru tine/ Oraş al celor şapte coline!”), salutăm toți iubitorii rugbyu-ului şi sperăm să fim cu toţii la fel de înţelepţi, de hâtri şi de frumoşi, precum personajele lui Popa – Tache, Ianke şi Cadâr – reprezentaţi de toţi cei care într-un fel sau altul au jucat pentru cele trei cluburi din Moldova – Rugby Club Gura Humorului, Poli Iaşi şi CSM Bucovina Suceava – şi care, iată, azi sunt adversari în teren, dar prieteni în afara lui, indiferent de convingerile lor religioase. A se citi „culorile clubului” la care activează fiecare dintre ei.

Dedic această cronică prietenului meu, Sergiu Michiduţă, aşa cum şi el, la rândul lui, mi-a dedicat cândva, când juca pentru Rugby Club Gura Humorului, un eseu.

De la Paris la Roubaix, via Gura Humorului

Am ajuns la vârsta la care înțelepciunea îmi bate la ușă tot mai insistent, însă io nu-i deschid, că mi-e teamă să nu-mi pierd inocența, dar vă spun cu mâna pe inimă și la modul cel mai serios că am tras o concluzie: viața nu e dreaptă. Nu… E profund nedreaptă. Probabil c-a fost croită pentru un trup XXL și a ajuns pe umerii unuia mai pricăjit… În fine.

Ar fi mișto dacă m-ați crede că spun adevărul, pentru că aici s-ar termina cronica. Aș spune cât a fost scorul, că a marcat Cuciureanu un eseu de mare efect și că erau 17 grade, dar simt că printre voi sunt și câțiva care mi-ar da la gioale și mi-ar spune că bat câmpii. N-ar fi o tragedie, dar uite, pentru voi și numai pentru voi, ăștia scepticii, care nu mă credeți, voi face o demonstrație.

Știți voi oare ce mare eveniment sportiv a avut loc duminică, în paralel cu meciul nostru de acasă împotriva celor de la Suceava? Hai, că nu vă mai țin în suspans: unul dintre marile monumente ale ciclismului international – Paris-Roubaix. Știți voi ce însemnătate are această cursă pentru cine participă măcar la ea? Ce înseamnă să fii prezentat peste tot în lume ca un câștigător de Paris-Roubaix? E ceva de domeniul fantasticului! Pe bune. N-aș fi amintit de această cursă dacă nu aveam de demonstrat ceva, așa după cum citiserăți cu un paragraf mai sus, de aceea vă spun pe scurt doar atât: căutați poze cu Sony Colbrelli trecând primul linia de finish. O să pun și eu una aici. Ați văzut ce avea pe față? Ei bine, mi se pare nedrept ca o asemenea victorie să fie încrustată cu noroi, iar înfrângerea noastră de acasă să fie umbrită de un soare impecabil. Pur și simplu nu e drept.

Hai să purcedem spre oile noastre, dară. Meci acasă, cu Cupa Bucovinei pe masă. Soare, vreme plăcută, declarații elegante și de o parte și de alta, miză uriașă. Da. Ați citit bine. Uriașă. Cu orice adversar am juca, nimic nu ne ambiționează mai  mult decât perspectiva meciului cu Suceava. Deși, sincer să fiu, cel mai mișto meci pe care l-am trăit pe viu lângă hultanii mei a fost la Petroșani, acum doi ani, dacă nu greșesc. Îmi pare tare rău că n-a fost filmat. L-aș fi rulat în vestiare pe repeat, să vadă, cine are de văzut, ce înseamnă dăruire și unitate și frăție și tot ce vreți voi.  

