Mulțumesc, Rugby Club Gura Humorului

Se întâmpla în urmă cu doi ani.
Văzusem în oraș un afiș: RC Gura Humorului – CSM Suceava.
Meci de rugby.

Îl știam pe Ștefăniță de când eram copii, de aceea nu mi-a fost greu să ajung la marginea terenului înarmat cu un Canon Entry Level 700D și un obiectiv Tamron a cărui focală scârțâia ca un marfar ce intră în gară, când duceam focala la 300mm.

Îmi plăcea rugby-ul. Urmăream Turneul Celor Cinci Națiuni și Campionatele Mondiale, dar nu fusesem niciodată la un meci. Fraților, cum să spun, acum m-am obișnuit, dar în acea zi, când am simțit cum vibra pământul sub tălpi la câte un contact mai dur, am zis că se schimbă polii pământului.

Vremea a trecut, iar eu mă simt deja unul de-al lor. Port chiar și un tricou cu nr. 24. Sigur, e fictiv, nu mă văd alături de ei în teren, căci mi-ar zbura fulgii și cine ar mai scrie, dar sunt cu ei de fiecare dată când le e greu.

În acel meci, Suceava câștiga Cupa Bucovinei. Azi, Cupa e la noi, dovadă clară că nimic nu e întâmplător. Mi-ar plăcea să vă povestesc despre forțele colosale dezvoltate de grămezi, despre felul în care se motivează și despre caracterul acestor luptători, dar e timpul prea scurt. O voi face într-un material separat.

Vă mulțumesc pentru felul cum m-ați primit și pentru felul cum m-ați tratat. Pentru mine e o onoare să fiu cu voi oriunde si oricând, no matter what.

Foto: Ștefăniță Rusu

By Order of Rugby Club Gura Humorului

”Păsările care se nasc în cușcă au impresia că a zbura este o boală” spunea Cervantes. Trist, nu? Păsări născute în cușcă eram și noi, până ieri, când ne-am ales cu o boală cronică de care, culmea, nu vrem să mai scăpăm niciodată. Da, ați citit bine, n-am căpiat. Nu încă. Și dacă vreți să știți, purtăm cu mândrie orteze, proteze și cârje de care am agățat talismanele înveninate ale înfrângerilor suferite până acum. Dar zburăm. Să știți că noi n-am avut niciodată aripile frânte, doar rău de înălțime. De înălțimea pe care o zămisleam fiecare dintre noi în cușca lui, în mintea lui, în fiecare noapte cu lună plină. Printre aluviunile unei societăți divizate și măcinate de virusul ucigaș, printre ruinele Cetății de Scaun de la Suceava, Rugby Club Gura Humorului și-a deschis aripile și a ieșit din cușcă, lăsând în urmă câteva pufuri de pană drept mărturie a zbaterii neîncetate. Cine a avut încredere în noi știe ce spun, cine n-a avut încredere și a chibițat pe la colțuri, să facă bine și să ne privească zborul prin ochelari de sudor, căci, ghici ce?, nu ne oprim aici! Nu ne oprim aici!

Drumul spre Suceava e aproape romantic. Treci prin pădurea ruginită de la Ilișești, ai câteva curbe care te pot arunca în portieră dacă ții piciorul pe accelerație, iar dacă pui și o muzică bună, spui că ești în Elveția. Pe mine m-au trezit din visare, tocmai când intram în Berna, dungile alea de vopsea de la Jumbo care mi-au smuls stickul din player, curmând vocea suavă a lui Elvis. Semn bun? Semn rău? Unde ești tu, Neti Sandu?

Treze erau și ciorile care, culmea, zburau și ele deasupra Stadionului Unirea, de parcă ar fi băut vin sec. N-aveau nimic strălucitor în el. Aveau un zbor mat. Știau ele ceva… Jandarmii erau la datorie, organizatorii se ocupau de ultimele detalii, frunzele își plângeau decăderea, iar la încălzire, pe partea însorită a terenului, trei dintre campionii noștri de la juniori, ce tocmai debutaseră sâmbăta trecută la echipa mare își pasau balonul la adăpostul unui rap ce mitralia zborul ciorilor, făcându-l și mai anost.

