Până la urmă, nu e mare filosofie să scrii o carte. E drept că, dacă mă gândesc la zilele premergătoare lansării primei mele cărţi, din primăvara anului 2014, n-aş mai spune acelaşi lucru… Ce m-a determinat să fac pasul ăsta? Poate orgoliul, poate nevoia de comunicare. Depinde cine întreabă… N-aş vrea să intru în amănunte şi nici să spun că această nevoie a fost mai presus de orgoliu, dar a fost unul dintre motoarele care m-au pus în mişcare, după o lungă bătălie pe care am pierdut-o lamentabil. Cu cine? N-are importanţă, cert e că nu-mi rămânea altceva de făcut decât să aleg între a-mi pansa rănile sau a-mi expune gândurile de-a lungul şi de-a latul celor şaizeci şi ceva de articole de proză scurtă şi de poezie. Am ales calea cea mai grea şi, pe bune, chiar nu-mi pare rău…
Lansarea în sine, la fel ca majoritatea lansărilor ce au loc în târgurile de carte, n-a fost la fel de spectaculoasă precum emoţiile mele. Înconjurat de câţiva prieteni şi foşti colegi de şcoală, m-am lăsat purtat de freamătul muşuroiului din clăduirea de la Romexpo şi am încercat să las o impresie bună, dacă nu ca prezenţă scenică (sic), măcar ca o pată de culoare care aducea ceva din inima Bucovinei, în inima Bucureştiului.
C-a fost sau nu hârtia albastră, acum, după doi ani de la eveniment, pot să spun cu mâna pe inimă, c-a fost un moment unic şi că, indiferent de ce mă aşteaptă de acum înainte, Bookfest 2014 va fi mereu în memoria mea, drept cea mai frumoasă lansare din lume.
S-o las aşa? O las… Până la urmă, să te consideri buricul pământului nu e chiar o crimă.
Marius Gabor 
Leave a Reply