Însemnasem pe răboj trei victorii, un egal și trei înfrângeri cu CSM Vaslui până la meciul de astăzi, un bilanț echilibrat ce părea să mulțumească pe toată lumea, fie și privind prin ochii unui mușatin cu barbă lungă și albă care ne privea dincolo de istorie ca pe doi frați care-și încercau puterile și îndemânarea la trasul cu praștia. Azi, însă, în cadrul etapei inaugurale a Ligii Zimbrilor, cel care a tras cu praștia mai departe cu trei stânjeni am fost noi, deși intrasem la vestiare după primele 30 minute cu un handicap de două goluri. Nu știu ce le-a spus baci Șoldănescu oștenilor săi la vestiar, era să zic colibă, dar în partea a doua a meciului a început cursa de urmărire prin Codrii Cosminului cu o vigoare pe care n-am mai văzut-o de multă vreme. Și când ne apropiam la un gol, nu știu cum naiba se făcea, dar iar zvâcneau teutonii spre poarta noastră, spărgând zidul ridicat în fața vistiernicului Șelaru. OK, am luat-o pe arătură, știu că teutonii nu-s totuna cu vasluienii, dar nu fiți așa de așpri…
De partea cealaltă, vornicul Rusu făcea minuni, parând trei lovituri consecutive, turnând plumb în copitele cailor noștri care cabrau nervoși pe semicercul de la 9 metri. Nici eu nu-mi mai găsesc locul. Îmi rod unghiile, mă mut de la o tribună la alta… În spatele meu, un oficial vasluian se așază jos și își face vânt. Nu știu dacă de la emoții, de la căldură, de la zborurile de pe flancul stâng ale lui Ilucă sau de la energia pe care bravii oșteni din tribune spărgeau timpanele ”dușmanilor”. Egalăm, apoi trecem în avantaj. Prea frumos ca să fie adevărat. Mai sunt trei minute, două… ne conservăm avantajul. Spectatorii sunt în delir! Se scandează ”Suceava! Suceava!”. Victoria nu ne mai poate scăpa, avem trei goluri în față! Și vine și fluierul izbăvirii! Băieții noștri încing o horă în fața propriei porți, uitând de protocol. Ne cerem scuze, frați vasluieni, n-a fost cu intenție, pur și simplu ne-am bucurat. Știți și voi cum e să câștigi o luptă în fața fratelui…
Da, batem Vasluiul cu 27-24 și pornim cu dreptul în această ediție de campionat într-o zi ce merită a fi consemnată nu doar prin faptul că a marcat prima noastră victorie din noua ediție de campionat, ci și pentru că azi îl sărbătorim pe Cătălin Zarițchi. La mulți ani, Cătălin, sunt sigur că ai avut grijă să umpli ulcioarele cu vin ale colegilor tăi, că ai tăiat cel mai gras vițel și că ai sărbătorit cum se cuvine această zi. Nu știu, dragă Cătălin, dacă știi că te-ai născut în aceeași zi cu Freddy Mercury… Dar sunt sigur că știi despre cine vorbesc. Cea mai mare voce ever a muzicii rock. Punct. Și dacă tot am atins acest subiect, poate ar fi mișto să spun pentru cei care n-au acces la toate subtilitățile unui meci de handbal care se joacă, încă, la Sala Dumitru Bernicu, că de cum te apropii de sală se aud acordurile muzicii rock care răzbat din vestiare, le auzi apoi la încălzire și chiar la momentele în care se întrerupe meciul pentru a se da cu mopul. Și n-are cum, frate, să nu ți se facă pielea de găină. Aici, dacă mi se permite, se simte mâna lu` baci Șoldănescu, care are alură de rocker… Hmm.. Nu i-ar sta rău cu o chitară în mănă…
Astăzi, în Sala ”Dumitru Bernicu”, deși nu s-a auzit în boxe, s-a cântat Bohemian Rapsody, cea mai complexă și completă piesă rock, nu doar în mintea mea ci și a altora ca mine care au avut șansa de a citi printre rânduri, de a crede în forțele proprii și de a spera până în ultima clipă. Astăzi, la Suceava, în seara în care în plin centru al orașului se desfășoară Simfoniile de Toamnă, victoria a venit firesc, în crescento, asemenea acordurilor celei mai frumoase capodopere rock, scriind pe cerul măturat de ploaia ce căzuse cu o oră înainte: ”Any way the wind blows doesn`t really matter to me…”
Marius Gabor 