Cunoscutul prozator Radu Aldulescu sublinia că viaţa bate ficţiunea. Uneori până într-atât încât se întâmplă ca nu puţine fapte decupate din realitatea de zi cu zi să nu poată fi integrate în roman sau proză din pricina neverosimilului lor. Cam această latură, în opinia mea, încearcă să exploreze şi Marius Gabor, autorul cărţii „Oraşul nebunilor”, Gura Humorului, Editura Teba, 2015.
Romanul este construit pornindu-se de la premisa că în viaţă nimic nu este întâmplător. De asemenea, autorul ne atrage atenţia că lucrurile pot căpăta o turnură distructivă dacă ne lăsăm dominaţi de panică şi dacă nu gestionăm cum trebuie nebunia care există în societatea contemporană.
În paginile volumului, un roman foarte bine articulat, scris cu cert talent, sunt surprinse personaje tipice pentru ceea ce înseamnă contemporaneitatea noastră cea de toate zilele: micul întreprinzător, femeia independentă, religiosul profund, scepticul etc.
Ghiţă, de exemplu, „timid sau prea fragil”, este exponentul creştinului practicant. Luptându-se cu singurătatea, acesta trăieşte într-o lume a sa în care, evident, învăţătura cărţilor sfinte se află la mare cinste. De altfel, frica de singurătate marchează şi alte personaje ale naraţiunii.
Emblematic pentru Oraşul nebunilor este şi Crişan al cărui univers gravitează în jurul obsesiei de a număra. Pe de altă parte, Vica, alt personaj important al cărţii, are o serie de experienţe spirituale extreme, greu de împărtăşit celor din jur. Fiind o femeie frumoasă este văzută de majoritatea bărbaţilor cu care intră în contact mai ales în calitate de obiect al dorinţelor carnale. Laur este bărbatul care ar fi putut să o facă fericită. Interesant este că autorul încearcă să intre în pielea personajelor sale dovedind ataşament faţă de acestea. Iată ce gândeşte Vica atunci când îl zăreşte pe unul dintre admiratorii săi: „Nu se poate! N-a glumit când a zis că mă aşteaptă, îşi zise Vica, neputându-şi lua ochii de la el. Şi arată şi beton… Apoi, ca şi cum s-ar fi trezit la marginea prăpastiei, îşi scoase mâinile din buzunarele hanoracului şi alergă spre Laur. Oricât de bine ar fi arătat potenţialul pretendent la titlul suprem, n-ar fi riscat niciun pas greşit. Pentru nimic în lume”.
Fabian, primul nume pe care îl întâlnim în roman, este administratorul unui bar care încearcă să îşi pună ordine în viaţă: „Într-un fel, povestea lui şi a Sabinei semăna cu o renaştere la care se simţea îndreptăţit să spere, dar căreia îi lipse momentul zero. Ar fi putut ca acest moment să întârzie sau să nu apară deloc, dar cineva, acolo, sus, îl iubea. Lăsând în grija ploilor de vară tactica cea mai potrivită, providenţa îi puse o piedică discretă şi astfel se trezi faţă în faţă cu cea în ochii căreia cerul părea să-şi fi găsit, în sfârşit, liniştea şi echilibrul”.
Bun portretist, Marius Gabor deţine meşteşugul ca din câteva tuşe să alcătuiască profiluri de reţinut. Spre exemplu, Alex, prieten cu Fabian, este descris în felul următor: „Cu un păr ondulat, ascuns sub o bandana, cu o barbă ce-i încadra perfect chipul uscat şi cu o privire de oţel, Alex reuşea să coaguleze în jurul său energii pozitive, creatoare şi idealiste care concurau cu senzaţia inhalării fumului de canabis, dar fără a avea calităţile unui lider de reţea, ci mai degrabă ale unui moderator”.
Gina, alt personaj feminin al cărţii, dă dovadă de o tărie de caracter excepţională. În ciuda piedicilor de toate tipurile, asistenta medicală care alesese după absolvirea şcolii Secţia de medicină legală, nu cedează definitiv, sub nicio formă: „Îşi dorea să trăiască, mai degrabă, într-o colonie de băştinaşi, la o altitudine cu aer rarefiat şi cu o cunună din frunze de palmier în jurul taliei, decât să guste aerul dulceag al blazării, de aceea, atunci când optă pentru această secţie, atrasă de intensitatea şocului pe care orice om îl simte în prezenţa cadavrelor, era convinsă că altă variantă ar fi fost exclusă”.
Pe scurt, Oraşul nebunilor înseamnă mai mult decât un perimetru unde se desfăşoară o serie de evenimente, este o stare de care personajele romanului nu pot face nicicum abstracţie, dar pe care trebuie să o depăşească orice ar fi.
De menţionat că Marius Gabor pleacă de la trei evenimente care s-au petrecut în 2013 şi 2015 în Rusia: căderea unui meteorit cu masa de aproximativ 10000 de tone, a zăpezii albastre şi apariţia deasupra oraşului Celiabinsk, as trei sori. Aşadar, deşi aparent neavând nicio legătură cu toate acestea, Oraşul nebunilor începe să se transforme: „Frasin, Ostra, Broşteni şi Negrileasa, formau, împreună cu Gura Humorului, un cvintet al ororilor pe care nici cel mai talentat scriitor nu şi le-ar fi putut imagina: la Frasin fusese găsit, sub doi buşteni, cadavrul unui paznic ce avea organele sexuale mutilate; la Ostra, trupul unei tinere de paisprezece ani fusese înfipt într-o ţepuşă şi ridicat la marginea pădurii; la Negrileasa se găsise, în albia unui pârâu, capul unui bărbat neidentificat, iar o tânără imobilizată într-un scaun cu rotile încercase să se sinucidă, bând diluant amestecat cu săpun lichid; la Broşteni, autorităţile locale au anunţat dispariţia a două fete gemene, în vârstă de şaptesprezece ani, iar în Gura Humorului se mai semnalară încă două tentative de suicid. Pe scurt, la data de 4 Iulie 2015, situaţia era dezastruoasă. Cu toate astea, numărul turiştilor spori, seduşi acum nu doar de peisajele de poveste, ci şi de misterul ce plana asupra oraşului transformat, peste noapte, într-un Twin Peaks românesc”.
Şi încă un aspect: Oraşul nebunilor este o poveste care te cucereşte, fiind scrisă într-un ritm alert, cu tact şi o anume dezinvoltură ce dă bine oricărui scriitor.
Ar mai fi de spus, printre altele, că romanul se pretează, cred, fără probleme, a fi transpus în scenariu de film.
Concluzionând, iată o carte, Oraşul nebunilor, despre al cărei autor se poate afirma că are veritabile calităţi demne de un prozator, un „creator de lumi”, preocupat de realitatea imediată şi, mai ales, de prelungirea epicului către neverosimil. Un neverosimil care asamblează cotidianul deschizându-l spre alte orizonturi de receptare.
dr. Alexandru Ovidiu Vintilă
sursa: SCRIPTUM, Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, anul XXII, Nr. 1-2, 2016
Marius Gabor 
Leave a Reply