Tag Archives: rcgh

RC Gura Humorului – RC Grivita 21-13 (behind the Scene)

Apărarea Siciliană

Dacă ultima cronică a meciului cu RC Grivița punea pe tapet Gambitul Damei întruchipată de echipa adversă, astăzi am ales un titlu inspirat de o altă mutare din șah, care a fost, alături de un pragmatism aproape matematic de sorginte italiană, chintesența victoriei noastre: Apărarea Siciliană.

7 noiembrie 2020. Era o zi de toamnă târzie care marca năpârlirea unui sezon estival nefast, marcat de o pandemie păguboasă, când ne întâlnisem ultima oară cu adversarii noștri din capitală. Jucam acasă, prin urmare fie și numai din acest punct de vedere se creiona un oaracare avantaj, cu RC Grivița, însă, e nevoie de ceva mai mult decât atât. Și s-a dovedit asta la finalul meciului, când grivițenii au marcat un eseu care a parafat scorul final de 17-13, după ce-i condusesem la pauză cu 13-12.

17 aprilie 2021. Gura Humorului. Ora 11:00. 10 Celsius, cer parțial noros. Vreme numai bună de luat revanșa. Nu știu cum văzuseră adversarii noștri ultimul meci pe care-l câștigaseră în urmă cu cinci luni, dar eu unul am văzusem un meci câștigat la limită și nu cred că pot fi considerat partinic. Prin urmare, mă așteptam la un meci disputat și echilibrat. Cu o garnitură care îmbina entuziasmul și dorința de afirmare a mai tinerilor jucători cu experiența și cumpătarea veteranilor, aveam toate motivele să sperăm la un rezultat bun. De altfel, zăcea undeva în sufletul nostru dorința de a arăta că ceea ce s-a întâmplat la Galați, în prima etapă, a fost un accident și că adevărata noastră valoare e alta.

Grivițenii veneau așadar la Gura Humorului cu un moral bun, dat de victoria în fața sucevenilor de la CSM, din prima etapă, și de rezultatele directe care-i propulsau, de departe, în poziția de echipă favorită. Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, aș fi pus în calcul și un mare asterisc, având în vedere rezultatul ultimului meci, dar cum nu mă întrebați, rămâne între noi. De cealaltă parte, noi, humorenii, am aliniat o echipă care, așa după cum spunea și Andrei Varvaroi, era formată dintr-un mixt format din experiență și tinerețe, iar asta ne îndreptățea să sperăm că de data asta va fi altfel.

În rugby nu există noțiunea de democrație și nici aceea de socialism, iar despre haiducie, nici nu se pune problema. În rugby există un ”capo di tutti capi”, un căpitan, un pachet de înaintare un ”trei sferturi”, două aripi și un compartiment defensiv, fiecare cunoscându-și rolul și sarcina pe care trebuie s-o ducă la sfârșit. În rugby nu există culoare politică, nu sunt guverne de răsturnat și nici revoluții de câștigat. În rugby există o noțiune pe care poate numai marile spirite ale literaturii o pot surprinde în capodoperele lor: dăruirea. În rugby se varsă sânge, se inundă firul de iarbă cu sudoare și se scrâșnește din dinți, în rugby, lacrimile de fericire ale învingătorilor au același nivel de PH cu ale învinșilor, în rugby dreptatea și nedreptatea sunt două noțiuni abstracte care te pot face s-o iei razna, în rugby, în final, e vorba de respect și de prețuire atât a adversarului cât și al coechipierului. Cine a urmărit astăzi meciul, știe despre ce vorbesc.

