Tag Archives: rugby

Pentru că nouă nu ne plac monștrii

Şi pentru că ulcioarele nu merg de multe ori la apă, cel puţin aşa spun înţelepţii, nădăjduiesc ca, în ciuda faptului că povestea de la Bârlad din 14 aprilie 2019 s-a scris cu turnesol, meciurile viitoare ale rugbyştilor de la R.C. Gura Humorului să se scrie cu albastrul de Voroneţ, căci, nu-i aşa, una este justiţia aceea nevăzută, şi unul e rugby-ul humorean,…

…scriam pe 15 aprilie 2019, după ce luasem bătaie de la Bârlad, în deplasare, făcând o aluzie subtilă la un cartonaș roșu ce s-ar fi cuvenit a fi arătat unui jucător bârlădean, cel puțin în viziunea noastră. Spuneam în ziua aceea că există o justiție nevăzută, fără a avea pretenția că fac o prorocire, dar adevărul e că mi-a ieșit.

3 septembrie 2022. Trei ani mai târziu.

Aceeași vreme de c… Adică de câine. Doar anotimpurile difereau, gazonul, publicul și nu în ultimul rând mare parte din jucători. Pentru că între timp, am uitat să vă spun, în curtea noastră au pornit a da în pârg roadele muncii pe care o făcea Andrei Varvaroi la CSS Gura Humorului. Și uite așa am pornit la un drum lung cu un lot tânăr în care și-au găsit prieteni și ”stranierii” cărora le-am dat tag de ”bucovinean”, un drum la capătul căruia nu ne interesa ce se afla, pentru că pentru noi nu e important finalul, ci calea pe care mergem.

Meciul de ieri a purtat amprenta unei sintagme ce ne poartă pașii pe tărâmuri filosofice asupra cărora planează liniștite două momente cruciale și aproape astrale: Alfa și Omega. Începutul și sfârșitul, cele două momente ale meciului pe care le-am controlat. Să știți că nu e ușor să domini adversarul și să-l toci mărunt în primele 10 minute, să marchezi eseu și apoi să intri într-un joc de ruletă în care bila stă să intre când pe par, când pe impar, când pe negru, când pe roșu, în care echilibrul e pe cale să se frângă în orice secundă,  pentru ca în final bila să pice pe 23. Nu e ușor deloc. Dar uite, pentru că azi suntem darnici, dăm oleacă din casă și vă spunem cum am ”măsluit” masa de joc.

Să știți că noi, humorenii de la RCGH, și o spun la modul amical, aproape poetic, avem firi de artiști. Probabil c-o să zâmbești sau o să râzi. Be my guest. Ne place suspansul, ne plac culorile, ne place ploaia și ne place să rupem din sufletele noastre câte ceva, fiecare după posibilități, pentru a vă oferi ceva. Nu neapărat o capodoperă. De fapt, spuneți-i cum vreți voi. Dar ați prins ideea… Ați văzut pasa pe la spate a lui Nichitean? Ați văzut că Limbă plachează și un tren, dacă e nevoie, ați auzit cum săreau din crampoane bucăți de lut și de gazon în urma sprinturilor lui Cuciureanu, M. Daraban, M. Popescu, Cioltan et Co.?

Toate ca toate, dar ați văzut eseul lui Rohan, bucovineanul nostru de la Pretoria? Deci, tușă pe partea dreaptă, la 10 metri de buturi. Sebi se îndreaptă spre Rohan, îi face un semn cu mâna, apoi se îndreaptă spre Zup și-i șoptește ceva. Zup își ocupă locul în tușă, aruncă o privire scurtă spre Rohan, apoi simulează ridicarea, se întoarce, prinde balonul, îl pasează, înainte de a fi placat, lui Rohan, care profită de ceața lăsată peste apărarea bârlădeană și se înfige în but, marcând eseul decisiv.

Ăsta e secretul ”măsluirii”, ăștia suntem noi și asta e familia noastră, în care un Rusu de nici 20 de ani, un sud-african și un Zup veteran definitivează cu dezinvoltură și fără nicio picătură de turnesol tabloul revanșei atât de mult așteptate și ăștia sunteți voi, cei pentru care suntem gata să intrăm pe teren și împotriva stihiilor naturii dacă i-ar trece prin cap să ne șteargă cu buretele creația, care e departe de a fi rezultatul unui somn al rațiunii.

Și asta pentru că nouă nu ne plac monștrii.

