Tag Archives: rugbyromania

Sorry, Tonga, Not Today

De cum am pășit pe gazonul Stadionului Arcul de Triumf îmbrăcat în vesta verde ”Media” căreia i-am făcut un nod cochet, că, na, io n-am fizicul lui Tică sau al lui van Heerden, am simțit o briză cu arome de ocean, de sepii și rechini care m-a dus cu gândul la Hemingway. Am privit nedumerit spre ecranele din incinta stadionului, pregătit să-l văd pe Spencer Tracy luptând cu peștele-spadă, dar n-am semnalat nimic care să-mi confirme iluzia olfactivă. Noroc de alții, mai cu grija zilei de mâine, care m-au întrebat dacă azi trag în RAW sau JPG.

Fraților, hai să vă spun cum stă treaba. Tongalezii, oricât de mult le-ar lipsi cătina și zmeura din alimentație, nu arată ca niște sportivi cu deficiențe. Dacă înțelegeți ce vreau să zic. Pe scurt, sunt imenși. Fizic. E drept, avem și noi cu ne lăuda, dar parcă se mai adăuga un motiv la lunga listă de alte motive care încununau opinia generală potrivit căreia Stejarii porneau această partidă din postura de outsider: ba că jucătorii care evoluează în afara țării se întorseseră la cluburile lor, ba că lotul era format din sportivi tineri și foarte tineri, ba că Tonga se situa în Clasamentul Mondial pe o poziție superioară nouă…

Când au debarcat pe țărmurile Statului Tonga, ”corsarii” englezi, împurpurați în obraji de whiskey, au înfipt patru bețe pe nisipul de la Ha`atafu și au încins o miuță între ei, după care, băieți de comitet, le-au arătat și tongalezilor cum se joacă rugby. Când au ajuns și misionarii cu primele Biblii, pe palmierul dinspre răsăritul țărmului erau scrijelite primele rezultate interțări. Istoria nu ne spune exact cine era în avantaj, și, oricum, astea sunt detalii, important e că azi, Tonga e un nume mare în rugby. Cine face pe nebunu` și nu mă crede, să-i întrebe pe francezi ce-au pățit la Cupa Mondială din 2011.

Așadar, meci mare. Ultimul din campania de toamnă. Îi bătusem pe Los Teros la Verona, cu 29-14, învinsesem pe batavi, la București, scor 56-15, mai aveam de reglat un cont cu tongalezii și apoi puteam să așteptăm Crăciunul liniștiți. Vă mărturisesc că, băgător în seamă cum mă știu, am stat de vorbă înaintea meciului cu doi dintre componenții echipei naționale – Florin Bărdașu și Johan van Heerden, încercând să intuiesc cum stăm pe partea aceasta, mentală.  

Florin Bărdașu: Acest meci va fi o oportunitate foarte bună pentru jucătorii tineri și pentru cei trei debutanți de a-și demonstra calitățile în fața unei echipe puternice. Tonga este o echipă matură, cu un joc fizic, dar dacă vom respecta planul de joc stabilit la antrenamente și vom avea o defensivă bună care să le închidă spațiile, rezultatul ne va fi favorabil. Avem avantajul terenului propriu, iar astfel de meciuri ne ajută să ne pregătim pentru Cupa Mondială din 2023!

Johan van Heerden: Va fi un meci greu dar și o oportunitate în același timp pentru cei care nu fac parte în mod normal din lotul de 23 de jucători, o ocazie bună de a juca contra unei echipe care se înfruntă mereu cu echipe din Tier 1.

Mă, nu stăteam rău. Conștienți că aveam să aliniem la startul meciului un lot inedit, am cântat alături de Stejari imnul țării, apoi i-am admirat pe tongalezi executând Sipi Tau. Dacă aș fi nașpet, aș spune că e un fel de Pamporea al lor, dar adevărul e că Sipi Tau face parte din cultura și civilizația tongaleză, prin urmare n-o să fiu nașpet. Păcat că n-ați putut asista pe viu, mi-ar fi plăcut să împărtășim emoția unei confruntări precedate de un astfel de dans ritualic, dar nu-i nimic, o să-i mai primim noi și cu alte ocazii, când în lume va fi oleacă mai bine.