 Și am început meciul. Bogdan Formagiu, căpitanul nostru alesese Leul la tragerea la sorți. Ei, asta chiar mi-a plăcut, căci îmi gâdila orgoliul omului născut în zodia Leului, și a ales să tragem primii. Lucian Preutescu, celălalt căpitan, a ales terenul umbros și uite așa toată lumea a plecat acasă mulțumită. Haha! Ei, n-a fost chiar așa, dar dacă am fi prea serioși s-ar învârti Charlie Chaplin în mormânt. Cei care au deschis scorul am fost noi: 3-0. Sucevenilor nu prea le-a picat bine la stomac, au strâns din dinți și au penetrat linia noastră de apărare punând balonul dincolo de line și transformând eseul: 3-7. Era rândul nostru să simțim disconfort. Sârmele cuștii în care ne născuserăm se îngroșară, iar de unde eram eu, în spatele buturilor sucevene, le vedeam adevărate grinzi: ”Oh, nu, nu se poate… Așa de repede am pierdut avantajul…” îmi spuneam fixând zoom-ul pe Conache. Știa el, zoom-ul, ceva… Și ce credeți? Conache al meu o mai dă până la pauză de patru ori la bețe. Acum, na, nici sucevenii nu s-au lăsat mai prejos, năvălind ca ulii peste noi: 15-10.

Repriza a doua. Am prostul obicei de a-mi roade unghiile. Mă rog, asta e părerea unora, mie unul îmi place să le rod, mai ales dacă le înmoi în prealabil în miere de albină. Și cum miere de albină nu prea găseam pe margine, decât poate oleacă de propolis din poșeta unui paramedic, mi-am reprimat pornirile animalice și am pus mâna pe zoom. Eu nu fac analiza tehnică a jocului, de asta se ocupă Andrei și Ștefăniță, dar oricât de mult încercam să compensez faptul că nu-mi puteam roade unghiile cu schimbarea poziției pe marginea terenului, nu-mi era deloc bine. Când sucevenii au mai dat-o o dată la bețe reducând din diferență și apropiindu-se la doar 2 puncte de noi, am zis că am pus-o. Cred că mai erau zece minute până la final, poate greșesc, nu contează, când Conache mai nimerește o dată spațiul dintre cele două grinzi ale cuștii, spărgând lacătul definitiv. Un singur eseu le trebuia gazdelor ca să terminăm la egalitate, iar dacă l-ar fi transformat, ar fi fost și învingători. Dar era prea târziu. Nu mai găseau buturile noastre. Și știți de ce? Pentru că-și puseseră deja ochelari de sudor…

Cupa Bucovinei, un trofeu care a luat naștere o dată cu înființarea Rugby Club Gura Humorului, va poposi în vitrina noastră cel puțin până la anul care vine. Am dansat, am cântat și ne-am pozat cu ea, sfidând destinul cenușiu ce plana deasupra noastră, ca o piază rea. În 2021 vom încerca s-o păstrăm și să transformăm obiceiul acesta într-o conduită permanentă. Vom face viața grea tuturor adversarilor, vom pune suflet în tot ceea ce vom face și vom juca cel mai bun joc al nostru, fără nicio reținere.

Orice ai spune despre Gura Humorului, că-ți place sau nu, nu ne poți ignora. Și n-o spun cu aroganță, Doamne ferește. Stau mărturie Obcinile, mănăstirile, pensiunile și atmosfera care te îmbie la păcat. La păcatul de a alege să vii din nou aici, în loc să pleci la Halkidiki. Pe lângă obiectivele turistice clasice, Gura Humorului se va evidenția în curând și prin altceva: va fi primul oraș de munte care va deține crescătorie de perle. Căci perle sunt copiii aceștia care au crescut sub aripa lui Andrei Varvaroi, a lui Ștefăniță Rusu și a Gabrielei Popescu; perle sunt copiii aceștia care vor juca la cele mai bune cluburi din țară și de peste graniță; perle sunt copiii aceștia care nu vor uita niciodată clubul la care au fost campioni naționali, și nu o dată, ci de trei ori; perle sunt copiii aceștia care vor juca la Naționala mare a României, perle sunt copiii aceștia care nu vor uita niciodată terenul îngrijit de Bogdănel; perle sunt copiii aceștia care ne vor face cinste oriunde vor merge. Perle. Vă spun eu!

