Îmi amintesc și acum, de parcă ar fi fost ca ieri, meciul cu Bârladul pe care l-am pierdut în deplasare și care a consemnat prima cronică din lungul șir de cronici cu care am căptușit povestea ce se scrie la Gura Humorului. O poveste care a avut o mulțime de protagoniști, un serial care continuă și azi, cu un final pe care nimeni nu-l poate anticipa și a cărui început e pierdut în negura unor amintiri despre o bătălie purtată undeva, în Vasluiul lui Ștefan.
Broboanele de sudoare de pe frunțile humorenilor contrastau puternic cu picăturile mici de ploaie pudrată pe aparatul meu de o vreme nasoală. Veneam după o victorie în deplasare, la Iași, și chiar dacă lotul era incomplet, aveam toate atuurile din lume pentru a crede că meciul cu Bârladul va marca încă o victorie. Facilă sau nu rămânea de văzut.
Bârladul, așa cum bănuiam, era departe de intenția dea face figurație, de aceea nu ne-a mirat că la sfârșitul primei părți a partidei, intrau la cabine cu un avantaj de un punct. Am intrat și eu în vestiare. Îmi place să filmez ce se petrece acolo. Știu că poate nu e chiar cel mai deontologic lucru, oricum să fiți siguri că nu public ce nu este de publicat, dar îmi place să asist la operație. Căci asta este într-un fel. O operație care reglează prin vorbe și prin sfaturi un mecanism a cărui funcționalitate depinde nu doar de pregătirea fizică, ci și de cea mentală.
Aveam o circulație bună a balonului, ne apăram foarte bine, singura problemă era finalizarea. Și asta nu pentru că ne înecam ca ăla la mal, că nu mai poți să-i spui pe nume de teama repercusiunilor morale, așa cum nu mai poți să spui că Albă ca Zăpada avea șapte pitici, ci pentru că balonul umed făcea greoaie manipularea sa. De aceea am preferat să fim pragmatici și să speculăm toate oportunitățile care au venit, nota bene, pe fondul unei dominări totale a adversarului, și să închidem tabela la 18-7, un scor la o diferență modestă, dacă-mi este permisă lipsa de modestie, pentru că realitatea din teren a fost cu totul alta.
Cu un Petroșani care nu s-a prezentat la ultimul lor meci, și cu care avem programate două restanțe, finalul sezonului ne găsește, așadar, pe cea mai înaltă poziție de când evoluăm pe scena a doua valorică a țării: locul III. Un sezon încărcat cu multe meciuri, cu multe accidentări și cu multă adrenalină, un sezon condus din teren și de pe margine de Sean Morell care a adus îmbunătățiri substanțiale la nivelul jocului, cu doi stranieri (Geoffrey și Hanko) care s-au integrat perfect în sânul echipei și cu dorința de a evolua de la meci la meci, Rugby Club Gura Humorului vă mulțumește pentru sprijin și pentru implicare și vă promite că va face tot posibilul ca și pe viitor să vă aducă bucurii cel puțin la fel de mari ca cele aduse în acest sezon.
Dedicăm această cronică lui Fabian Beleca, scos de pe teren în prima parte a jocului cu fractură de claviculă. Însănătoșire grabnică și te așteptăm pe teren!
Marius Gabor 