Tudor Boldor

17:30. Ora României. 03:30 Ora Regatului Tonga. Cu ochii cârpiți, insularii de acasă deschid televizoarele, hrănesc rechinii din bătătură, că ei n-au nevoie de câini și dau sonorul la maximum. Hai, Tonga, se aude din emisfera sudică, sau cum zic ei, în limba lor, numai că ei nu știau ceva: că și noi avem plămâni, că și noi suntem trup și suflet lângă Stejari: Hai, România! Am strigat și noi și am încins hora. Primul care a stingherit tabela a fost Tudor Boldor, care și dimineața la ora 2, dacă-l trezești și-i dai un balon, ți-l trece printre bețe fără probleme, dar tongalezii egalează imediat, prin Faiva. 3-3. Un oftat de ușurare străbate meridianele, tocmai din Tonga, dar încet, încet acesta se transformă într-un vuiet de mirare abia perceptibil, când Stejarii punctează prin Butnariu – eseu, și Boldor – transformare și lovitură de pedeapsă. România – Tonga 13 – 3. Ce ai făcut, Bobiță? spune tongalezul din sufragerie, scărpinându-se în creștetul capului. Băi, au ăștia un dar al telepatiei, ceva de speriat! Păi cum altfel să-ți explici revenirea în forță a oaspeților care egalează la 13 prin Latunipulu – eseu și Faiva, transformare? E drept că tongalezul de acasă a spart peștele bibelou de pe televizor când li s-a refuzat validarea eseului de la finalul primei reprize, dar tot drept e că și noi ne-am promis să-l cinstim pe Ionuț Dumitru cu o bere, care are pe conștiință bibeloul…

Repriza a doua a fost una demnă de o peliculă Hollywood. Tongalezii au preluat conducerea prin Kata – eseu și Faiva – transformare, și se părea că tongalezul nostru se apucase deja să lipească cioburile peștelui, problema lui, numai că Florin Surugiu, după ce a simulat o pasă, a împins balonul în terenul lor de țintă, iar Boldor, știți voi care, băiatul de la ora 2 dimineața, restabilește egalitatea: 20-20. Nu știu ce a mai făcut tongalezul de acasă, când l-a văzut pe humoreanul meu, Daniel Plai, înscriind 12 puncte din lovituri de pedeapsă, probabil că a aruncat televizorul la rechinul care dădea nevinovat din coadă prin bătătură, dar știu că n-o să reușesc vreodată să descriu bucuria Stejarilor care, astfel, terminau victorioși în fața unui team redutabil precum Tonga.

România- Tonga, scor final 32-20, bașca rocada în clasamentul pe națiuni, unde urcăm un loc, iar ei coboară unul.

Am plecat de la Stadionul Arcul de Triumf după ce mi-am luat rămas bun de la cei care într-un fel sau altul mi-au acordat șansa unică de a fi prezent la cele două meciuri și de a scrie câte o cronică despre ele, gândindu-mă la două personaje iconice din lumea cinematografiei: Rocky Balboa, întruchipat de Stallone și Santiago, jucat de Spencer Tracy. M-a inspirat mai mult povestea bătrânului marinar cubanez, care pune pe tapet zădărnicia vieții și ale ei zbateri decât drama pugilistului, mă rog, e alegerea mea, dar n-aș vrea să închei această serie de cronici care au avut în prim plan Naționala U20, care a terminat pe locul 5 la Campionatul European de la Coimbra, și Naționala ”Mare”, fără să elogiez munca și eforturile celor care stau în spatele acestor performanțe, începând cu antrenorii, medicii, preparatorii fizici și terminând cu președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, care, btw, spunea într-o declarație, la finalul meciului:

Să nu uităm un singur lucru, azi, pe teren, am avut doar jucători care joacă în campionatul României, cu excepția a doi jucători din străinătate. În cele trei meciuri am folosit nouă debutanți, eu cred că este un pas mare pentru rugby-ul românesc, pentru noi ca și echipă. Astăzi am avut cinci copii din Lotul U20 care au participat la Campionatul European de la Coimbra și care s-au pregătit cu seniorii.  Acesta este viitorul!

