Tag Archives: marius gabor

Și acum, vorbește!

Posted on by Leave a comment
Claudiu Cuciureanu

În Bucovina, mirosul de cozonaci, de pască și de floare de cireș parfumează straiele de sărbătoare care urmează a fi îmbrăcate în noaptea asta. Ploaia de primăvară care a acoperit terenul de joc la finalul meciului mirosea a vin, în timp ce clopotele mănăstirilor ce ne veghează la Nordul și Sudul orașului așteptau cuminți să-și împlinească menirea. Nimic nu anunța o zi specială, în afara faptului că-l cinstim pe Sf. Gheorghe, purtătorul de Biruință. Un ajun de Paște cuminte, într-o zonă ce mustește de istorie. Nimic nu părea să deranjeze starea firească a lucrurilor. Et pur si muove, spunea Galileo…

Sucevenii veneau la Gura Humorului cu Cupa Bucovinei în posesia lor. Lipită și reparată. N-o spun cu răutate, până la urmă și Sfinxul din Egipt a fost un pic controlat la moacă. După o victorie obținută la Suceava într-un amical de pregătire, răzeșii din Cetatea lui Ștefan se arătau destul de încrezători în forțele lor. Și era normal. Cu o grămadă superioară și cu jucători experimentați în lot, păreau să aibă toate atuurile pentru a-și apropia victoria. Nu ne-am fi supărat prea tare, că ne cunoaștem limitele, dar problema e alta: meciurile cu Suceava, pentru noi, sunt un fel de totul sau nimic.

Bă, știi cum e? E ca în faza aia în care frate-tu mai mare și mai căpos îți mănâncă porția de prăjitură; e ca în faza aia în care fosta sau fostul, înainte de a-și strânge lucrușoarele și de a pleca, îți spune că te iubește, deși ești un bou, respectiv o vacă; e ca în faza aia în care, deși ai câștigat la loto, nu te poți bucura de bani, pentru că ești în fază terminală. Ați înțeles unde bat? Nu? Bine, hai că o spun pe șleau: bă, când o echipă mai titrată decât tine, care îți este prietenă, care îți mai ia și vreo doi jucători și care se bucură de un sprijin material superior pășește pe gazonul de la Gura Humorului cu năsucu` în vânt, apoi, iertați-mă, că nu vreau să vorbesc urât, dar te ia toți dracii. Și pe noi, ce să vezi? Ne-a luat chiar toți. Bă, toți, știi ce-i aia? A rămas Hades fără discipoli.

Vreți să vă spun un secret? La noi, la Club, deși suntem cu toții niște catâri cu personalități puternice, sunt și momente când lăsăm garda jos și ne lăsăm îmbrățișați de emoția care definește umanitatea, în tot ce înseamnă ea. La scorul de 8-0 pentru noi, am întrebat pe cineva din staff ce simte? N-a putut să-mi răspundă. De lacrimi. De bucurie. Pentru că atâta vreme cât vom exista în acest sport, atât noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului, cât și cei de la CSM Suceava, vom da totul pe teren. Bă, știi ce-i aia totul? Dacă nu știi, întreabă-i pe Ciprian Nichitean, care a terminat meciul cu capul ascuns sub bandaje sau pe Solomon, care, deși sângera abundent, împingea grămada, ținându-și cu o mână tamponul la nas.

 ”Fraților, am învins!”, spunea marele Mircea Dinescu, la televizor, în decembrie 1989. ”Fraților, am învins!”, vă spunem și noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului. Am învins propriile temeri, propriile slăbiciuni și propriile îndoieli, am învins atunci când sorții păreau să ne fie potrivnici, am învins când toți credeau că partida va fi un simplu joc de glezne, sub o ploaie blândă de aprilie. Nu știu dacă nepotul lui Hari Dumitraș, la numai cele două luni ale sale, a înțeles, de acolo, din tribună, că pe lângă laptele mamei și sărutul de noapte bună primit în fiecare seară mai există și alte lecții demne de însușit, ca acelea desenate azi de David în fața lui Goliat, dar sunt convins că liniștea sărbătorilor pascale ne va îmbrățișa pe toți și atunci va înțelege și el, și noi, că deși totul este deșertăciune,  cum spunea Eclesiastul, undeva, în cursul milenar al istoriei universale, în ajunul Paștelui, s- a făcut, într-un final, dreptate. Pentru că-mi amintesc vag, așa, ca prin ceață, de un eseu anulat cândva… În fine, nu mai contează.

