Tag Archives: rugby gura humorului

Avem aspacardin!

Dacă eşti cardiac, bine ar fi să te gândeşti de două ori înainte de a veni la meciurile noastre. Avem noi aşa, aproape un talent în a te scoate din zona de confort şi de a te face să simţi că trăieşti sau că tocmai ai crăpat, dar până la urmă, la dracu, despre asta e vorba în viaţă, nu ? Că altfel am fi amibe sau licheni. Nu ?

Multe mă leagă pe mine de Bârladul ăsta. De la colega de facultate, o bârlădeancă aprigă, care-mi scrijelise numărul de telefon fix pe un petic de hârtie, după un curs de Criminalistică, şi până la prima mea deplasare alături de băieţii de la Rugby Club Gura Humorului, când scrisesem prima cronică, sunt tentat să spun că-s pe cale să dezvolt un adevărat sindrom Tourette. Mă şi văd mergând pe stradă repetând ca un papagal: Bârlad, Bârlad, Bârlad…

Hai să vă arăt ce scriam acum doi ani, mai exact pe 15 aprilie 2019:

Bârladul ne-a întâmpinat cu o vreme de c…. Adică de câine. Un frig de-ţi îngheţau gândurile înainte de a păşi pe gazon, un vânt din pupa ce avea să sufle-n pânza corăbiei mai norocoase şi un public cam subţirel, dar simpatic, care, prin vocea unui individ cu carte de identitate şi drept de vot, arunca câte un Ihaaa sălbatic, precum fraţii lui Chingachgook, de fiecare dată când simţea nevoie de dezvoltare personală. Că tot e la modă.

Bun. Trecut-au anii, vorba poetului. Nu mulţi, e drept, dar privind înapoi, pot să spun cu mâna pe inimă că n-am îmbătrânit degeaba.

Ultima etapă a turului din cadrul DNS ne-a rezervat, aşadar, o întâlnire la ceas de mare taină cu R. C. Bârlad, ocupanta locului doi. E de prisos să mai spun cine pornea ca mare favorită în viziunea specialiştilor, bookmakerilor şi dropiilor ale căror apariţii fantomatice le semnalasem când trecusem Dunărea cu bacul, în drumul nostru spre Năvodari. Cu alte cuvinte, orice gherţoi putea să spună că Bârladul avea să ne facă la scor şi cu joc uşor de glezne. Numai că, ”Houston, we have a problem!”. Ce ? Nu ştiţi despre ce e vorba ? Hai, că vă spune ”Domn` Manager” cum stă treaba : de fiecare dată când jucăm acasă, intru în vestiare înainte de începerea meicului. Până aici e clar, da ? Not beag deal. OK, numai că, în vestiare, există o voce puternică, menită a scoate din amorţeală spiritul de învingător, mentalitatea de campion şi, cu voia dumneavoastră, al meu fantezist sindrom Tourette, care spune aşa :

— Băi, băieţi, pe terenul ăsta, cât suntem noi în viaţă, nici un adversar, oricine ar fi el, nu pleacă favorit ! E clar ?
— Daaaa !
— Suntem cu toţii bine?
— Daaa !
— Hai la trei,
— Un`, doi, trei…
— Humoruuuuuu !

Ăsta e Andrei al nostru. Andrei Varvaroi. So, dacă mai veniţi la Humor, oricine aţi fi voi, dragii noştri adversari, mark my words : Favoriţi, pe Stadionul Tineretului din Gura Humorului, suntem doar noi, humorenii !

Bun. Să revenim. Meci acasă cu Bârlad. O dată rezolvată problema cu cine e favorit şi cine nu, păşim pe gazonul impecabil al Stadionului Tineretului cu dorinţa de a arăta lumii că la Gura Humorului, poveştile nu se scriu cu turnesol, cum spuneam acum doi ani, ci cu albastru de Voroneţ, şi că, dacă ni se pune pata, suntem gata să băgăm mortul în casa oricărui adversar căruia i se pare că la noi e suficient să apari pe teren că să iei cele 4 sau 5 puncte. Am început bine şi am condus cu 6-0. N-o să insist pe evoluţia scorului, puteţi revedea oricând meciul aici, idea este alta: pe tot parcursul meciului, n-am încetat să dăm absolut totul pentru a ne apropia victoria.