1. Vasile Balan (CSA Steaua), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Costel Burțilă (RCHCC), 4. Johan Van Heerden (CS Dinamo), 5. Andrei Toader (CS Dinamo), 6. Damian Strătilă (CSA Steaua), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Cristi Chirică (C) (Sporting Club Appameen), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Tudor Boldor (CSA Steaua), 11. Robert Neagu (CSA Steaua), 12. Vlăduț Popa (CSA Steaua), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo)
Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CSA Steaua), 17. Dorin Tică (Colorno), 18. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 19. Bogdan Doroftei (CSA Steaua), 20. Kamil Sobota (CSA Steaua), 21. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 22. Daniel Plai (CSA Steaua), 23. Sioeli Lama (CSA Steaua)
Antrenor: Andy Robinson

Interviu – Marius Tincu, antrenorul Naționalei României U20

Marius Tincu, Gura Humorului, 2021

Mi-am promis și am promis componenților lotului U20 că voi scrie despre aventura lor din Portugalia, în cadrul Campionatului European U20, Coimbra, 2021. Și mă voi ține de cuvânt. Doar că de data aceasta am lăsat stiloul jos, mi-am pus căștile și am cântat cu Julio Iglesias ”Abril in Portugal”: Coimbra es un soñar / Lisboa mi ciudad…„

A nu se înțelege că aceasta este marea mea surpriză.

Echipa națională a României U20 a învins Belgia în ultimul său meci cu scorul de 34-24, și s-a clasat pe locul cinci, în spatele Spaniei, care și-a adjudecat trofeul, a Portugaliei, medaliată cu argint, a Rusiei medaliată cu bronz și a Olandei. Mărturisesc că demult nu mi-a fost dat să trăiesc astfel de emoții precum cele de la meciul cu Rusia, după disputarea căruia rămas fără câteva unghii și că demult nu mi-a mai fost stârnit sentimentul de mândrie. Acum, vorba aia, unghiile mai cresc, se mai rup, dar sentimentul de apreciere față de tot ce au făcut acești copii va fi pentru totdeauna la cele mai înalte cote.

Zilele trecute am stat de vorbă cu Marius Tincu, antrenorul Echipei Naționale U20, care a avut amabilitatea și disponibilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări. Hai să vedem ce ne-a spus unul dintre cei mai titrați jucători români din istorie.

Cum a fost ediția din anul acesta a Campionatului European U20?

A fost o ediție foarte disputată, marcată cumva de toate aceste neajunsuri generate de pandemie, o ediție care nu s-a putut organiza anul trecut. A fost destul de complicat, pentru că n-am avut la dispoziție decât câteva zile de cantonament în care i-am strâns pe copii și ne-am prezentat. Eu le-am zis de la început că mergem acolo și că vrem să fim campioni, pentru că națiunile astea cu care am jucat erau de bătut, nu erau cu nimic peste noi, mai ales că am avut copii care joacă în echipe din Super Ligă sau în echipele secunde de seniori din Franța, și au un pic de experiență la nivelul acesta. Am sperat într-o victorie cu Rusia care să ne plaseze în lupta pentru locurile 1-4, dar sfârșitul meciului a fost destul de delicat și ne-am pierdut toți luciditatea. Am avut meciul în mână, în ultimele cinci minute puteam să luăm chiar și trei puncte, fie că dădeam la bețe,  fie printr-un drop-gol,  adică totul era posibil și chiar în prelungiri am avut posesia balonului o grămadă de timp, dar, repet, ne-am pierdut luciditatea și eu și copiii. A fost o stare de euforie… Nu voiam să pierdem meciul și tot timpul când joci ca să nu pierzi, pierzi. Am fost cu toții dezamăgiți după această partidă, dar am reușit să-i ridic pe copii și să le câștigăm pe celelalte două. Ne-am clasat pe locul 5 acum, iar anul viitor, dacă se va putea ține competiția și nu se va schimba nimic, o să jucăm cu Olanda primul meci, ceea ce ne oferă șansa de a ne clasa pe locurile 1-4, ținând cont că voi avea 14 copii din 2002 și 10 din 2003, care vor forma un grup închegat și experimentat.  

