Bianca David

Canson Paper – 180 gr.; Mechanical pencil;
Faber Castell Pencil H-8B; Charcoal Conte a Paris 2B, 3B;
Charcoal Conte a Paris Carbone 2B, 3B; Estompa Cretacolor

Bianca David

Reclame

Oraşul nebunilor, Gura Humorului, Editura Teba, 2015

ertrCunoscutul prozator Radu Aldulescu sublinia că viaţa bate ficţiunea. Uneori până într-atât încât se întâmplă ca nu puţine fapte decupate din realitatea de zi cu zi să nu poată fi integrate în roman sau proză din pricina neverosimilului lor. Cam această latură, în opinia mea, încearcă să exploreze şi Marius Gabor, autorul cărţii „Oraşul nebunilor”, Gura Humorului, Editura Teba, 2015.
Romanul este construit pornindu-se de la premisa că în viaţă nimic nu este întâmplător. De asemenea, autorul ne atrage atenţia că lucrurile pot căpăta o turnură distructivă dacă ne lăsăm dominaţi de panică şi dacă nu gestionăm cum trebuie nebunia care există în societatea contemporană.

În paginile volumului, un roman foarte bine articulat, scris cu cert talent, sunt surprinse personaje tipice pentru ceea ce înseamnă contemporaneitatea noastră cea de toate zilele: micul întreprinzător, femeia independentă, religiosul profund, scepticul etc.

Ghiţă, de exemplu, „timid sau prea fragil”, este exponentul creştinului practicant. Luptându-se cu singurătatea, acesta trăieşte într-o lume a sa în care, evident, învăţătura cărţilor sfinte se află la mare cinste. De altfel, frica de singurătate marchează şi alte personaje ale naraţiunii.

Emblematic pentru Oraşul nebunilor este şi Crişan al cărui univers gravitează în jurul obsesiei de a număra. Pe de altă parte, Vica, alt personaj important al cărţii, are o serie de experienţe spirituale extreme, greu de împărtăşit celor din jur. Fiind o femeie frumoasă este văzută de majoritatea bărbaţilor cu care intră în contact mai ales în calitate de obiect al dorinţelor carnale. Laur este bărbatul care ar fi putut să o facă fericită. Interesant este că autorul încearcă să intre în pielea personajelor sale dovedind ataşament faţă de acestea. Iată ce gândeşte Vica atunci când îl zăreşte pe unul dintre admiratorii săi: „Nu se poate! N-a glumit când a zis că mă aşteaptă, îşi zise Vica, neputându-şi lua ochii de la el. Şi arată şi beton… Apoi, ca şi cum s-ar fi trezit la marginea prăpastiei, îşi scoase mâinile din buzunarele hanoracului şi alergă spre Laur. Oricât de bine ar fi arătat potenţialul pretendent la titlul suprem, n-ar fi riscat niciun pas greşit. Pentru nimic în lume”.


Fabian, primul nume pe care îl întâlnim în roman, este administratorul unui bar care încearcă să îşi pună ordine în viaţă: „Într-un fel, povestea lui şi a Sabinei semăna cu o renaştere la care se simţea îndreptăţit să spere, dar căreia îi lipse momentul zero. Ar fi putut ca acest moment să întârzie sau să nu apară deloc, dar cineva, acolo, sus, îl iubea. Lăsând în grija ploilor de vară tactica cea mai potrivită, providenţa îi puse o piedică discretă şi astfel se trezi faţă în faţă cu cea în ochii căreia cerul părea să-şi fi găsit, în sfârşit, liniştea şi echilibrul”.

Bun portretist, Marius Gabor deţine meşteşugul ca din câteva tuşe să alcătuiască profiluri de reţinut. Spre exemplu, Alex, prieten cu Fabian, este descris în felul următor: „Cu un păr ondulat, ascuns sub o bandana, cu o barbă ce-i încadra perfect chipul uscat şi cu o privire de oţel, Alex reuşea să coaguleze în jurul său energii pozitive, creatoare şi idealiste care concurau cu senzaţia inhalării fumului de canabis, dar fără a avea calităţile unui lider de reţea, ci mai degrabă ale unui moderator”.