Competiția, în ceea ce ne privește s-a terminat. Sigur, mai este o etapă. Cea în care se vor întâlni, la București, RC Grivița cu CSM Suceava. Cum să spun, fiind adversari pe teren, dar prieteni în afara lui, vom ține pumnii strânși sucevenilor și apoi vom aștepta cuminți noul țintar al Diviziei Naționale de Seniori de anul viitor. Ne-am făcut bagajele, ne-am pansat rănile și ne-am luat fiecare dintre noi o fărâmă din rugina de pe lacătul care ne ținea închiși, ca să nu uităm,” Să nu uiți, Darie…” spunea Zaharia Stancu. Nu, n-o să uităm niciodată meciul de la Arad, meciul de la București, unde nici atunci nu era apă caldă, meciul de acasă cu Bârlad și cu Suceava, meciul de la Galați, unde era apă caldă, dar mirosea a unt-de-lemn și nici meciul de la Petroșani, când Regimentul 43, cum ne-am autointitulat, a bătut în copita armăsarului din fruntea Diviziei Naționale de Seniori un drug de fier încins, ca să ne țină minte și el toată viața

Rugby Club Gura Humorului mulțumește sponsorilor DHL România, BCR Erste Bank, Albini Prassa, jucătorilor, tuturor celor care au fost alături de club în această perioadă dificilă, susținătorilor din țară și de peste hotare, foștilor jucători, jucătorilor de top care au desțelenit tainele rugby-ului la Gura Humorului, agenților economici care au pus umărul pentru a susține acest demers unic în România, oficialităților, Primăriei și tuturor iubitorilor de rugby, adversari sau suporteri, care ne-au transmis într-un fel sau altul gânduri bune și de admirație. Oameni buni, la Gura Humorului se scrie istorie sub ochii noștri. Dacă e cineva care mă poate contrazice, s-o facă, dar mă tem că se va face de râs. Echipa de rugby de la Gura Humorului va avea un cuvânt greu de spus începând de azi.

Believe me.
By order of fuckin` Rugby Club Gura Humorului!

Lotul folosit în meciul cu CSM Suceava:

  1. Iulian Cîtea
  2. Cosmin Miroș
  3. Bogdan Formagiu
  4. Andrei Vieru
  5. Ciprian Hostiuc
  6. Alexandru Tucaliuc
  7. Vlăduț Sidău
  8. Peter Chiriac
  9. Bogdan Petrișor
  10. Alin Conache
  11. Bogdan Matei
  12. Ciprian Nichitean
  13. Sergiu Michiduță
  14. Cosmin Daraban
  15. Alexandru Bandol
  16. Sorin Olari
  17. Lucian Zup
  18. Alexandru David
  19. Irinel Legean
  20. Sebastian Vasilovici
  21. Alex Limbosu
  22. Claudiu Popoaia
  23. Bogdan Manoliu

Gambitul Griviței

Nu știu dacă și-ar fi putut imagina cineva vreodată cum ar fi arătat Gura Humorului, cu tot cu instituții, cu tot cu locuitori, dacă ar fi fost situat în emisfera sudică. Mai exact, în Noua Zeelandă, unde acum e primăvară. Bine, acum dacă tot sunt pus pe desecretizări, vă spun ceva, dar rămâne între noi: Gura Humorului a ajuns în Noua Zeelandă și chiar a lăsat acolo câteva secvențe din ADN-ul bucovinean, dar despre acest subiect, vorbim oleacă mai târziu.

De ce spun asta? Simplu. Pentru că în ziua de 7 noiembrie 2020, în Gura Humorului a venit primăvara! Vorbesc serios. Nu fugiți repede în livadă ca să verificați dacă au pocnit mugurii de măr sau dacă sunt eu diliu, oricum nu contează, astea sunt detalii, ceea cea vă rog eu e doar să vă lăsați inima și mintea copleșită de povestea pe care am să v-o spun mintenaș, numai să mai beau o gură de cafea. Așa, gata…

Dragii moșului, în Gura Humorului se coace de câțiva ani buni o poveste. Nu la 180 și nici la 200 de grade Celsius, căci povestea ar fi ieșit arsă pe margini și ar fi avut gust de șosete vechi, ci la foc domol, cu lemne de fag, că nu degeaba ni se spune bucovineni. Ei, după cum vă spuneam, povestea s-a scris pe o perioadă de câțiva ani, cu cele mai bune ingrediente și cu concursul celor mai rafinați maeștri în ale gastronomiei, că bucătari nu le pot spune și nici chefi: Andrei Varvaroi, Gabriela Popescu și Ștefăniță Rusu. Ordinea enumerării este aleatorie.

N-o să intru în detalii, și nu pentru că acești oameni minunați n-ar merita atenția și respectul  cuvenit, ci pentru că acum aș vrea să-mi argumentez cele spuse la începutul articolului, urmând ca despre cei trei să vorbesc cu altă ocazie.

Să trecem, dară, la treabă.

