MASADA

Se spune că atunci când a fost întrebat de ce a urcat pe cel mai înalt munte din lume, Edmund Hillary ar fi spus doar atât: pentru că există. 

Poate că la prima vedere unii ar spune că am fost nesăbuiți. N-ar fi de acuzat, în definitiv oricine se poate exprima liber, doar că lucrurile stau nițel altfel. Când ne-am înscris în Cupa României să fiți siguri că am cântărit foarte bine riscurile și beneficiile. Nu aveam nimic de pierdut. Ba din contra. Câți dintre componenții mai tineri ai echipelor din DNS nu și-ar fi dorit să-i placheze pe Van Heerden, Boldor, V. Bălan, Boboc sau Butnariu într-un meci oficial? În afară de asta, parcă nici nu ne-am fi simțit prea bine dacă am fi lipsit nemotivat de la această competiție. Și ne și plac meciurile tari.

Ne-am prezentat la București conștienți de valoarea adversarului și de ceea ce ne aștepta. Conduși în teren de antrenorul-jucător Sean Morell, am pus pe masă tot ce aveam mai bun, ținând cont că aveam și câțiva jucători convocați la Naționala României U20. Era greu cu două perechi să faci față unei chinte roiale, dar cu toate astea, vocea lui liniștită, ca a unui general hârșâit de războaie, bandaja rănile orgoliului rănit al mai tinerilor săi soldați, fără să caute vinovați și fără să suduie destinul.

La finalul meciului, după ce ne-am dat mâinile, conștienți de efortul pe care l-am depus, nu doar din punct de vedere sportiv, pentru a ne prezenta la această partidă, dinamoviștii ne-au felicitat. În ochii noștri, mâhnirea și dezamăgirea își luau ușor ușor zborul peste Arena ”Florea Dumitrache”, lăsând locul bucuriei și satisfacției de a avea curajul, de a îndrăzni și de a nu renunța niciodată. Și parcă ne era oleacă mai bine.

Ne întoarcem duminica viitoare la meciurile din DNS cu încă o lecție învățată. Vrem anul acesta măcar locul III, și al naibii să fim dacă n-om lupta până la ultimul om, ca să ajungem acolo. Exact așa ca băieții ăia din Masada… Să auzim numai de bine și vă așteptăm să ne fiți alături la toate meciurile, ca și până acum!