Priviți, vă rog, imaginea care-mi ilustrează cronica. O parte din voi, cei familiarizați cu rugby-ul, o să spuneți că accidentările fac parte din cariera de rugbist și că se mai întâmplă și evenimente nefericite, o parte din voi, mai puțin familiarizați cu regulile acestui sport, o să spuneți ”Doamne ferește, ce s-a întâmplat acolo?. Nu s-a întâmplat nimic grav, jucătorul nostru este într-adevăr accidentat, dar aș vrea să priviți cu atenție imaginea. Jucătorul este transportat spre ambulanță de către colegii săi. Pe chipurile lor se citește îngrijorarea, iar unul dintre ei îl ține de mână și-i spune că totul va fi bine. Poate că nu e cea mai spectaculoasă fotografie pe care am făcut-o atât eu, cât și colega mea, Larisa, la acest meci, dar în mod cert e cea mai reprezentativă imagine a ceea ce se întâmplă la RC Gura Humorului, la starea de spirit și la felul în care am abordat această ediție de campionat de la primul până la ultimul meci, uniți și devotați.
Partida de la Petroșani avea să se dispute în condiții meteo extreme. Frig, zăpadă mare, umiditate. Se anunța un joc fizic, un joc dificil, în care manipularea balonului devenea greoaie, ceea ce punea rezultatul final al meciului în balanță, cu toate că, teoretic, și pe baza rezultatelor obținute de-a lungul campionatului, porneam ca favoriți. În ciuda vremii potrivnice, deschidem scorul rapid printr-un eseu transformat de Mihai Dărăban, după o cursă a lui Marian Moroșanu de aproape 50 de metri. Părea că misiunea noastră avea să fie ușoară. Fals.
Gazdele au răspuns destul de prompt, mutând jocul în jumătatea noastră, punând presiune pe apărare, făcând inutilă tehnicitatea care ne ajutase de-a lungul timpului să ieșim cu brio din momentele dificile. Deși intram la cabine cu un avantaj minim, eram conștienți că puteam pierde totul în repriza secundă, dacă nu schimbam ceva. Pentru prima oară de când filmez momentele din vestiare, am rămas afară. Voiam să-i las în pace. Voiam să-i las să-și regleze tactica, voiam să nu fiu părtaș la acea taină care ar fi putut face ca lucrurile să fie bune pentru noi. Uneori e bine să știi să lași camera deoparte…
Cu toate că rezultatul final a fost 32-22, maniera în care am câștigat partida a fost una categorică. Știința n-a abandonat lupta nici măcar pentru o secundă, dar în momentul în care Antonesei a marcat eseu la centru, am știut că nu mai puteam pierde. Și așa s-a scris istoria ocupării locului al treilea în DNS.
Se fac cinci ani de când scriu despre Rugby Club Gura Humorului. Cronici, cum îmi place mie să le spun. Mai bune, mai puțin bune habar n-am, cert e că niciodată n-am scris ca despre o echipă oarecare, în care să nu cred. În literatură, oricum, nu poți să minți, poți doar să construiești universuri distopice sau nu, poți amplifica sau atrofia emoții, dar nu poți face nimic fără a avea un sistem de valori sănătos la care să te raportezi, fără a avea convingerea că tot ce faci e în conformitate cu valorile tale lăuntrice. Echipa aceasta a reușit să facă parte din mine, a reușit să-mi smulgă lacrimi de tristețe și de bucurie, a reușit să mă facă să cred în idealuri și a reușit să mă transforme într-un om mai bun.
Mulțumesc tuturor sportivilor care au făcut sau încă fac parte din această echipă pentru că mi-au fost sursă de inspirație, colegilor din management pentru că au încredere în mine și vouă, celor care îmi citiți cronicile sportive, pentru îngăduință. Vă promit, în numele echipei Rugby Club Gura Humorului, că vom încerca să ne depășim condiția și că brațul pe care ni-l veți întinde atunci când ne va fi mai greu, va fi, asemenea brațului întins de Antonesei colegului său – Radu Croitoru – cel care ne va da puterea să depășim momentele grele.
Vă mulțumim!
Să curgă șampania!
Marius Gabor 