7 noiembrie 2020. Gura Humorului. Emisfera nordică. Întrerupt de nenorocirea care s-a abătut asupra noastră fie din cauza unui liliac halit de un nefericit, fie „scăpat„ dintr-un laborator, Campionatul Diviziei Naționale de Seniori, reprezentând cel de-al doilea eșalon valoric al rugby-ului românesc a revenit la viață, în condiții dramatice, bine știute de toată lumea. Singura echipă care n-a făcut față a fost Aradul, motiv pentru care noi, cei din Gura Humorului, le dorim revenire cât mai grabnică în DNS.

Sâmbătă am primit vizita celor de la RC Grivița București, una dintre cele mai titrate echipe de rugby din România, în condiții speciale: jucători și membri ai staff-ului testați, triaj medical, reguli stricte, protocol obligatoriu, etc. Zi frumoasă, cu vreo doi norișori și câteva raze de soare rătăcite printre ei, motiv pentru care îi spuneam prietenului meu, Dragoș Pășcăneanu, un împătimit al fotografiei de sport, că vom avea lumină bună. Știți, noi, fotografii, nu că nu iubim soarele, dar avem așa, o slăbiciune aparte pentru nori.

Adversarii noștri au intrat pe teren cu încrederea pe care le-a datora nu doar palmaresului și renumelui, ci și a rezultatului din tur, când ne bătuseră la București cu 33-7. Au început bine meciul, speculând câteva erori în defensivă comise de jucătorii noștri, mulți dintre ei fiind la debut în echipa de seniori, deși noi am fost cei care au deschis ostilitățile printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Conache.

Grivițenii au preluat conducerea printr-un eseu transformat, modificând scorul de la 3-0, la 3-7, apoi au mărit diferența printr-un alt eseu, în urma interceptării unei pase și a unei curse de aproape 50 metri: 3-12. Numai că noi nu depusesem armele, așa cum credeau ei. Ba chiar îmi amintesc că surprinsesem un dialog între ei, la începutul meciului, în care-și spuneau că trebuie câștige la scor, eventual și beneficiind de punctul bonus, dar e de înțeles, să nu fim răi. Fiind în cunoștință de cauză mai bine decât mine, care urmăream jocul de pe margine, Conache mai transformă o lovitură de pedeapsă și reduce din diferență: 6-12. Eram pe drumul cel bun. Meciul se echilibrase deja nu doar pe tabela de marcaj, ci și ca desfășurare pe teren. Sergiu Michiduță, care-mi spusese înainte de începerea meciului că va marca un eseu, se ține de cuvânt și o face, transformarea ridicând scorul la 13-12 pentru noi. Uf… Urmează pauza.

”Fraților, am învins!” spunea Mircea Dinescu în celebra lui ieșire de la TVR, așa-mi flutura titlul cronicii prin fața ochilor, în timp ce-i filmam pe băieții noștri, punând la cale strategia de urmat pentru a doua repriză. Bine, sincer să fiu, îmi fluturau mai multe titluri, dar nu le spun acum, le țin pentru celelalte meciuri, ideea e că întrezăream o victorie. Numai că repriza a doua a fost una tare ciudată, cu un joc de uzură, cu multe întreruperi și tensiuni, totul culminând cu momentul în care s-a iscat o încăierare în urma căruia doi dintre jucătorii de pe teren au văzut cartonașul roșu: unul de la Grivița și unul de la Humor – Alexandru Gârda. Acela a fost, din punctul meu de vedere, momentul care a afectat evoluția Humorului, pentru că n-am mai reușit să fim la fel de periculoși în atac precum în prima parte a meciului. Acela a fost momentul când grivițenii au sacrificat un pion important, mișcare ce s-a dovedit a fi crucială prin consecințele sale.

Deznodământul a venit spre finalul meciului, când grivițenii au reușit să marcheze un eseu, parafând astfel rezultatul final: RCGH – RC Grivița București 12-17.

Bun. Să revenim la ce spuneam la început. Poate că pare un rezultat mincinos în viziunea unora sau meritat în viziunea altora, oricum nu mai contează, ceea ce rămâne însă în urma acestei partide, ca și cum ai citi printre rânduri, e altceva. Rugby Club Gura Humorului a avut și are încă în componența sa un grup de jucători localnici, dar și din Pașcani, Iași sau Suceava, cu experiență competițională care au pus și încă pun umărul pentru a urca echipa mai sus, în cel mai mișto spirit competitiv care animă toate sporturile din lume, dar asta n-a împiedicat-o să alinieze pe teren o echipă tânără, cu șapte jucători care abia au împlinit 18 ani, tripli campioni naționali, și încă șapte sub douăzeci de ani, ceea ce spune multe.