O să ilustrez această cronică cu o imagine mai mult decât sugestivă: Claudiu Cuciureanu marcând un eseu între buturi, cu seninătatea lui David, surprinsă de dalta lui Michelangelo, care, după ce a desăvârșit capodopera de la Florența, a spus: și acum, vorbește!

Lotul folosit în meciul cu CSM Suceava:

Iulian Cîtea, George Davidoiu, Rareș Prelucă, Sebastian Rusu, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Ursulescu, Vlăduț Sidău, Mihai Daraban, Ciprian Nichitean, Gabriel Bivol, Marian Doru Moroșan, Robert Cioltan, Claudiu Cuciureanu (C), Cosmin Daraban, Alex Limbosu, Adrian Buiciuc, Lucian Zup, Alexandru Solomon, Bogdan Petrișor, Darius Cristanov, Marian Moroșanu, Ioan Antonesi.

Au marcat pentru noi: Claudiu Cuciureanu – 2 eseuri, Gabriel Bivol -1 eseu; lovitură de pedeaspă și transformare – Ciprian Nichitean și transformare –  Mihai Daraban.

Jucătorul meciului: Claudiu Cuciureanu.

Scor final: Rugby Club Gura Humorului – CSM Suceava 22-11 (15-0)

Dincolo de nori

Posted on by One comment

”A treia oară poate e cu noroc” e o zicală șchioapă de un dinte ce se potrivește la ăia știrbi de un picior. Ce prostie… Auzi acolo… Asta ce ar fi însemnat? Că la cea de-a treia întâlnire cu Borgii de la Știința, să avem noroc și să se împiedice de crampoane în timp ce noi am fi bătut dansul pinguinului în jurul focului? Hai, bă, lasă-mă cu astea… ”A treia oară poartă noroc…” Poartă pe dracu. Ce, nouă ne trebuia noroc când aruncam în lupta de la Petroșani 17 copii sub 21 de ani ca să răpunem Campioana DNS din 2021? Mă faci să râd. Pe bune.

În cea de-a treia întâlnire cu Știința, de când sunt eu la club, aceeași vreme câinoasă, așa cum aveam să-i spun și lui Răzvan Barbu, DJ-ul studenților de la Știința, care se reface după o accidentare. Ba plouă, ba e ceață, ba plouă. Vorba aia, când plouă, plouă, când nu plouă, nu plouă. Acum plouă. Mie, deși mă văd pe filmare cu parpalacul ăla verde de parcă aș face reclamă la purgative, sincer să fiu, îmi convine, pentru că băieții se udă și se murdăresc cu noroi și-mi ies pozele mișto. Poftim? Sună cinic? Ia, hai și dumneata să vezi cum e să pretinzi că-s cinic, când din 23 de jucători care au făcut deplasarea la Petroșani, 22 au făcut junioratul la CSS Gura Humorului… Ar fi făcut și al 23-lea, dar pe vremea lui nu era CSS Gura Humorului. Te las pe tine să ghicești despre cine vorbesc…

Ai ghicit! Bravo! Despre Ștefăniță Rusu vorbeam. Și dacă tot l-am adus în discuție, hai să zăbovim un pic asupra acestui meci și să ne dăm seama ce semnificație a avut pentru el. De multe ori îmi spunea că visul lui e acela de a juca într-un meci oficial alături de fiul său – Sebastian. Sigur, n-ar fi avut motive să se îndoiască de faptul că ziua aceea va veni la un moment dat, dar știm cu toții că viața e imprevizibilă. Când am auzit fluierul de început de meci, sincer să fiu, m-am gândit la tatăl meu. Mie mi s-a întâmplat să debutez în literatură fără ca el să mai fie printre noi. Mi-ar fi plăcut să-l văd mândru de mine. Mândru trebuie să fi fost și tatăl lui Ștefăniță, dacă n-ar fi plecat spre stele, să-și vadă unul dintre fii jucând cot la cot, umăr lângă umăr, în linia a doua, alături de nepot. Îi priveam pe amândoi printre picăturile de ploaie și nu mi-am putut șterge de pe retină imaginea ochilor care priveau din cer spre gazonul de la Petroșani. Și atunci ploaia n-a mai fost ploaie, ci lacrimi de bucurie târzie a părintelui care binecuvânta destinele celor doi cu pioșenia eternității.