Meciul cu Suceava a fost cel mai de căcat meci pe care l-am jucat vreodată. Îi rog din suflet pe toți componenții lotului să înțeleagă că, din punctul meu de vedere, adevărul doare, dar poate să vindece. Îi rog din suflet pe toți acești copii care pun osul meci de meci pentru a scoate un rezultat bun, să mă creadă că țin necondiționat la ei, îi rog pe toți humorenii care ne îndrăgesc să-mi îngăduie tonul, pentru că n-o fac cu răutate. Îmi aduc aminte de o scenă din Frații Jderi, dacă nu mă înșel, în care Ștefan cel Mare spune: unde e acel fecior, să vină în fața mea, să-l cert și să-l iert? Era vorba de fiu-su… Lăsați-mă și pe mine nu să-mi cert băieții, că nu ne spălăm rufele în public, dar să le spun doar atât: puteați mai mult!

A fost o zi neagră pentru noi, dar asta nu ne face să renunțăm. În aproape toate meciurile jucate de noi, repriza a doua ne-a aparținut, iar asta e un alt adevăr care vine să panseze acolo unde vorbele mele poate au muscat nițel din orgoliu. Eu nu vreau să scriu despre echipa mea ca despre un Titanic; eu nu vreau să număr supraviețuitorii de pe Pluta Meduzei lui Géricault și nici nu vreau să cred că spiritul acestei fantastice echipe care este Rugby Club Gura Humorului va purta vreodată tara unui destin de căcat. Categoric, nu! Rugby Club Gura Humorului a pierdut un meci cu 10-16. Diferență remontabilă cu un eseu transformat. Am luat bătăi mai mari și n-am plans atât. Dar când știi că poți mai mult decât poate adversarul tău, să mor dacă nu-ți vine să-ți iei câmpii și să faci pauză de alimentare la Spitalul 9, pentru ca apoi să vrei să ajungi pe Marte și să joci canasta cu băștinașii de acolo…

Pentru voi toți cei care au ajuns duminică la stadion, care ne-au urmărit pe youtube, care își sincronizează pulsul cu al băieților din teren, oriunde ar fi ei pe planeta asta mare, frumoasă și albastră, vă mai spun doar atât și apoi vă las în pace până la următorul meci, răstălmăcind vorbele lui Ludovic al XV-lea: Rugby Club Gura Humorului c`est toi!

Mulțumim!

Hai, Humoru`, și, da, vrem ca noroiul de pe fața lui Colbrelli să ne încununeze de acum înainte victoriile, nu soarele.

Vă mai spun ceva, și chiarcă vă las în pace: în weekend-ul trecut toți marii granzi ai Europei au mâncat bătaie – Bayern, Barcelona, Marseille… Nici noi nu ne-am simțit prea bine . Și dacă vă va mai pica vreodată Facebook, să știți că tot de la noi vi se trage. Că, na…

Au marcat pentru noi Cuciureanu – eseu și Nichitean – o transformare și o lovitură de pedeapsă.

Lotul pentur meciul cu CSM Bucovina Suceava:

  1. LUCIAN ZUP
  2. ALEXANDRU DAVIDOIU
  3. BOGDAN PĂLIMARIU
  4. MIHNEA PÂNZARU
  5. CIPRIAN HOSTIUC
  6. LEONARD GAVRILIU
  7. ALEXANDRU TUCALIUC
  8. VLĂDUȚ SIDĂU
  9. MIHAI DARABAN
  10. CIPRIAN NICHITEAN
  11. CLAUDIU CUCIUREANU
  12. DORU MOROȘAN
  13. RAMBO GHEORGHE PLAIU
  14. GABRIEL BIVOL
  15. ANDREI ȘTEFANCU
  16. IULIAN CÎTEA
  17. CRISTIAN TURCAN
  18. ȘTEFĂNIȚĂ RUSU
  19. ALEXANDRU SOLOMON
  20. LIVIU COSTAN
  21. BOGDAN PETRIȘOR
  22. MARIAN MOROȘANU
  23. IOAN FLOREA

    ANTRENOR: MIHAI COCA

ÂSursa foto: colecție personală și ”The Guardian”

« Older Entries