Monthly Archives: Apr 2021

What my daughter doesn`t know

And so it is just like you said it would be
Life goes easy on me
Most of the time,
Damien Rice

E pentru prima oară când scriu despre o carte care nu se găsește pe rafturile din librării pentru simplul motiv că aceasta încă n-a fost publicată. Și nu pentru c-ar fi întâmpinat obstacole, ci pentru că autoarea și-a rezervat dreptul de a decide când și cum o va face. După ce veți citi cartea, veți înțelege mai multe.

Gabriela Popescu scrie mișto. N-am avut niciodată nici cea mai mică îndoială asupra talentului său. Scrie bine, apăsat și articulat. De altfel cine o cunoaște știe că în structura ei nu este loc de metafore, căci pe meridianul care-i leagă inefabilul de material stau așezate frumos pe rafturi ideile, planurile și modalitățile exacte de împlinire, fără spații goale. Gabriela Popescu este din acest punct de vedere o mașinărie de luptă blindată ale cărei șenile calcă, într-un acces de acută autoironie, idealurile pentru care alții și-ar lăsa o parte dintre oase pe câmpul de bătălie. Nu e cazul la Gabriela. O dată pornită în misiune, nu mai poate fi oprită.

„Și totuși, câteva atingeri au fost de-ajuns să-mi deie amețeli”, spune Mihai Beniuc în a sa ultimă scrisoare. Parafrazându-l pe poet, mi-ar plăcea să cred că în intimitatea ei absolută, la ceas târziu de noapte, când laptopul va fi închis, obloanele trase, iar sărutul așternut pe fruntea fiicei sale, Gabriela își râde de ea. O și văd privindu-se în oglindă: pe cine vrei tu să păcălești? Având privilegiul de a colabora cu ea, de a lucra la diferite proiecte, de a-i cunoaște latura pe care se căznește atât de mult s-o ascundă în spatele unei măști inexpugnabile, pot să spun fără nicio ezitare că Gabriela Popescu este genul de autoare care descrie cel mai bine structura dihotomică a sufletului. Și poate și a succesului, care, nu-i așa?, are și el o bornă cu plus și una cu minus.

În ”What my daughter doesn`t know” ne vom regăsi foarte mulți. Fie într-un anumit capitol, fie pe o anumită pagină. Partea mișto e că nu trebuie să dăm socoteală pentru asta, dar simplul fapt că ne regăsim acolo, fie că suntem bărbați, fie că suntem femei, e deja o realizare. Sau, ca să fie în ton cu stilul Gabrielei Popescu, care a preferat să se exprime în limba engleză, not bad at all.

Problema mea cea mai mare, e că, nefiind încă publicată, trebuie să găsesc un echilibru între ceea ce pot spune și ceea ce nu pot spune despre carte, pentru că nu vreau să răpesc cititorului plăcerea de a o descoperi. Prin urmare, o să încerc să merg pe această sârmă fără să-mi frâng gâtul, iar dacă se va întâmpla să cad, sunt sigur că plasa de siguranță prinsă între ceea ce o să spun în avanpremieră și ceea ce o să constatați voi, cititorii, după lecturare, mă va salva.

”What my daughter doesn`t know” e o carte care te urmărește mult timp după ce ai citit-o.  Scrisă într-o engleză  izvorâtă direct din Tamisa, cartea are fluență, cursivitate, nerv și ritm și descrie destinul lui Chris, o tânără femeie pornită în marea călătorie a vieții. Poate chiar marea ei aventură. Ba nu, nu marea ei aventură, ci ora astrală care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Aflată într-o relație cu un tânăr londonez, aceasta află că respectivul nu este altceva decât un mincinos patologic. Încercând să treacă de acest șoc, tânăra încearcă să se regăsească prin participarea la diferite întreceri sportive, prin acțiuni caritabile și nu în ultimul rând, prin întoarcerea acasă, în România, unde, fatalitate sau nu, întâlnește un alt bărbat, cu care leagă o relație specială. Știți, viața are căile ei necunoscute. Unii cred în horoscop, alții cred în karma, în fine, nu contează foarte mult, cert e că viața e ca o cutie de bomboane de ciocolată. „You never know what you`re gonna get”.

