M-am întrebat de multe ori de ce sunt sclavul nostalgiilor? De toate felurile. Se spune că Dumnezeu a lăsat fiecărei specii în parte atâta inteligenţă cât îi este necesară pentru a supravieţui, înmulţi şi apăra. De pildă, la ce i-ar folosi cărăbuşului să ştie că preşedintele Siriei îşi gazează poporul? La nimic. Ce s-ar face elefantul dacă ar şti că Van Gogh a vândut un singur tablou în timpul vieţii? Probabil ar trage o băşină imensă apoi s-ar pune pe bârfit prin infrasunete. Şi exemplele ar pute continua. Numai omului i s-au dat toate rebuturile picate de la mesele uriaşilor pe ale căror umeri se rezemau, de-a valma, continentele Universului văzut şi nevăzut.
De fapt să fiu sincer până la capăt, nu despre asta voiam să vorbesc. La dracu`! Bag seama că un soi de blestem dulceag mă face să pierd esenţa lucrurilor şi să mă rătăcesc prin periferii. Ei, şi ce? E dreptul meu! Până la urmă, nici Fleming n-ar fi descoperit penicilina dacă n-ar fi uitat o lamelă descoperită pe bancul de lucru, aşa că…
Mâine, 9 aprilie 2017, voi depune la Primărie o sesizare prin care voi cere să fiu scos din rândul plătitorilor de taxe şi impozite, să fiu radiat din arhivele Evidenţei Populaţiei şi să fiu înscris în analele arhivate la categoria „Zvon”. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi trăieşti nemurirea printre răhăţei de şoareci, înconjurat de curcubeie cu gust de caşcaval, uitat de semeni şi iubit de ciocli?
Mi-am făcut datoria. Cu vârf şi îndesat. Am plătit în stânga, am plătit în dreapta. Ajunge. Vreau şi eu o duminică în care nostalgiile să se transforme în napolitane, regretele în ceşti de cafea. Şi ştiţi ceva? Să mor eu dacă nu fac rost de una. Cu orice preţ! Chiar mâine. Să-i văd şi eu pe alţii cum trag să moară inhalând arome de sulf, lăcrimând ca crocodilii şi suspinând ca văduvele în faţa nostalgiei servite de un ciclist cu nume de desen animat: Tom Boonen.
Doamne, tare mi-a mai plăcut belgianul ăsta! Nu mă înţelegeţi greşit. N-am un fetiş faţă de naţiunea asta mică, împărţită între valoni şi flamanzi (flamanzi am spus, nu flămânzi) şi nici slăbiciuni ce-ar putea să vă pună pe gânduri. Câtă vreme am suspinat urmărind Baywatch, nu pot fi bănuit de nimic neortodox.
Tom Boonen a explodat în lumea ciclismului în 2002, când a terminat pe locul 3, în spatele lui Johan Museeuw , într-o echipă americană preocupată cu scrierea câtorva capitole în istoria în Marii Bucle: US Postal. Din 2003, Tom Boonen a trecut la Quick Step. Şi n-a mai plecat de acolo. Paisprezece ani. Chiar nu mă interesează statistica, de aceea n-o să spun cât, unde şi de câte ori a câştigat curse ori etape, ceea ce vreau să mărturisesc însă e că niciodată nu m-a dezamăgit. Nici măcar când a fost depistat cu oleacă de cocaină în sânge. Păi cum? Numai Maradona avea liber la atingerea frecvenţelor înalte? Ca să nu le spun exclusiviste. Până la urmă, şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
Uriaşul de un metru nouăzeci şi doi se retrage mâine din ciclism. În aceeaşi cursă în care a înregistrat primul mare rezultat, ca sportiv profesionist. În acelaşi iad care a îngenuncheat îngeri, mozolindu-i cu noroi pe feţe, în aceeaşi cursă unică în Univers, în care pavatele, aidoma unor găuri negre, înghit cu viteza luminii suspinele cicliştilor pentru care nu există decât o singură ieşire, la fel de îndepărtată precum facerea lumii: pista velodromului din Roubaix. Aş putea să spun că de mâine, sportul în general şi ciclismul în special, va fi mai sărac. Prostii! Va fi mai bogat! În nostalgii! Şi asta nu e puţin…
Voi agăţa alături de melodiile tinereţii mele, de aromele pâinii calde, pentru care stăteam şi câte două ore la coadă, de zâmbetele pline de subînţelesuri ale celor mai mari, care-mi căutau pricină doar pentru că mă născusem mai târziu decât ei şi-mi voi lua rămas bun de la încă o legendă care se retrage la ale ei, sătulă de dat autografe pe şepci, şosete, sâni ori bilete ce tramvai.
Să auzim numai de bine, Mr. Boonen, şi să ne chemi la masa pe care, de bună seamă că o vei da tuturor celor care te-au îndrăgit, ca un pensionar ce se respectă. Ce mai contează că noi vom fi senili? Important e că vom fi nostalgici.
sursa foto: http://www.velonews.com
Marius Gabor 
Leave a Reply