foto: Eseu marcat de Vladut Sidau Spunea Grigore Leșe în aula Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, acum câțiva ani buni, când eram fericiți și nu știam, citez: ”Io cânt când îmi vine.” Bun, n-oi fi eu chiar Grigore Leșe și nici măcar un Grigoraș mai mic, dar știți ceva? Dacă maestrul cântă când îi... Continue Reading →
Locuia la noi în oraș un bătrânel simpatic, care fusese pe front în al doilea război mondial. Probabil că fusese un crai în tinerețile sale, habar n-am, dar ceea ce remarcasem la el, încă din clipa în care l-am cunoscut, a fost lejeritatea cu care clarifica unele aspecte ce țineau de universul său familial. Într-o... Continue Reading →
N-am mai fost la Iaşi de câţiva ani buni. Să tot fie vreo patru, cinci… Bine, la un moment dat Iaşul a făcut parte integrantă din viaţa mea, mâncându-mi ficaţii şi punându-mi pielea la tăbăcit prin intermediul cursurilor de Drept Roman şi Drept Civil, dar asta nu m-a împiedicat să-l iubesc. Ba din contra. După... Continue Reading →
Am ajuns la vârsta la care înțelepciunea îmi bate la ușă tot mai insistent, însă io nu-i deschid, că mi-e teamă să nu-mi pierd inocența, dar vă spun cu mâna pe inimă și la modul cel mai serios că am tras o concluzie: viața nu e dreaptă. Nu… E profund nedreaptă. Probabil c-a fost croită... Continue Reading →
Marius Gabor 