”Tu, cu mine de mână și atât,
Ce avem e atât de special”
N-am cum să ignor ceea ce probabil va fi hit-ul acestei veri și să nu încep cronica meciului de azi fără a-l fredona oleacă. De altfel, la finalul meciului, am avut parte de o adevărată sărbătoare a iubirii în toate formele ei de manifestare. O întrezăream printre lacrimile de bucurie ale părinților care-și vedeau copiii victorioși sau printre îmbrățișările iubitelor sau nevestelor care-și gratulau campionii cu gingășia lor ingenuă. Afecțiune în stare pură. Jur! Să știți că nici oaspeții noștri de azi n-au fost văduviți de cocoloșiri bine meritate, căci au fost însoțiți de o gașcă maricică de susținătoare și susținători care i-au încurajat din tribune, cu care s-au pozat și cu care au împărtășit bucuria de a le fi alături în această aventură cu iz de liliac. Felicitări!
Cu riscul de mă repeta, o să spun că am început bine. Cele două eseuri transformate în primele cinci minute m-au lovit în moalele capului. Păi bine, bă, dar chiar n-aveți și voi oleacă de răbdare să-mi pregătesc și eu obiectivul, ISO, diafragma și alea alea? Aveți noroc că Piedone nu se pricepe la rugby, că se aude c-ar fi prin zonă cu suspendarea; m-aș fi plâns lui și nu știu, zău, pe unde ați fi scos cămașa. Scuzați derapajul, nu m-am putut abține.
Pe un teren tare, cu o echipă tare, jocul a decurs în parametri normali, dacă scoatem din calcul câteva accidentări inerente sau vreo două cartonașe galbene, dar per ansamblu, am fost la cârma jocului d`acapo al fine și, cu tot respectul față de adversarii noștri cu care am avut întotdeauna confruntări epice, fie că ne întâlneam pe ceață, pe frig, pe ploaie sau zăpadă, cred că nu s-a pus nicio secundă problema învingătorilor.
Să ne întoarcem la ale noastre, zic. Ne așteaptă un drum lung, vom avea parte poate de dezamăgiri, poate de frustrări, vom gusta atât din paharul cu pelin, cât și din cel cu miere, nu ne facem iluzii, dar pentru prima oară în cei șase ani de când sunt alături de toți cei care formează marea familie a Rugby Club Gura Humorului, de la Președinte până la stewarzii și voluntarii care împânzesc stadionul, îmbrăcați în coji de portocale și cărora le mulțumim pe această cale, până la familiile care își susțin sportivii, simt așa un aer tropical de vară elvețiană căruia i se zbate ochiul de la atâta aer condiționat venit pe ruta Fiji-Kenya-Bucovina. Da, mă, dar e aerul nostru, da? Și e mișto!
Hai, vă pupă tata!
”Tu, cu mine de mână și atât
Ce avem e atât de special”
Marius Gabor 