Sigur, meciurile de la seniori au altă încărcătură fizică și emoțională, nu se compară cu cele desfășurate la juniori, dar noua generație a Humorului a arătat că e gata să se ia la trântă cu mai marii DNS-ului, alături de veterani. Mi-ar fi plăcut să batem. Cui naiba nu-i place să fie învingător? Dar poate că așa a fost scris, să învățăm o lecție importantă și să mergem înainte, orice ar fi. Rezultatele vor veni, sunt convins de asta, viitorul clubului e pe mâini bune, dar hai să fim cu inima alături de acești oameni, veterani și juniori, de staff și de toți cei care-l sprijină în orice fel și să avem încredere în ei.

Mda… Spuneam de primăvara care a poposit ieri la Gura Humorului, deși suntem în noiembrie. Nu-mi retrag cuvintele. Emblema echipei Rugby Club Gura Humorului a înmugurit și trage cu nesaț din seva competiției celor mari, însetată de sânge (e o metaforă, chill ), de rezultate pozitive și de dorință de afirmare. Să le spunem ”Bun venit!” juniorilor care și-au făcut debutul în acest meci, să le mulțumim veteranilor și să avem încredere în ei.

Ne vor face zile frumoase. Nu fripte.

Lotul folosit de RC Gura Humorului:

  1. Iulian Cîtea
  2. Cosmin Miroș
  3. Bogdan Formagiu 25
  4. Bogdan Vieru
  5. Ciprian Hostiuc
  6. Alexandru Tucaliuc
  7. Vlăduț Sidău
  8. Peter Chiriac
  9. Alin Conache
  10. Ciprian Nichitean
  11. Alexandru Gîrda
  12. Liviu Costan
  13. Rambo Plaiu
  14. Cosmin Daraban
  15. Sergiu Michiduță
  16. Irinel Legean
  17. Sorin Olari
  18. Lucian Zup
  19. Alexandru David
  20. Sebastian Vasilovici
  21. Claudiu Popoaia
  22. Bogdan Manoliu
  23. Bogdan Matei

Time Out

N-aş putea spune dacă unul dintre dezideratele omenirii este şi acela de a opri timpul în loc, pe lângă multe altele. Să fim serioşi, cine nu şi-ar dori asta? Singura persoană din lume care a reuşit să-l oprească a fost Salvador Dali, topindu-şi ceasurile, dar să nu-l luăm prea în serios, individul era artist, iar ăştia pot face orice.

De o bună bucată de vreme îmi petrec timpul nu căutând soluţii alternative la cele propuse de maestrul Dali, căci ar fi de prisos, ci luând pulsul unei discipline sportive care prin natura ei e menită a clădi caractere: rugby. N-am fost, din păcate, jucător de rugby, dar asta nu m-a împiedicat să mă apropii de aceşti sportivi de la care am avut ce învăţa, cu care am împărţit atât bucurii, cât şi necazuri.

De fiecare dată când am avut ocazia, am încercat să fiu alături şi de juniorii de la CSŞ Gura Humorului. Nu atât cât mi-aş fi dorit, e drept, dar am avut senzaţia deosebit de plăcută că tot ce se întâmplă la Gura Humorului va avea un impact puternic în acest sport. Deja ne lăudăm cu jucători de naţională care au plecat de aici: căpitanul Mihai Macovei, Viorel Lucaci, Cătălin Dascălu sau Vlad Nistor; suntem campioni naţionali de juniori la categoriile U15, U16, U17 şi încercăm să construim o echipă mare nu doar la figurat, ci şi la propriu. E puţin?

Spune o zicală „Unde-s doi puterea creşte, unde-i unu nu sporeşte”. Ce putea fi mai potrivit pentru un astfel de sport? Dar nu asta vreau să subliniez, ci implicarea Fundaţiei „Te Aud România”, condusă de Gabriela Popescu, care, prin programele de mentorat menite a dezvolta capacităţile acestor copii, completează eforturile conducerii clubului de juniori, reprezentat de Andrei Varvaroi, de a asigura nu doar o pregătire sportivă temeinică, ci şi educaţională, dacă vreţi; a companiei DHL, reprezentată de Daniel Kearvell, a Băncii Comerciale Române, prin Sergiu Manea şi companiei Albini Prassa România, prin Ion Schiau.