Gina, alt personaj feminin al cărţii, dă dovadă de o tărie de caracter excepţională. În ciuda piedicilor de toate tipurile, asistenta medicală care alesese după absolvirea şcolii Secţia de medicină legală, nu cedează definitiv, sub nicio formă: „Îşi dorea să trăiască, mai degrabă, într-o colonie de băştinaşi, la o altitudine cu aer rarefiat şi cu o cunună din frunze de palmier în jurul taliei, decât să guste aerul dulceag al blazării, de aceea, atunci când optă pentru această secţie, atrasă de intensitatea şocului pe care orice om îl simte în prezenţa cadavrelor, era convinsă că altă variantă ar fi fost exclusă”.

Pe scurt, Oraşul nebunilor înseamnă mai mult decât un perimetru unde se desfăşoară o serie de evenimente, este o stare de care personajele romanului nu pot face nicicum abstracţie, dar pe care trebuie să o depăşească orice ar fi.

De menţionat că Marius Gabor pleacă de la trei evenimente care s-au petrecut în 2013 şi 2015 în Rusia: căderea unui meteorit cu masa de aproximativ 10000 de tone, a zăpezii albastre şi apariţia deasupra oraşului Celiabinsk, as trei sori. Aşadar, deşi aparent neavând nicio legătură cu toate acestea, Oraşul nebunilor începe să se transforme: „Frasin, Ostra, Broşteni şi Negrileasa, formau, împreună cu Gura Humorului, un cvintet al ororilor pe care nici cel mai talentat scriitor nu şi le-ar fi putut imagina: la Frasin fusese găsit, sub doi buşteni, cadavrul unui paznic ce avea organele sexuale mutilate; la Ostra, trupul unei tinere de paisprezece ani fusese înfipt într-o ţepuşă şi ridicat la marginea pădurii; la Negrileasa se găsise, în albia unui pârâu, capul unui bărbat neidentificat, iar o tânără imobilizată într-un scaun cu rotile încercase să se sinucidă, bând diluant amestecat cu săpun lichid; la Broşteni, autorităţile locale au anunţat dispariţia a două fete gemene, în vârstă de şaptesprezece ani, iar în Gura Humorului se mai semnalară încă două tentative de suicid. Pe scurt, la data de 4 Iulie 2015, situaţia era dezastruoasă. Cu toate astea, numărul turiştilor spori, seduşi acum nu doar de peisajele de poveste, ci şi de misterul ce plana asupra oraşului transformat, peste noapte, într-un Twin Peaks românesc”.

Şi încă un aspect: Oraşul nebunilor este o poveste care te cucereşte, fiind scrisă într-un ritm alert, cu tact şi o anume dezinvoltură ce dă bine oricărui scriitor.

Ar mai fi de spus, printre altele, că romanul se pretează, cred, fără probleme, a fi transpus în scenariu de film.

Concluzionând, iată o carte, Oraşul nebunilor, despre al cărei autor se poate afirma că are veritabile calităţi demne de un prozator, un „creator de lumi”, preocupat de realitatea imediată şi, mai ales, de prelungirea epicului către neverosimil. Un neverosimil care asamblează cotidianul deschizându-l spre alte orizonturi de receptare.

dr. Alexandru Ovidiu Vintilă

sursa: SCRIPTUM, Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, anul XXII, Nr. 1-2, 2016 

