Tag Archives: marius gabor

Rugby-ul, pandemia și maramureșenii – Bliț interviu cu Constantin Pristăvița

Aventura maramureșenilor m-a dus cu gândul la celebrul ”Pruncul, petrolul și ardelenii”, în care maestrul Ilarion Ciobanu a făcut un rol de zile mari. Acum, fie vorba între noi, nu cred că i-ar fi stat rău regretatului Ilarion pe poziția de pilier… Azi am stat de vorbă cu Constantin Pristăvița, jucător de bază a Naționalei României și unul dintre componenții echipei de rugby CSM Știința Baia Mare, abia întoarsă din Africa de Sud, unde a jucat două partide în cadrul Turneului Toyota Challenge. Toți componenții lotului au fost repatriați cu o cursă Tarom și sunt în carantină, de unde vor putea ieși dacă testele RT-PCR repetate după opt zile vor fi negative.


– Salutare, Coco!

– Salut, Marius!

– Veste bună pentru toți cei care se îngrijorau de soarta voastră: ați ajuns acasă!

– Încă n-am ajuns acasă, pentru că am intrat în carantină, dar suntem în România, așa este.

Sunteți bine cu toții?

– Deocamdată da, să vedem ce o să fie…

– Nu vreau să te rețin foarte mult, de aceea o să trecem direct la chestiune: cum a fost în Africa?

– A fost frumos în Africa, cu excepția zilei de Vineri, când auzisem niște zvonuri legate de zboruri și de intrarea în carantină, apoi sâmbătă aceste zvonuri s-au confirmat. În cele din urmă, am venit în țară cu avionul trimis de Guvernul României, împreună cu alți cetățeni.

– Hai să vorbim un pic despre rugby. Ați jucat două meciuri…

– Da, am jucat primul meci împotriva unei echipe mai slab cotate, Free State XV, și am câștigat cu 72-14, apoi am întâlnit o echipă de prim rang, Toyota Cheetahs, în fața căreia am pierdut cu 54-5, pe fondul unei surmenări fizice, echipa sud-africană find mult mai proaspătă și având la dispoziție un lot de șaptezeci de jucători.

Cum v-ați petrecut timpul? Ați fost în savană?

– Am fost la un centru social înființat de unul dintre jucătorii de la Cheetahs care asigura cele necesare copiilor cu posibilități reduse sau fără părinți. O experință tulburătoare care ne-a arătat că problemele sociale sunt aceleași, pe orice continent te-ai afla, apoi am vizitat un fel de rezervație unde erau îngrijite animale sălbatice cu probleme de sănătate sau bătrâne… Acolo a fost singurul loc în care am văzut lei, gheparzi…

Să revenim la rugby. Cum vede un european rugby-ul din Africa de Sud, națiunea care ocupă primul loc în lume?

– Se joacă în viteză, caută tot timpul să joace larg. E o altă școală, o altă mentalitate. Noi ne-am antrenat la o școală doar de rugby, despre care am înțeles că era cea mai buna din țară și care anul trecut sau acum doi ani, nu mai știu exact, au câștigat un campionat mondial pe școli.  

– Coco, noi și familiile voastre ne bucurăm că ați ajuns acasă, sperăm să fie totul în regulă și să vă întoarceți la casele voastre. Azi e 1 decembrie, ce le transmite românilor Constantin Pristăvița, campionul en titre cu CSM Știința Baia Mare?

– Să fie mai buni și mai înțelegători!

Sursa foto prin amabiliatea lui Constantin Pristăvița.

Humorul nu se predă! Niciodată!

Eseu marcat de Lucian Zup

O să încep cronica meciului de azi cu o mărturisire ce ține de trecutul meu. Pe persoană, cum s-ar zice. În urmă cu douăzeci și ceva de ani, dacă nu mai bine, am pășit pentru prima oară într-un dojo. Și mi-a plăcut ce am văzut acolo. Mi-am cumpărat chimonou, m-am înarmat cu răbdare și m-am trezit după câteva luni de antrenament dând examen pentru centura albastră la shotokan. În fine, nu asta are importanță, deși, dacă interesează pe cineva, l-am luat cu brio și am câștigat și un concurs de kata, ci faptul că mentalitatea mea de european avea să sufere mutații profunde, la nivel de cromozomi. Puneți domniile voastre ghilimelele, că-mi place interactivitatea.