Man in Black

Nu știu alții cum sunt, spunea Creangă într-un preambul menit a face din amintirile noastre suspine nemuritoare, precum cârlionții lui Venus din Milo, dar noi când ne gândim la Humorul cel curgător ne tresaltă și acum inima de bucurie. Și știi de ce? Nu pentru că Humorul ar îmbrăca haina primordială a începutului de veac, când băgam oala cu resturi de mămăligă în valurile-i blânde, ca să prindem boiști și porcușori, ci pentru că aici, unde se întâlnesc Moldova și Humorul, unul venind dinspre Mănăstirea Voroneț cumva, celălalt dinspre Mănăstirea Humor, se scrie cu litere de aur istoria unui oraș ce pune la bătaie tot ce are mai bun Bucovina în ea: omenie, căldură, ospitalitate și bucuria de a-ți fi casă, fie și vremelnic.

De aceea nu m-a mirat foarte tare când Florin Vlaicu, cel de-al șaptelea jucător de rugbiul mondial care a marcat peste 1000 de puncte în întreaga carieră pentru echipa națională, mi-a spus că s-a simțit aici fantastic în cele trei zile în care i-am fost gazde.  Și sunt convins că n-a spus-o doar din politețe. E drept, n-a pus el oala cu nailon găurit și cu mămăligă în apele Humorului sau ale Moldovei, dar vreme de trei zile, atât el, cât și trupa de comando din care face parte, au fost humoreni sadea.

Revenind la oile noastre, ne așteptam la un meci complicat. Ținând cont că aliniam în lotul pentru meciul cu SCM Timișoara, deținătoarea Cupei României, nu mai puțin de 17 jucători sub 21 de ani, iar timișorenii veneau cu tot arsenalul lor greu, inclusiv jucători convocați la Naționala României, nu ne puteam gândi la o victorie. De altfel, nu cred că putea cineva, care pretinde că se pricepe la rugby, să emită pretenții, decât așa, într-o dimensiune virtuală, eventual susținută de o consolă Playstation. Însă ceea ce ne-am dorit cel mai mult, a fost să nu ne fie rușine de noi înșine și să ne putem privi în ochi. Și se pare că ne-a ieșit. Așa cum spunea și Andrei Varvaroi, pentru noi era o onoare să avem pe gazonul Stadionului Tineretului, ca parteneri de întrecere, jucători precum Vlaicu, Rupanu sau Căpâțână, prin urmare nu ne rămânea altceva de făcut decât să ne facem treaba cât mai bine. Și ne-am făcut-o.

Nu știu ce au simțit cu adevărat Conache, Vasilovici și Mureșan, cei trei crai, care asemeni lui Melchior, Baltazar și Gaspar, și-au întors chipurile spre Nordul care le-a fost casă, și unde au învățat pentru prima dată ce înseamnă un rack, o jucată de jos sau un înainte, dar sunt convins că sub tricourile lor negre bătea o inimă roșu-galbenă.  Cei trei fii risipitori au privit pentru prima oară spre tribuna care altă dată îi aclamau, copleșiți de o dragoste pe care noi, cei din Gura Humorului, le-am oferit-o necondiționat, și au realizat că pentru a onora și pentru a întoarce înzecit acest sentiment, trebuiau să joace la cele mai înalte cote, no matter what. Și au făcut-o. Conache a transformat la ambele buturi, Vasilovici și Mureșan au marcat eseuri. Puteam fi noi, ca părinți ai acestor puștani, mai fericiți de atât? Nu cred…

Timișoara ne-a oferit o lecție de profesionalism desăvârșit. Eram acolo, în iarbă, când ieșiseră la încălzire. Nimic, dar absolut nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Încălzirea trebuia făcută în cadrul unor parametri stricți, de aceea nu m-a mirat foarte tare când vreun timișorean mai lent era muștruluit zdravăn de pe margine. Dar Timișoara ne-a mai oferit și altceva, mult mai de preț decât orice altă lecție: prietenia. Îi priveam pe coloșii din lotul gazdelor cum dădeau mâna cu ai noștri, la finalul meciului, având în privire o urmă vizibilă de admirație. Nu ne făcusem de căcat, cum credeau alții, nu fugisem ca iepurii și nici nu întorsesem spatele taifunului, oricâte țigle de pe casă ne-ar fi luat, dar când l-am auzit pe unul dintre ei spunându-i unui Prâslea de-al nostru sorry for that high tackle, m-am topit efectiv.

