By Order of Rugby Club Gura Humorului

”Păsările care se nasc în cușcă au impresia că a zbura este o boală” spunea Cervantes. Trist, nu? Păsări născute în cușcă eram și noi, până ieri, când ne-am ales cu o boală cronică de care, culmea, nu vrem să mai scăpăm niciodată. Da, ați citit bine, n-am căpiat. Nu încă. Și dacă vreți să știți, purtăm cu mândrie orteze, proteze și cârje de care am agățat talismanele înveninate ale înfrângerilor suferite până acum. Dar zburăm. Să știți că noi n-am avut niciodată aripile frânte, doar rău de înălțime. De înălțimea pe care o zămisleam fiecare dintre noi în cușca lui, în mintea lui, în fiecare noapte cu lună plină. Printre aluviunile unei societăți divizate și măcinate de virusul ucigaș, printre ruinele Cetății de Scaun de la Suceava, Rugby Club Gura Humorului și-a deschis aripile și a ieșit din cușcă, lăsând în urmă câteva pufuri de pană drept mărturie a zbaterii neîncetate. Cine a avut încredere în noi știe ce spun, cine n-a avut încredere și a chibițat pe la colțuri, să facă bine și să ne privească zborul prin ochelari de sudor, căci, ghici ce?, nu ne oprim aici! Nu ne oprim aici!

Drumul spre Suceava e aproape romantic. Treci prin pădurea ruginită de la Ilișești, ai câteva curbe care te pot arunca în portieră dacă ții piciorul pe accelerație, iar dacă pui și o muzică bună, spui că ești în Elveția. Pe mine m-au trezit din visare, tocmai când intram în Berna, dungile alea de vopsea de la Jumbo care mi-au smuls stickul din player, curmând vocea suavă a lui Elvis. Semn bun? Semn rău? Unde ești tu, Neti Sandu?

Treze erau și ciorile care, culmea, zburau și ele deasupra Stadionului Unirea, de parcă ar fi băut vin sec. N-aveau nimic strălucitor în el. Aveau un zbor mat. Știau ele ceva… Jandarmii erau la datorie, organizatorii se ocupau de ultimele detalii, frunzele își plângeau decăderea, iar la încălzire, pe partea însorită a terenului, trei dintre campionii noștri de la juniori, ce tocmai debutaseră sâmbăta trecută la echipa mare își pasau balonul la adăpostul unui rap ce mitralia zborul ciorilor, făcându-l și mai anost.

Și am început meciul. Bogdan Formagiu, căpitanul nostru alesese Leul la tragerea la sorți. Ei, asta chiar mi-a plăcut, căci îmi gâdila orgoliul omului născut în zodia Leului, și a ales să tragem primii. Lucian Preutescu, celălalt căpitan, a ales terenul umbros și uite așa toată lumea a plecat acasă mulțumită. Haha! Ei, n-a fost chiar așa, dar dacă am fi prea serioși s-ar învârti Charlie Chaplin în mormânt. Cei care au deschis scorul am fost noi: 3-0. Sucevenilor nu prea le-a picat bine la stomac, au strâns din dinți și au penetrat linia noastră de apărare punând balonul dincolo de line și transformând eseul: 3-7. Era rândul nostru să simțim disconfort. Sârmele cuștii în care ne născuserăm se îngroșară, iar de unde eram eu, în spatele buturilor sucevene, le vedeam adevărate grinzi: ”Oh, nu, nu se poate… Așa de repede am pierdut avantajul…” îmi spuneam fixând zoom-ul pe Conache. Știa el, zoom-ul, ceva… Și ce credeți? Conache al meu o mai dă până la pauză de patru ori la bețe. Acum, na, nici sucevenii nu s-au lăsat mai prejos, năvălind ca ulii peste noi: 15-10.

Repriza a doua. Am prostul obicei de a-mi roade unghiile. Mă rog, asta e părerea unora, mie unul îmi place să le rod, mai ales dacă le înmoi în prealabil în miere de albină. Și cum miere de albină nu prea găseam pe margine, decât poate oleacă de propolis din poșeta unui paramedic, mi-am reprimat pornirile animalice și am pus mâna pe zoom. Eu nu fac analiza tehnică a jocului, de asta se ocupă Andrei și Ștefăniță, dar oricât de mult încercam să compensez faptul că nu-mi puteam roade unghiile cu schimbarea poziției pe marginea terenului, nu-mi era deloc bine. Când sucevenii au mai dat-o o dată la bețe reducând din diferență și apropiindu-se la doar 2 puncte de noi, am zis că am pus-o. Cred că mai erau zece minute până la final, poate greșesc, nu contează, când Conache mai nimerește o dată spațiul dintre cele două grinzi ale cuștii, spărgând lacătul definitiv. Un singur eseu le trebuia gazdelor ca să terminăm la egalitate, iar dacă l-ar fi transformat, ar fi fost și învingători. Dar era prea târziu. Nu mai găseau buturile noastre. Și știți de ce? Pentru că-și puseseră deja ochelari de sudor…

Cupa Bucovinei, un trofeu care a luat naștere o dată cu înființarea Rugby Club Gura Humorului, va poposi în vitrina noastră cel puțin până la anul care vine. Am dansat, am cântat și ne-am pozat cu ea, sfidând destinul cenușiu ce plana deasupra noastră, ca o piază rea. În 2021 vom încerca s-o păstrăm și să transformăm obiceiul acesta într-o conduită permanentă. Vom face viața grea tuturor adversarilor, vom pune suflet în tot ceea ce vom face și vom juca cel mai bun joc al nostru, fără nicio reținere.

Orice ai spune despre Gura Humorului, că-ți place sau nu, nu ne poți ignora. Și n-o spun cu aroganță, Doamne ferește. Stau mărturie Obcinile, mănăstirile, pensiunile și atmosfera care te îmbie la păcat. La păcatul de a alege să vii din nou aici, în loc să pleci la Halkidiki. Pe lângă obiectivele turistice clasice, Gura Humorului se va evidenția în curând și prin altceva: va fi primul oraș de munte care va deține crescătorie de perle. Căci perle sunt copiii aceștia care au crescut sub aripa lui Andrei Varvaroi, a lui Ștefăniță Rusu și a Gabrielei Popescu; perle sunt copiii aceștia care vor juca la cele mai bune cluburi din țară și de peste graniță; perle sunt copiii aceștia care nu vor uita niciodată clubul la care au fost campioni naționali, și nu o dată, ci de trei ori; perle sunt copiii aceștia care vor juca la Naționala mare a României, perle sunt copiii aceștia care nu vor uita niciodată terenul îngrijit de Bogdănel; perle sunt copiii aceștia care ne vor face cinste oriunde vor merge. Perle. Vă spun eu!

Competiția, în ceea ce ne privește s-a terminat. Sigur, mai este o etapă. Cea în care se vor întâlni, la București, RC Grivița cu CSM Suceava. Cum să spun, fiind adversari pe teren, dar prieteni în afara lui, vom ține pumnii strânși sucevenilor și apoi vom aștepta cuminți noul țintar al Diviziei Naționale de Seniori de anul viitor. Ne-am făcut bagajele, ne-am pansat rănile și ne-am luat fiecare dintre noi o fărâmă din rugina de pe lacătul care ne ținea închiși, ca să nu uităm,” Să nu uiți, Darie…” spunea Zaharia Stancu. Nu, n-o să uităm niciodată meciul de la Arad, meciul de la București, unde nici atunci nu era apă caldă, meciul de acasă cu Bârlad și cu Suceava, meciul de la Galați, unde era apă caldă, dar mirosea a unt-de-lemn și nici meciul de la Petroșani, când Regimentul 43, cum ne-am autointitulat, a bătut în copita armăsarului din fruntea Diviziei Naționale de Seniori un drug de fier încins, ca să ne țină minte și el toată viața

Rugby Club Gura Humorului mulțumește sponsorilor DHL România, BCR Erste Bank, Albini Prassa, jucătorilor, tuturor celor care au fost alături de club în această perioadă dificilă, susținătorilor din țară și de peste hotare, foștilor jucători, jucătorilor de top care au desțelenit tainele rugby-ului la Gura Humorului, agenților economici care au pus umărul pentru a susține acest demers unic în România, oficialităților, Primăriei și tuturor iubitorilor de rugby, adversari sau suporteri, care ne-au transmis într-un fel sau altul gânduri bune și de admirație. Oameni buni, la Gura Humorului se scrie istorie sub ochii noștri. Dacă e cineva care mă poate contrazice, s-o facă, dar mă tem că se va face de râs. Echipa de rugby de la Gura Humorului va avea un cuvânt greu de spus începând de azi.

Believe me.
By order of fuckin` Rugby Club Gura Humorului!

Lotul folosit în meciul cu CSM Suceava: