Confesiunile cromatice ale lui Radu Bercea

De fiecare dată când mă întâlnesc cu domnul Radu Bercea am senzaţia că sunt pe Champs-Élysées, în anii de glorie smulşi din romanele lui Victor Hugo. Şi asta pentru că are ceva din aristocraţia lui Alecu Paleologu, un pic din eleganţa sobră a lui Jeremy Irons, în rolul magistral pe care l-a interpretat în ecranizarea romanului „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust, şi câte un pic din nobleţea pitită sub sumanul mioritic care a dat naştere, de-a lungul istoriei artei româneşti unor personalităţi precum Ioan Grigorescu, Ştefan Luchian sau Corneliu Baba.
Pe 7 aprilie, anul curent, monseniorul Radu Bercea, cel căruia cineva îi spunea astăzi Beethovenul artelor plastice din Bucovina, a deschis expoziţia de pictură şi artă decorativă cu genericul „Confesiuni cromatice”, în prezenţa Primarului localităţii, Marius Urscaciuc, şi a unui public numeros, dornic de a admira iepuraşul pe care  avea să-l scoată din pălărie sub forma a nu mai puţin de 132 tablouri în acuarelă şi alte câteva zeci de lucrări de artă decorativă.

E greu să găseşti cuvintele potrivite pentru a descrie senzaţia pe care o ai ca privitor eclectic sau ca fin cunoscător în ale artei, în faţa lucrărilor lui Radu Bercea, care, în afară de faptul că mustesc de viaţă, de drame şi de consecvenţe cromatice, convertite în, aşa cum spune şi frontispiciul sub care a avut loc inaugurarea acestui vernisaj, „confesiuni”, insuflă, culmea!, retinei şi implicit, sufletului, o vibraţie ce ajunge în cea mai intimă celulă a fiinţei, într-o deplină consonanţă cu aroma de primăvară ce răzbate din tablourile sale. Poate că această penurie de inspiraţie ce pică precum o năpastă pe capul cronicarului are şi părţile ei bune. Orice ai spune despre lucrările artistului humorean, declarat cetăţean de onoare într-o mulţime de oraşe din Ocident şi nu numai, un singur lucru este clar: numai pictând o poezie şi recitând un tablou, ai putea să pătrunzi sensul mesajelor sale, uneori bine ascunse între straturile groase de vopsea, alteori expuse cu forţa unui taifun stârnit de inocenţa unui kamikaze care, vai!,  a crezut pentru o clipă c-ar putea schimba sensul de rotaţie al Universului.

Mulţumim, maestre, şi mai aşteptăm surprize! Că ne plac!