Dumbo

Nimic de pe cerul stropit cu aerograful nu avea să prevestească lehamitea ce avea să mă cuprindă după meciul disputat duminică în capitala României. E drept că se anunțase o furtună iminentă, dar asta n-avea cum să-mi influențeze starea. I se făcuse atâta reclamă, că o așteptam nu ca pe o calamitate, ci ca pe un episod din Dallas. Prin urmare, nici măcar înfrângerea la o diferență de 4 puncte nu mi încununa frustrarea, deși ar fi avut tot dreptul s-o facă. Jucasem bine, luasem punctul bonus defensiv și-i făcusem, pe final, să le tremure chiloții. Și atunci?

Întotdeauna când am scris despre un meci disputat de băieții noștri am lăsat deoparte deontologia și am fost subiectiv. Nu sunt cronicar sportiv, nu sunt angajat la niciun fel de agenție și nici nu am pretenția de a fi luat în serios, dar după atâția ani în care am fost alături de ei sau chiar de echipa națională, când a fost posibil, nu permit nimănui să mă ia peste picior, desconsiderându-mi munca pentru care, atenție, nu sunt remunerat. Tot ceea ce fac, fac cu pasiune și din plăcere. Pentru cine nu știe, am un contract de voluntariat cu RUGBY CLUB GURA HUMORULUI și mă ocup, împreună cu cei din echipa managerială, de tot ce ține de media. Bine, Dumbo?

Am scris despre echipa națională a României la nivel de seniori și juniori, am luat interviuri unor personalități marcante, precum Florin Surugiu, Johannes van Heerden sau Marius Tincu, și am pozat o mulțime de meciuri pe aproape toate stadioanele țării. Am făcut-o bine, am făcut-o rău, chiar nu contează.
N-am de ce să las diplomația să-și croiască drum printre rândurile scrise de mine, câtă vreme respectul nu este reciproc, n-am de ce să ascund că dacă joci cu Grivița îți iei capuri în gură sau ești mușcat, pentru că atâta se știe, atâta se face, n-am de ce să nu râd de unu’ care se isterizează că n-am acreditare și nici vestă de fotograf.

Știu și eu regulamentul, bă, Dumbo, du-te înapoi în izometria ta savantă și roagă-te să nu te înțepe vreo albină în cur, că ne lași fără păpădie, lasă-mă cu acreditarea, că nu ești Noua Zeelandă iar eu nu lucrez la Pro Sport, da? Te amenda Federația pentru că făceam poze la un meci jucat de echipa pe care poate o reprezint? Pe bune? De ce nu mi-ai cerut vestă când am filmat băieții la vestiar? Dacă eram un dezaxat care dădea foc la vreun trofeu pe acolo? Că se poartă la voi, la Parlament…

Bă, știi ceva? Cu sau fără pozele făcute de mine, cu sau fără excesul tău de zel, lumea merge înainte, dar tu ești ăla care te faci de cacao. Și-ți mai spun ceva, bă, să nu-ți înțepenească trompa de la atâta prea plin, la noi acasă, când jucăm un meci de rugby, nu miroase a talcioc, a mici soioși și a muștar, așa cum miroase la voi în bătătură. La noi acasă miroase a ospitalitate, a cărți despre rugby și a voie bună, no matter what. Dar degeaba, nu te pricepi tu la limba franceză…

P.S.

Acesta este un pamflet și nu angajează în niciun fel poziția oficială a RUGBY CLUB GURA HUMORULUI