Pornită din start din poziția de chalenger, RC Gura Humorului s-a apărat foarte bine în prima parte a meciului, reușind să concretizeze pe tabela de marcaj un avantaj de 3 puncte, înregistrat în urma unui dropgol executat de Alin Conache. Echilibrul s-a păstrat și în a doua repriză, chiar dacă RC Grivița a reușit să marcheze un eseu prin Bogdan Antonescu, care a ridicat scorul la 13-12 în favoarea oaspeților. Ultima parte a celei de-a doua reprize avea să pună pe masa de joc cele mai bune cărți. S-au făcut câteva schimbări, de ambele părți, apoi s-au lepădat scuturile și s-a jucat la ”totul sau nimic”. Și era normal să fie așa. Pe de o parte, un eventual eseu al grivițenilor le-ar fi asigurat victoria în proporție de 90 %, pe de altă parte, diferența mică de scor ne obliga să lăsăm muzica de salon și să trecem pe hard rock. Eu vă spun ceva: nu vă uitați cu suspiciune la ăștia ai noștri mai mici și mai filiformi, care îmbracă tricoul de senior cu o mândrie cuminte, de oameni care știu cât de mare le e plapuma, că vă înșelați. Gândiți-vă că au la gât mai multe medalii de campioni naționali, că au crescut cu toții ca într-o mare familie, care este CSS Gura Humorlui și că aparențele înșeală. Și vă mai spun ceva: niciodată, dar niciodată să nu vă îndoiți de noi. Cu un pack de jucători expermentați, cu o voință exemplară și cu o implicare fantastică a tuturor compartimentelor echipa noastră și-a revenit din pumni și a început să mărșăluiască precum armata lui Napoleon spre Paris, convertind în puncte, cu o singură excepție, toate loviturile de pedeapsă. Împăratul era din nou acasă, soldații îl adulau, iar Franța îi era la picioare. Iertați-mi divagația, dar jur că în minutul 79, când victoria noastră era deja asigurată, cântam Marseieza la marginea terenului, cuprins de un ciudat sentiment de întoarcere acasă, printre cei dragi, printre învingători.

Având privilegiul de a fi aproape tot timpul printre băieții ăștia minunați, m-am strecurat la finalul meciului în cercul de la mijlocul terenului, unde ne adunaserăm cu toții, lângă Andrei Varvaroi, care le-a spus așa:
În primul rând vreau să vă mulțumesc că v-ați dedicat. Am placat, am dat peste ei, chiar și în momentele grele, am reușit și am găsit aer, am avut mixtul ăsta de tinerețe și de experiență și de încredere, v-ați dat încredere unul altuia, și asta mă bucură. Astăzi am făcut un mic pas spre proiectul pe care vrem să-l facem și sper să jucăm în continuare cu același entuziasm, cu aceeași dăruire și cu aceeași plăcere. S-a văzut că v-ați dorit victoria. Vreau să vă mulțumesc pentru această victorie foarte frumoasă, ați reușit chiar să stopați și echipa adversă să ia punctul bonus, iar asta o să conteze în clasament, la final. Vă mulțumesc încă o dată și hai să fim frumoși!

La începutul meciului s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Mircea Nistor, antrenor la CSS Viitorul Cluj. Nu știu dacă ar fi fost un exemplu mai convingător decât acesta că viața și moartea, asemeni unui meci de rugby în care există învinși și învingători, își împart eseurile transformate în mod aleatoriu, scăpând puterii noastre de înțelegere. Nu știu dacă peste câteva sute de ani își va mai aminti cineva de ziua aceasta, de cele care au precedat-o sau de cele care vor veni, cert e că suntem azi, aici, și că scriem împreună cu voi, cei care ați achiziționat 300 sute de bilete virtuale, cu cei care ne sunteți alături încă din prima zi, cu cei care ne sprijiniți necondiționat și cu toți iubitorii rugbyului humorean, o pagină care se vrea a fi prologul unei istorii aparte: cea a Clubului ”Rugby Club Gura Humorului”

Vă mulțumim, prea plecați!

Felicitări echipei Rugby Club Grivița pentru dăruire și pentru meciul făcut și sperăm să ne revedem sănătoși cu toții la București, în retur.