Băi, ştiţi ceva? Ne doare pe noi fix in pix cât este scorul în minutul 75. Ne pasă de diferenţa dintre pedegree-ul echipe adverse şi al nostru, cât îi pasă Niagarei de lacul Iezer, ne lasă reci poziţiile din clasament şi ne doare la bască de cât de titrată e echipa adversă. Nu ne-o luaţi în nume de rău, o spunem cu sinceritate, iar dacă n-aveţi simţul umorului şi al măsurii, înseamnă ca n-aţi înţeles nimic. Nu mă credeţi ? Veniţi la un meci de-al nostru şi o să vă convingeţi. Că e vorba de Andrei, care insuflă energie echipei, de Ștefăniță, care aduce în vestiar atmosfera cerebrală a informaticianului sau de Mihai, care plusează cu entuziasmul său, fiți siguri că ieșim pe teren mai montați decât soldații lui Napoleon în fața Moscovei.

Hai să stabilim ceva : n-a fost un meci de rugby. A fost altceva.

Meciul de rugby ţine 80 minute, că, na, e oleacă mai intens efortul depus decât la un meci de şah, necesită câteva cunoştinţe suplimentare pentru a-l înţelege, e conceput de ăia care-şi spun lorzi şi e jucat de bărbaţi adevăraţi. A fost un fel de testament prin care noi, toţi cei implicaţi în această saga, lăsam cu limbă de moarte dorinţa ca la Humor adversarii să se bucure de aerul curat bucovinean şi de binefacerile lui, dar să ne pomenească în drumul lor spre casă. Jucam între ai noştri, aveam de partea noastră publicul (atât cât s-a putut), entuziasmul celor care ieşiseră din juniorat, experienţa şi clarviziunea celor experimentaţi. La pauză, scorul indica un sec 15-9 pentru bârlădeni. Nimic grav, se putea recupera. La finalul meciului, scorul era de 23-25, ceea ce însemna că repriza a doua ne-a aparţinut, câştigând-o cu 14-10, prin eseurile reuşite de Lucian Zup şi Bogdan Petrişor şi prin punctele obţinute din transformări şi lovituri de penalitate de către Alin Conache. Fluierul de final al meciului condus la centru de Emi Gorodea ne-a găsit în jumătatea aversă de teren, încurajaţi de suporterii care scandau Humoru ! Humoru ! Humoru !, sperând într-o minune. Practic, o lovitură de penalitate ne-ar fi adus victoria, dar pentru că viaţa nu e mereu ca în filme, am luat-o ca atare, ne-am asumat înfrângerea şi ne-am strâns mâinile bărbăteşte. L-am aplaudat pe Vlăduţ Sidău, care a fost desemnat omul meciului, ne-am adunat la mijlocul terenului, ne-am privit în ochi şi ne-am promis că data viitoare o s-o facem şi mai şi mai lată !

Aş vrea, în încheiere, să mulţumesc, în numele Staff-ului compus din Gabriela Popescu, Ştefăniţă Rusu, Andrei Varvaroi, Mihai Coca, Iulian Cîtea, Ionuţ Stîngu, Maria Smoleac şi subsemnatul, tuturor celor care aţi fost lângă noi în toată această perioadă, să vă asigurăm că efortul vostru vă este apreciat la adevărata sa valoare, să vă promitem că vom continua să scriem destinul acestei echipe şi că vă vom face să fiţi mândri de noi, de jucătorii care intră pe teren şi care dau totul, şi de toți cei care pun umărul pentru ca acest proiect să fie posibil.