În lumina celor arătate mai sus, pe 19 decembrie anul curent, a avut loc la sediul Albini Prassa România, din Bucureşti, întâlnirea anuală dintre juniorii CSŞ Gura Humorului şi mentorii acestora. Clădirea sobră, luminoasă şi elegantă părea a fi cadrul perfect pentru o astfel de întrevedere. Înconjuraţi de ceasuri Tissot, de baloane ovale şi de fotografii vechi din care răzbăteau cei o sută de ani scurşi de la primul meci internaţional al echipei naţionale de rugby, invitaţi, gazde, juniori şi seniori deopotrivă, am schimbat păreri şi ne-am bucurat de cele câteva ore petrecute împreună, ca într-o mare familie.

Iată ce spunea Gabriela Popescu, în deschidere:

Bună seara şi bine v-am găsit,

În primul rând, vreau sa vă mulţumesc tuturor pentru prezenţă şi in special – să mulţumesc gazdei noastre, domnului Ion Schiau pentru tot sprijinul oferit în organizarea şi derularea acestui eveniment.

Sunt de-a dreptul onorată să prezint, în faţa dumneavoastră proiectul meu de suflet şi anume Rugby pentru toţi copiii.

With your permission I shall switch to English, as I do find it easier at times.

The idea of a rugby mentoring programme was initiated in 2016, when I met Daniel Kearvell.  Before I go into detail on the Rugby for all children programme, I would like to mention some of the key projects we have worked on together in the past few years.

  1. DHL Express Romania is the logistics partner for Te Aud Romania and helped us distribute almost 4000 fully equipped schoolbags in rural areas of Suceava county (35 schools to be more specific)
  1. Maya the Mouse & Sophia the Starfish – we are together contributing to the development of an English department within the library in Gura Humorului
  1. Rugby specific projects:
  • We have established a partnership with Oundle Rugby Club in the U.K.
  • We have partnered with DHL for the campaign called Un rol mare pentru cel mic – where DHL sponsored a child to deliver the match ball to one of the Rugby World Cup in Japan in September 2019
  • We have together created a strategy for the rugby development in the area
  • We have participated in the Rugby Delivered DHL Campaign…

So – what is this programme about?

Under Daniel Kearvell’s initiative and with support from Banca Comerciala Romana, and now Albini Prassa – thank you Mr Schiau – the project finances 100 % of the boarding and meals fee for a number of children at the local high school in Gura Humorului.

We have started timidly in 2017 with 10 children, increased to 20 in 2018 and now I am proud to announce that as of September 2019 – we currently have 40 youngsters part of our Rugby for all programme.

But this programme is much more than that for everyone involved. Alongside the financial aspect, we have created a mentoring and personal development programme.

And tonight – is dedicated to you – mentors within our project. Tonight, we have gathered mentors that have been within the programme from the very word go or mentors that have just started this year.

  • Now, I would like to make a mention here. Este primul eveniment din cadrul programului de cand nu il mai avem alaturi de noi pe Horia Ungur. Horia este unul din mentorii care a fost alaturi de noi de la inceput de drum. As vrea sa tinem un moment de reculegere pentru acesta. Il veti regasi in pozele care ruleaza pe ecran in spatele meu. –

What we aim to achieve through this mentoring programme is give these youngsters a real support, a success model in life. And I thank you for agreeing to being part of our mentor community.

Our work does not end here. Therefore, as of July 2018 we are continuing our junior rugby development programme with RUGBY CLUB GURA HUMORULUI – the senior rugby team in Gura Humorului.

The senior rugby team is aimed at supporting the youngsters development and leading them to further performance in the future.

I would like to read out all the mentors that are part of our community. And present the children that are present with their mentors:

Before we move on to the networking bit, I would like to address thanks to the amazing people that are making all of the above possible:

  1. Daniel Kearvell – the motor behind all this
  2. Sergiu Manea and the BCR team – DHL and BCR are the main sponsors and supporters of the projects mentioned
  3. Ion Schiau – who has joined our projects as of this Autumn
  4. George Straton – for always being there for us when needed, both financially and with support and advice
  5. Primaria Gura Humorului – Marius Ursaciuc
  6. Colegiul Alexandru cel Bun – Mihaela Ursaciuc
  7. Andrei Varvaroi – for opening the rugby doors to me
  8. Stefanita Rusu – for managing Rugby Club Gura Humorului
  9. My work colleagues – Ella and Maria ; and I will include Luana Dumitrescu here as well
  10. Obviously to all the mentors that I have previously read
  11. Romanian Rugby Federation
  12. Consiliul Judetean Suceava – Gheorghe Nita

După ce Daniel Kearvell a completat cele spuse de Gabriela, pledând pentru asigurarea celor mai bune condiţii în care rugby-ul humorean să se dezvolte şi evocând memoria lui Horia Ungur, plecat mult prea devreme dintre noi, seara a continuat cu discuţii purtate între mentori şi copii, pe fondul unei bune dispoziţii care a ţinut capul de afiş pe toată perioada desfăşurării evenimentului.