Iată loturile celor două echipe:

Rugby Club Gura Humorului:

Lucian Zup, Iulian Cîtea, Bogdan Formagiu, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Gabriel Bivol, Cipran Nichitean, Marian Moroșan, Costel Poldi, Sergiu Michiduță, Andrei Vieru, Rareș Prelucă, Robert David, Ciprian Hostiuc, Ștefan Drușcă, Emil Grigoraș, Ciprian Cernescu, Sebastian Rotaru.

Rugby Club Grivița București:

Iulian Ailincăi, Octavian Chitic, Alexandru Oancea, Bogdan Antonescu, Claudiu Podoleanu, Vasilică Mercone, Radu Glăvan, Damian Ispas, Andrei Homiuc, Bogdan Iacovache, Ionuț Latu, Rareș Ciudin, Marius Ioana, Andrei Șerban, Alexandru Mircea, Andrei Iacob, Andreas Șeicaru, Cătălin Marin, Viorel Perniu, Andrei Mitrea, Richard Plopeanu, Ionuț Cristea, Silviu Mircea.

Au marcat
pentru RC Gura Humorului: Alin Conache – 6 lovituri de pedeapsă și 1 dropgol
pentru RC Grivița: Andrei Homiuc – 2 lovituri de pedeapsă, o transformare; Bogdan Antonescu – 1 eseu.

Rating: 0 out of 5.

This is Sparta!

  • Un espreso lung, vă rog, i-am zis casieriței de la benzinărie, privind spre băieții care ieșiseră din mașină. ”Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…” spunea Alecsandri. Mda… Ne aștepta și pe noi un drum lung spre casă, mai lung decât orice espreso care ar putea exista vreodată pe pământ. Nu beau cafea după ora 17, dar de data asta am făcut o excepție. Vorba aia, în situații speciale, măsuri speciale. Punct.

Cu numai câteva ore înainte de a-mi ”injecta cofeina”, fluierul arbirtului spărsese vânzolelala de la marginea terenului, unde câțiva susținători ai echipei din Galați urmăriseră meciul de dincolo de gardul de sârmă. Nu știu dacă ați observat, dar fluierul arbitrilor de la rugby are o altă rezonanță, e mai baritonal, aș spune chiar mai ritualic. Poate fi sunet de teribilă sfârșeală, așa cum a fost pentru noi, la capătul celor 80 de minute de joc, sau de extazică incantare a victoriei, așa cum a fost pentru adversarii noștri. Scorul, un pic cam sever pentru standardele noastre, reflecta o realitate pe care o puteai privi din două perspective: cea a paharului plin și cea a paharului gol. Dar pentru că scopul acestei scrieri e departe de a fi obiectiv, o să-mi arog dreptul de a face țăndări paharul și de lăsa statisticienii să se ocupe de datele tehnice. Pe mine mă interesează detaliile.

Știam că va fi un meci dificil. De altfel, CSM Galați fusese la un pas de a juca finala DNS în ediția trecută… Cu un lot valoros și jucători cu experiență care au evoluat în Super Ligă, ba chiar și în a doua divizie franceză, echipa gălățeană nu părea o nucă tare, ci este cu adevărat o nucă tare nu doar pentru noi, ci pentru toate echipele din DNS. Chiar înaintea meciului, Sebi, care calcă pe urmele tatălui său – Ștefăniță Rusu -, m-a întrebat:

  • Ce crezi, Mariuse, că facem azi?
  • Dacă ar fi să-mi ascult inima, aș spune că batem, dar e greu. Cred că o să luăm bătaie.
    Nu știu dacă l-am dezamăgit cu răspunsul meu, dar am văzut în privirea lui că era gata să accepte realitatea.