Lotul folosit în meciul cu RC Bârlad :

1. DAVID ROBERT-ALEXANDRU
2. ZUP LUCIAN [C]
3. PRELUCA RARES NICOLAE
4. HOSTIUC CIPRIAN-MARCEL
5. LEGEAN IRINEL
6. MURESAN ANDREI MIHAI
7. TUCALIUC ALEXANDRU
8. SIDAU VLADUT IULIAN
9. CONACHE ALIN
10. NICHITEAN CIPRIAN
11. BIVOL GABRIEL
12. MOROSAN MARIAN
13. DARABAN COSMIN
14. CERNESCU CIPRIAN DUMITRU
15. MICHIDUTA CONSTANTIN SERGIU
16. BIRSAN IONUT RAZVAN
17. RUSU STEFANITA SABIN
18. FORMAGIU BOGDAN
19. VASILOVICI SEBASTIAN
20. PETRISOR ANDREI BOGDAN
21. GRIGORAS MARIUS EMIL
22. POLDI COSTEL-IONEL
23. STEFANCU ANDREI

Humorul nu crede în lacrimi

Meciurile cu Suceava, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, au o încărcătură emoțională specială pentru noi, humorenii, dar bănuiesc că și pentru suceveni. Rivalitățile locale au avut dintotdeauna o strălucire aparte, mai cu seamă când ele pun pe tapet o echipă care a câștigat titlul de campioană a DNS în ediția din 2017 și o echipă tânără, aflată în plin proces de formare, care este Rugby Club Gura Humorului.

Programat la ora la care britanicii își beau ceaiul și amenințat de o furtună iminentă, meciul a început cu o notă de dominare a gazdelor, care au deschis scorul în minutul 5, prin transformarea unei lovituri de pedeapsă. Presiunea sucevenilor s-a menținut constant până în minutul 30, când diferența de scor ajunsese la 9 puncte, după ce Sabin Crețu reușise să mai transforme încă două lovituri de pedeapsă în minutele 20 și 23.

În minutul 28 meciul se echilibrează. Astfel, în min. 30, după o incursiune a lui Vasilovici pe partea stângă, balonul ajunge la Drușcă, dar acesta este oprit de apărarea suceveană și iese de pe teren, accidentat. Cu Ștefăniță Rusu în teren, reducem din handicap în min. 31 prin transformarea unei lovituri de pedeapsă, scor cu care se încheie prima repriză. De semnalat faptul că spre finalul primei jumătăți de meci, sucevenii ratează încă două lovituri de pedeapsă.

Repriza a doua ne găsește pe o poziție ceva mai agresivă. La 3 minute după reluarea meciului, Conache concretizează o lovitură de pedeapsă, reducând diferența la numai 3 puncte: 6-9. Min. 53 consemnează revenirea noastră în cărți, când am egalat la 9 prin același Conache. Sucevenii mai beneficiază de o penalitate în min. 61: 12-9. Echilibrul meciului avea să se schimbe în min. 68, când suceveanul Lăcătuș profită de un balon bâlbâit în apărarea noastră și marchează unicul eseu al meciului, transformat apoi de același Sabin Crețu: 19-9. Părea că totul era pierdut, până în min. 72, când Conache reduce din nou din diferență: 19-12.

Din min. 77 aveam să jucăm până la final în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Vlăduț Sidău. Putea fi mai rău de atât? În timp ce sucevenii mai ratează două lovituri de pedeapsă, ne aruncăm în luptă cu ultimele forțe de care dispunem. Finalul meciului ne găsește la 10 metri de buturile adversarilor. Punem presiune pe ei. Aveam nevoie de un eseu și o transformare pentru a termina meciul la egalitate.
N-o să comentez faza din min. 80. Și nici n-o să spun de ce nu o fac.

Însă…


M-am alăturat băieților la marginea terenului după ce arbitrul a fluierat finalul meciului. Am făcut cu toții un cerc, în mijlocul căruia m-am postat cu camera de filmat. Cel care a vorbit primul a fost Andrei. Ușor răgușit și vizibil afectat, cuvintele lui au trecut prin armura acestor luptători, alinându-le suferința. Era pentru prima oară când vedeam lacrimi în ochii fraților mei. Apoi a vorbit Ștefăniță, pe care, cu voia voastră, a celor care ați jucat ieri la Suceava și pentru care nutresc un respect nețărmurit, o să-l numesc eroul nostru. Știți voi de ce. A vorbit cu amărăciune. Gâtul îi era înfundat cu iască. Așa e când îți vine să urli și nu poți s-o faci. Apoi s-a lăsat liniștea. Una abisală, de proporția Gropii Marianelor…

Humorul nu crede în lacrimi. Nu în cele născute din frustrări. Noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului credem în altfel de lacrimi: în cele stârnite de pierderea unui meci în care adversarul a fost mai bun, în cele pricinuite de bucurie, când câștigăm, în cele firești, când unul dintre noi pierde pe cineva drag, în cele datorate de sfintele sărbători de Paște care se apropie, în cele izvorâte din despărțirea de o persoană dragă, dar niciodată în lacrimile provocate de frustrare.
Ne vom reveni. Sunt sigur de asta. Și pe mulți o să popim și noi. Mark my words.

