Pauvre Diable


Naționala României a început meciul cu Belgia în Parlamentul European și l-a terminat prin eseul lui Tomane pe Stadionul Nelson Mandela. Să mai spună cineva că unitatea prin diversitate e o iluzie…

Băieții noștri au dominat da capo al fine meciul cu diavolii roșii, care-și schimbaseră echipamentul într-unul negru, de mi-era mai mare rușinea când îi auzeam pe comentatorii de pe Europe TV spunându-le ”Black Davils”. Ar fi vrut ei, flamanzii, să fie ca băieții din unitatea de comando din cel de-al doilea război mondial, dar e greu să visezi când umbra stejarului îți întunecă privirea și nu mai știi unde e Popoaia, pe unde a trecut Savin în drumul său spre buturi (nu am uitat de tricoul pe care mi l-ai promis!) sau cum arată Moțoc fără casca de protecție.

Scurt și la subiect: România a bătut Belgia cu 56-5 și își continuă neînvinsă drumul în Rugby Europe Championship, gândindu-se la cea mai frumoasă toamnă din ultimii patru ani, care-i așteaptă dând din picior nerăbdătoare. Și dacă am văzut azi în naționala Olandei o surpriză realmente plăcută în meciul cu georgienii, despre belgieni mă abțin să spun mai multe, și nu pentru că n-aș putea, ci pentru că respectul față de o echipă care poate nu are cea mai mare experiență din lume, dar care își dorește să evolueze și să învețe din înfrângeri, este necondiționat.

Sincer, mi-ar fi plăcut mai mult să jucăm cu Austria în locul Belgiei și să-l văd pe Karl Nehammer în tribune rozându-și unghiile. Nu cred că victoria ne-ar fi ajutat să intrăm în Schengen, tot așa cum nu cred că afganii, și dau un exemplu aleatoriu, vor să cucerească Viena după ce vor fi gustat mămăliga românească.

Dar ca să închei pe un ton optimist, și să revin le Nehammerii noștri, care se joacă de Schengen-ul, mi-ar plăcea să cred că nimeni, niciodată, nu-și va mai permite să interzică accesul echipei naționale de rugby pe Arcul de Triumf, și de-ar fi fost plantat gazonul fir cu fir de însuși Rishi Sunak în persoană, darămite să se antreneze cu o zi înaintea unui meci oficial sau whatever.

Nu de alta, dar e de porc. Și nu se face.

Foto: Alex Savin, arhivă personală

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: