Gambitul Griviței

Nu știu dacă și-ar fi putut imagina cineva vreodată cum ar fi arătat Gura Humorului, cu tot cu instituții, cu tot cu locuitori, dacă ar fi fost situat în emisfera sudică. Mai exact, în Noua Zeelandă, unde acum e primăvară. Bine, acum dacă tot sunt pus pe desecretizări, vă spun ceva, dar rămâne între noi: Gura Humorului a ajuns în Noua Zeelandă și chiar a lăsat acolo câteva secvențe din ADN-ul bucovinean, dar despre acest subiect, vorbim oleacă mai târziu.

De ce spun asta? Simplu. Pentru că în ziua de 7 noiembrie 2020, în Gura Humorului a venit primăvara! Vorbesc serios. Nu fugiți repede în livadă ca să verificați dacă au pocnit mugurii de măr sau dacă sunt eu diliu, oricum nu contează, astea sunt detalii, ceea cea vă rog eu e doar să vă lăsați inima și mintea copleșită de povestea pe care am să v-o spun mintenaș, numai să mai beau o gură de cafea. Așa, gata…

Dragii moșului, în Gura Humorului se coace de câțiva ani buni o poveste. Nu la 180 și nici la 200 de grade Celsius, căci povestea ar fi ieșit arsă pe margini și ar fi avut gust de șosete vechi, ci la foc domol, cu lemne de fag, că nu degeaba ni se spune bucovineni. Ei, după cum vă spuneam, povestea s-a scris pe o perioadă de câțiva ani, cu cele mai bune ingrediente și cu concursul celor mai rafinați maeștri în ale gastronomiei, că bucătari nu le pot spune și nici chefi: Andrei Varvaroi, Gabriela Popescu și Ștefăniță Rusu. Ordinea enumerării este aleatorie.

N-o să intru în detalii, și nu pentru că acești oameni minunați n-ar merita atenția și respectul  cuvenit, ci pentru că acum aș vrea să-mi argumentez cele spuse la începutul articolului, urmând ca despre cei trei să vorbesc cu altă ocazie.

Să trecem, dară, la treabă.

7 noiembrie 2020. Gura Humorului. Emisfera nordică. Întrerupt de nenorocirea care s-a abătut asupra noastră fie din cauza unui liliac halit de un nefericit, fie „scăpat„ dintr-un laborator, Campionatul Diviziei Naționale de Seniori, reprezentând cel de-al doilea eșalon valoric al rugby-ului românesc a revenit la viață, în condiții dramatice, bine știute de toată lumea. Singura echipă care n-a făcut față a fost Aradul, motiv pentru care noi, cei din Gura Humorului, le dorim revenire cât mai grabnică în DNS.

Sâmbătă am primit vizita celor de la RC Grivița București, una dintre cele mai titrate echipe de rugby din România, în condiții speciale: jucători și membri ai staff-ului testați, triaj medical, reguli stricte, protocol obligatoriu, etc. Zi frumoasă, cu vreo doi norișori și câteva raze de soare rătăcite printre ei, motiv pentru care îi spuneam prietenului meu, Dragoș Pășcăneanu, un împătimit al fotografiei de sport, că vom avea lumină bună. Știți, noi, fotografii, nu că nu iubim soarele, dar avem așa, o slăbiciune aparte pentru nori.

Adversarii noștri au intrat pe teren cu încrederea pe care le-a datora nu doar palmaresului și renumelui, ci și a rezultatului din tur, când ne bătuseră la București cu 33-7. Au început bine meciul, speculând câteva erori în defensivă comise de jucătorii noștri, mulți dintre ei fiind la debut în echipa de seniori, deși noi am fost cei care au deschis ostilitățile printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Conache.

Grivițenii au preluat conducerea printr-un eseu transformat, modificând scorul de la 3-0, la 3-7, apoi au mărit diferența printr-un alt eseu, în urma interceptării unei pase și a unei curse de aproape 50 metri: 3-12. Numai că noi nu depusesem armele, așa cum credeau ei. Ba chiar îmi amintesc că surprinsesem un dialog între ei, la începutul meciului, în care-și spuneau că trebuie câștige la scor, eventual și beneficiind de punctul bonus, dar e de înțeles, să nu fim răi. Fiind în cunoștință de cauză mai bine decât mine, care urmăream jocul de pe margine, Conache mai transformă o lovitură de pedeapsă și reduce din diferență: 6-12. Eram pe drumul cel bun. Meciul se echilibrase deja nu doar pe tabela de marcaj, ci și ca desfășurare pe teren. Sergiu Michiduță, care-mi spusese înainte de începerea meciului că va marca un eseu, se ține de cuvânt și o face, transformarea ridicând scorul la 13-12 pentru noi. Uf… Urmează pauza.

”Fraților, am învins!” spunea Mircea Dinescu în celebra lui ieșire de la TVR, așa-mi flutura titlul cronicii prin fața ochilor, în timp ce-i filmam pe băieții noștri, punând la cale strategia de urmat pentru a doua repriză. Bine, sincer să fiu, îmi fluturau mai multe titluri, dar nu le spun acum, le țin pentru celelalte meciuri, ideea e că întrezăream o victorie. Numai că repriza a doua a fost una tare ciudată, cu un joc de uzură, cu multe întreruperi și tensiuni, totul culminând cu momentul în care s-a iscat o încăierare în urma căruia doi dintre jucătorii de pe teren au văzut cartonașul roșu: unul de la Grivița și unul de la Humor – Alexandru Gârda. Acela a fost, din punctul meu de vedere, momentul care a afectat evoluția Humorului, pentru că n-am mai reușit să fim la fel de periculoși în atac precum în prima parte a meciului. Acela a fost momentul când grivițenii au sacrificat un pion important, mișcare ce s-a dovedit a fi crucială prin consecințele sale.

Deznodământul a venit spre finalul meciului, când grivițenii au reușit să marcheze un eseu, parafând astfel rezultatul final: RCGH – RC Grivița București 12-17.

Bun. Să revenim la ce spuneam la început. Poate că pare un rezultat mincinos în viziunea unora sau meritat în viziunea altora, oricum nu mai contează, ceea ce rămâne însă în urma acestei partide, ca și cum ai citi printre rânduri, e altceva. Rugby Club Gura Humorului a avut și are încă în componența sa un grup de jucători localnici, dar și din Pașcani, Iași sau Suceava, cu experiență competițională care au pus și încă pun umărul pentru a urca echipa mai sus, în cel mai mișto spirit competitiv care animă toate sporturile din lume, dar asta n-a împiedicat-o să alinieze pe teren o echipă tânără, cu șapte jucători care abia au împlinit 18 ani, tripli campioni naționali, și încă șapte sub douăzeci de ani, ceea ce spune multe.

Sigur, meciurile de la seniori au altă încărcătură fizică și emoțională, nu se compară cu cele desfășurate la juniori, dar noua generație a Humorului a arătat că e gata să se ia la trântă cu mai marii DNS-ului, alături de veterani. Mi-ar fi plăcut să batem. Cui naiba nu-i place să fie învingător? Dar poate că așa a fost scris, să învățăm o lecție importantă și să mergem înainte, orice ar fi. Rezultatele vor veni, sunt convins de asta, viitorul clubului e pe mâini bune, dar hai să fim cu inima alături de acești oameni, veterani și juniori, de staff și de toți cei care-l sprijină în orice fel și să avem încredere în ei.

Mda… Spuneam de primăvara care a poposit ieri la Gura Humorului, deși suntem în noiembrie. Nu-mi retrag cuvintele. Emblema echipei Rugby Club Gura Humorului a înmugurit și trage cu nesaț din seva competiției celor mari, însetată de sânge (e o metaforă, chill ), de rezultate pozitive și de dorință de afirmare. Să le spunem ”Bun venit!” juniorilor care și-au făcut debutul în acest meci, să le mulțumim veteranilor și să avem încredere în ei.

Ne vor face zile frumoase. Nu fripte.

Lotul folosit de RC Gura Humorului:

1. Iulian Cîtea
2. Cosmin Miroș
3. Bogdan Formagiu 25
4. Bogdan Vieru
5. Ciprian Hostiuc
6. Alexandru Tucaliuc
7. Vlăduț Sidău
8. Peter Chiriac
9. Alin Conache
10. Ciprian Nichitean
11. Alexandru Gîrda
12. Liviu Costan
13. Rambo Plaiu
14. Cosmin Daraban
15. Sergiu Michiduță
16. Irinel Legean
17. Sorin Olari
18. Lucian Zup
19. Alexandru David
20. Sebastian Vasilovici
21. Claudiu Popoaia
22. Bogdan Manoliu
23. Bogdan Matei