Până atunci, Rugby Club Gura Humorului mulțumește sponsorilor DHL Express Romania, Banca Comercială Română, Albini Prassa, suporterilor, susținătorilor și celorlalți agenți comerciali care fac posibilă existența noastră și vă promitem că lacrimile pe care le veți mai vedea pe obrajii noștri vor fi acelea provocate de sentimentul dat de datoria împlinită, oricare ar fi rezultatul.

Felicitări sucevenilor pentru victorie și sperăm ca în retur să facem un meci la fel de disputat!

Lotul folosit în meciul cu CSM Bucovina Suceava:

Zup Lucian, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Vasilovici, Andrei Muresan, Drusca Ștefan, Vladut Sidău, Daraban Mihai, Conache Alin, Bivol Gabi, Ciprian Nichitean, Morosan Marian, Ciprian Cernescu, Andrei Stefancu,George Davidoiu, David Robert Alexandru, Rareş Prelucă, Rusu Stefanita Sabin, Grigoras Emil, Ionut Antonesi, Sergiu Michiduta, Sebastian Rotaru.

Toate punctele marcate de RC Gura Humorului au fost aduse de Alin Conache.

Apărarea Siciliană

Dacă ultima cronică a meciului cu RC Grivița punea pe tapet Gambitul Damei întruchipată de echipa adversă, astăzi am ales un titlu inspirat de o altă mutare din șah, care a fost, alături de un pragmatism aproape matematic de sorginte italiană, chintesența victoriei noastre: Apărarea Siciliană.

7 noiembrie 2020. Era o zi de toamnă târzie care marca năpârlirea unui sezon estival nefast, marcat de o pandemie păguboasă, când ne întâlnisem ultima oară cu adversarii noștri din capitală. Jucam acasă, prin urmare fie și numai din acest punct de vedere se creiona un oaracare avantaj, cu RC Grivița, însă, e nevoie de ceva mai mult decât atât. Și s-a dovedit asta la finalul meciului, când grivițenii au marcat un eseu care a parafat scorul final de 17-13, după ce-i condusesem la pauză cu 13-12.

17 aprilie 2021. Gura Humorului. Ora 11:00. 10 Celsius, cer parțial noros. Vreme numai bună de luat revanșa. Nu știu cum văzuseră adversarii noștri ultimul meci pe care-l câștigaseră în urmă cu cinci luni, dar eu unul am văzusem un meci câștigat la limită și nu cred că pot fi considerat partinic. Prin urmare, mă așteptam la un meci disputat și echilibrat. Cu o garnitură care îmbina entuziasmul și dorința de afirmare a mai tinerilor jucători cu experiența și cumpătarea veteranilor, aveam toate motivele să sperăm la un rezultat bun. De altfel, zăcea undeva în sufletul nostru dorința de a arăta că ceea ce s-a întâmplat la Galați, în prima etapă, a fost un accident și că adevărata noastră valoare e alta.

Grivițenii veneau așadar la Gura Humorului cu un moral bun, dat de victoria în fața sucevenilor de la CSM, din prima etapă, și de rezultatele directe care-i propulsau, de departe, în poziția de echipă favorită. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș fi pus în calcul și un mare asterisc, având în vedere rezultatul ultimului meci, dar cum nu mă întrebați, rămâne între noi. De cealaltă parte, noi, humorenii, am aliniat o echipă care, așa după cum spunea și Andrei Varvaroi, era formată dintr-un mixt format din experiență și tinerețe, iar asta ne îndreptățea să sperăm că de data asta va fi altfel.