Lotul cu care făcuserăm deplasarea cuprindea un număr de cincisprezece jucători sub 21 de ani ani, zece dintre ei având doar 18 ani. Să ne înțelegem. Nu e o justificare sau nevoia de justificare a unui rezultat. Nici pe departe. E pur și simplu radiografia loturilor celor două echipe. Pe un teren al cărui gazon putea să arate mai bine și sub tutela clădirilor din oțel care supravegheau jocul, echipa gălățeană a dominat meciul, punând o permanentă presiune pe apărarea noastră. Vreau să subliniez ceva: să știți că nu ne-am predat chiar așa, fără luptă. Nici vorbă. Ba chiar unul dintre jucătorii gălățeni, cu care am o relație de amiciție, mi-a spus la finalul jocului că avem o trupă de perspectivă, cu tineri foarte talentați, care pasează bine, care au viteză, dar care au nevoie și de timp pentru a acumula jocuri în picioare și implicit experiență.

  • Poftim, aveți aici espreso-ul dumneavoastră, îmi zise casierița, zâmbind.
  • Mulțumesc, i-am răspuns, trezit din visare.

Am pornit spre autocar, gândindu-mă că viitorul acestei echipe sună bine, în ciuda dușului rece pe care-l făcuserăm pe malul Dunării, prinși între pomii care dăduseră în floare și clădirea din oțel care se învecinează cu terenul. Nu știu câți dintre voi știu povestea care stă în spatele lui Ajax Amsterdam, echipă a cărei filosofie a fost aceea de a crește copii pe care să-i arunce apoi în luptă. O să spuneți că acolo e vorba de fotbal. Da, dar principiile sunt universal valabile. Așa cum unele cluburi, nu contează ramura de activitate, preferă să facă transferuri importante pentru a-și asigura un nivel înalt de competitivitate, altele preferă să-și crească și să-și cultive valorile în propria pepinieră, privind înspre viitor. Care e cea mai bună cale? Dumnezeu știe. Chiar nu are relevanță, important e să mergi pe drumul pe care l-ai ales, iar noi, Rugby Club Gura Humorului am ales calea mai lungă, dar mai trainică, a ridicării prin sine, prin intermediul propriei școli și cu aportul jucătorilor mai experimentați, care vrea să formeze nu doar jucători de rugby, ci oameni cu simțul răspunderii și al respectului, căci până la urmă, despre asta este vorba în sport, în general, și în rugby în special.

Așa că dragii mei, cei care sunteți la primul, la al doilea sau al treilea vostru meci în DNS, vă spun doar atât: This is Sparta! Dar asta nu înseamnă că sunteți singuri.

Iată cele două loturi:

Rugby Club Gura Humorului:
Iulian Cîtea, Andrei Bogdan Vieru Găină, Lucian Zup, Irinel Legean, Sebastian Vasilovici, Andrei Mihai Mureșan, Vlăduț Sidău, Peter Chiriac, Bogdan Petrișor, Alin Conache, Costel Poldi, Ciprian Nichitean, Liviu Costan, Gabriel Bivol, Sergiu Michiduță, Rareș Prelucă, Robert David, Ștefăniță Rusu, Ciprian Hostiuc, Alexandru Tucaliuc, Mihai Daraban, Ioan Antonesi, Andrei Ștefancu. Antrenor: Mihai Coca.

CSM Galați:
Eduard Don, Nicu Manolachi, Ionuț Platon, Cristian Zaharia, Dragoș Giusca, George Bulearcă, Marian Don Jean, Gabriel Dănăilă, Laurențiu Cocirlă, Ionuț Niacșu, Ionuț Cucu, Ioniță Nistor, Gabriel Partenie, Cătălin Prunaru, Alexandru Bisceanu, Lucian Dinu, Lucian Grigore, Roman Cangea, Cristian Spătărescu, Daniel Josan, Bogdan Frățilă, Emil Tasci, Dănuț Lăcătuș.

Rating: 0 out of 5.

Blitz Interviu – Alin Conache

– Salut, Alin!

– Salut!

– Pe 2 decembrie ai plecat cu lotul lărgit al Stejarilor mari la cantonamentul din Antalya. Cum a fost, ce ai simțit când ai aflat că ești convocat?