N-aş vrea să termin fără să-i nominalizez pe mentorii care fac parte din acest program:

Al Kamara, Andrei Zamfirescu, Alexandru Belu, Ion Schiau, James Grindley, Bogdan Celea, Ionuţ Caliţescu, Antoniu Niţuleasa, Daniel Kearvell, Alin Creţu, Philip Choban, Daniel Filip Tandreu, Tibor Ferenczy, Ana Luca, Alexandru Medelean, Dan Suciu, Bogdan Chiriţoiu, Oana Mandicescu, Mircea Andriescu, Ovidiu Fer.

Au mai fost prezenţi Andrei Varvaroi, Ştefăniţă Rusu, Maria Smoleac, Luana Dumitrescu, Andrei Custrin şi Iulian Cîtea.

Juniorii care au făcut deplasarea la acest „amical” au fost:

Mihai Daraban, Robert Cioltan, Alexandru Bandol, Marian Moroşanu, Rareş Lozniceru, Răzvan Serena, Sebastian Rusu, Sebastian Filipciuc, Adrian Cojocari, Robert Simerea, Marian Popescu şi Ciprian Nichitean.

Mi-a plăcut atmosfera. Mi-a plăcut şi vremea, mi-a plăcut şi faptul că, deşi departe de Ţara Cantoanelor, am fost mai aproape ca niciodată de Roger Federer sau Martina Hingis, că am parcurs istoria rugby-ului românesc, că am legat prietenii şi că am facilitat apropierea aceasta dintre oameni de succes şi cei care abia păşesc în viaţă, fără a pleda dinainte vinovaţi, căci avem credinţa că împreună putem schimba ceva. Şi ce remarcă mai relevantă putea fi decât cea dată de o doamnă, la despărţire, când le-a spus copiilor:

„Vreau să vă amintiţi de ziua aceasta şi să mai treceţi pe la noi când veţi fi campioni!”

Da, doamnă, vă promit în numele acestor copii şi a acestor oameni care pun umărul la dezvoltarea rugby-ului că vor veni, fie şi dacă îi voi aduce de urechi, cât or fi ei de mari!

 

Gavroche

Când spui Năvodari, spui mare, spui tabără, spui soare. Dacă vrei să întinzi coarda poţi să spui şi năvod, aşa, de dragul etimologiei numelor proprii, dar nu-i obligatoriu. Până la urmă nu ne-am adunat aici ca să dezbatem cu cine votăm şi nici ce ne spune nouă Năvodari-ul, dar dacă tot am deschis subiectul, am zis să trag niţică spuză pe turta mea şi să spun că oraşul de la malul Mării Negre îmi aminteşte şi acum de copilărie. Bun. Să trecem la altele…

L-am întrebat pe unul dintre membrii staff-ului echipei CS Năvodari dacă le-a plăcut în Bucovina şi dacă da, de ce. Eh, asta am pus-o de la mine… Nu, dar pe bune, chiar l-am întrebat unde s-au cazat şi dacă au avut timp să viziteze vreo mănăstire. Nu, nu apucaseră să se închine la mormântul lui Daniil Sihastrul şi nici nu mai ştia omul cum se numea  pensiunea unde dormiseră, dar a fost simpatic. Şi darnic. Darnic, tată, nu glumă… Păi ne-a lăsat la plecare, într-un coş mare de nuiele, patruzeci şi nouă de ouă de prepeliţă, din alea pătate, de spui că-s imprimate toate insulele din Oceanul Pacific pe ele. 49. Ce să facem cu ele? Ştiam că se beau crude, că au nu`ş ce proprietăţi curative… Le spargem? Hai să le spargem!