În rugby nu există noțiunea de democrație și nici aceea de socialism, iar despre haiducie, nici nu se pune problema. În rugby există un ”capo di tutti capi”, un căpitan, un pachet de înaintare un ”trei sferturi”, două aripi și un compartiment defensiv, fiecare cunoscându-și rolul și sarcina pe care trebuie s-o ducă la sfârșit. În rugby nu există culoare politică, nu sunt guverne de răsturnat și nici revoluții de câștigat. În rugby există o noțiune pe care poate numai marile spirite ale literaturii o pot surprinde în capodoperele lor: dăruirea. În rugby se varsă sânge, se inundă firul de iarbă cu sudoare și se scrâșnește din dinți, în rugby, lacrimile de fericire ale învingătorilor au același nivel de PH cu ale învinșilor, în rugby dreptatea și nedreptatea sunt două noțiuni abstracte care te pot face s-o iei razna, în rugby, în final, e vorba de respect și de prețuire atât a adversarului cât și al coechipierului. Cine a urmărit astăzi meciul, știe despre ce vorbesc.

Pornită din start din poziția de chalenger, RC Gura Humorului s-a apărat foarte bine în prima parte a meciului, reușind să concretizeze pe tabela de marcaj un avantaj de 3 puncte, înregistrat în urma unui dropgol executat de Alin Conache. Echilibrul s-a păstrat și în a doua repriză, chiar dacă RC Grivița a reușit să marcheze un eseu prin Bogdan Antonescu, care a ridicat scorul la 13-12 în favoarea oaspeților. Ultima parte a celei de-a doua reprize avea să pună pe masa de joc cele mai bune cărți. S-au făcut câteva schimbări, de ambele părți, apoi s-au lepădat scuturile și s-a jucat la ”totul sau nimic”. Și era normal să fie așa. Pe de o parte, un eventual eseu al grivițenilor le-ar fi asigurat victoria în proporție de 90 %, pe de altă parte, diferența mică de scor ne obliga să lăsăm muzica de salon și să trecem pe hard rock. Eu vă spun ceva: nu vă uitați cu suspiciune la ăștia ai noștri mai mici și mai filiformi, care îmbracă tricoul de senior cu o mândrie cuminte, de oameni care știu cât de mare le e plapuma, că vă înșelați. Gândiți-vă că au la gât mai multe medalii de campioni naționali, că au crescut cu toții ca într-o mare familie, care este CSS Gura Humorlui și că aparențele înșeală. Și vă mai spun ceva: niciodată, dar niciodată să nu vă îndoiți de noi. Cu un pack de jucători expermentați, cu o voință exemplară și cu o implicare fantastică a tuturor compartimentelor echipa noastră și-a revenit din pumni și a început să mărșăluiască precum armata lui Napoleon spre Paris, convertind în puncte, cu o singură excepție, toate loviturile de pedeapsă. Împăratul era din nou acasă, soldații îl adulau, iar Franța îi era la picioare. Iertați-mi divagația, dar jur că în minutul 79, când victoria noastră era deja asigurată, cântam Marseieza la marginea terenului, cuprins de un ciudat sentiment de întoarcere acasă, printre cei dragi, printre învingători.

Având privilegiul de a fi aproape tot timpul printre băieții ăștia minunați, m-am strecurat la finalul meciului în cercul de la mijlocul terenului, unde ne adunaserăm cu toții, lângă Andrei Varvaroi, care le-a spus așa:
În primul rând vreau să vă mulțumesc că v-ați dedicat. Am placat, am dat peste ei, chiar și în momentele grele, am reușit și am găsit aer, am avut mixtul ăsta de tinerețe și de experiență și de încredere, v-ați dat încredere unul altuia, și asta mă bucură. Astăzi am făcut un mic pas spre proiectul pe care vrem să-l facem și sper să jucăm în continuare cu același entuziasm, cu aceeași dăruire și cu aceeași plăcere. S-a văzut că v-ați dorit victoria. Vreau să vă mulțumesc pentru această victorie foarte frumoasă, ați reușit chiar să stopați și echipa adversă să ia punctul bonus, iar asta o să conteze în clasament, la final. Vă mulțumesc încă o dată și hai să fim frumoși!