Hai să ne întoarcem la treburile noastre și revin eu spre final cu cafteala din dojo. Penultima etapă ne-a hărăzit o întâlnire cu marinarii de la Năvodari. Era să zic insulari, că tot avusesem contact cu tongalezii zilele trecute… Acum, să nu se supere pe mine, e o chestie subiectivă și, na, pana mea, scriu ce vreau, că de aia am făcut shotokan, dar parcă mai bine le stăteau îmbrăcați în echipamentul bleu-alb, precum pumele din continentul sud american. E mișto și galben-roșu, nimic de zis, mai ales că sunt culorile noastre, dar Năvodarii vor avea mereu, în mintea mea, echipamentul în culorile talazului.

Bun. N-o mai aburim, că ne prinde Crăciunul și ei tot în galben-roșu joacă… Am început bine și am deschis scorul prin Mihăiță Daraban, care a marcat din lovitură de pedeapsă, dar din minutul 8 oaspeții noștri au preluat frâiele jocului și nu le-au mai dat drumul decât spre finalul meciului, când veteranul nostru, Lucian Zup, sprijinit de pachetul de înaintare, marchează un eseu care mi-a amintit de reușitele României în meciurile cu Olanda (lăsați-mă cu Țările de Jos) și Tonga. Mai era un minut de joc, nu se mai putea face nimic, așa este, dar deși eram în corzi, am refuzat aproape ostentativ să ne prăbușim și să încasăm KO-ul. Cu o lovitură încasată la ficat, care nu mai conta în economia meciului, CS Năvodari își încheie parcursul din această ediție a Diviziei Naționale de Seniori cu o victorie clară și meritată pe terenul nostru cu scorul de 64-8.

O înfrângere usturătoare, așa cum remarca și Andrei Varvaroi în ședința ad-hoc de la mijlocul terenului, unde m-am inserat și eu, că, na, fac parte din această familie într-un fel pe care numai cei care iubesc rugby-ul îl pot înțelege, puțin nedreaptă și ale cărei cauze nu fac obiectul acestei cronici. 64-8 e un scor greu de acceptat. De digerat nici nu se pune problema, oricât dulcolax ai folosi… Dar mergem înainte.

Ne întoarcem oleacă la dojo? Hai, că nu vă mai țin mult. Promit.

În afara conceptelor orientale care-și găsiseră un loc călduț în mentalitatea mea de european, așa cum spuneam la început, ceea ce m-a marcat profund, ați ghicit, exact, tot la nivel de cromozomi, a fost conceptul numit ”Do”, din ”Karate-do”. A se citi într-o traducere aproximativă ”Calea”. Și dacă ar fi să o dăm pe sinteză literară, așa, la o primă strigare, aș putea aminti de paragraful biblic în care se spune ”Eu sunt Calea…” dar, din nou, nu asta face obiectul ”studiului.”

Meciul de azi cu Năvodari a avut darul de a mă arunca în trecut, când, îmbrăcat într-un chimonou, am pășit pe tatami și mi-am înfruntat adversarii. Pe unii i-am înfrânt, pe alții nu, pe unii am reușit să mi-i fac prieteni, pe alții nu, cu unii am menținut legătura, pe alții i-am uitat în secunda în care concursul a luat sfârșit, ideea e alta: în toată acea perioadă, lecția pe care mi-am însușit-o treptat, încă din prima clipă când am învățat ce înseamnă ghedan barai și până la cele mai subtile metode de a-mi păstra cumpătul, spiritul și firea pe linia de plutire a fost conceptul de ”cale”.

Nu contează dacă punctezi prin Ippon Ken sau Waza-ari, prin eseu, lovitură de pedeapsă, transformare sau drop-gol, nu contează dacă azi pierzi la o diferență de 56 de puncte și mâine câștigi la 56 de puncte, nu contează dacă adversarul e mai bine cotat sau din contra, e ciuca bătăilor, nu contează dacă ești îmbrăcat în galben-roșu, deși nu-i place unui cronicar hâtru din Bucovina, sau turcoaz, nu contează dacă ești campion, dacă ești la mijlocul clasamentului sau lanternă roșie, nimic din toate astea nu contează, dragii mei! Importantă e CALEA spre desăvârșire, spre stăpânirea deplină a tehnicilor, spre împlinirea satisfacțiilor de ordin sportiv, spre perfecțiune, spre cunoaștere de sine, în ultimă instanță, și de aici totul va fi mai limpede. Nu neapărat și mai ușor, dar ați prins ideea 😉

Poate de asta îmi place să scriu despre echipa care ocupă, alături de naționala României, una dintre cele două camere ale inimii mele, Rugby Club Gura Humorului. Celelalte două sunt sub cheie. Și vă mai spun ceva: sincer să fiu, m-aș plictisi de moarte dacă ar trebui să scriu cronici despre o echipă campioană.