Băi, frate, dintre toate ouţele alea mici şi pricăjite, numai opt erau bune, restul erau clocite şi puţeau de-ţi deviau septul până la ureche. Păi aşa se face? Eu te întreb dacă ai dormit bine, dacă ţi-a plăcut la noi şi dumneata laşi 41 de boabe între buturi? „Lasă, lasă, lasă, lasă că ajungem noi acasă, lasă!!” am strigat cu băieţii din toţi bojocii, ca haiducii lui Piersic, le-am urat drum bun şi le-am promis că în retur le-om lăsa şi noi, drept amintire, nu chiar 41 de bombe ecologice, că noi suntem mai săraci, dar vreo şapte-opt păstrăvi cu pene de curcan, garantat, ca să nu creadă ei că dacă la noi nu bate aerosolul, nu ştim ce-i ăla peşte.

*

Când spui Bârlad, spui FEPA apostrof 74 Bârlad. Adică: FEPA` 74 Bârlad. Clar până aici? Nu? Păi ca să n-o lungim nici pe asta prea mult, vă mărturisesc că, până la a afla eu care e cel mai frumos nume din lume, respectiv „Dolores Ibarruri”, mi se părea că FEPA asta are cel mai mişto nume de echipă de fotbal. Era altceva, frate… Ce Dinamo, Steaua, River, Real, Bayern? FEPA! Vorba aia, „cum sună Becali şi cum sună Borcea?”. Bun.

Spre deosebire de adversarii de la malul mării, pe bârlădeni nu i-am întrebat unde au dormit. Şi nu că n-aş fi fost curios, ba din contra, dacă ştiam unde îşi odihnesc frunţile, le cântam toată noaptea sub fereastră, şi nu o serenadă, ci mai multe, aşa, ca să le fac somnul mai dulce… Cum să spun? Măh, nici bârlădenii n-au venit cu mâna în cur. Nu… Ăştia-s moldoveni de-ai mei… Au adus tot ce aveau mai bun pe acasă. Unu cu o damigeană de vin, altul cu o jumătate de porc. Unii au adus porumb, alţii au adus ulei… Când au intrat pe teren ziceai că-s cinşpe Moşi Crăciuni! Noi, copii cuminţi, cu lecţiile învăţate şi unghiuţele tăiate, am primit tot. Nu ştiu dacă am primit chiar cu bucurie, acum, na, calul de dar nu se caută la dinţi, dar parcă prea multe ne aduseră şi ei. Optzeci. Optzeci, frate? Păi ce facem aici? Deschidem bancă de credit?  E drept, am plasat şi noi un şapte de treflă în cauciucul autocarului lor, dar degeaba, zarurile erau aruncate şi Rubiconul secat.

Zilele astea mi-am amintit de două personaje dragi inimii mele: Don Quijote şi Gavroche. Unul inventat de Cervantes, celălalt de Revoluţia Franceză. Şi nu ştiu de ce, dar m-am trezit frunzărind epopeea Dulcineei, căci, să fim serioşi, fără ea, şi acum, când vorbim, Don Quijote a fi rămas în nefiinţă, dar şi epopeea scrisă de Victor Hugo. Şi tot nu ştiu de ce, m-am identificat atât cu unul, cât şi cu celălalt. Şi când spun „mă identific” mă refer, cu precădere, la băieţii care luptat în aceste două meciuri. Mi-am dat seama apoi că dincolo de rezultatele noastre modeste dăinuie altceva, cu mult mai presus de statistică şi de clasamente: spiritul nebun al şi mai nebunului Don Quijote, cel care se bătea pentru un ideal cu morile de vânt, dar şi nevoia acută de a ne ridica, de a ne petici pantalonii rupţi în genunchi şi de a flutura flamura purpurie a plăcerii de a juca. Poate om fi noi un Gavroche al DNS-ului, poate ne mai iau unii peste picior, dar să ştiţi că şi când ne-om scula, pre mulţi o să popim şi noi!

Lotul folosit la meciul cu Bârlad:

  1. Cîtea Iulian
  2. Andrei Vieru
  3. Bogdan Palamariu
  4. Robert David
  5. Ionut Coca
  6. Alexandru Vaipan
  7. Peter Chiriac
  8. Mihnea Pănzaru
  9. Claudiu Popoaia
  10. Ilie Lupu
  11. Bogdan Manoliu
  12. Sergiu Michiduţă
  13. Liviu Costan
  14. Emil Grigoraş
  15. Dumitru Ştefăroi (C)
  16. Bogdan Rusu
  17. Ştefăniţă Rusu
  18. Ovidiu Croitoru
  19. Cosmin Daraban
  20. Rambo Plaiu
  21. Bogdan Petrişor
  22. Ciprian Drelciuc
  23. Vasilică Flocea