Man in Black veniseră la Humor să joace cel mai bun rugby al lor. Și nu s-au dezmințit. Dar cine a crezut măcar pentru o secundă că ne vor da stingerea și ne vor aduce la tăcere, s-a înșelat amarnic. Man in Black nu ne făcuseră să fim amnezici, deși s-a mai lăsat pe ici pe colo cu câte o contuzie, nu ne desconsideraseră și nu ne trimiseseră la munca de joc, ba dimpotrivă, lăsaseră în urma lor lumină. Cine nu mă crede, să se uite la poza în care părinții lui Alin Conache și-au luat fiul în brațe la finalul meciului, șoptindu-i vorbe de taină doar de ei știute, și va înțelege că rugby nu e numai despre sport, ci și despre viață, iubire, onoare și suferință și că rugby-ul poate avea uneori valențele unei poezii de Radu Gyr, scrijelite pe pereții unor celulele fără ferestre.  

Lotul folosit în meciul cu SCM Timișoara:

Luzian Zup, Mihai Axinte, George Davidoiu, Ciprian Hostiuc, Alex Solomon, Sebastian Ursulescu, Alex Tucaliuc, Vladut Sidau, Bogdan Petrisor, Ciprian Nichitean, Marian Morosanu, Marian Doru Morosan, Claudiu Cuciureanu, Andrei Stefancu, Alex Limbosu, Iulian Cîtea, Rareș Prelucă, Sebastian Rusu, Darius Cristanov, Alex Bandol, Gabriel Bivol, Mihai Daraban.

Antrenor: Andrei Varvaroi

…Tatălui meu

Dincolo de nori

”A treia oară poate e cu noroc” e o zicală șchioapă de un dinte ce se potrivește la ăia știrbi de un picior. Ce prostie… Auzi acolo… Asta ce ar fi însemnat? Că la cea de-a treia întâlnire cu Borgii de la Știința, să avem noroc și să se împiedice de crampoane în timp ce noi am fi bătut dansul pinguinului în jurul focului? Hai, bă, lasă-mă cu astea… ”A treia oară poartă noroc…” Poartă pe dracu. Ce, nouă ne trebuia noroc când aruncam în lupta de la Petroșani 17 copii sub 21 de ani ca să răpunem Campioana DNS din 2021? Mă faci să râd. Pe bune.

În cea de-a treia întâlnire cu Știința, de când sunt eu la club, aceeași vreme câinoasă, așa cum aveam să-i spun și lui Răzvan Barbu, DJ-ul studenților de la Știința, care se reface după o accidentare. Ba plouă, ba e ceață, ba plouă. Vorba aia, când plouă, plouă, când nu plouă, nu plouă. Acum plouă. Mie, deși mă văd pe filmare cu parpalacul ăla verde de parcă aș face reclamă la purgative, sincer să fiu, îmi convine, pentru că băieții se udă și se murdăresc cu noroi și-mi ies pozele mișto. Poftim? Sună cinic? Ia, hai și dumneata să vezi cum e să pretinzi că-s cinic, când din 23 de jucători care au făcut deplasarea la Petroșani, 22 au făcut junioratul la CSS Gura Humorului… Ar fi făcut și al 23-lea, dar pe vremea lui nu era CSS Gura Humorului. Te las pe tine să ghicești despre cine vorbesc…

Ai ghicit! Bravo! Despre Ștefăniță Rusu vorbeam. Și dacă tot l-am adus în discuție, hai să zăbovim un pic asupra acestui meci și să ne dăm seama ce semnificație a avut pentru el. De multe ori îmi spunea că visul lui e acela de a juca într-un meci oficial alături de fiul său – Sebastian. Sigur, n-ar fi avut motive să se îndoiască de faptul că ziua aceea va veni la un moment dat, dar știm cu toții că viața e imprevizibilă. Când am auzit fluierul de început de meci, sincer să fiu, m-am gândit la tatăl meu. Mie mi s-a întâmplat să debutez în literatură fără ca el să mai fie printre noi. Mi-ar fi plăcut să-l văd mândru de mine. Mândru trebuie să fi fost și tatăl lui Ștefăniță, dacă n-ar fi plecat spre stele, să-și vadă unul dintre fii jucând cot la cot, umăr lângă umăr, în linia a doua, alături de nepot. Îi priveam pe amândoi printre picăturile de ploaie și nu mi-am putut șterge de pe retină imaginea ochilor care priveau din cer spre gazonul de la Petroșani. Și atunci ploaia n-a mai fost ploaie, ci lacrimi de bucurie târzie a părintelui care binecuvânta destinele celor doi cu pioșenia eternității.

Dragilor, n-o să insist asupra scorului și n-o să disec partida minut cu minut. Știam că rezistența noastră era inutilă și că vom fi învinși. Slavă Domnului, nu ne-a părăsit rațiunea. Dar dacă vă spun că a fost cu adevărat specială, mă credeți? Nu doar că s-a marcat un moment unic în Liga Națională de Rugby, prin apariția tandemului tată-fiu, aka Ștefăniță-Sebastian, sub culorile aceluiași club, ci și pentru că în aceeași partidă au debutat, tot într-un meci oficial, și frații Mihăiță și Cosmin Daraban. Și n-am terminat. Iaca, mă trage de mânecă și Dani Varvaroi, că și el a sărit în barca celor mari, de la juniori…

Rugby Club Gura Humorului nu e o echipă de rugby. E o stare de spirit. Știi când mi-am dat seama de asta? Când am marcat noi primul eseu prin Bifi aka Davidoiu. Eram conduși cu 10-0 și se făcuse 10-5. Nu-mi făceam iluzii, dar m-a luat cu fiori pe șira spinării. Poate pentru că știu, din interior fiind, cât de greu se construiește o echipă, poate pentru că știu ce fel de copii au crescut Ștefăniță Rusu, Andrei Varvaroi și Gabriela Popescu, poate pentru că știu că într-un final, cândva, vom ajunge acolo sus, în top, chiar dacă ar fi să treacă și un secol. Și atunci o să am grijă ca și eu, la rândul meu, să vărs o ploaie blândă peste cei care vor veni din urmă, ca o binecuvântare a celui care a crezut în ei dintotdeauna.

Lotul care a făcut deplasarea la Petroșani:

Iulian Cîtea, George Davidoiu, Rareș Prelucă, Ștefăniță Rusu, Sebastian Rusu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Ursulescu, Vlăduț Sidău, Mihai Daraban, Ciprian Nichitean, Claudiu Cuciureanu (C), Robert Cioltan, Darius Cristanov, Gabriel Bivol, Cosmin Daraban, Alex Limbosu, Adrian Buiciuc, Andrei Varvaroi, Ioan Axinte, Dani Varvaroi, Marian Moroșanu, Ionuț Antonesi, Andrei Ștefancu,

Mulțumim Tarsin Suceava și în mod special lui Cătălin Moroșan. Știe el de ce.

La Carretera

Întâlnirea noastră cu Los Leones ar fi trebuit să ne aducă bucuria calificării la Cupa Mondială din Franța, ar fi trebuit să se desfășoare sub auspiciile unei zodii ale păcii, ar fi trebuit să ne scoată din amorțeală și să ne simțim vii. Acum, când toată lumea civilizată se freacă la ochi, văzând cum stafiile trecutului bântuie de la Prîpiat la Lvov, zău că n-am nici cea mai mică urmă de regret când privesc rezultatul final: Spania – România 38-21. E o înfrângere dureroasă, e un scor nemeritat, știind potențialul nostru, dar în final, nu e chiar o catastrofă. Cine se îndoiește de valoarea judecății mele, să tragă o fugă până aici, lângă mine, la Siret, și o să conștientizeze imediat dimensiunea unei catastrofe reale.

Trupa lui Santiago m-a dus cu gândul la un alt Santiago. Santiago de Compostella. Încărcați cu polenul otrăvit al pelinului purtat de o pală de vânt tocmai din Ucraina, băieții noștri au pornit în acest pelerinaj pe cea mai dificilă rută, doar cu Rucio, măgarul pe care Sancho Panza îl vedea cal. Pirineii i-au întâmpinat cu un salut glacial prevestitor de rele, iar cerul cu o îmbrățișare perversă, ca a maorilor din team-ul spaniol, care pe vremuri stăpâneau peninsula iberică. De cealaltă parte, Los Leones, înfășurați în platoșa de aur a victoriei obținute în fața unei țări al cărui nume deocamdată nu mai vreau să-l pronunț, au făcut ce au știut mai bine și l-au cravașat pe Rocinante, provocând hemoragii serioase în apărarea noastră.

Am tot respectul pentru bătrânul Cervantes și cavalerul său, dar nu pot să mă dezic de ai mei. Și nici nu vreau. Nici dacă ne-ar fi lăsat în izmene, nu m-aș fi supărat. De altfel, în partea a doua a meciului, când pelerinajul avea să se termine și o dată cu el și chinul nostru, ai noștri au străpuns platoșa iberică ce începuse să scârțâie din toate încheieturile, dar era prea târziu. Anestezia provocată de eseurile lui Vaovasa și Simionescu n-a făcut altceva decât să-mi sporească sentimentul de frustrare.

Suntem un neam special. Pe cuvânt. Niciodată nu ne-au plăcut drumurile simple, pietruite sau asfaltate și ăsta nu e un joc de cuvinte menit să admonesteze lipsa acută a infrastructurii, ci o realitate. Nouă ne-au plăcut cărările bătute de pasul caprelor negre, ne-au plăcut tragediile insinuate de cultura populară prin celebra Mioriță, ne-a plăcut să ajungem la destinații cu picioarele sfâșiate de crestele Făgărașului, ne-a plăcut să o luăm pe calea cea mai lungă și mai sinuoasă. Nu, nu e un defect. E o calitate pe care foarte puțini o pot înțelege. Nădăjduiesc că iubitorii rugby-ului știu exact ce vreau să spun.

Eu sunt alături de acești băieți. Am încredere în ei. Știu că va fi greu, dar nu imposibil.

Hai, România!

Sursa foto: Getty Images

Blitz Interviu – Florin SURUGIU


Una dintre condițiile care ne asigura în proporție de 99% calificarea la Cupa Mondială din Franța era să câștigăm meciurile cu Portugalia și cu Spania. Prima parte a acestei condiții a fost îndeplinită, urmează testul de la Madrid.

Florine, spune-ne, te rog, cum a fost lupta cu lusitanii? Care crezi că a fost impulsul care a făcut ca imposibilul să devină posibil și să răsturnăm scorul?

– A fost un meci greu și ne așteptam la asta, am avut o primă repriză cu multe greșeli neforțate apoi a urmat un restart la pauză. Știam că dacă nu intrăm în joc destul de devreme nu vom avea timp să revenim. Am avut o bancă foarte bună și schimbările au fost făcute în timp, asta ne-a ajutat, apoi am construit pas cu pas fiecare fază, iar de fiecare dată când am ajuns în jumătatea lor am concretizat.

Cât de important a fost aportul publicului care a susținut echipa din primul până în ultimul minut?

– A fost foarte important. Publicul ne ajută foarte mult în momentele grele, este acea gură de oxigen, acel imbold crucial care ne aduce înapoi în joc; pe aceasta cale vrem să-i mulțumim, pentru că fiecare meci a fost jucat cu casa închisă. Noi sperăm ca la meciul cu Georgia să nu mai avem restricții și să putem juca la capacitatea maximă a stadionului.

Victoria cu Portugalia, mai exact spus, felul în care am reușit remontada, ne dă dreptul să credem într-o victorie cu Spania. Va fi un meci mai dificil decât cel cu Portugalia?

– Mai dificil nu pot să spun, toate meciurile au fost dificile, în felul lor. Ce pot să spun însă este că în  această campanie de calificare, unde orice punct contează, fiecare meci a fost tratat ca o finală, iar noi nu ne permiteam să călcăm gresit. O victorie mâine, în Spania, ne poate pune într -o poziție bună în clasamentul calificării la Cupa Mondială. Echipa Spaniei este asemănătoare Portugaliei, au linia de troacari destul de rapidă, dar cu o grămadă mult mai bună. Oricum, noi mergem în Spania cu temele făcute și trebuie să venim acasă cu o VICTORIE !

Victoria Spaniei la Moscova a fost o surpriză sau Spania este cu adevărat una dintre nucile tari ale acestei grupe?

– Nu, n-a fost o surpriză, știam că va fi un meci disputat și că rușii nu vor ceda ușor, dovada a fost meciul disputat până în ultimul minut în care rușii au greșit și i-au costat victoria.

Care este atmosfera generală în cadrul lotului?

– Atmosfera este bună, venim după două victorii mari și suntem pregătiți pentru meciul de duminică împotriva Spaniei.

– Noi vom fi alături de voi, chiar dacă meciul se va disputa în deplasare, și sperăm să vă întoarceți cu o victorie!

– Suntem obligați să ne întoracem acasă cu o victorie care ne apropie foarte mult de calificarea la Mondialele din Franța

– Hai România, hai Florin!

– Multumesc !

Sursa foto – arhivă presonală

« Older Entries