This is Sparta!


  • Un espreso lung, vă rog, i-am zis casieriței de la benzinărie, privind spre băieții care ieșiseră din mașină. ”Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…” spunea Alecsandri. Mda… Ne aștepta și pe noi un drum lung spre casă, mai lung decât orice espreso care ar putea exista vreodată pe pământ. Nu beau cafea după ora 17, dar de data asta am făcut o excepție. Vorba aia, în situații speciale, măsuri speciale. Punct.

Cu numai câteva ore înainte de a-mi ”injecta cofeina”, fluierul arbirtului spărsese vânzolelala de la marginea terenului, unde câțiva susținători ai echipei din Galați urmăriseră meciul de dincolo de gardul de sârmă. Nu știu dacă ați observat, dar fluierul arbitrilor de la rugby are o altă rezonanță, e mai baritonal, aș spune chiar mai ritualic. Poate fi sunet de teribilă sfârșeală, așa cum a fost pentru noi, la capătul celor 80 de minute de joc, sau de extazică incantare a victoriei, așa cum a fost pentru adversarii noștri. Scorul, un pic cam sever pentru standardele noastre, reflecta o realitate pe care o puteai privi din două perspective: cea a paharului plin și cea a paharului gol. Dar pentru că scopul acestei scrieri e departe de a fi obiectiv, o să-mi arog dreptul de a face țăndări paharul și de lăsa statisticienii să se ocupe de datele tehnice. Pe mine mă interesează detaliile.

Știam că va fi un meci dificil. De altfel, CSM Galați fusese la un pas de a juca finala DNS în ediția trecută… Cu un lot valoros și jucători cu experiență care au evoluat în Super Ligă, ba chiar și în a doua divizie franceză, echipa gălățeană nu părea o nucă tare, ci este cu adevărat o nucă tare nu doar pentru noi, ci pentru toate echipele din DNS. Chiar înaintea meciului, Sebi, care calcă pe urmele tatălui său – Ștefăniță Rusu -, m-a întrebat:

  • Ce crezi, Mariuse, că facem azi?
  • Dacă ar fi să-mi ascult inima, aș spune că batem, dar e greu. Cred că o să luăm bătaie.
    Nu știu dacă l-am dezamăgit cu răspunsul meu, dar am văzut în privirea lui că era gata să accepte realitatea.

Lotul cu care făcuserăm deplasarea cuprindea un număr de cincisprezece jucători sub 21 de ani ani, zece dintre ei având doar 18 ani. Să ne înțelegem. Nu e o justificare sau nevoia de justificare a unui rezultat. Nici pe departe. E pur și simplu radiografia loturilor celor două echipe. Pe un teren al cărui gazon putea să arate mai bine și sub tutela clădirilor din oțel care supravegheau jocul, echipa gălățeană a dominat meciul, punând o permanentă presiune pe apărarea noastră. Vreau să subliniez ceva: să știți că nu ne-am predat chiar așa, fără luptă. Nici vorbă. Ba chiar unul dintre jucătorii gălățeni, cu care am o relație de amiciție, mi-a spus la finalul jocului că avem o trupă de perspectivă, cu tineri foarte talentați, care pasează bine, care au viteză, dar care au nevoie și de timp pentru a acumula jocuri în picioare și implicit experiență.

  • Poftim, aveți aici espreso-ul dumneavoastră, îmi zise casierița, zâmbind.
  • Mulțumesc, i-am răspuns, trezit din visare.

Am pornit spre autocar, gândindu-mă că viitorul acestei echipe sună bine, în ciuda dușului rece pe care-l făcuserăm pe malul Dunării, prinși între pomii care dăduseră în floare și clădirea din oțel care se învecinează cu terenul. Nu știu câți dintre voi știu povestea care stă în spatele lui Ajax Amsterdam, echipă a cărei filosofie a fost aceea de a crește copii pe care să-i arunce apoi în luptă. O să spuneți că acolo e vorba de fotbal. Da, dar principiile sunt universal valabile. Așa cum unele cluburi, nu contează ramura de activitate, preferă să facă transferuri importante pentru a-și asigura un nivel înalt de competitivitate, altele preferă să-și crească și să-și cultive valorile în propria pepinieră, privind înspre viitor. Care e cea mai bună cale? Dumnezeu știe. Chiar nu are relevanță, important e să mergi pe drumul pe care l-ai ales, iar noi, Rugby Club Gura Humorului am ales calea mai lungă, dar mai trainică, a ridicării prin sine, prin intermediul propriei școli și cu aportul jucătorilor mai experimentați, care vrea să formeze nu doar jucători de rugby, ci oameni cu simțul răspunderii și al respectului, căci până la urmă, despre asta este vorba în sport, în general, și în rugby în special.

Așa că dragii mei, cei care sunteți la primul, la al doilea sau al treilea vostru meci în DNS, vă spun doar atât: This is Sparta! Dar asta nu înseamnă că sunteți singuri.

Iată cele două loturi:

Rugby Club Gura Humorului:
Iulian Cîtea, Andrei Bogdan Vieru Găină, Lucian Zup, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mihai Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Costel Poldi, Ciprian Nichitean, Liviu Costan, Gabriel Bivol, Sergiu Michiduță, Rareș Prelucă, Robert David, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Alexandru Tucaliuc, Mihai Daraban, Ioan Antonesi, Andrei Ștefancu. Antrenor: Mihai Coca.

CSM Galați:
Eduard Don, Nicu Manolachi, Ionuț Platon, Cristian Zaharia, Dragoș Giusca, George Bulearcă, Marian Don Jean, Gabriel Dănăilă, Laurențiu Cocirlă, Ionuț Niacșu, Ionuț Cucu, Ioniță Nistor, Gabriel Partenie, Cătălin Prunaru, Alexandru Bisceanu, Lucian Dinu, Lucian Grigore, Roman Cangea, Cristian Spătărescu, Daniel Josan, Bogdan Frățilă, Emil Tasci, Dănuț Lăcătuș.

Rating: 0 out of 5.

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.