Monthly Archives: Feb 2021

Luna apune doar o dată

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 151702808_3869025229810879_4059806696391441361_ngg.jpg

Am intrat în biserică, după o perioadă ceva mai lungă de pauză faţă de cum eram eu obişnuită.
Cred că eram supărată pe Dumnezeu, pe mine şi pe toţi zeii de care auzisem.
Mă simţeam și străină, mă simțeam și acasă. Mi-aş fi dorit să pot vărsa o lacrimă, dar aveam mai bine de o lună de când nu-mi mai găseam nici lacrimile. Tot timpul am considerat că in cele mai multe momente ale vieţii trebuie să faci tot ce poţi şi încă puţin. Să dai tot ce poţi şi încă puţin. Greu am mai ştiut să renunţ şi bine nu mi-a fost.
Mă uitam în biserică. Eram doar eu și Dumnezeu. Până să ajung azi aici, mi-am imaginat tot felul de scenarii şi mi-am înşiruit pe o listă fictivă un amalgam de întrebări la care mi-aş fi dorit răspunsuri. Mă simţeam de parcă mi-aş înfrunta cei mai răi şi urâcioşi demoni, ăia cu care m-am luptat toată viaţa şi despre care eram convinsă că în ultimul timp am reuşit să-i înving.
M-am uitat în sus şi am zis Doamne, dacă tu mi-ai dat toate încercările astea, ajută-mă să găsesc şi rezolvarea cu tot cu rostul lor.
Şi-atunci am realizat că poate nimic din toate astea nu mai contează. Poate, pe undeva, aş şterge cu buretele toate nedreptăţile Pamântului…
Şi-apoi, cum altfel am mai învăţa
Că soarele nu răsare de două ori pe zi pentru nimeni,
Că fiecare oferă atât cât poate şi atât cât este,
Ca e nevoie de curaj sa fii cu adevărat ADEVĂRAT,
Că totul pare greu, atunci când contează cu adevărat,
Că ai nevoie de tine în cele mai bune momente, şi tot de tine ai nevoie şi în cele mai grele,
Ca lecţia de viaţă a celuilalt te face pe tine să plăteşti un preţ nemeritat…

Cu toate astea, tu fă tot ce poţi şi încă puţin.

Pentru că luna apune doar o dată pentru toată lumea.

Gabriela Popescu

« Older Entries