La începutul meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mircea Nistor, antrenor la CSS Viitorul Cluj. Nu știu dacă ar fi fost un exemplu mai convingător decât acesta că viața și moartea, asemeni unui meci de rugby în care există învinși și învingători, își împart eseurile transformate în mod aleatoriu, scăpând puterii noastre de înțelegere. Nu știu dacă peste câteva sute de ani își va mai aminti cineva de ziua aceasta, de cele care au precedat-o sau de cele care vor veni, cert e că suntem azi, aici, și că scriem împreună cu voi, cei care ați achiziționat 300 sute de bilete virtuale, cu cei care ne sunteți alături încă din prima zi, cu cei care ne sprijiniți necondiționat și cu toți iubitorii rugbyului humorean, o pagină care se vrea a fi prologul unei istorii aparte: cea a Clubului ”Rugby Club Gura Humorului”

Vă mulțumim, prea plecați!

Felicitări echipei Rugby Club Grivița pentru dăruire și pentru meciul făcut și sperăm să ne revedem sănătoși cu toții la București, în retur.

Iată loturile celor două echipe:

Rugby Club Gura Humorului:

Lucian Zup, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Gabriel Bivol, Cipran Nichitean, Marian Moroșan, Costel Poldi, Sergiu Michiduță, Andrei Vieru, Rareș Prelucă, Robert David, Ciprian Hostiuc, Ștefan Drușcă, Emil Grigoraș, Ciprian Cernescu, Sebastian Rotaru.

Rugby Club Grivița București:

Iulian Ailincăi, Octavian Chitic, Alexandru Oancea, Bogdan Antonescu, Claudiu Podoleanu, Vasilică Mercone, Radu Glăvan, Damian Ispas, Andrei Homiuc, Bogdan Iacovache, Ionuț Latu, Rareș Ciudin, Marius Ioana, Andrei Șerban, Alexandru Mircea, Andrei Iacob, Andreas Șeicaru, Cătălin Marin, Viorel Perniu, Andrei Mitrea, Richard Plopeanu, Ionuț Cristea, Silviu Mircea.

Au marcat
pentru RC Gura Humorului: Alin Conache – 6 lovituri de pedeapsă și 1 dropgol
pentru RC Grivița: Andrei Homiuc – 2 lovituri de pedeapsă, o transformare; Bogdan Antonescu – 1 eseu.

Rating: 0 out of 5.

This is Sparta!

  • Un espreso lung, vă rog, i-am zis casieriței de la benzinărie, privind spre băieții care ieșiseră din mașină. ”Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…” spunea Alecsandri. Mda… Ne aștepta și pe noi un drum lung spre casă, mai lung decât orice espreso care ar putea exista vreodată pe pământ. Nu beau cafea după ora 17, dar de data asta am făcut o excepție. Vorba aia, în situații speciale, măsuri speciale. Punct.

Cu numai câteva ore înainte de a-mi ”injecta cofeina”, fluierul arbirtului spărsese vânzolelala de la marginea terenului, unde câțiva susținători ai echipei din Galați urmăriseră meciul de dincolo de gardul de sârmă. Nu știu dacă ați observat, dar fluierul arbitrilor de la rugby are o altă rezonanță, e mai baritonal, aș spune chiar mai ritualic. Poate fi sunet de teribilă sfârșeală, așa cum a fost pentru noi, la capătul celor 80 de minute de joc, sau de extazică incantare a victoriei, așa cum a fost pentru adversarii noștri. Scorul, un pic cam sever pentru standardele noastre, reflecta o realitate pe care o puteai privi din două perspective: cea a paharului plin și cea a paharului gol. Dar pentru că scopul acestei scrieri e departe de a fi obiectiv, o să-mi arog dreptul de a face țăndări paharul și de lăsa statisticienii să se ocupe de datele tehnice. Pe mine mă interesează detaliile.

