Interviu – Edi Grosu

De unde pasiunea pentru ciclism? De ce nu fotbal sau tenis?

Am început să practic ciclismul deoarece tatăl meu a fost ciclist, campion național… el are echipă de ciclism în Zărnești și este și antrenorul naționalei. De aici pasiunea pentru acest sport.

Când ai câştigat primul tău trofeu şi în cadrul cărui concurs?

Primul concurs de ciclism l-am câştigat la vârsta de 3 ani – Cupa Oraşului Zărneşti – de Ziua Copilului, dar, ca şi ciclist, prima victorie importantă a venit la vârsta de 12 ani, când am devenit campion naţional de ciclocros, cel mai tânăr campion naţional de ciclism din istoria României.

Când ai trecut la ciclismul profesionist?

Am devenit ciclist profesionist anul trecut, când am semnat contractul cu echipa Vini Fantini Nippo De Rosa.

Cum a decurs adaptarea în cadrul echipei?

A decurs foarte bine, deoarece suntem o echipă tânără și nu se cer rezultate de la început.

Calităţile fizice pe care le are un sprinter pot fi dezvoltate sau sunt înnăscute?

De obicei, ceea ce îți lasă natura aia lucrezi, deci trebuie să ai anumite calități și, pe marginea lor, să lucrezi. Nu poți să ai 50 kg și să te antrenezi ca să devii un sprinter, și nici invers.

Crezi în versatilitatea unui ciclist? Poate el să se transforme dintr-un ruleur într-un specialist de contratimp sau într-un căţărător?

Cred că poți schimba foarte puțin pe cale naturală. În schimb, în ultima vreme s-au putut vedea foarte multe cazuri în care pistarzi au devenit oameni de general în Turul Franţei.

Există antrenamente speciale pentru un sprinter, faţă de celelalte „specializări”?

Da. Fiecare ciclist are, pe lângă kilometri parcurși, și antrenamente specificice. Sprinterii trebuie să lucreze cât mai mult la partea explozivă, în timp ce cățărătorii la cea de anduranţă.

L-am văzut pe Mark Cavendish câştigând şi fără aportul colegilor săi. Cât de important este trenuleţul coechipierilor?

Mark a câștigat mult mai multe sprinturi datorită colegilor săi, însă un sprinter ca Greipel nu are așa mare nevoie de echipă. Oricum, trenulețul este 90% din victorie atunci când își face treaba cum trebuie.

Există un ciclist pe care-l apreciezi în mod deosebit?

De când eram mic, îl stimam pe Lance Armstrong. După ce mi-am dat seama că e imposibil să obții pe propriile tale forțe ceea ce-a obținut el, am decis să nu-mi mai fac iluzii degeaba.

Ai început sezonul cu un loc 9 în etapa a 2-a în Turul San Luis, apoi au urmat o serie de abandonuri în Trofeul Laigueglia, Omloop Het Nieuwsblad, Kuurne-Bruxelles-Kuurne şi în cele Trei Zile de la De Panne. Cât de greu atârnă aceste sincope în economia calendarului competiţional? Îţi pot influenţa forma fizică?

Da, am început sezonul bine, dar, din păcate, după Argentina am luat doi viruși: mononucleoză și cytomegalovirus. Nu ne-am dat seama la timp, de aceea și acele abandonuri ale mele. Fizicul meu era foarte slăbit și, cu cât forțam mai tare, cu atât îi dăunam mai mult. Bine că am descoperit până la urmă și am reușit să salvez ceea ce mai era de salvat.

Ai participat la Turul Turciei, unde te-ai clasat pe locul 9 în etapa a 2-a, şi ai fost prins cu 4 km înainte de sosire, după o evadare. Te-ai simţit frustrat sau erai conştient de „puterea” plutonului?

A fost prima cursă după perioada de convalescenţă. Sincer, în ultima etapă am crezut că o să reușim… Nu-mi știam forma fizică, dar mă simțeam ok. Poate dacă ar fi plouat puţin pe final, am fi ajuns la capăt.

Turul Italiei. Cum a fost etapa a 13-a, când ai ajuns atât de aproape de podium? Care au fost cele mai grele etape?

A fost foarte haotică acea etapă; am greșit pe final. Probabil că, dacă nu mă atingeam cu Porshev, aș fi venit pe locul 3, dar astea sunt riscurile… Pentru mine, prima săptămână a fost cea mai grea, fiindcă trecuse doar o lună de când urcasem din nou în şa și nu aveam ritmul curselor în picioare.

Ce părerea ai despre Turul Sibiului, unde ai ocupat locul 2 în clasamentul pe puncte, la un punct de Finetto?

Turul Sibiului este cea mai importanță competiție ciclistă din România. Am dorit să câștig o etapă. N-am reușit, deși am fost aproape, dar din greșeli învăț și sper ca anul viitor cele 3 podiumuri să fie 3 victorii.

Crezi că poate exista o echipă profesionistă care, prin metodele de antrenament şi de management sportiv, să domine competiţiile fără drept de apel? Există un Graal al ciclismului pe care unii l-au descoperit?

Nu, nu cred că există. Probabil că există echipe care sunt mult mai în față cu cercetările în materie de substanțe dopante şi șefi ale unor instituţii mari care le acoperă, atât cât este posibil. Ciclismul e un sport de anduranţă, prin excelenţă. E adevărat, unii ciclişti îşi asumă toate riscurile şi practică dopingul.

Nu crezi că ar trebui să se manifeste acelaşi zel din partea forurilor responsabile şi faţă de alte sporturi? Ce părere ai despre revenirea lui Armstrong în Turul Franţei ?

Da, posibil ca și în celelalte sporturi să se practice dopajul la fel ca în ciclism, însă deasupra noastră s-a pus o pată neagră care cu greu va fi ștearsă. Armstrong, dacă nu s-ar mai fi întors în Turul Franţei, nimeni nu l-ar fi dezgropat, însă  a vrut să facă mult mai mult decât a fost lăsat și a greșit.

Ţi s-a întâmplat vreodată, pe o căţărare mai dificilă, să te întrebi „Cine m-a pus să mă fac ciclist?”

Doar o dată? Sprinterilor, în general, li se întâmplă asta foarte des. Publicul cere suferință pentru sportivi, iar în ciclism cel mai mult suferi pe munte; prin urmare, noi, care suntem băieți cuminți, suferim mai mult ca restul.

Ce mai conţine agenda ta de lucru pentru restul sezonului?

Tour of Szekerland, Tour de Limousin, Tour of Kumano, apoi Clasicele din Italia, Campionatele Mondiale și ceea ce mai este prin Asia…

Mulţumim, Edi, şi multă baftă ! Să fie !

sursa: www.sportescu.ro / 6 august 2015