– M-am simțit fericit. Nu știu, poate că și evoluția mea în DNS a fost unul dintre factorii care au dus la această convocare, dar m-a bucurat nespus, îți dai seama…

– Cum te-au primit veteranii echipei?

– Băieții m-au primit bine. Unii chiar mă cunoșteau și asta pentru că și frații mei mai mari, Gabi și Tibi, au fost convocați la loturi. Gabi la Rugby în 15 și Tibi la Rugby în 7. A fost o experiență mai mult decât interesantă. Mereu ai ce învăța de la jucătorii echipei naționale și cred că am venit din Antalya cu ceva în plus.

– Spune-mi cum decurgea o zi în cantonament?

– Aveam trei antrenamente pe zi: două la teren și unul la sală. Am avut și o zi liberă în care ne-au lăsat să facem ce vrem. Am fost prin oraș, prin centru…

– Ai fost și la plajă...

– Da, un pic

Ce crezi că vom face în noul an competițional? Mă refer la Divizia Națională de Seniori.

– Eu spun că o să avem un an mai bun, cu mai multe succese și că o să ne clasăm pe un loc mai bun decât în ediția trecută.

– Ai curajul să faci o previziune?

– A, nu, nu, e greu…

– În 2023 vom avea un Campionat Mondial în Franța. Să zicem că ne vom califica. Îl vezi pe Alin Conache în lotul echipei naționale?

– Da, mă văd. De ce nu? O să mă pregătesc, o să muncesc… Îmi doresc să fiu chemat, cred că e visul oricărui jucător de rugby să participe la un astfel de eveniment, acum rămâne doar să vedem ce va fi.

– Eu te sigur că vei avea din partea noastră toată susținerea și îți promit că în ziua care vei îmbrăca tricoul Naționalei la Campionatul Mondial, îți vom aminti de acest interviu, în care tănărul Alin, la numai 18 ani, nu-i așa, își prevedea viitorul. Mulțumesc pentru amabilitate și te așteptăm la teren.

– Mulțumesc și eu, abia aștept să reluăm antrenamentele!

Mulțumesc, Rugby Club Gura Humorului

Se întâmpla în urmă cu doi ani.
Văzusem în oraș un afiș: RC Gura Humorului – CSM Suceava.
Meci de rugby.

Îl știam pe Ștefăniță de când eram copii, de aceea nu mi-a fost greu să ajung la marginea terenului înarmat cu un Canon Entry Level 700D și un obiectiv Tamron a cărui focală scârțâia ca un marfar ce intră în gară, când duceam focala la 300mm.

Îmi plăcea rugby-ul. Urmăream Turneul Celor Cinci Națiuni și Campionatele Mondiale, dar nu fusesem niciodată la un meci. Fraților, cum să spun, acum m-am obișnuit, dar în acea zi, când am simțit cum vibra pământul sub tălpi la câte un contact mai dur, am zis că se schimbă polii pământului.

Vremea a trecut, iar eu mă simt deja unul de-al lor. Port chiar și un tricou cu nr. 24. Sigur, e fictiv, nu mă văd alături de ei în teren, căci mi-ar zbura fulgii și cine ar mai scrie, dar sunt cu ei de fiecare dată când le e greu.

În acel meci, Suceava câștiga Cupa Bucovinei. Azi, Cupa e la noi, dovadă clară că nimic nu e întâmplător. Mi-ar plăcea să vă povestesc despre forțele colosale dezvoltate de grămezi, despre felul în care se motivează și despre caracterul acestor luptători, dar e timpul prea scurt. O voi face într-un material separat.

Vă mulțumesc pentru felul cum m-ați primit și pentru felul cum m-ați tratat. Pentru mine e o onoare să fiu cu voi oriunde si oricând, no matter what.

Foto: Ștefăniță Rusu

« Older Entries Recent Entries »