Etapa a 8-a a Ligii de Rugby Kaufland, care a marcat de altfel și începutul returului, ne-a dus în capitală, unde am fost întâmpinați de un curcubeu, dar și de o ploaie torențială care amenința să le potopească pe toate, vorba lui Pittiș. La capătul unui drum lung și a unei nopți ce prevestea un altfel de potop ne aștepta Dinamo. Cu mușchii încordați și pregătiți de o partidă în care nu aveau să facă rabat de la seriozitate. “One hundred percent” le ceruse Johann Van Heerden, căpitanul echipei, în preambulul partidei, ceea ce ne punea și pe noi într-o poziție onorabilă.
S-a făcut destul tantam pe tema lotului cu care făcusem deplasarea, n-o să mai insist, important este că eram acolo, pe o căldură și o umiditate demne de Tropicul Capricornului, nu de o zi de primăvară, fie ea și dâmbovițeană. Misiunea noastră devenea așadar și mai dificilă, dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem treaba așa cum știam noi mai bine.
Și în timp ce unii ar putea spune că singura noastră mulțumire ar fi fost simplul fapt că ne-am prezentat la meci, vă spun, în calitate de martor ocular, că s-au grăbit spunând asta. Fie s-au luat după aparențe, fie după prejudecăți. Ambele situații sunt de înțeles, dar ca grupare sportivă, am dori să facem câteva precizări necesare pentru a pune pe masă situația reală.
Dacă ar fi să alegem un meci de rugby din al cărui rezultat final să poată înmuguri și înflori spre admirare valorile esențiale care stau la temelia acestui sport, meciul cu Dinamo pe care l-am pierdut cu 97-6 poate fi unul elocvent. Hai să lăsăm deoparte scorul. Cel puțin pentru moment. Adversarii noștri, care se pare că au luat o opțiune serioasă pentru câștigarea titlului de anul acesta, s-au mobilizat la modul cel mai serios, iar asta, din nou ne-a făcut cinste. Ne știm limitele, e adevărat, dar tot adevărat e că ne și plac provocările. Se putea mai mult? Se putea mai bine? Cine știe…
Vă spun un secret: nu ne-a plăcut niciodată și nu ne place să stârnim compasiune. Ne-am câștigat pe teren dreptul de a juca în prima ligă valorică, chiar dacă aveam să dăm piept cu echipe profesioniste și ne-am asumat asta, dar când Carl Hogg și Freddie Burns vin, la finalul meciului să ne strângă mâinile, inclusiv nouă, celor din staff-ul tehnic, e clar că le-am câștigat respectul. Cine crede că ne-am mulțumit să facem act de prezență pe Stadionul Florea Dumitrache, să citească declarația lui Johann van Heerden, prin care recunoștea faptul că dădusem totul pe teren și că le-am opus rezistență atât cât am putut.
Ne-a plăcut meciul cu Dinamo. L-am pus în dosar, l-am etichetat și probabil că ne vom întoarce la el să-l răsfoim de fiecare dată când vom dori să ne amintim de valorile rugby-ului, dar satisfacțiile noastre sunt de o cu totul de altă natură, și mă opresc aici, că n-are rost. Ce trebuie să știți e că niciodată nu vom face act de prezență, fie că jucăm cu Dinamo sau cu Suceava, fie că suntem 18 sau 23, fie că unora li se pare că purtăm un război de guerilă cu final incert. Niciodată.
Vă mulțumim pentru mesajele de încurajare, pentru cuvintele frumoase și susținerea necondiționată! Vă asigurăm de toată prețuirea noastră!
Marius Gabor 