Dragilor, n-o să insist asupra scorului și n-o să disec partida minut cu minut. Știam că rezistența noastră era inutilă și că vom fi învinși. Slavă Domnului, nu ne-a părăsit rațiunea. Dar dacă vă spun că a fost cu adevărat specială, mă credeți? Nu doar că s-a marcat un moment unic în Liga Națională de Rugby, prin apariția tandemului tată-fiu, aka Ștefăniță-Sebastian, sub culorile aceluiași club, ci și pentru că în aceeași partidă au debutat, tot într-un meci oficial, și frații Mihăiță și Cosmin Daraban. Și n-am terminat. Iaca, mă trage de mânecă și Dani Varvaroi, că și el a sărit în barca celor mari, de la juniori…

Rugby Club Gura Humorului nu e o echipă de rugby. E o stare de spirit. Știi când mi-am dat seama de asta? Când am marcat noi primul eseu prin Bifi aka Davidoiu. Eram conduși cu 10-0 și se făcuse 10-5. Nu-mi făceam iluzii, dar m-a luat cu fiori pe șira spinării. Poate pentru că știu, din interior fiind, cât de greu se construiește o echipă, poate pentru că știu ce fel de copii au crescut Ștefăniță Rusu, Andrei Varvaroi și Gabriela Popescu, poate pentru că știu că într-un final, cândva, vom ajunge acolo sus, în top, chiar dacă ar fi să treacă și un secol. Și atunci o să am grijă ca și eu, la rândul meu, să vărs o ploaie blândă peste cei care vor veni din urmă, ca o binecuvântare a celui care a crezut în ei dintotdeauna.

Lotul care a făcut deplasarea la Petroșani:

Iulian Cîtea, George Davidoiu, Rareș Prelucă, Ștefăniță Rusu, Sebastian Rusu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Ursulescu, Vlăduț Sidău, Mihai Daraban, Ciprian Nichitean, Claudiu Cuciureanu (C), Robert Cioltan, Darius Cristanov, Gabriel Bivol, Cosmin Daraban, Alex Limbosu, Adrian Buiciuc, Andrei Varvaroi, Ioan Axinte, Dani Varvaroi, Marian Moroșanu, Ionuț Antonesi, Andrei Ștefancu,

Mulțumim Tarsin Suceava și în mod special lui Cătălin Moroșan. Știe el de ce.

Tăt Banatu-i fruncea!

Posted on by Leave a comment

Finala Cupei României ar fi trebuit să mă găsească la semaforul de lângă Arcul de Triumf, cu gentoiul după mine și cu ochelarii pe nas, ca să văd mai bine. Orice. Din păcate, finala m-a găsit acasă. Fără gentoi, da cu ochelarii pe nas.

Am început prost. Eu, cel puțin. Pentru că nu știu cum naiba am făcut de am rămas fixat pe ideea că meciul e la ora 14:00. Noroc că am apucat să butonez telecomanda, altfel și acum eram cu ochii pe ecran în așteptarea partidei. Prost începuseră și Zimbrii. Asta îmi mai domolea cumva frustrarea, că nu eram singur pe lume. Pe de altă parte, vestea bună era că timișorenii conduceau la pauză. De ce ”bună”? Ei bine, pentru că am eu așa o slăbiciune aparte pentru ei…

Repriza a doua, pe care mulțumită proniei am urmărit-o integral, s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Cel puțin pentru mine. Porniți pe urmele bănățenilor, băimărenii au forțat atacul, căutând cu încăpățânare eseurile. Timișoara avea o misiune mai ușoară: să păstreze distanța, să se apere și să speculeze greșelile adversarilor. Ceea ce s-a și întâmplat. ”Cinic”, ca să citez din centralul partidei, eficient și calculat. Cu un Vlaicu bine calibrat, cu un Rupanu matur, cu un Conache pe post de șerpaș și cu o apărare eroică, bănățenii au conservat avantajul până la finalul partidei încheiate cu scorul de 22-15.

Și până la urmă, de ce iubim noi rugby? Poate că fără să-și dorească asta în mod special, băimărenii au răspuns la această întrebare în meciul de ieri. Sigur, e o discuție simplistă și poate puerilă, dar când ai avantajul a doi jucători în plus, când macini apărarea adversă, făcând-o să scoată fum ca la Vatican când se alege Papa, când ești la un metru distanță de terenul de țintă și când marchezi două eseuri care ți-ar fi adus victoria și implicit Cupa României, dar ești penalizat pentru două pase înainte, îți vine ori să spargi televizorul cu castane coapte, ori să stai ca mutu`, să te miri și să admiri frumusețea acestui sport.

Eu am ales a doua variantă, dar nu ca mutu`, ci ca unu` care abia așteaptă să scrie despre confruntările dintre Rugby Club Gura Humorului și Timișoara sau Baia Mare. Cum e bă, să te pregătești pentru meciul cu Gura Humorului, făcând cantonament în Africa de Sud?

Sursa Foto: https://www.facebook.com/13cmsha

La Carretera

Posted on by Leave a comment

Întâlnirea noastră cu Los Leones ar fi trebuit să ne aducă bucuria calificării la Cupa Mondială din Franța, ar fi trebuit să se desfășoare sub auspiciile unei zodii ale păcii, ar fi trebuit să ne scoată din amorțeală și să ne simțim vii. Acum, când toată lumea civilizată se freacă la ochi, văzând cum stafiile trecutului bântuie de la Prîpiat la Lvov, zău că n-am nici cea mai mică urmă de regret când privesc rezultatul final: Spania – România 38-21. E o înfrângere dureroasă, e un scor nemeritat, știind potențialul nostru, dar în final, nu e chiar o catastrofă. Cine se îndoiește de valoarea judecății mele, să tragă o fugă până aici, lângă mine, la Siret, și o să conștientizeze imediat dimensiunea unei catastrofe reale.

Trupa lui Santiago m-a dus cu gândul la un alt Santiago. Santiago de Compostella. Încărcați cu polenul otrăvit al pelinului purtat de o pală de vânt tocmai din Ucraina, băieții noștri au pornit în acest pelerinaj pe cea mai dificilă rută, doar cu Rucio, măgarul pe care Sancho Panza îl vedea cal. Pirineii i-au întâmpinat cu un salut glacial prevestitor de rele, iar cerul cu o îmbrățișare perversă, ca a maorilor din team-ul spaniol, care pe vremuri stăpâneau peninsula iberică. De cealaltă parte, Los Leones, înfășurați în platoșa de aur a victoriei obținute în fața unei țări al cărui nume deocamdată nu mai vreau să-l pronunț, au făcut ce au știut mai bine și l-au cravașat pe Rocinante, provocând hemoragii serioase în apărarea noastră.

Am tot respectul pentru bătrânul Cervantes și cavalerul său, dar nu pot să mă dezic de ai mei. Și nici nu vreau. Nici dacă ne-ar fi lăsat în izmene, nu m-aș fi supărat. De altfel, în partea a doua a meciului, când pelerinajul avea să se termine și o dată cu el și chinul nostru, ai noștri au străpuns platoșa iberică ce începuse să scârțâie din toate încheieturile, dar era prea târziu. Anestezia provocată de eseurile lui Vaovasa și Simionescu n-a făcut altceva decât să-mi sporească sentimentul de frustrare.

Suntem un neam special. Pe cuvânt. Niciodată nu ne-au plăcut drumurile simple, pietruite sau asfaltate și ăsta nu e un joc de cuvinte menit să admonesteze lipsa acută a infrastructurii, ci o realitate. Nouă ne-au plăcut cărările bătute de pasul caprelor negre, ne-au plăcut tragediile insinuate de cultura populară prin celebra Mioriță, ne-a plăcut să ajungem la destinații cu picioarele sfâșiate de crestele Făgărașului, ne-a plăcut să o luăm pe calea cea mai lungă și mai sinuoasă. Nu, nu e un defect. E o calitate pe care foarte puțini o pot înțelege. Nădăjduiesc că iubitorii rugby-ului știu exact ce vreau să spun.

Eu sunt alături de acești băieți. Am încredere în ei. Știu că va fi greu, dar nu imposibil.

Hai, România!

Sursa foto: Getty Images

Blitz Interviu – Florin SURUGIU

Posted on by Leave a comment


Una dintre condițiile care ne asigura în proporție de 99% calificarea la Cupa Mondială din Franța era să câștigăm meciurile cu Portugalia și cu Spania. Prima parte a acestei condiții a fost îndeplinită, urmează testul de la Madrid.

– Florine, spune-ne, te rog, cum a fost lupta cu lusitanii? Care crezi că a fost impulsul care a făcut ca imposibilul să devină posibil și să răsturnăm scorul?

– A fost un meci greu și ne așteptam la asta, am avut o primă repriză cu multe greșeli neforțate apoi a urmat un restart la pauză. Știam că dacă nu intrăm în joc destul de devreme nu vom avea timp să revenim. Am avut o bancă foarte bună și schimbările au fost făcute în timp, asta ne-a ajutat, apoi am construit pas cu pas fiecare fază, iar de fiecare dată când am ajuns în jumătatea lor am concretizat.

– Cât de important a fost aportul publicului care a susținut echipa din primul până în ultimul minut?

– A fost foarte important. Publicul ne ajută foarte mult în momentele grele, este acea gură de oxigen, acel imbold crucial care ne aduce înapoi în joc; pe aceasta cale vrem să-i mulțumim, pentru că fiecare meci a fost jucat cu casa închisă. Noi sperăm ca la meciul cu Georgia să nu mai avem restricții și să putem juca la capacitatea maximă a stadionului.

– Victoria cu Portugalia, mai exact spus, felul în care am reușit remontada, ne dă dreptul să credem într-o victorie cu Spania. Va fi un meci mai dificil decât cel cu Portugalia?

– Mai dificil nu pot să spun, toate meciurile au fost dificile, în felul lor. Ce pot să spun însă este că în  această campanie de calificare, unde orice punct contează, fiecare meci a fost tratat ca o finală, iar noi nu ne permiteam să călcăm gresit. O victorie mâine, în Spania, ne poate pune într -o poziție bună în clasamentul calificării la Cupa Mondială. Echipa Spaniei este asemănătoare Portugaliei, au linia de troacari destul de rapidă, dar cu o grămadă mult mai bună. Oricum, noi mergem în Spania cu temele făcute și trebuie să venim acasă cu o VICTORIE !

– Victoria Spaniei la Moscova a fost o surpriză sau Spania este cu adevărat una dintre nucile tari ale acestei grupe?

– Nu, n-a fost o surpriză, știam că va fi un meci disputat și că rușii nu vor ceda ușor, dovada a fost meciul disputat până în ultimul minut în care rușii au greșit și i-au costat victoria.

– Care este atmosfera generală în cadrul lotului?

– Atmosfera este bună, venim după două victorii mari și suntem pregătiți pentru meciul de duminică împotriva Spaniei.

– Noi vom fi alături de voi, chiar dacă meciul se va disputa în deplasare, și sperăm să vă întoarceți cu o victorie!

– Suntem obligați să ne întoracem acasă cu o victorie care ne apropie foarte mult de calificarea la Mondialele din Franța

– Hai România, hai Florin!

– Multumesc !

Sursa foto – arhivă presonală

Unchiul Vania

Posted on by Leave a comment


Să fi fost miercuri sau joi? Nu știu exact, dar m-am trezit că fredonez o melodie pe care n-o mai auzisem de ceva vreme. O cânta Proconsul:

De la ruși vine fata!
Am să-mi iau un pandativ,
Un lanț cu prezervativ.

Mda. Frumos. E drept nu chiar atât de frumos încât să-l fredonez pe sub mască și sâmbătă, când aveam să ne întâlnim cu rușii, așa că am dat un refresh și am trecut pe ceva mai substanțial, nu de alta, dar mi-era jenă de memoria lui Petru I, cel care le-a tăiat bărbile boierilor. Uneori și capetele. Prin urmare, am considerat că Șostakovici e mai potrivit cu atmosfera și am intrat în incinta Stadionului Arcul de Triumf, făcând piruete pe Valsul al Doilea. Nu mă credeți? Întrebați stewardul de la intrare.

Îmbrăcați într-un roșu (de ce nu mir?) aprins, de pe care se scurgeau niscaiva dâre albe lăsate de săniile din Irkutsk, rușii au ieșit primii la încălzire cu soarele bătându-le în ceafă. Înalți, bine clădiți, mă rog, nu chiar așa de răsăriți încât să ne cadă femeile ca spicele de grâu, oaspeții noștri păreau a fi optimiști, fie doar pentru faptul că ne bătuseră în ultimul meci de la Soci, cu 18-13.

De cealaltă parte, îmbrăcați în culorile Soarelui și încinși la mijloc de brâurile decupate din poveștile lui Creangă, ai noștri pășeau peste grilajul de umbre ce se întindea pe jumătate din teren cu gândul la revanșă. Doamne, cât urăsc limbajul de lemn. Hai să fim serioși! OK, revanșă să fie, dar pun pariu că în mintea unui sportiv român care înfruntă un sportiv rus e oleacă mai mult decât dorința de revanșă. Nu știe nimeni ce era în mintea și sufletele lui Boldor, Bălan, Macovei, Plai, Dumitru, Rupanu sau Cojocaru și a noastră, a tuturor, și poate că e mai bine așa. If you know what I mean…

Cert e că, deși n-are, poate, relevanță pentru noi, bărbații, faptul că ai noștri erau și mai bine clădiți și mai frumoși decât ei, asta nu înseamnă că n-ar avea relevanță pentru femeile noastre, prezente într-un număr destul de consistent azi pe Arena de lângă Parcul Herăstrău. Nu ne putem pune rău cu ele, că mâncăm rece o săptămână…

Să disecăm o țâră ițele.

Că ne plac sau nu superstițiile, începem meciul cu stângul, când Dragoș Ser vede roșu în fața ochilor și este expulzat timp de 10 minute. Rușii beneficiază de un eseu de penalitate, iar asta îmi alimentează starea de neliniște deja afectată de incursiunile tăioase ale uverturii lor. Dar nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii, prin urmare, tribuna simte momentul de slăbiciune a tricolorilor și intervine prompt. N-ai cum, mă, să-ți lași odorul la greu, oricâte pozne ar fi făcut. Și uite așa, susținuți de încurajările spectatorilor care strigau ”România! România! Stejarii! Stejarii!” băieții noștri găsesc limanul prin Cojocaru, Boldor și Macovei. Mai dăm și noi un croșeu, mai dau și ei un upercut, și uite așa, conducem la pauză cu 24-7.

Repriza a doua însă…

Repriza a doua, sincer să fiu, nu mi-a plăcut deloc. Am vrut chiar să plec. Știți cum e? E ca și cum un tată blond abia așteaptă să-și vadă pentru prima oară pruncul la maternitate și când îi este prezentat, vede că bebelușul are culoarea lui Kanye West. În fine, shit happens… Dar nu m-a lăsat Ștefan, amicul cu care am tras azi rafalele foto. Ce să vezi? Se trezise unchiu Vania, mă. Da nu așa… Nu știu ce dracu au băut rușii din samovarul lor, dar păreau că au o viteză în plus, o mână în plus și un picior în plus. Știu, sună ca naiba, dar ăsta-i adevărul. Și uite așa, pe nesimțite, s-au apropiat de noi. Minutul 70 al meciului va fi încrustat pe una dintre bornele mele personale cu litere de aur. După o lungă și interminabilă fază de atac precum noaptea de la Sankt Petersburg, Rupanu plonjează spectaculos în terenul bulubacilor, iar Plai, humorean de-al meu, care nu știe de glumă, o dă printre bețe, făcându-și milă de sistemul meu nervos. Deci, oameni buni, jur, am slăbit un kilogram în minutul 70. Ba am și răgușit, deși nu-mi amintesc să fi țipat. Oi fi țipat în mine, naiba știe, nici asta nu-mi amintesc, dar în final, deși Parhomenko culcă balonul în terenul nostru, m-a sunat Plai de pe teren să mă liniștească, pentru că deja văzuse că-s livid: stai calm, Mariuse. Și o mai dă o dată la bețe.

Scor final 34-25 și doi humoreni înscriși pe lista marcatorilor: Macovei și Plai. Putea fi mai frumos de atât? Nu cred.

Nu știu dacă Unchiul Vanea survolează spațiul aerian al Ukrainei în drum spre casă, probabil că nu, deși, dacă aș fi în locul pilotului, aș da o voltă, așa, la mișto, să se știe cine e jupânul, dar știu sigur că înfrângerea lor a fost firească. Nu cred că au ce să-și reproșeze. Pe de altă parte, pentru băieții noștri, strânși în jurul Cupei Kiseleff, papilele gustative mângâiate de bulele șampaniei sunt răsfățate cu măsură, nu de alta, dar dacă sâmbăta asta am avut de-a face cu profesioniști în ale samovarului, ca să nu zic în ale vodcii, sâmbăta viitoare vin lusitanii cu vinurile lor și mă tem că dacă ne-om lăsa amăgiți de darurile ce ni le aduc, om sfârși precum troienii, care, după ce văzuseră ditamai calul în curtea lor, au exclamat: așa ceva nu există!

Echipa României: 1. Vasile Balan (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), 3. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 4. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 5. Adrian Moţoc (Stade Aurillac), 6. Cristi Chirica (Sporting Club Appameen), 7. Dragoş Ser (CSA Steaua), 8. Mihai Macovei C (Colomiers), 9. Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), 10. Tudor Boldor (CSA Steaua), 11. Nicolas Onuţu (CS Vienne), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo). Rezerve: 16. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 17. Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare), 18. Alexandru Ţăruş (Rouen), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Andre Gorin (RCHCC), 21. Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), 22. Daniel Plai (CSA Steaua), 23. Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).


« Older Entries