Ai învins, Galileene!

Spun unii că anul acesta lumina sfântă n-a ajuns la noi, în Bucovina.

La noi, în Bucovina, lumina sfântă împodobeşte ferestrele caselor îmbujorate de muşcate, lăcrimează pe coaja ouălor roşii ciocnite de ţânci, înmiresmează pasca şi luminează gospodăriile ţăranilor ca pe nişte altare arhaice.

La noi, în Bucovina, umbra crucii stinge arşiţa soarelui şi ţine sub aripile ei rugăciunile unei comunităţi bântuite de un virus manciurian, adus, vai, de un Marco Polo modern, pentru ca Dumnezeu să le asculte vii şi nealterate.

La noi, în Bucovina, lumina sfântă se oglindeşte în frescele de la Voroneţ, Humor, Suceviţa, Arbore şi Moldoviţa, iar la Putna, sub icoana marelui Ştefan arde o lumânare de mai bine de cinci sute de ani.

La noi, în Bucovina, Soarele îşi leapădă după fiecare înviere hainele cu care l-au îmbrăcat egiptenii la poalele piramidelor, şi bate dimineaţa în ferestre, ca să ne sărute pe frunte, fericit că nu mai trebuie să i se spună „Ra”.

La noi, în Bucovina, glasul lui Iulian Apostatul loveşte clopotele bisericilor şi se întoarce în mormânt, vindecat şi mântuit, căci vorbele lui s-au umplut de lumină, schimbându-se din „Ai învins, galileene!” în „Hristos a înviat!”.

La noi, în Bucovina, lumina sfântă nu ne-a lăsat în întuneric niciodată, chiar dacă am fost nevoiţi să ne pitim în găuri, ca şobolanii. Şi asta pentru că Bucovina însăşi e lumină.