Știu, ați vrea să spun mai mult. Vă cred. Dar n-am s-o fac. O să spun altceva: niciodată, dar niciodată să nu subestimezi forța, puterea și spiritul de sacrificiu al unei mame care-și dorește tot ce e mai bun pentru copilul ei. Rămasă însărcinată cu acest Don Juan, tânăra se vede prinsă între prejudecăți și dorința de a fi mamă. ”Sperm Doner”,  așa cum îl numește ea, nu-și asumă niciun fel de responsabilitate, ba chiar îi sugerează un avort. Trasă pe sfoară pentru a două oară, Chris decide să păstreze copilul și să-și asume întreaga responsabilitate pentru creșterea lui.

În viața fiecărui om vine un moment când trebuie să dai socoteală. De cele mai multe ori acest moment vine la marele final, dar nu vreau să intru în detalii mistice. Că ne place sau nu, că vrem sau nu, suntem rezultatul propriilor noastre acțiuni sau atitudini. Dragostea unei mame, cu foarte puțin excepții, este liantul care menține starea de sănătate primară a unei societăți formate din individualități înzestrate cu diferite doze de sensibilitate. Când copilul te întreabă: unde este tatăl meu; de ce ceilalți copii au tați și eu nu; dacă eu am tată, de ce nu e cu noi; dacă eu am tată, de ce nu vine să mă vadă; unde este tata și de ce nu e aici?, ideal ar fi să i se spună că e mort. Bun, dar ce te faci cu cei care trăiesc? Ei bine Gabriela Popescu are și alte variante de răspuns. Ea încarcă personajul principal cu o misiune aproape imposibilă, dar de al cărei rezultat nu se îndoiește nicio clipă: punerea adevărului sub lumina reflectoarelor. Draga mea, uite de ce nu ai tată, uite de ce nu vrea să te vadă, uite de ce n-a vrut ca tu să fii pe lume.

Dacă vreți să urmăriți destinul acestei femei care pleacă în căutarea adevărului, trecând prin furcile caudine ale minciunii patologice, ale meschinăriilor și ale prejudecăților pentru a-l spune tuturor, dar cu precădere propriei sale fiice, atunci când va fi mare și va înțelege, citiți  ”What my daughter doesn`t know”, de Gabriela Popescu, și veți vedea de ce am spus chiar de la început că ne vom regăsi cu toții într-un fel sau altul între paginile ei.  

Sursa foto: http://www.jooin.com

Humorul nu crede în lacrimi

Meciurile cu Suceava, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, au o încărcătură emoțională specială pentru noi, humorenii, dar bănuiesc că și pentru suceveni. Rivalitățile locale au avut dintotdeauna o strălucire aparte, mai cu seamă când ele pun pe tapet o echipă care a câștigat titlul de campioană a DNS în ediția din 2017 și o echipă tânără, aflată în plin proces de formare, care este Rugby Club Gura Humorului.

Programat la ora la care britanicii își beau ceaiul și amenințat de o furtună iminentă, meciul a început cu o notă de dominare a gazdelor, care au deschis scorul în minutul 5, prin transformarea unei lovituri de pedeapsă. Presiunea sucevenilor s-a menținut constant până în minutul 30, când diferența de scor ajunsese la 9 puncte, după ce Sabin Crețu reușise să mai transforme încă două lovituri de pedeapsă în minutele 20 și 23.

În minutul 28 meciul se echilibrează. Astfel, în min. 30, după o incursiune a lui Vasilovici pe partea stângă, balonul ajunge la Drușcă, dar acesta este oprit de apărarea suceveană și iese de pe teren, accidentat. Cu Ștefăniță Rusu în teren, reducem din handicap în min. 31 prin transformarea unei lovituri de pedeapsă, scor cu care se încheie prima repriză. De semnalat faptul că spre finalul primei jumătăți de meci, sucevenii ratează încă două lovituri de pedeapsă.

Repriza a doua ne găsește pe o poziție ceva mai agresivă. La 3 minute după reluarea meciului, Conache concretizează o lovitură de pedeapsă, reducând diferența la numai 3 puncte: 6-9. Min. 53 consemnează revenirea noastră în cărți, când am egalat la 9 prin același Conache. Sucevenii mai beneficiază de o penalitate în min. 61: 12-9. Echilibrul meciului avea să se schimbe în min. 68, când suceveanul Lăcătuș profită de un balon bâlbâit în apărarea noastră și marchează unicul eseu al meciului, transformat apoi de același Sabin Crețu: 19-9. Părea că totul era pierdut, până în min. 72, când Conache reduce din nou din diferență: 19-12.

Din min. 77 aveam să jucăm până la final în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Vlăduț Sidău. Putea fi mai rău de atât? În timp ce sucevenii mai ratează două lovituri de pedeapsă, ne aruncăm în luptă cu ultimele forțe de care dispunem. Finalul meciului ne găsește la 10 metri de buturile adversarilor. Punem presiune pe ei. Aveam nevoie de un eseu și o transformare pentru a termina meciul la egalitate.
N-o să comentez faza din min. 80. Și nici n-o să spun de ce nu o fac.

Însă…


M-am alăturat băieților la marginea terenului după ce arbitrul a fluierat finalul meciului. Am făcut cu toții un cerc, în mijlocul căruia m-am postat cu camera de filmat. Cel care a vorbit primul a fost Andrei. Ușor răgușit și vizibil afectat, cuvintele lui au trecut prin armura acestor luptători, alinându-le suferința. Era pentru prima oară când vedeam lacrimi în ochii fraților mei. Apoi a vorbit Ștefăniță, pe care, cu voia voastră, a celor care ați jucat ieri la Suceava și pentru care nutresc un respect nețărmurit, o să-l numesc eroul nostru. Știți voi de ce. A vorbit cu amărăciune. Gâtul îi era înfundat cu iască. Așa e când îți vine să urli și nu poți s-o faci. Apoi s-a lăsat liniștea. Una abisală, de proporția Gropii Marianelor…

Humorul nu crede în lacrimi. Nu în cele născute din frustrări. Noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului credem în altfel de lacrimi: în cele stârnite de pierderea unui meci în care adversarul a fost mai bun, în cele pricinuite de bucurie, când câștigăm, în cele firești, când unul dintre noi pierde pe cineva drag, în cele datorate de sfintele sărbători de Paște care se apropie, în cele izvorâte din despărțirea de o persoană dragă, dar niciodată în lacrimile provocate de frustrare.
Ne vom reveni. Sunt sigur de asta. Și pe mulți o să popim și noi. Mark my words.

Până atunci, Rugby Club Gura Humorului mulțumește sponsorilor DHL Express Romania, Banca Comercială Română, Albini Prassa, suporterilor, susținătorilor și celorlalți agenți comerciali care fac posibilă existența noastră și vă promitem că lacrimile pe care le veți mai vedea pe obrajii noștri vor fi acelea provocate de sentimentul dat de datoria împlinită, oricare ar fi rezultatul.

Felicitări sucevenilor pentru victorie și sperăm ca în retur să facem un meci la fel de disputat!

Lotul folosit în meciul cu CSM Bucovina Suceava:

Zup Lucian, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Ciprian Hostiuc, Sebastian Vasilovici, Andrei Muresan, Drusca Ștefan, Vladut Sidău, Daraban Mihai, Conache Alin, Bivol Gabi, Ciprian Nichitean, Morosan Marian, Ciprian Cernescu, Andrei Stefancu,George Davidoiu, David Robert Alexandru, Rareş Prelucă, Rusu Stefanita Sabin, Grigoras Emil, Ionut Antonesi, Sergiu Michiduta, Sebastian Rotaru.

Toate punctele marcate de RC Gura Humorului au fost aduse de Alin Conache.

Apărarea Siciliană

Dacă ultima cronică a meciului cu RC Grivița punea pe tapet Gambitul Damei întruchipată de echipa adversă, astăzi am ales un titlu inspirat de o altă mutare din șah, care a fost, alături de un pragmatism aproape matematic de sorginte italiană, chintesența victoriei noastre: Apărarea Siciliană.

7 noiembrie 2020. Era o zi de toamnă târzie care marca năpârlirea unui sezon estival nefast, marcat de o pandemie păguboasă, când ne întâlnisem ultima oară cu adversarii noștri din capitală. Jucam acasă, prin urmare fie și numai din acest punct de vedere se creiona un oaracare avantaj, cu RC Grivița, însă, e nevoie de ceva mai mult decât atât. Și s-a dovedit asta la finalul meciului, când grivițenii au marcat un eseu care a parafat scorul final de 17-13, după ce-i condusesem la pauză cu 13-12.

17 aprilie 2021. Gura Humorului. Ora 11:00. 10 Celsius, cer parțial noros. Vreme numai bună de luat revanșa. Nu știu cum văzuseră adversarii noștri ultimul meci pe care-l câștigaseră în urmă cu cinci luni, dar eu unul am văzusem un meci câștigat la limită și nu cred că pot fi considerat partinic. Prin urmare, mă așteptam la un meci disputat și echilibrat. Cu o garnitură care îmbina entuziasmul și dorința de afirmare a mai tinerilor jucători cu experiența și cumpătarea veteranilor, aveam toate motivele să sperăm la un rezultat bun. De altfel, zăcea undeva în sufletul nostru dorința de a arăta că ceea ce s-a întâmplat la Galați, în prima etapă, a fost un accident și că adevărata noastră valoare e alta.

Grivițenii veneau așadar la Gura Humorului cu un moral bun, dat de victoria în fața sucevenilor de la CSM, din prima etapă, și de rezultatele directe care-i propulsau, de departe, în poziția de echipă favorită. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș fi pus în calcul și un mare asterisc, având în vedere rezultatul ultimului meci, dar cum nu mă întrebați, rămâne între noi. De cealaltă parte, noi, humorenii, am aliniat o echipă care, așa după cum spunea și Andrei Varvaroi, era formată dintr-un mixt format din experiență și tinerețe, iar asta ne îndreptățea să sperăm că de data asta va fi altfel.

În rugby nu există noțiunea de democrație și nici aceea de socialism, iar despre haiducie, nici nu se pune problema. În rugby există un ”capo di tutti capi”, un căpitan, un pachet de înaintare un ”trei sferturi”, două aripi și un compartiment defensiv, fiecare cunoscându-și rolul și sarcina pe care trebuie s-o ducă la sfârșit. În rugby nu există culoare politică, nu sunt guverne de răsturnat și nici revoluții de câștigat. În rugby există o noțiune pe care poate numai marile spirite ale literaturii o pot surprinde în capodoperele lor: dăruirea. În rugby se varsă sânge, se inundă firul de iarbă cu sudoare și se scrâșnește din dinți, în rugby, lacrimile de fericire ale învingătorilor au același nivel de PH cu ale învinșilor, în rugby dreptatea și nedreptatea sunt două noțiuni abstracte care te pot face s-o iei razna, în rugby, în final, e vorba de respect și de prețuire atât a adversarului cât și al coechipierului. Cine a urmărit astăzi meciul, știe despre ce vorbesc.

Pornită din start din poziția de chalenger, RC Gura Humorului s-a apărat foarte bine în prima parte a meciului, reușind să concretizeze pe tabela de marcaj un avantaj de 3 puncte, înregistrat în urma unui dropgol executat de Alin Conache. Echilibrul s-a păstrat și în a doua repriză, chiar dacă RC Grivița a reușit să marcheze un eseu prin Bogdan Antonescu, care a ridicat scorul la 13-12 în favoarea oaspeților. Ultima parte a celei de-a doua reprize avea să pună pe masa de joc cele mai bune cărți. S-au făcut câteva schimbări, de ambele părți, apoi s-au lepădat scuturile și s-a jucat la ”totul sau nimic”. Și era normal să fie așa. Pe de o parte, un eventual eseu al grivițenilor le-ar fi asigurat victoria în proporție de 90 %, pe de altă parte, diferența mică de scor ne obliga să lăsăm muzica de salon și să trecem pe hard rock. Eu vă spun ceva: nu vă uitați cu suspiciune la ăștia ai noștri mai mici și mai filiformi, care îmbracă tricoul de senior cu o mândrie cuminte, de oameni care știu cât de mare le e plapuma, că vă înșelați. Gândiți-vă că au la gât mai multe medalii de campioni naționali, că au crescut cu toții ca într-o mare familie, care este CSS Gura Humorlui și că aparențele înșeală. Și vă mai spun ceva: niciodată, dar niciodată să nu vă îndoiți de noi. Cu un pack de jucători expermentați, cu o voință exemplară și cu o implicare fantastică a tuturor compartimentelor echipa noastră și-a revenit din pumni și a început să mărșăluiască precum armata lui Napoleon spre Paris, convertind în puncte, cu o singură excepție, toate loviturile de pedeapsă. Împăratul era din nou acasă, soldații îl adulau, iar Franța îi era la picioare. Iertați-mi divagația, dar jur că în minutul 79, când victoria noastră era deja asigurată, cântam Marseieza la marginea terenului, cuprins de un ciudat sentiment de întoarcere acasă, printre cei dragi, printre învingători.

Având privilegiul de a fi aproape tot timpul printre băieții ăștia minunați, m-am strecurat la finalul meciului în cercul de la mijlocul terenului, unde ne adunaserăm cu toții, lângă Andrei Varvaroi, care le-a spus așa:
În primul rând vreau să vă mulțumesc că v-ați dedicat. Am placat, am dat peste ei, chiar și în momentele grele, am reușit și am găsit aer, am avut mixtul ăsta de tinerețe și de experiență și de încredere, v-ați dat încredere unul altuia, și asta mă bucură. Astăzi am făcut un mic pas spre proiectul pe care vrem să-l facem și sper să jucăm în continuare cu același entuziasm, cu aceeași dăruire și cu aceeași plăcere. S-a văzut că v-ați dorit victoria. Vreau să vă mulțumesc pentru această victorie foarte frumoasă, ați reușit chiar să stopați și echipa adversă să ia punctul bonus, iar asta o să conteze în clasament, la final. Vă mulțumesc încă o dată și hai să fim frumoși!

La începutul meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mircea Nistor, antrenor la CSS Viitorul Cluj. Nu știu dacă ar fi fost un exemplu mai convingător decât acesta că viața și moartea, asemeni unui meci de rugby în care există învinși și învingători, își împart eseurile transformate în mod aleatoriu, scăpând puterii noastre de înțelegere. Nu știu dacă peste câteva sute de ani își va mai aminti cineva de ziua aceasta, de cele care au precedat-o sau de cele care vor veni, cert e că suntem azi, aici, și că scriem împreună cu voi, cei care ați achiziționat 300 sute de bilete virtuale, cu cei care ne sunteți alături încă din prima zi, cu cei care ne sprijiniți necondiționat și cu toți iubitorii rugbyului humorean, o pagină care se vrea a fi prologul unei istorii aparte: cea a Clubului ”Rugby Club Gura Humorului”

Vă mulțumim, prea plecați!

Felicitări echipei Rugby Club Grivița pentru dăruire și pentru meciul făcut și sperăm să ne revedem sănătoși cu toții la București, în retur.

Iată loturile celor două echipe:

Rugby Club Gura Humorului:

Lucian Zup, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Gabriel Bivol, Cipran Nichitean, Marian Moroșan, Costel Poldi, Sergiu Michiduță, Andrei Vieru, Rareș Prelucă, Robert David, Ciprian Hostiuc, Ștefan Drușcă, Emil Grigoraș, Ciprian Cernescu, Sebastian Rotaru.

Rugby Club Grivița București:

Iulian Ailincăi, Octavian Chitic, Alexandru Oancea, Bogdan Antonescu, Claudiu Podoleanu, Vasilică Mercone, Radu Glăvan, Damian Ispas, Andrei Homiuc, Bogdan Iacovache, Ionuț Latu, Rareș Ciudin, Marius Ioana, Andrei Șerban, Alexandru Mircea, Andrei Iacob, Andreas Șeicaru, Cătălin Marin, Viorel Perniu, Andrei Mitrea, Richard Plopeanu, Ionuț Cristea, Silviu Mircea.

Au marcat
pentru RC Gura Humorului: Alin Conache – 6 lovituri de pedeapsă și 1 dropgol
pentru RC Grivița: Andrei Homiuc – 2 lovituri de pedeapsă, o transformare; Bogdan Antonescu – 1 eseu.

Rating: 0 out of 5.

This is Sparta!

  • Un espreso lung, vă rog, i-am zis casieriței de la benzinărie, privind spre băieții care ieșiseră din mașină. ”Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…” spunea Alecsandri. Mda… Ne aștepta și pe noi un drum lung spre casă, mai lung decât orice espreso care ar putea exista vreodată pe pământ. Nu beau cafea după ora 17, dar de data asta am făcut o excepție. Vorba aia, în situații speciale, măsuri speciale. Punct.

Cu numai câteva ore înainte de a-mi ”injecta cofeina”, fluierul arbirtului spărsese vânzolelala de la marginea terenului, unde câțiva susținători ai echipei din Galați urmăriseră meciul de dincolo de gardul de sârmă. Nu știu dacă ați observat, dar fluierul arbitrilor de la rugby are o altă rezonanță, e mai baritonal, aș spune chiar mai ritualic. Poate fi sunet de teribilă sfârșeală, așa cum a fost pentru noi, la capătul celor 80 de minute de joc, sau de extazică incantare a victoriei, așa cum a fost pentru adversarii noștri. Scorul, un pic cam sever pentru standardele noastre, reflecta o realitate pe care o puteai privi din două perspective: cea a paharului plin și cea a paharului gol. Dar pentru că scopul acestei scrieri e departe de a fi obiectiv, o să-mi arog dreptul de a face țăndări paharul și de lăsa statisticienii să se ocupe de datele tehnice. Pe mine mă interesează detaliile.

Știam că va fi un meci dificil. De altfel, CSM Galați fusese la un pas de a juca finala DNS în ediția trecută… Cu un lot valoros și jucători cu experiență care au evoluat în Super Ligă, ba chiar și în a doua divizie franceză, echipa gălățeană nu părea o nucă tare, ci este cu adevărat o nucă tare nu doar pentru noi, ci pentru toate echipele din DNS. Chiar înaintea meciului, Sebi, care calcă pe urmele tatălui său – Ștefăniță Rusu -, m-a întrebat:

  • Ce crezi, Mariuse, că facem azi?
  • Dacă ar fi să-mi ascult inima, aș spune că batem, dar e greu. Cred că o să luăm bătaie.
    Nu știu dacă l-am dezamăgit cu răspunsul meu, dar am văzut în privirea lui că era gata să accepte realitatea.

Lotul cu care făcuserăm deplasarea cuprindea un număr de cincisprezece jucători sub 21 de ani ani, zece dintre ei având doar 18 ani. Să ne înțelegem. Nu e o justificare sau nevoia de justificare a unui rezultat. Nici pe departe. E pur și simplu radiografia loturilor celor două echipe. Pe un teren al cărui gazon putea să arate mai bine și sub tutela clădirilor din oțel care supravegheau jocul, echipa gălățeană a dominat meciul, punând o permanentă presiune pe apărarea noastră. Vreau să subliniez ceva: să știți că nu ne-am predat chiar așa, fără luptă. Nici vorbă. Ba chiar unul dintre jucătorii gălățeni, cu care am o relație de amiciție, mi-a spus la finalul jocului că avem o trupă de perspectivă, cu tineri foarte talentați, care pasează bine, care au viteză, dar care au nevoie și de timp pentru a acumula jocuri în picioare și implicit experiență.

  • Poftim, aveți aici espreso-ul dumneavoastră, îmi zise casierița, zâmbind.
  • Mulțumesc, i-am răspuns, trezit din visare.

Am pornit spre autocar, gândindu-mă că viitorul acestei echipe sună bine, în ciuda dușului rece pe care-l făcuserăm pe malul Dunării, prinși între pomii care dăduseră în floare și clădirea din oțel care se învecinează cu terenul. Nu știu câți dintre voi știu povestea care stă în spatele lui Ajax Amsterdam, echipă a cărei filosofie a fost aceea de a crește copii pe care să-i arunce apoi în luptă. O să spuneți că acolo e vorba de fotbal. Da, dar principiile sunt universal valabile. Așa cum unele cluburi, nu contează ramura de activitate, preferă să facă transferuri importante pentru a-și asigura un nivel înalt de competitivitate, altele preferă să-și crească și să-și cultive valorile în propria pepinieră, privind înspre viitor. Care e cea mai bună cale? Dumnezeu știe. Chiar nu are relevanță, important e să mergi pe drumul pe care l-ai ales, iar noi, Rugby Club Gura Humorului am ales calea mai lungă, dar mai trainică, a ridicării prin sine, prin intermediul propriei școli și cu aportul jucătorilor mai experimentați, care vrea să formeze nu doar jucători de rugby, ci oameni cu simțul răspunderii și al respectului, căci până la urmă, despre asta este vorba în sport, în general, și în rugby în special.

Așa că dragii mei, cei care sunteți la primul, la al doilea sau al treilea vostru meci în DNS, vă spun doar atât: This is Sparta! Dar asta nu înseamnă că sunteți singuri.

Iată cele două loturi:

Rugby Club Gura Humorului:
Iulian Cîtea, Andrei Bogdan Vieru Găină, Lucian Zup, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mihai Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Costel Poldi, Ciprian Nichitean, Liviu Costan, Gabriel Bivol, Sergiu Michiduță, Rareș Prelucă, Robert David, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Alexandru Tucaliuc, Mihai Daraban, Ioan Antonesi, Andrei Ștefancu. Antrenor: Mihai Coca.

CSM Galați:
Eduard Don, Nicu Manolachi, Ionuț Platon, Cristian Zaharia, Dragoș Giusca, George Bulearcă, Marian Don Jean, Gabriel Dănăilă, Laurențiu Cocirlă, Ionuț Niacșu, Ionuț Cucu, Ioniță Nistor, Gabriel Partenie, Cătălin Prunaru, Alexandru Bisceanu, Lucian Dinu, Lucian Grigore, Roman Cangea, Cristian Spătărescu, Daniel Josan, Bogdan Frățilă, Emil Tasci, Dănuț Lăcătuș.

Rating: 0 out of 5.

« Older Entries