Pentru mine și pentru toți humorenii, eseul reușit de Lucian Zup a fost unul dintre pașii făcuți pe această cale spre autocunoaștere și autodepășire și asta contat mai mult decât orice altceva. Știți ceva? Humorul nu se predă! Niciodată!

1. CITEA IULIAN-LAURENTIU
2.DAVIDOIU ALEXANDRU GEORGE
3.PRELUCA RARES NICOLAE
4.HOSTIUC CIPRIAN-MARCEL
5.RUSU STEFANITA SABIN
6.VASILOVICI SEBASTIAN
7.MURESAN ANDREI MIHAI
8.CATUNA ILIE MARIAN
9.PETRISOR ANDREI BOGDAN
10.DARABAN MIHAI CRISTIAN
11.CUCIUREANU CLAUDIU VASILE©
12.BIVOL GABRIEL
13.COSTAN LIVIU-IULIAN
14.UNGUREANU RAZVAN VASILE
15.STEFANCU ANDREI
REZERVE
16.VARVAROI ANDREI
17.ZUP LUCIAN
18.GAVRILIU LEONARD
19.URSULESCU SEBASTIAN
20.AXINTE IOAN
21.LIMBOSU IONUT ALEX
2.BOCA GEORGE
23.BANDOL ALEXANDRU NICOLAE

Sursa foto: arhivă presonală

We are Știința. Resistance is Futile.

Rugby Club Gura Humorului

Nu cred că există vreo arenă pe care se joacă rugby, în afara Arcului de Triumf, care să mă fascineze mai mult decât o face stadionul de la Petroșani, unde Știința își dispută meciurile de acasă. Acum nu știu dacă este ceva predestinat sau e o simplă întâmplare, dar de fiecare dată când ne-am deplasat la Petroșani, o făceam toamna, și dacă se putea, și de obicei se putea, într-o zi nasoală. Mă rog, ziua, biata, n-avea nicio vină, nasol era faptul că ne pocneau dinții de frig și că abia așteptam să se declanșeze ostilitățile.

Am ieșit de la cabine montați. Să fim cinstiți, noi nu prea aveam ce pierde, dar Știința avea nevoie de o victorie și de punctul bonus, prim urmare nu ne rămânea altceva de făcut decât să ne bucurăm de rugby, să-i încurcăm cât mai mult și să marcăm și noi, că doar nu veniserăm să admirăm apusul.

Tunelul de sub tribună ne poartă pașii spre iarba împânzită de frunze ruginite ce foșnesc sub crampoane precum fițuicile ascunse în podul palmei, la teza de la fizică. Mai văzusem filmul acesta, nu era nimic nou, dar niciodată până atunci nu avusesem parte de ceață. Și era ceață, frate! O tăiai cu cuțitul.

Imaginea era epocală. În zare, umbra munților abia perceptibilă dantela ceața cu o manșetă întunecată, tribuna prelungă vopsită în bleu și alb contura ringul ca o mantie prea scurtă la mâneci, iar arborii din vecinătate, cheliți de suflul toamnei, însoțeau ca niște preoți de la țară cortegiul ce ducea vara la groapă, într-o procesiune perpetuă, an după an, cu aceeași precizie matematică scrisă pe fițuicile de la teză. Sau pe frunze, dacă doriți.

Cârlanii ăștia de petroșeneni, și este pentru ultima oară când o să-mi justific metaforele, cine vrea să înțeleagă că scriu cu drag despre orice adversar, bine, cine nu, să se supere, că nu-i treaba mea, au început bine, deși în primele 15 minute, le-am dat de înțeles că Humorul nu se predă ușor. Apoi lucrurile au intrat pe făgașul lor normal, iar la finalul primei reprize, petroșenenii conduceau cu 26-3, punctele noastre fiind reușite de Mihăiță Daraban, printr-un drop-gol care a lăsat până și ceața în ceață.

Repriza a doua s-a desfășurat în aceeași notă de dominare a gazdelor încurajate din când în când de strigătul unui amerindian ce-și pierduse calul sub tribună: Ihaaaaaaaaaaaaaa! Ihaaaaaaaaaaa! Mai auzisem strigătul ăsta la Bârlad, acum câțiva ani, mi-e greu să cred că e aceeași persoană, mai degrabă tind să mizez pe festa care le-o joacă destinul unor oameni cu pasiuni comune care au jucat la aceeași echipă, în altă viață. Știu, seamănă cu ”Adam și Eva” a lui Rebreanu, d`apoi ce să-i fac eu dacă și-a pierdut calul? S-a jucat frumos, s-a jucat cu angajament fizic, s-a jucat pe bune. Prâslea al lor, Răzvan Barbu, și-a continuat drumul spre inima petroșenenilor, Soarele și-a făcut simțită prezența, făcând uitate clipele poetice de la startul meciului, iar noi ne-am strâns, așa după cum ne e obiceiul, la mijlocul terenului, am pus palmă peste palmă și am strigat ”Humoru”!, speriind ciorile ce atârnau amorțite pe crăcile noduroase ale copacilor.

Mda. N-aveam de ce să fim supărați. Aliniasem un lot tânăr, în care debutaseră la seniori trei copii: Sebastian Ursulescu, Ioan Axinte și George Boca, ultimul, impresionându-mă cu dârzenia și cu dorința de a-și face treaba până la capăt, deși se accidentase la mână. Punctele noastre au fost reușite de Mihăiță Daraban – drop-gol și lovitură de pedeapsă și de Rambo Plaiu – eseu. Știința avea să se impună în final cu 47-11, continuându-și marșul din DNS din poziția de lider la zi, iar noi aveam să ne întoarcem acasă, unde aveam să pregătim terenul pentru următoare partidă cu Năvodari.

E greu să te impui pe terenul Științei. De altfel, așa cum spuneam la început, ceața, piscurile, strigătul celui care-și pierduse calul, foșnetul frunzelor ce căptușeau suprafața de joc, comenzile scurte, dar ferme ale lui Andrei ”Linia, Linia”, codurile rostite la repunerile din tușă ale ambelor echipe și croncănitul metalic al ciorilor mă transpuseseră în cadrul unei scene ireale din ”Avatar”, în care se strecurase pe sub tribună o replică celebră din Star Trek, menită a trage concluzia, metalică, și ea: We are Știința. You Will be Assimilated. Resistance is Futile.

Punct.

Iată lotul care a făcut deplasarea la Petroșani:

1 CITEA IULIAN-LAURENTIU
2 DAVIDOIU ALEXANDRU GEORGE
3 PRELUCA RARES NICOLAE
4 VARVAROI ANDREI
5 TURCAN CRISTIAN FLORIN
6 MURESAN ANDREI MIHAI
7 RUSU STEFANITA SABIN
8 VASILOVICI SEBASTIAN
9 PETRISOR ANDREI BOGDAN
10 DARABAN MIHAI CRISTIAN
11 CUCIUREANU CLAUDIU VASILE – căpitan
12 HOSTIUC CIPRIAN-MARCEL
13 PLAIU GHEORGHE RAMBO
14 UNGUREANU RAZVAN VASILE
15 ANTONESI IOAN
16 ZUP LUCIAN
17 GAVRILIU LEONARD
18 URSULESCU SEBASTIAN – Debut la SENIORI
19 AXINTE IOAN – Debut la SENIORI
20 LIMBOSU IONUT ALEX
21 BOCA GEORGE – Debut la SENIORI

ANTRENOR/JUCĂTOR – ANDREI VARVAROI

Sursa foto: Facebook/Știința Petroșani

Sorry, Tonga, Not Today

De cum am pășit pe gazonul Stadionului Arcul de Triumf îmbrăcat în vesta verde ”Media” căreia i-am făcut un nod cochet, că, na, io n-am fizicul lui Tică sau al lui van Heerden, am simțit o briză cu arome de ocean, de sepii și rechini care m-a dus cu gândul la Hemingway. Am privit nedumerit spre ecranele din incinta stadionului, pregătit să-l văd pe Spencer Tracy luptând cu peștele-spadă, dar n-am semnalat nimic care să-mi confirme iluzia olfactivă. Noroc de alții, mai cu grija zilei de mâine, care m-au întrebat dacă azi trag în RAW sau JPG.