Confesiunile cromatice ale lui Radu Bercea

De fiecare dată când mă întâlnesc cu domnul Radu Bercea am senzaţia că sunt pe Champs-Élysées, în anii de glorie smulşi din romanele lui Victor Hugo. Şi asta pentru că are ceva din aristocraţia lui Alecu Paleologu, un pic din eleganţa sobră a lui Jeremy Irons, în rolul magistral pe care l-a interpretat în ecranizarea romanului „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust, şi câte un pic din nobleţea pitită sub sumanul mioritic care a dat naştere, de-a lungul istoriei artei româneşti unor personalităţi precum Ioan Grigorescu, Ştefan Luchian sau Corneliu Baba.
Pe 7 aprilie, anul curent, monseniorul Radu Bercea, cel căruia cineva îi spunea astăzi Beethovenul artelor plastice din Bucovina, a deschis expoziţia de pictură şi artă decorativă cu genericul „Confesiuni cromatice”, în prezenţa Primarului localităţii, Marius Urscaciuc, şi a unui public numeros, dornic de a admira iepuraşul pe care  avea să-l scoată din pălărie sub forma a nu mai puţin de 132 tablouri în acuarelă şi alte câteva zeci de lucrări de artă decorativă.
rb2
E greu să găseşti cuvintele potrivite pentru a descrie senzaţia pe care o ai ca privitor eclectic sau ca fin cunoscător în ale artei, în faţa lucrărilor lui Radu Bercea, care, în afară de faptul că mustesc de viaţă, de drame şi de consecvenţe cromatice, convertite în, aşa cum spune şi frontispiciul sub care a avut loc inaugurarea acestui vernisaj, „confesiuni”, insuflă, culmea!, retinei şi implicit, sufletului, o vibraţie ce ajunge în cea mai intimă celulă a fiinţei, într-o deplină consonanţă cu aroma de primăvară ce răzbate din tablourile sale. Poate că această penurie de inspiraţie ce pică precum o năpastă pe capul cronicarului are şi părţile ei bune. Orice ai spune despre lucrările artistului humorean, declarat cetăţean de onoare într-o mulţime de oraşe din Ocident şi nu numai, un singur lucru este clar: numai pictând o poezie şi recitând un tablou, ai putea să pătrunzi sensul mesajelor sale, uneori bine ascunse între straturile groase de vopsea, alteori expuse cu forţa unui taifun stârnit de inocenţa unui kamikaze care, vai!,  a crezut pentru o clipă c-ar putea schimba sensul de rotaţie al Universului.

Mulţumim, maestre, şi mai aşteptăm surprize! Că ne plac!
rb1

Oraşul nebunilor – recenzie Denisa Gheorghiescu, Goodread.ro

12212378_966495343422065_1106060292_nMarius Gabor se descrie ca fiind “un călător care pierde trenurile, un desculț care iubește adidașii albi și un mesager care iubește ploaia, atunci când crezi că ai scăpat de ea”. Această auto-caracterizare minunată reprezintă omul din spatele cărții Orașul nebunilor.
Anii ’40. Gura Humorului. Căderea unui meteorit provoacă o serie de evenimente ce zguduie liniștea micuței așezări – se nasc animale cu două capete, au loc sinucideri dubioase, fecioare rămân însărcinate. Locuitorii sunt speriați și lipsiți de orice speranță. Începerea războiului aduce un alt val de necazuri iar evenimentele macabre sunt date uitării.

Decenii mai târziu, 15 februarie 2013, în orașul Celiabinsk din Rusia, Vica este martora căderii unui meteorit iar de atunci este urmărită de coșmaruri ce nu îi dau pace. Pentru a își proteja fiica, mama Vicăi decide să o trimită în Gura Humorului, unde să își continue studiile si să ducă o existență liniștită. Timp de doi ani episoadele nocturne sunt total inofensive, însă exista un moment declanșator când visul devine mai mult decât doar un simplu vis, iar urmările erosului nocturn devin fizice. Terifiată de ceea ce i se întâmplă Vica își ia inima în dinți și se destăinuie prietenilor ei. Deși inițial aceștia nu o cred și pledează pentru o problemă psihică, rănile de pe corpul Vicăi sunt dovada vie a unui Zburător modern. Acesta este punctul de plecare al aventurii vieții lor, grupul de prieteni pornește total nepregătit într-o luptă cu un adversar malefic.

Cartea Orașul nebunilor este precum un solenoid, în momentul în care deschizi cartea, se crează un câmp magnetic care te atrage în vârtejul lumii luiMarius Gabor, te vrăjește cu magia acestei povești și te năucește cu schimbările firului narativ ce trece de la un personaj la altul. Este o carte electrizantă, te seduce de la primele pasaje de parcă cuvintele încep să curgă prin vene. Cititorul este transpus în mijlocul acțiunii.

Din paginile romanului putem extrage o mică pilda – să fii nebun nu este neapărat un lucru rău – dar las cititorul să afle mai multe.

P.S. Consider că în momentul în care citești o carte scrisă de un autor despre care nu știi nimic este o carte de la care așteptările sunt măcar medii, dar dacă odată parcursă te face să te îndrăgostești atunci autorul și-a atins țelul.

Multumesc, Marius Gabor!

sursa: www.goodread.ro