Născut pe 7 mai 2002, Alin Conache a început rugby-ul în jurul vârstei de 6 ani. Venit dintr-o familie în care tatăl – Vasile -, dar și frații săi mai mari – Tibi și Gabi – au jucat rugby, Alin a atras atenția asupra sa încă de când activa la juniori, când a câștigat alături de ”prietenii” săi, cum îi place lui să le spună, de la CSȘ Gura Humorlui, nu mai puțin de trei titluri de campion național la categoriile Under 15, Under 16 și Under 17. Și-a făcut debutul în DNS la Rugby Club Gura Humorului, unde a jucat în toate cele opt meciuri din tur, apoi s-a transferat la SCM Timișoara, unde va juca alături de fratele său, Gabi. Am stat de vorbă cu el câteva minute la telefon. Haideți să vedem ce-a avut de spus și ce le-a transmis foștilor săi colegi de la Rugby Club Gura Humorului.
– Salut, Alin!
– Salut, Marius!
– Ultima oară când ne-am văzut, purtai un tricou galben, acum porți unul albastru. Noi, cei de la Rugby Club Gura Humorului și toți cei care empatizează cu această echipă te felicităm și îți dorim să ai parte de o carieră de poveste.
– Vă mulțumesc!
– Știu că ai fost vara aceasta într-un stagiu de pregătire la Perpignan, unul dintre cele mai prestigioase echipe din campionatul Francez. Cum a fost această experiență?
– Am ajuns acolo prin intermediul domnului Marius Tincu, dar am beneficiat ca să spun așa, și de sprijinul celor de la Asociația Jucătorilor de Rugby (AJR), care mi-au decontat biletele de avion. Le mulțumesc pe această cale.
– Ți-a plăcut orașul?
– Da, e un oraș frumos, cu deschidere la Marea Balearelor, dar așa cum îi stă bine unui oraș din Sudul Franței, are și el ”băieții lui răi”. Până la urmă face parte din farmecul acelei zone și mă bucur că am avut ocazia să stau acolo trei săptămâni.
– Cum arată rugby-ul francez văzut din interior?
– Sigur, rugby-ul francez, per ansamblu e la un alt nivel, îți dai seama, sunt ceva mai organizați și au o altă bază de selecție, dar am remarcat că se pune accentul pe jocul în regim de viteză, în rest nu sunt mari diferențe.
– Ai fost într-un stagiu de pregătire și în Noua Zeelandă, chiar înainte de declanșarea pandemiei. Dacă ar fi să facem o comparație între cele două sisteme de pregătire, ce ai putea spune?
– Mărturisesc că mi-am dorit de mic să ajung în Noua Zeelandă. Evident că tot ce se întâmplă în Noua Zeelandă e unic, ca să nu mai spun că spre deosebire de Franța, care n-are niciun titlu mondial, ei au câștigat deja trei, cu toate astea, ca stil de organizare, să știi că sunt pe acolo ambele țări. Bine, rugby-ul din Noua Zeelandă e un fel de religie pentru ei și poate asta face diferența, dar, repet, mă bucur nespus că am avut ocazia să ajung acolo și să mă antrenez alături de ei.
– După cele trei săptămâni petrecute la Perpignan, de la care ai și primit o ofertă pentru un an, ai ales totuși să vii acasă, în România. De ce n-ai rămas în Franța?
– Așa este, mi s-a făcut această ofertă pe un an, cu masă și cazare asigurată, dar fără salariu. Nu e vorba de aroganță aici sau mai știu eu ce, dar am considerat că e mai bine pentru mine să joc acasă.
– Și uite așa ai ajuns la Timișoara, unde este legitimat și Gabi, fratele tău mai mare. Cum ai fost primit?
– Bine, băieții mă știau de mic, de când veneam la meciuri cu tot felul de pancarde cu ”Hai Timișoara!”, ”Hai Gabi!”. și altele. Oricum, în vacanțe făceam antrenamente cu ei, așa că n-am avut probleme de adaptare sau de altă natură.
– Ai debutat la Timișoara în meciul jucat împotriva celor de la Baia Mare, în cadrul Cupei României, unde ai și marcat. Cum a fost?
– Da, am jucat 30 minute, în repriza a doua… Am și dat la bețe. Una mai ușoară am ratat-o, iar pe cealaltă, dintr-o poziție mai dificlă, am fructificat-o.
– Alin, ai ajuns să joci la o echipă puternică, în Superligă, ai toate motivele să fii convins că începând de acum cariera ta are practic un orizont nemărginit. Ai plecat de la Gura Humorului, mai exact de la CSȘ Gura Humorului, și apoi Rugby Club Gura Humorului – echipa de seniori la care ai jucat în turul din cadrul DNS -, spune-mi ce înseamnă pentru tine acest club?
– A fost o perioadă foarte frumoasă la Gura Humorului, chiar a fost ceva… n-am cuvinte. Ne-am înțeles foarte bine cu toții: colegi, colectiv, tot. Și n-am fost doar colegi, am fost prieteni. O familie chiar.
– Da, știu ce spui, însă trebuie să-ți urmezi drumul, căci așa e viața, dar să știi că noi ne-am bucurat pentru tine. Ce le transmiți foștilor tăi colegi de echipă, prietenilor, familiei tale de la Gura Humorului?
– În primul rând sănătate, apoi să se antreneze din greu, pentru că aș vrea să ieșim campioni în DNS. Da, ai auzit bine, am spus ”să ieșim”, pentru că pot spune că-s încă la Humor. O parte din sufletul meu a rămas la Gura Humorului.
Marius Gabor 
Leave a Reply