Fraților, hai să vă spun cum stă treaba. Tongalezii, oricât de mult le-ar lipsi cătina și zmeura din alimentație, nu arată ca niște sportivi cu deficiențe. Dacă înțelegeți ce vreau să zic. Pe scurt, sunt imenși. Fizic. E drept, avem și noi cu ne lăuda, dar parcă se mai adăuga un motiv la lunga listă de alte motive care încununau opinia generală potrivit căreia Stejarii porneau această partidă din postura de outsider: ba că jucătorii care evoluează în afara țării se întorseseră la cluburile lor, ba că lotul era format din sportivi tineri și foarte tineri, ba că Tonga se situa în Clasamentul Mondial pe o poziție superioară nouă…

Când au debarcat pe țărmurile Statului Tonga, ”corsarii” englezi, împurpurați în obraji de whiskey, au înfipt patru bețe pe nisipul de la Ha`atafu și au încins o miuță între ei, după care, băieți de comitet, le-au arătat și tongalezilor cum se joacă rugby. Când au ajuns și misionarii cu primele Biblii, pe palmierul dinspre răsăritul țărmului erau scrijelite primele rezultate interțări. Istoria nu ne spune exact cine era în avantaj, și, oricum, astea sunt detalii, important e că azi, Tonga e un nume mare în rugby. Cine face pe nebunu` și nu mă crede, să-i întrebe pe francezi ce-au pățit la Cupa Mondială din 2011.

Așadar, meci mare. Ultimul din campania de toamnă. Îi bătusem pe Los Teros la Verona, cu 29-14, învinsesem pe batavi, la București, scor 56-15, mai aveam de reglat un cont cu tongalezii și apoi puteam să așteptăm Crăciunul liniștiți. Vă mărturisesc că, băgător în seamă cum mă știu, am stat de vorbă înaintea meciului cu doi dintre componenții echipei naționale – Florin Bărdașu și Johan van Heerden, încercând să intuiesc cum stăm pe partea aceasta, mentală.  

Florin Bărdașu: Acest meci va fi o oportunitate foarte bună pentru jucătorii tineri și pentru cei trei debutanți de a-și demonstra calitățile în fața unei echipe puternice. Tonga este o echipă matură, cu un joc fizic, dar dacă vom respecta planul de joc stabilit la antrenamente și vom avea o defensivă bună care să le închidă spațiile, rezultatul ne va fi favorabil. Avem avantajul terenului propriu, iar astfel de meciuri ne ajută să ne pregătim pentru Cupa Mondială din 2023!

Johan van Heerden: Va fi un meci greu dar și o oportunitate în același timp pentru cei care nu fac parte în mod normal din lotul de 23 de jucători, o ocazie bună de a juca contra unei echipe care se înfruntă mereu cu echipe din Tier 1.

Mă, nu stăteam rău. Conștienți că aveam să aliniem la startul meciului un lot inedit, am cântat alături de Stejari imnul țării, apoi i-am admirat pe tongalezi executând Sipi Tau. Dacă aș fi nașpet, aș spune că e un fel de Pamporea al lor, dar adevărul e că Sipi Tau face parte din cultura și civilizația tongaleză, prin urmare n-o să fiu nașpet. Păcat că n-ați putut asista pe viu, mi-ar fi plăcut să împărtășim emoția unei confruntări precedate de un astfel de dans ritualic, dar nu-i nimic, o să-i mai primim noi și cu alte ocazii, când în lume va fi oleacă mai bine.

