Vernisaj „Confesiuni cromatice” – Radu Bercea

img_0294copy

Înainte ca iarna să-şi intre în drepturi, vai, limbaj de lemn, de ce nu-ţi caţi matale de lucru?, Radu Bercea ne-a chemat la arme. Nu pentru a trece Carpaţii şi nici pentru a cere frăţii semenilor de dincolo de Prut, cu toate că… mă rog, asta e altă discuţie, ci pentru a izbi permafrostul cu cazmaua, a-i strânge bulgării cu palmele goale şi a-l transforma într-o maia naţională, că de astea multinaţionale ne-am cam săturat. Şi dacă tot vorbirăm de cromatici patriotice, poate n-ar fi rău să aruncăm un ochi peste lucrările maestrului Radu Bercea, acest „Enfant sur la terre” pentru care poezia scrisă de arta plastică a atins o cotă atât de rafinată, încât înălţimile nu se mai pot măsura decât în bătăi de aripi.

Flori, râuri, bordeie căptuşite cu omăt, ţărmuri, valuri, albii şi pescăruşi, asta ca să amintesc doar o parte din elementele ce şi-au găsit loc pe pânza pictorului, sunt tot atâtea basme pentru care unii dintre noi am da ani din viaţă pentru a mai fi ascultate o dată, şoptite de mama.

Pentru mine Radu Bercea nu e un pictor, ci un sculptor care se încăpăţânează să răstoarne legile fizicii, să modeleze şi să transpună tridimensionalul într-un univers faţă de care tinzi să ai o reţinere, dacă nu chiar repulsie. Ce? V-am speriat? Mă faceţi să râd…

img_0327copy

Priviţi-i lucrările. Vă garantez, pun chiar rămăşag pe o îngheţată de vanilie, că veţi fi tentaţi să întindeţi mâna spre ele, să vă sprijiniţi de rame şi să vă aruncaţi în lumea de dincolo de ele, să simţiţi candoarea cu care acesta şi-a lăsat amprenta asupra naturii, mirosul algelor şi trosnetul lemnelor din sobă.

Hai, faceţi, vă rog, un efort. Lăsaţi-vă ademeniţi de penel, renunţaţi la cea de-a treia dimensiune şi puneţi-vă la dispoziţia fanteziei sale. Culcaţi-vă pe patul de paie din casa de „La Ulma”, puneţi mâinile sub cap, aruncaţi mobilul şi ascultaţi cântecul de leagăn al anotimpului ce stă să vină. Priviţi apoi pe fereastră, faceţi cu mâna ciorii de pe căpiţa de fân, ştergeţi orice amintire şi lăsaţi-vă purtaţi de valurile ce bat în uşă, ca şi cum aţi fi pe Arca lui Noe…

A fost greu? Ştiam eu că mă pot baza pe voi…

img_0301copy

Vineri, 18 noiembrie, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură „Confesiuni cromatice”,  semnat de Radu Bercea. Într-o sală plină, pentru care lumina artificială nu părea capabilă să estompeze reflexiile de pe pânzele artistului, rând pe rând, invitaţii săi, Mihai Camilar, Mihai Sultana Vicol, Ion Drăguşanu, Constantin Bulboacă şi Primarul localităţii, Marius Ursaciuc, au luat cuvântul, exprimându-şi admiraţia faţă de cel pe care, de bună bucată de vreme, îl considerăm prietenul nostru, elogiindu-i aplombul, invidiindu-i energia (e o speculaţie pe care mi-o asum), stârnindu-i timiditatea aparentă şi aplaudându-i tenacitatea cu care reuşeşte să ne tragă după el în această călătorie astrală, despre care cineva spunea că, dacă nu e supervizată de raţiune, naşte monştri.

Aşa o fi, cine suntem noi să-l contrazicem pe Goya, dar atâta timp cât pânzele artistului humorean ne spun basme şoptite de mama în vremuri demult apuse,  ne scaldă în lumină şi ne ţin departe de întuneric, sunt liber să consimt a păşi pe tărâmul aroganţei şi să spun răspicat: monştrii lui Goya nu există!

Întrebaţi-l pe Radu Bercea, dacă nu mă credeţi.

img_0297

sursa foto: arhivă personală

Reclame

Confesiunile cromatice ale lui Radu Bercea

De fiecare dată când mă întâlnesc cu domnul Radu Bercea am senzaţia că sunt pe Champs-Élysées, în anii de glorie smulşi din romanele lui Victor Hugo. Şi asta pentru că are ceva din aristocraţia lui Alecu Paleologu, un pic din eleganţa sobră a lui Jeremy Irons, în rolul magistral pe care l-a interpretat în ecranizarea romanului „În căutarea timpului pierdut”, de Marcel Proust, şi câte un pic din nobleţea pitită sub sumanul mioritic care a dat naştere, de-a lungul istoriei artei româneşti unor personalităţi precum Ioan Grigorescu, Ştefan Luchian sau Corneliu Baba.
Pe 7 aprilie, anul curent, monseniorul Radu Bercea, cel căruia cineva îi spunea astăzi Beethovenul artelor plastice din Bucovina, a deschis expoziţia de pictură şi artă decorativă cu genericul „Confesiuni cromatice”, în prezenţa Primarului localităţii, Marius Urscaciuc, şi a unui public numeros, dornic de a admira iepuraşul pe care  avea să-l scoată din pălărie sub forma a nu mai puţin de 132 tablouri în acuarelă şi alte câteva zeci de lucrări de artă decorativă.
rb2
E greu să găseşti cuvintele potrivite pentru a descrie senzaţia pe care o ai ca privitor eclectic sau ca fin cunoscător în ale artei, în faţa lucrărilor lui Radu Bercea, care, în afară de faptul că mustesc de viaţă, de drame şi de consecvenţe cromatice, convertite în, aşa cum spune şi frontispiciul sub care a avut loc inaugurarea acestui vernisaj, „confesiuni”, insuflă, culmea!, retinei şi implicit, sufletului, o vibraţie ce ajunge în cea mai intimă celulă a fiinţei, într-o deplină consonanţă cu aroma de primăvară ce răzbate din tablourile sale. Poate că această penurie de inspiraţie ce pică precum o năpastă pe capul cronicarului are şi părţile ei bune. Orice ai spune despre lucrările artistului humorean, declarat cetăţean de onoare într-o mulţime de oraşe din Ocident şi nu numai, un singur lucru este clar: numai pictând o poezie şi recitând un tablou, ai putea să pătrunzi sensul mesajelor sale, uneori bine ascunse între straturile groase de vopsea, alteori expuse cu forţa unui taifun stârnit de inocenţa unui kamikaze care, vai!,  a crezut pentru o clipă c-ar putea schimba sensul de rotaţie al Universului.

Mulţumim, maestre, şi mai aşteptăm surprize! Că ne plac!
rb1