Meritam mai mult?

Nu pot să spun că meritam mai mult sau mai puțin, dar așa e făcută competiția, cu acest concept de ”moarte subită”, iar asta e o chestie foarte delicată, pentru că e crucial să nu pierzi primul meci. Copiilor le lipsește pregătirea fizică. La nivel acesta să joci din trei în trei zile, chiar dacă aproape toți au 19-20 de ani, e destul de complicat. Să ne înțelegem, nu mă refer la un meci, la un meci toți sunt capabili, dar când joci la trei zile apar probleme fizice, pentru că efectiv nu am avut timp să punem la punct acest capitol. Unii termină campionatul, alții sunt la începutul campionatului și a lipsit omogenitatea care vizează pregătirea fizică. Echipa care ne-a bătut, Rusia, a terminat pe locul 3, iar în meciurile pentru finală le-a dat vreo 30 puncte Olandei, adică s-a văzut că au stat o lună în cantonament… Să nu mă înțelegi greșit, că încerc să mă justific, dar nu poți să te prezinți la o astfel de competiție dacă nu ești pregătit fizic. Și știi de ce pun accent pe acest aspect? Pentru că pregătirea fizică influențează și partea mentală. În momentele când nu mai ai oxigen, nu mai ai nici luciditate și atunci nu mai respecți nici planul de joc, se duce totul pe apa sâmbetei…

Înseamnă că, în condițiile astea, ne-am descurcat foarte bine, nu?

Eu zic că suntem un miracol, pentru că acești copii au venit de peste tot cum au putut, unii și-au lăsat munca, unii și-au luat concedii, unii au lăsat facultatea, unii și-au lăsat părinții bolnavi acasă și merită tot respectul pentru aceste sacrificii, mai ales că au făcut și performanță. Il avem pe băiatul acesta, Conache, care a înscris majoritatea punctelor, îi avem pe Mureșan, pe Antonescu care au făcut performanță la nivel de joc și mai sunt și alții care au făcut o figură frumoasă, însă ceea ce mi-a plăcut, în afară de grămadă, pentru că noi, România, o să trebuiască să avem tot timpul grămadă, suntem obligați, e că am avut și treisferturi. Copiii de pe trei sferturi au marcat eseuri și din toate situațiile de joc, și la mână și cu piciorul. S-a jucat rugby, mi-a plăcut. Și am și zis că în zilele astea puține cât au stat împreună s-a legat ceva și s-a format un spirit de echipă… A fost plăcut ochiului.

Eu zic că acesta este cel mai mare câștig.

Pe asta contăm și noi. Echipa națională înseamnă performanță.

Mulțumesc, Marius, drum bun spre casă, felicitări pentru prestația echipei U20 de la Campionatul European și te așteptăm cu drag la Gura Humorului. Mi-a făcut o deosebită plăcere să discut cu tine, cred că o să te mai deranjez din când în când, pentru că părerea celui care a fost cel mai bun taloner din Campionatul Franței, campion în 2009 cu Perpignan și nominalizat de L`Eqipue între cei mai buni jucători străini din istoria Top 14, chiar contează.

Nu e niciun deranj, cu mare drag, oricând.