Tudor Boldor

17:30. Ora României. 03:30 Ora Regatului Tonga. Cu ochii cârpiți, insularii de acasă deschid televizoarele, hrănesc rechinii din bătătură, că ei n-au nevoie de câini și dau sonorul la maximum. Hai, Tonga, se aude din emisfera sudică, sau cum zic ei, în limba lor, numai că ei nu știau ceva: că și noi avem plămâni, că și noi suntem trup și suflet lângă Stejari: Hai, România! Am strigat și noi și am încins hora. Primul care a stingherit tabela a fost Tudor Boldor, care și dimineața la ora 2, dacă-l trezești și-i dai un balon, ți-l trece printre bețe fără probleme, dar tongalezii egalează imediat, prin Faiva. 3-3. Un oftat de ușurare străbate meridianele, tocmai din Tonga, dar încet, încet acesta se transformă într-un vuiet de mirare abia perceptibil, când Stejarii punctează prin Butnariu – eseu, și Boldor – transformare și lovitură de pedeapsă. România – Tonga 13 – 3. Ce ai făcut, Bobiță? spune tongalezul din sufragerie, scărpinându-se în creștetul capului. Băi, au ăștia un dar al telepatiei, ceva de speriat! Păi cum altfel să-ți explici revenirea în forță a oaspeților care egalează la 13 prin Latunipulu – eseu și Faiva, transformare? E drept că tongalezul de acasă a spart peștele bibelou de pe televizor când li s-a refuzat validarea eseului de la finalul primei reprize, dar tot drept e că și noi ne-am promis să-l cinstim pe Ionuț Dumitru cu o bere, care are pe conștiință bibeloul…

Repriza a doua a fost una demnă de o peliculă Hollywood. Tongalezii au preluat conducerea prin Kata – eseu și Faiva – transformare, și se părea că tongalezul nostru se apucase deja să lipească cioburile peștelui, problema lui, numai că Florin Surugiu, după ce a simulat o pasă, a împins balonul în terenul lor de țintă, iar Boldor, știți voi care, băiatul de la ora 2 dimineața, restabilește egalitatea: 20-20. Nu știu ce a mai făcut tongalezul de acasă, când l-a văzut pe humoreanul meu, Daniel Plai, înscriind 12 puncte din lovituri de pedeapsă, probabil că a aruncat televizorul la rechinul care dădea nevinovat din coadă prin bătătură, dar știu că n-o să reușesc vreodată să descriu bucuria Stejarilor care, astfel, terminau victorioși în fața unui team redutabil precum Tonga.

România- Tonga, scor final 32-20, bașca rocada în clasamentul pe națiuni, unde urcăm un loc, iar ei coboară unul.

Am plecat de la Stadionul Arcul de Triumf după ce mi-am luat rămas bun de la cei care într-un fel sau altul mi-au acordat șansa unică de a fi prezent la cele două meciuri și de a scrie câte o cronică despre ele, gândindu-mă la două personaje iconice din lumea cinematografiei: Rocky Balboa, întruchipat de Stallone și Santiago, jucat de Spencer Tracy. M-a inspirat mai mult povestea bătrânului marinar cubanez, care pune pe tapet zădărnicia vieții și ale ei zbateri decât drama pugilistului, mă rog, e alegerea mea, dar n-aș vrea să închei această serie de cronici care au avut în prim plan Naționala U20, care a terminat pe locul 5 la Campionatul European de la Coimbra, și Naționala ”Mare”, fără să elogiez munca și eforturile celor care stau în spatele acestor performanțe, începând cu antrenorii, medicii, preparatorii fizici și terminând cu președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, care, btw, spunea într-o declarație, la finalul meciului:

Să nu uităm un singur lucru, azi, pe teren, am avut doar jucători care joacă în campionatul României, cu excepția a doi jucători din străinătate. În cele trei meciuri am folosit nouă debutanți, eu cred că este un pas mare pentru rugby-ul românesc, pentru noi ca și echipă. Astăzi am avut cinci copii din Lotul U20 care au participat la Campionatul European de la Coimbra și care s-au pregătit cu seniorii.  Acesta este viitorul!

1. Vasile Balan (CSA Steaua), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Costel Burțilă (RCHCC), 4. Johan Van Heerden (CS Dinamo), 5. Andrei Toader (CS Dinamo), 6. Damian Strătilă (CSA Steaua), 7. Cristi Boboc (CSA Steaua), 8. Cristi Chirică (C) (Sporting Club Appameen), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Tudor Boldor (CSA Steaua), 11. Robert Neagu (CSA Steaua), 12. Vlăduț Popa (CSA Steaua), 13. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo)
Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CSA Steaua), 17. Dorin Tică (Colorno), 18. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 19. Bogdan Doroftei (CSA Steaua), 20. Kamil Sobota (CSA Steaua), 21. Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), 22. Daniel Plai (CSA Steaua), 23. Sioeli Lama (CSA Steaua)
Antrenor: Andy Robinson

« Older Entries