Știam că va fi un meci dificil. De altfel, CSM Galați fusese la un pas de a juca finala DNS în ediția trecută… Cu un lot valoros și jucători cu experiență care au evoluat în Super Ligă, ba chiar și în a doua divizie franceză, echipa gălățeană nu părea o nucă tare, ci este cu adevărat o nucă tare nu doar pentru noi, ci pentru toate echipele din DNS. Chiar înaintea meciului, Sebi, care calcă pe urmele tatălui său – Ștefăniță Rusu -, m-a întrebat:

  • Ce crezi, Mariuse, că facem azi?
  • Dacă ar fi să-mi ascult inima, aș spune că batem, dar e greu. Cred că o să luăm bătaie.
    Nu știu dacă l-am dezamăgit cu răspunsul meu, dar am văzut în privirea lui că era gata să accepte realitatea.

Lotul cu care făcuserăm deplasarea cuprindea un număr de cincisprezece jucători sub 21 de ani ani, zece dintre ei având doar 18 ani. Să ne înțelegem. Nu e o justificare sau nevoia de justificare a unui rezultat. Nici pe departe. E pur și simplu radiografia loturilor celor două echipe. Pe un teren al cărui gazon putea să arate mai bine și sub tutela clădirilor din oțel care supravegheau jocul, echipa gălățeană a dominat meciul, punând o permanentă presiune pe apărarea noastră. Vreau să subliniez ceva: să știți că nu ne-am predat chiar așa, fără luptă. Nici vorbă. Ba chiar unul dintre jucătorii gălățeni, cu care am o relație de amiciție, mi-a spus la finalul jocului că avem o trupă de perspectivă, cu tineri foarte talentați, care pasează bine, care au viteză, dar care au nevoie și de timp pentru a acumula jocuri în picioare și implicit experiență.

  • Poftim, aveți aici espreso-ul dumneavoastră, îmi zise casierița, zâmbind.
  • Mulțumesc, i-am răspuns, trezit din visare.

Am pornit spre autocar, gândindu-mă că viitorul acestei echipe sună bine, în ciuda dușului rece pe care-l făcuserăm pe malul Dunării, prinși între pomii care dăduseră în floare și clădirea din oțel care se învecinează cu terenul. Nu știu câți dintre voi știu povestea care stă în spatele lui Ajax Amsterdam, echipă a cărei filosofie a fost aceea de a crește copii pe care să-i arunce apoi în luptă. O să spuneți că acolo e vorba de fotbal. Da, dar principiile sunt universal valabile. Așa cum unele cluburi, nu contează ramura de activitate, preferă să facă transferuri importante pentru a-și asigura un nivel înalt de competitivitate, altele preferă să-și crească și să-și cultive valorile în propria pepinieră, privind înspre viitor. Care e cea mai bună cale? Dumnezeu știe. Chiar nu are relevanță, important e să mergi pe drumul pe care l-ai ales, iar noi, Rugby Club Gura Humorului am ales calea mai lungă, dar mai trainică, a ridicării prin sine, prin intermediul propriei școli și cu aportul jucătorilor mai experimentați, care vrea să formeze nu doar jucători de rugby, ci oameni cu simțul răspunderii și al respectului, căci până la urmă, despre asta este vorba în sport, în general, și în rugby în special.

Așa că dragii mei, cei care sunteți la primul, la al doilea sau al treilea vostru meci în DNS, vă spun doar atât: This is Sparta! Dar asta nu înseamnă că sunteți singuri.

Iată cele două loturi:

Rugby Club Gura Humorului:
Iulian Cîtea, Andrei Bogdan Vieru Găină, Lucian Zup, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mihai Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Costel Poldi, Ciprian Nichitean, Liviu Costan, Gabriel Bivol, Sergiu Michiduță, Rareș Prelucă, Robert David, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Alexandru Tucaliuc, Mihai Daraban, Ioan Antonesi, Andrei Ștefancu. Antrenor: Mihai Coca.

CSM Galați:
Eduard Don, Nicu Manolachi, Ionuț Platon, Cristian Zaharia, Dragoș Giusca, George Bulearcă, Marian Don Jean, Gabriel Dănăilă, Laurențiu Cocirlă, Ionuț Niacșu, Ionuț Cucu, Ioniță Nistor, Gabriel Partenie, Cătălin Prunaru, Alexandru Bisceanu, Lucian Dinu, Lucian Grigore, Roman Cangea, Cristian Spătărescu, Daniel Josan, Bogdan Frățilă, Emil Tasci, Dănuț Lăcătuș.

Rating: 0 out of 5.

« Older Entries