Toate cele bune!

sursa foto: colecție personală

Două fire, două paie, ia Ciuleandra la bătaie

Cel mai mișto aspect, mă rog, hai să reformulez: unul dintre cele mai frumoase aspecte ale sportului, în general, e că, teoretic, minimalizează într-o măsură reconfortantă pentru noi cei care jucăm 1 la pauză, 2 la final, diferențele sociale, culturale, economice, etc. dintre oponenți. Evident, vorbim despre întâlniri sportive între două echipe naționale sau două echipe de club din țări diferite. Nu mă dau în vând după clișee, dar nici nu mă sinucid dacă le folosesc și eu, prin urmare, ca să-mi duc ideea până la capăt, sportul este cu adevărat un ”element chimic” a cărui valență nu e aceea de a combina un atom cu alt atom, ci de a dezbina inegalitatea în toate aspectele ei. Poate de aceea fotbalul internațional nu este dominat de o țară precum Statele Unite ale Americii, poate de aceea în rugby nu excelează o țară precum Germania, ci Noua Zeelandă și poate că de aceea cursele pe distanțe lungi din atletism sunt adjudecate de etiopieni, și nu de ruși.

 Ei bine, în ceea ce ne privește,  și cred că sunteți de acord cu mine, în rugby n-am fost niciodată niște mediocri, ba din contra, am făcut figuri frumoase de-a lungul timpului, dar întâlnirea cu olandezii cărora mi-e greu să le spun ”Țărani de Jos” a fost ocazia perfectă care venea să încununeze laitmotivul pe care-l pusesem în discuție în uvertura acestui articol. Na, ca să păstrăm limbajul specific. Cu alte cuvinte, aveam să întâlnim o națiune care a dat artei universale o serie de figuri emblematice, care au marcat epoca în care au trăit. Acum, să nu picăm în capcana tentației de a ne subestima propriile valori și de a-i îndumnezei pe Van Gogh și pe Rembrandt, nu că n-ar merita, dar nu e cazul. Pe bune. N-o fi pictând Eminescu precum Rembrandt și nici Vincent n-o fi scriind precum Eminescu, dar undeva în fibra acestor personalități s-a constituit cu litere de aur o adevărată geneză a geniului.

Hai să ne întoarcem la rugby. 13 noiembrie 2021, Stadionul Arcul de Triumf, București. Mă îndreptam spre stadion dinspre Aviatorilor, prin Herăstrău. Aveam un rucsac destul de greu în spinare, dar asta nu mă împiedica să zbor peste aleea rezervată cicliștilor cu o ușurință dezarmată pentru oricine m-ar fi văzut pedalând în gol, pe o bicicletă imaginară. Ce vreți să fac, dacă voiam să ajung mai repede? Și apoi cum era să calc peste frunzele de stejar care maculau aleile, când știam că într-o oră aveam să întâlnesc stejarii din toți Borzeștii împrăștiați prin lume și prin țară, în înfruntarea lor cu batavii? Ar fi fost aproape o blasfemie. Ba nu ”aproape”, ci chiar ar fi fost o blasfemie. Mă rog, una poetică.

Am lăsat în urmă Herăstrăul sărind precum Jack Nicholson în ”As Good as It Gets” și am făcut focul de tabără în spatele Lunii aflate în primul pătrar. Primii care au pășit pe iarbă au fost batavii. Frumoși, eleganți, veseli. Normal. Trebuia să se facă o recunoaștere prealabilă. Apoi au ieșit ai noștri. Mai frumoși, mai eleganți și mai veseli. Normal. Trebuia să se clarifice cine e jupânul. Apoi au ieșit arbitrii. Și aici mă opresc cu metaforele. Nu se face…

Batavii, impulsionați probabil de falsa idee că lipsa spectatorilor ar dăuna grav sănătății, pun presiune pe apărarea noastră, făcându-mă să cred că tactica de joc a Portocalei Mecanice a lui Cruyff nu le este chiar străină. Numai că stejarii noștri aveau alte planuri: Băi, băieți, uite cum stă treaba. Nouă nu ne plac hârjoanele astea. V-am primit cu drag și v-am găzduit în cele mai bune odăi, dar să știți că nouă ne trebuie victoria, bașca punctul bonus. So, despre ce vorbim? Eram acolo, i-am auzit eu. Bine, nu s-a folosit chiar limba olandeză, despre care spunea cineva cu mult umor că e o boală de gât, nici engleza și nici româna, despre care probabil cineva, în alt colț de lume, ar spune că e o laringită, ci prin limbajul universal al scorului care indica în primele 10 minute un 14-0 scurt, concis și clar pentru noi. Cine nu mă crede să ia legătura cu Simionescu și cu Dumitru, ba chiar și cu Melinte… E drept că olandezii n-au rămas hipnotizați complet și au marcat până la finalul primei reprize un eseu prin Bloemen, transformat de băiatul ăsta care are rude în Norul lui Oort – Van Oord, și au concretizat o lovitură de pedeapsă, dar asta n-a schimbat cu nimic situația, pentru că uitai să spui, ai noștri, prin Cojocaru, Vaovasa și Melinte au considerat că ar fi normal și de bun simț să le mai facă o vizită în terenul de țintă, cu tot cu balon. Repet. Cine nu mă crede, să-i întrebe. Vă dau eu numerele de telefon. Scor la pauză: 28-10.

Repriza a doua a început și s-a desfășurat pe tot cuprinsul ei sub semnul cingătorii de la brâurile băieților noștri, care au strâns până la epuizare apărarea olandeză, făcând-o să cedeze după eseurile marcate de Cojocaru, Dumitru și Bărdașu și transformate de Melinte, asta neînsemnând că Pactul de Pace avea să se parafeze fără ca rebelul Van der Avoird să nu-și treacă numele în dreptul marcatorilor de eseu: scor final 56-15. Cine nu mă crede, să fie sănătos, numărul olandezului nu-l am.

Aș vrea, în final, să poposesc o țîră asupra echipamentului naționalei. Nu cred să fi văzut vreodată o armonie atât de sublimă între ceea ce ați văzut cu toții la televizor și echipamentul stejarilor. Chimirul cu elementele cultului solar a dat o dimensiune inedită echipei noastre: cea învecinată cu portul popular. Nu întâmplător tot ce s-a petrecut în seara zilei de 13 noiembrie m-a dus cu gândul la horă, la haiduci și la Moromeții lui Marin Preda; nu întâmplător mi s-a părut că-l văd pe Ion al Glanetașului cântând imnul național; nu întâmplător am simțit mirosul uleiului încins pe pielea lui Codin, când crainicul stadionului anunța marcatorii noștri; nu întâmplător i-am văzut pe Horia, Cloșca și Crișan și al lor roată sfântă zâmbind din ceruri; nu întâmplător am auzit șuieratul astmatic al bunicului meu, în clipa în care pachetul nostru de înaintare odihnea balonul în terenul de țintă al batavilor; nu întâmplător am admirat jocul de picioare al stejarilor ce mă ducea cu gândul la Ciuleandra Mariei Tănase, care urcă în intensitate ca pe o scară a lui Iacob la capătul căreia stă ia și portul național…

Se spune că în artă, în literatură și în muzică se exagerează. Probabil că așa este. Cert e că în sport cel mai bun câștigă. Azi, România a fost mai bună, azi, România a încălțat batavii cu opinci și le-a arătat cum se dansează Ciuleandra.

Bun. Sâmbăta viitoare meci cu Tonga. Forțe proaspete în lotul național, unii coborâți direct din avionul care-i aducea pe componenții lotului național U20 de la Coimbra, adversar puternic și așteptări mari. Dar până atunci, stați prin zonă, pentru că mâine veți vedea ce mi-a povestit unul dintre actorii de bază ai lotului Național U20 care a făcut deplasarea în Portugalia.

