Împăratul Muștelor


Îmi amintesc de săptămânile de practică obligatorie cu care începeam școala. Unii, mai norocoși, se trezeau repartizați la mere, pe dealurile copilăriei lui Birlic, alții, pentru care norocul e ca floarea de colț, nimereau la cartofi sau sfeclă furajeră. Nici nu știu dacă mai are rost să spun unde am nimerit eu. Evident, la barabule, la Dumbrava. Am rezistat trei nopți, după care, în urma unei extorsiuni, am fugit acasă. Nu era de mine. La sfârșitul practicicii am cumpărat o sticlă de Ovidiu și i-am dat-o maistrului care ne ponta și am rezolvat problema. O să spuneți că a fost corupție. Nu vă contrazic. Doar că s-a prescris.

Meciul cu Grivița s-a desfășurat pe o vreme nespus de frumoasă. Aproape că făceai insolație. Știam de ce eram noi în stare, și n-o spun de dragul cursivității, dar știam și cu cine aveam de-a face. Ne întâlniserăm de atâtea ori, fie la Humor, fie la București… E ca și cum i-ai ști toate tabieturile celei cu care stai de peste douăzeci de ani și ridici din umeri, a neputință. Sau a nepăsare, depinde de firea fiecăruia. Am început prost, ca în meciul cu Galați, și am încasat rapid un eseu. Nu cred că e o chestiune patologică și nici un handicap, pentru că, vorba aia, important e cum termini… Dar să n-o dăm în altele, că nu e locul potrivit. Și ne-am văzut conduși la pauză, deși, sincer să fiu, cu puțină atenție am fi putut trece lejer în avantaj.

Știți, sinceritatea poate fi o virtute, spun poate pentru că de multe ori sinceritatea rănește, tulbură și produce agitație, dar îmi asum ceea ce o să spun, pentru că eram acolo, în iarbă. Spiritele, într-un meci de rugby, se pot încinge, se întâmplă și la case mai mari, într-un fel e ceva normal. Dar să-i auzi pe grivițeni spunându-și unul altuia ”Haideți, mă, să jucăm rugby! Lăsați dreacu prostiile și haideți să jucăm!”, așa, parcă-ți vine să plângi când te gândești că unul dintre cele mai vechi cluburi de rugby din România a ajuns să cânte manele pe teren și să împartă pumni și capuri în gură, în loc să-și onoreze blazonul, că de rugby nu se poate vorbi. Sau poftim, că-s generos, se poate vorbi, dar, așa, în șoaptă.

Dacă a juca contra Griviței București a fost o onoare, pentru orice club mai mare sau mai mic , în numele a ceea ce a făcut pentru rugby-ul autohton, astăzi, a juca contra Griviței e ca practica obligatorie la cartofi, unde, după o zi de muncă, erai nespălat, flămând și pontat de un maistru ciufut care, dacă nu-ți făceai norma, te repartiza la grajduri și te încorona peste noapte împărat.

Împăratul muștelor.

P.S:

Acest text este un pamflet și nu implică în niciun fel poziția oficială a Rugby Club Gura Humorului

One comment

  • Si eu imi amintesc de un proverb pe care mi-l spunea bunica mea: “Vulpea cand n-ajunge la struguri, zice ca sunt acri” – cam asta e singura concluzie care se poate trage dupa citirea acestui text…

    Sinceritatea poate fi intr-adevar o virtute insa in cazul dvs din pacate, frustrarea a invins. Vorbiti despre spiritele care se pot incinge intr-un meci – adevarat, asa este si in cazul acestui meci spiritele s-au incins de ambele parti. Insa in textul dvs vizibil partinitor nu mentionati nimic despre pumnii impartiti cu generozitate de veteranii dvs atat de laudati unor copii de 20-21 de ani. Diferenta dintre noi este ca echipa de la Grivita nu se ocupa cu trimiterea de filmulete catre diverse persoane reclamand paiul din ochiul altuia fara sa vada barna din propriul ochi, asa cum se ocupa un anume critic de film si un cineast inflacarat de la Humor, caruia i-ar sta mai bine la Studiourile de Film Zahia…

    Si daca tot vorbim despre rezultatul meciului si spuneti ca ati fi putut trece lejer in avantaj cu putin atentie…a se nota ca in acest meci ati fost condusi din primul pana in ultimul minut si nu ati avut nicio sansa sa treceti in avantaj. Singurul motiv pentru care ati pierdut doar la un punct diferenta este din cauza unei interceptii in ultimul minut de meci, altfel rezultatul final ar fi fost 13-21. Insa acest lucru este motivator, in meciurile viitoare se va avea grija ca diferenta de scor sa fie suficienta astfel incat sa nu mai existe urme de indoiala asupra echipei invingatoare.

    Dar probabil ca realitatea se distorsioneaza mult atunci cand o vezi doar prin lentilele unui aparat de fotografiat…spuneti ca erati acolo, in iarba – adevarat, v-am vazut pe marginea terenului cand faceati poze pt social media insa puteti spune ca erati in iarba doar pentru simplul motiv ca iarba se intinde putin si in afara terenului.

    Aaaa, si inca o zicala tot de la bunica mea: “Cand arati pe cineva cu degetul, ai grija ca alte trei degete arata inapoi catre tine”…

    PS: Acest text este un pamflet si nu implica in niciun fel pozitia oficiala a RC Grivita-UNEFS

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.