Strigătul copilului din Lancrăm – “Trăiască România mare cât o dodoloață!” străbate peste timp zidurile Cetății din Alba Iulia ca un ecou cu reverberații menite a stârni cele mai subtile emoții ale neamului românesc de dincolo și de dincoace de Carpați. Când am pășit alături de prietenii mei pe dalele de piatră ale Cetății din orașul Unirii m-am simțit acasă, chiar dacă pe cartea mea de identitate seria GH 123456 figurează alt domiciliu.
Vreau să spun că am fost primiți la Alba Iulia cu multă căldură și cu o nedisimulată bucurie. Și asta penteu că RC Gura Humorului și CSU Rugby Alba Iulia sunt înfrănțite într-un fel subtil, ce trece dincolo de faptul că Tissot sponsorizează ambele echipe, prin Albini Prassa, reprezentată de domnul Ioan Schiau.
Sincer să fiu, îmi vine a spune multe despre acest minunat oraș, despre oamenii de aici (Salutăm ISU, oriunde ați fi) și despre istoria lui, dar o să mă limitez, cu voia dumneavoastră, la a relata despre meciul pe care băieții mei l-au avut azi de jucat.
Să purcedem, dară.
Ne-am făcut o mie de gânduri înaintea acestui meci. Pe de o parte, gazdele noastre erau în căutarea primei victorii, jucau în fața propriilor suporteri și n-aveau nimic de pierdut; pe de altă parte, deși n-aș spune că porneam ca mari favoriți, veneam totuși după o victorie importantă în fața arădenilor, iar acest lucru ne oferea un gram de încredere în plus care ar fi putut face diferența.
Ștefăniță Rusu, veteranul echipei, le spunea mânjilor ce fornăiau de nerăbdare să intre în primele placaje, inaintea meciului: “mizez pe tinerețea voastră, sunt sigur că putem face lucruri frumoase împreună, ajutați-mă pe mine, pe Andrei, pe Gabi să facem lucruri bune la echipa asta…”
Vestiarul oaspeților ce ne fusese arendat vui apoi de strigătul care chema la luptă: Humorul! La nici trei minute de la începerea meciului strecuram balonul printre bețe prin execuția lui Conache: 3-0. Jur că am simțit atunci că totul va fi bine. Și nu m-am înșelat.
La pauză am căutat umbra, la marginea terenului, ne-am oblojit rănile inerente unei astfel de întâlniri, am pus gheață acolo unde focul ardea fibra musculară sau încheietura și am reluat asaltul asupra buturilor “dușmane”. Eram ca Mehmed Cuceritorul in fața Constantinopolului. Și insist să rămânem la metaforă.
N-am s-o mai aburesc mult, mi-ar plăcea să cred că ați urmărit meciul live pe youtube, iar dacă n-ați făcut-o până acum, îl puteți vedea înregistrat oricând. Be my guest. Am câștigat cu 31-6 și am făcut-o cu clasă. Vă mărturisesc ceva: niciodată de când însoțesc acești minunați sportivi care evoluează sub tricourile Rugby Club Gura Humorului, n-am văzut zâmbete de o parte și de alta a liniei întâi, înainte de a lega grămada. Și cred că asta spune totul. Am marcat cele trei eseuri prin Sergiu Michiduță, care, dacă-mi este permis, și-mi este, că, la naiba, e cronica mea, mi-a dedicat reușita (Mulțumesc, Sergio Michi Blinders), prin Alin Conache (care i-a dedicat toate punctele reușite azi domnului din Alba Iulia ce nu credea c-o poate da la bețe de la 50m) și prin veteranul Lucian Zup, care a revoluționat plimbatul pe trotinetă, celelalte puncte fiind reușite tot de Alin Conache.
Aș vrea în încheiere să le spun lui Alex Tucaliuc că nimic nu e intâmplător; lui Alin Conache că a fi MVP te obligă; lui Vlădut Sidău că mă inclin pentru dăruirea cu care a luptat azi, lui Sebi Vasilovici că brazii au fost azi mai tari decât salcâmii și să le mulțumesc tuturor celor care au scris azi povestea de la Alba Iulia, împreună cu mine, că sunt mândru voi toți!
Forza Humoru’!
Mulțumesc, Ciprian Hostiuc, pentru titlul articolului 🙏
Marius Gabor 
Leave a Reply