Tag Archives: alin conache

Au înnebunit salcâmii

Ha, jur că dacă m-ar fi întrebat cineva ce melodie îmi venea a cânta după meciul de azi, aș fi răspuns fără nicio reținere: ”Au înnebunit salcâmii”, a lu` nentu Tudor Gheorghe, care, chiar dacă nu e dumnealui chiar din Arad, ci oleacă mai din Oltenia, e tot de acolo, de undeva, și până la urmă ce contează, bă, câtă vreme mi-am luat în brațe copchiii și i-am felicitat, ca un bun manager ce sunt? Manager de finețuri, cu din alea de inimă albastră, când pierdem, și de inimi de treflă când câștigăm, dar astea-s detalii…

Așa că, dragii mei, au înnebunit salcâmii la Gura Humorului, și să mor dacă-mi pasă de e adevărat sau nu. Pentru noi, humorenii au înnebunit, iar pentru voi, cei care sunteți alături de echipa noastră, așijderea. Da? Bun. Să mergem, dară, mai departe.

Meci cu CSU Arad. Etapa a 5-a. Noi ieșeam dintr-o pauză de trei săptămâni, ei veneau după o victorie în fața sucevenilor. Până aici, nimic special. Poate doar dorința noastră de revanșă și dorința lor de a bate și cealaltă echipă din Bucovina. Numa` că nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii.

Mie îmi place să fiu respectuos și mereu mă bag în seamă cu oaspeții noștri. Bunăoară, l-am întrebat pe un jucător arădean cum a fost călătoria. Na, n-a fost cea mai inspirată întrebare, că, la naiba, să faci douășpe ore pe drum, fir-ar el să fie de tahograf, nu e chiar ușor, dar nu dați cu parul. Oricine poate fi victimă al sublimului ridicol. Chiar și eu.

Meciul a început sub zodia ezitărilor. Cu alte cuvinte, în primele 15-20 minute, n-am înțeles mare lucru. Nu mă înțelegeți greșit, băieții n-au stat la rummy și nici la Macaua, dar parcă le era milă să calce pedala până la podea. Calc-o, frate, că vorba aia, o viața avem!, îmi venea să le strig de pe margine. Apoi au apărut primele semne. Practic, începuseră să pocnească mugurii victoriei: Bum! Bum! Explodau pețiolii în toate direcțiile și ploua cu stamine într-o orgie de speranțe amestecate cu temeri, mai ceva decât în opera lui Bocaccio… Vântul îl scotea din minți pe Conache, dar și pe noi, deviindu-i balonul în bară, ori purtându-l la mama huciului pe lângă bețe, soarele se ascundea după nori, iar ploaia anunțată de Busu la Pro TV bătea darabana la marginea Saharei. Nimic nu ne ieșea! Fuck! Și nu-mi vine, măh, de nicăieri, nentu Bogdan Petrișor, și-mi ia balonul buclucaș în brațe și mi-l așază cu grijă în terenul de țintă, de ne face să uităm de toate și să intrăm la pauză cu un avantaj de șapte puncte: 7-0, numa așa, să-mi facă în ciudă…

A doua parte a meciului m-a găsit în spatele buturilor dinspre Nord, cu fața spre pârtie și cu ochii în soare. Dar nu conta. Important era că-mi puteam vedea din față băieții atacând buturile arădene cu toate forțele. Măh, nici căderea Constantinopolului n-a avut măreția actului prin care consemnam răpunerea taurului din vestul țării, precum toreadorii din străvechea Spanie a lui Cervantes. Și știți ceva? Iertați-mi divagația spre și dinspre literatură, dar dacă ar fi să ne comparăm cu un personaj literar, apoi RC Gura Humorului ar fi, de departe, Don Quijote-ul Diviziei Naționale de Seniori, cavalerul nebun care se bate cu morile de vânt încremenite în bețele ce se înalță spre înaltul cerului ca niște rugăciuni nerostite, încrezător în propriul destin și visător incurabil.

Nu știu dacă Rugby-ul are un zeu, mie personal mi-ar fi plăcut să fie sub oblăduirea Dianei, dar, mă rog, dacă nu se poate, asta e, cert e că rând pe rând, Bogdan Formagiu, Ciprian Nichitean, Alex Vaman și Alin Conache, purtați pe brațe de Jupiter, de Marte sau whatever, vorba francezului, au pus balonul în terenul de țintă al arădenilor, făcându-mă să scap aparatul de fotografiat din mână. Noroc că era ancorat de gât cu curea.

Acum, vorbind serios, n-a fost un meci ușor. Echipa arădeană a fost superioară ca gabarit, dar am compensat prin circulația balonului, prin continuitate în fazele de atac și prin viteză. Am găsit culoarele potrivite, am profitat de prospețimea celor intrați în repriza a doua și am închis tabela de marcaj la 33 de puncte în dreptul nostru și 5 puncte în dreptul arădenilor.

Au marcat pentru noi: Bogdan Petrișor, Bogdan Formagiu, Ciprian Nichitean, Alex Vaman și Alin Conache câte un eseu, și 8 puncte Alin Conache.

Iată lotul folosit astăzi în meciul cu CSUAV Arad:

Blitz Interviu – Alin Conache

– Salut, Alin!

– Salut!

– Pe 2 decembrie ai plecat cu lotul lărgit al Stejarilor mari la cantonamentul din Antalya. Cum a fost, ce ai simțit când ai aflat că ești convocat?

– M-am simțit fericit. Nu știu, poate că și evoluția mea în DNS a fost unul dintre factorii care au dus la această convocare, dar m-a bucurat nespus, îți dai seama…

– Cum te-au primit veteranii echipei?

– Băieții m-au primit bine. Unii chiar mă cunoșteau și asta pentru că și frații mei mai mari, Gabi și Tibi, au fost convocați la loturi. Gabi la Rugby în 15 și Tibi la Rugby în 7. A fost o experiență mai mult decât interesantă. Mereu ai ce învăța de la jucătorii echipei naționale și cred că am venit din Antalya cu ceva în plus.

– Spune-mi cum decurgea o zi în cantonament?

– Aveam trei antrenamente pe zi: două la teren și unul la sală. Am avut și o zi liberă în care ne-au lăsat să facem ce vrem. Am fost prin oraș, prin centru…

– Ai fost și la plajă...

– Da, un pic

Ce crezi că vom face în noul an competițional? Mă refer la Divizia Națională de Seniori.

– Eu spun că o să avem un an mai bun, cu mai multe succese și că o să ne clasăm pe un loc mai bun decât în ediția trecută.

– Ai curajul să faci o previziune?

– A, nu, nu, e greu…

– În 2023 vom avea un Campionat Mondial în Franța. Să zicem că ne vom califica. Îl vezi pe Alin Conache în lotul echipei naționale?

– Da, mă văd. De ce nu? O să mă pregătesc, o să muncesc… Îmi doresc să fiu chemat, cred că e visul oricărui jucător de rugby să participe la un astfel de eveniment, acum rămâne doar să vedem ce va fi.

– Eu te sigur că vei avea din partea noastră toată susținerea și îți promit că în ziua care vei îmbrăca tricoul Naționalei la Campionatul Mondial, îți vom aminti de acest interviu, în care tănărul Alin, la numai 18 ani, nu-i așa, își prevedea viitorul. Mulțumesc pentru amabilitate și te așteptăm la teren.

– Mulțumesc și eu, abia aștept să reluăm antrenamentele!