Iată lotul folosit de România în meciul cu Țările de Jos:

1. Constantin Pristăvița (CSM Știința Baia Mare), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), 3. Vasile Balan (CSA Steaua), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moțoc (Stade Aurillacois), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Mihai Macovei (C)  (Colomiers), 8. Andre Gorin (RC Hyeres), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuțu (CS Vienne), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Ionel Melinte (RC Hyeres)

Rezerve:

16. Florin Bărdașu (CSA Steaua), 17. Alexandru Savin (SO Chambery) , 18. Costel Burțilă (RC Hyeres), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Taylor Gontineac (Rouen), 23. Marius Simionescu (CS Dinamo).

Ecoul clopotelor de la Fatima a ajuns azi la Coimbra

Măh, n-avem noi niciun laureat al premiului Nobel pentru literatură așa cum au cehii, dar avem echipament și băieți mai mișto decât au ei. Aș spune că și femei, dar mă tem că-mi pun în cap tot internetul și nu e cazul.

Înainte de a da drumul vorbelor ce stau să cadă în cavalcadă peste apusul liniștit din țara lui Bartolomeo Diaz, lăsați-mă să revăd și să reaud cu ochii și cu urechile minții sunetul clopotelor care au început să bată în min. 29, fix după eseul marcat de căpitanul nostru, Kemal Altinok, în meciul cu Cehia. Ding! Dong! Ding! Dong! Bă, nimic nu e întâmplător în viață. Nimic. Dar despre subiectul ăsta, cu altă ocazie.

Ieri am stat de vorbă cu câțiva componenți ai lotului național de rugby care participă la Campionatul European U20 de la Coimbra. După ce ne serviseră o porție bună, și era să zic sănătoasă, de adrenalină, eram curios să aflu cum se simt și care le e starea după înfrângerea dramatică în fața Rusiei.

Kemal Altinok, Căpitanul naționalei U20. A fost o înfrângere la limită și greu de digerat, dar suntem profesioniști. Am învățat tot ce trebuia din meciul cu Rusia, atenția noastră se îndreaptă acum spre cele două meciuri. Nu există altă variantă decât victoria în fața Cehiei.

Bogdan Iacovache: Înfrângerea cu Rusia este dureroasă pentru că a fost un scor strâns și pentru că am luptat până în ultimul minut, dar cu Cehia va fi altă poveste. Vrem o victorie clară și să arătăm cu meciul cu Rusia a fost o greșeală...

Toma Mârzac: Am depășit momentul de duminică. Gândul nostru se îndreaptă spre meciul cu Cehia însă cu un gust amar. Ei vor plăti pentru înfrângerea noastră cu rușii și suntem foarte motivați să câștigăm la o diferență de scor cât mai mare.

Dragoș Alexandru Mihai: Am trecut peste meciul cu Rusia. Avem un moral bun, dar pe de altă parte această înfrângere ne-a înrăit. Vă asigur că meciul cu Cehia va fi altfel…

David Florea Jilăveanu: Am reușit în cele din urmă să depășim acest moment dezamăgitor, dar echipa este pregatită să reprezinte țara din nou cu mândrie și vrem să ne impunem în meciul cu Cehia.

Na, mai vreți ceva? Mai puteți spune că maturitatea și înțelepciunea sunt atributele exclusive ale celor cu riduri și dureri reumatice? Acum, fie vorba între noi, că nu ne aud ăștia ”mici” de la Coimbra, meciul cu Rusia, indiferent de rezultatele obținute de cadeții noștri în acest turneu îi va urmări și ne va urmări multă vreme de acum încolo, dar nu ca o umbră schiloadă, ci ca o prăjină ca a lui Serghei Bubka, pe care o s-o folosim pentru a ne împlini și eventual de a ne depăși idealurile.

Așadar, meci cu Cehia pentru locurile 5-8.

În primele 5 minute cehii au pus o oarecare presiune în terenul nostru, dar am rezolvat rapid problema în minutul 7, când am marcat primul eseu prin Ursu. În minutul 19, când puteam concretiza o lovitură de pedeapsă, alegem să introducem balonul în grămadă și un minut mai târziu Antonescu culcă balonul în terenul de țintă, apoi îl lasă pe Conache să definitiveze tabloul. Conducem Cehia cu 21-0, după ce mai reușisem un eseu transformat în min. 12, dar în minutul 29, muzica clopotelor ce îngânau minunea de la Fatima acoperă fundalul sonor, ca o binecuvântare menită a aduce liniște în tabăra noastră. Cuplul Altinok-Conache își face datoria, iar la pauză consemnăm un liniștitor 35-3. Liniștitor pe dracu. De ce zic asta? Citește mai departe…

Acum, eu nu sunt specialist în psihologie și nici nu cred că asta e o cerință stringentă pentru a-ți valida o opinie, dar s-a văzut că în repriza a doua băieții noștri au lăsat-o mai moale. Și sincer să fiu, bine au făcut. Important era acum, după ce pierdusem lupta pentru medalii, să obținem încă două victorii și să reducem la minimum riscul de a avea accidentări serioase. Cehii au profitat de câteva spații pe care le-am oferit cu o generozitate discutabilă (suntem noi blânzi și gazde primitoare, dar avem o limită) și au reușit să se impună cu 17-6. România termină meciul en fanfare cu o lovitură de pedeapsă bifată de Conache, diferența din prima repriză fiind o sursă nu dar de inspirație pentru potențialii urmași ai lui Kafka (am vaga impresie că cehii se pricep mai bine la literatură și la făcut bere decât la rugby), care iubesc drama în toate formele ei, ci și o păturică de mohair pe care băieții noștri și-au tras-o peste picioare, ca să le fie mai bine la iarnă, când vor sta în fața focului depănând amintiri din vremea lui Vasco da Gama…

Următorul nostru meci va avea ca miză locul 5 și ne va pune pe tapet o echipă care a reușit să revină, după ce a fost condusă de Germania la pauză cu 13-0 și să câștige meciul. Nu știu ce să zic… Ori nemțălăii s-au încălțat invers la pauză, după ce au dansat prematur, zic eu, pe ritmurile celor de la Rammstein, urlând cât îi țineau bojocii ”Du Hast mich!”, ori belgienii și-au amintit că le bate în piept o inimă de leu, așa cum îi bate încă eroului lor național, uriașul ciclist Tom Boonen, cert e că semnalul trimis în eter de flamanzi e clar și răspicat: aveți grijă cu noi, nu mor caii când vor câinii…

Vom avea grijă, dragi belgieni, dar să știți că și noi avem mai multe vorbe de duh. Una zice așa: pe aici nu se trece! Hai, vă salutăm și abia așteptăm să ne vedem pe teren, unde nu mor nici caii și nici câinii, dar unde veți simți din plin atingerea bâtei mioritice și asta zău că nu-i de bine…

România – Cehia, scor final 41-20.

Hai, România!

16Dragos Alexandru MIHAI
2Sergiu Cosmin PUESCU
30Anthony DINU
20Bogdan George ANTONESCU
5Vladut Alin BURDUJA
6David Sebastian TRAUSAN
7Kemal Erdogan ALTINOK
8Alexander Victor DINU
23Sorin PANDICHI
10Mihai Alexandru MURESAN
21Corrado Romeo STETCO
12Toma MIRZAC
13Darin Ionut ONT
14Teodor Andi URSU
15Ovidiu Cristian NEAGU
17Alexandru David ARNAUTU
1Ionut Alexandru PIRVU
3Dumitru Alexandru SULER
24Adrian Costinel JIPA
18Robert Simonel HINCU
4Luigi Constantino OSTONI
11Iulian Constantin MACOVEI
26Vlad BALAN
19David Rafael FLOREA JILAVEANU
9Alin CONACHE
CoachMarius TINCU