”Nu știți cât de mult vă iubesc și cât iubesc echipa asta! Dacă vă am pe voi, eu am tot! Fără voi nu însemn nimic, fraților, când sunt cu voi sunt totul! Nimeni nu mă poate da înapoi dacă vă am lângă mine!” Așa și-a început discursul din vestiar George Davidoiu, căpitanul echipei, cu doar câteva minute înainte de meciul care avea să marcheze debutul nostru în prima ligă valorică a țării.
O să spuneți, ei și ce? Ce atâta dramă? Și nu v-aș acuza. Și totuși, vă mai amintiți de povestea lui David și Goliat? Toată lumea știe ce ravagii a produs o praștie amărâtă; e drept că analogia se oprește în evidențierea dezechilibrului de forțe, dar măcar știm că și noi am tras cu sete din toate direcțiile deși pe crăcana noastră abia începuseră să pocnească mâțișorii.
Pe de o parte, Dinamo venea la Gura Humorului cu statutul de favorită. Presupun că suntem de acord cu toții cu treaba asta. Pe de altă parte, era și pentru noi ceva nou, începând cu organizarea evenimentului în sine și terminând cu atenția sporită la detalii. Ne mai întâlnisem în trecut cu dinamoviștii, știam că nu-i de glumă, dar față de acel meci, veneam cu un surplus de experiență, cu niște lecții învățate și omogenitate. Mna, puteți fi chibiți și să spuneți că nu se confirmă cele zise mai sus, cel puțin prin prisma rezultatului final, vă înțeleg, dar să nu uitați, vă rog, că această echipă are un statut de echipă semiprofesionistă, cu un buget mult sub cel al oaspeților și la care rugby-ul e în primul rând pasiune.
Începutul a fost dezastruos. Două eseuri în primele 10 minute. Ideea de jenă începuse deja să mă bântuie, fiori reci îmi traversau coloana, de parcă aș fi fost în Père-Lachaise nu pe stadionul Tineretului. Apoi lucrurile s-au mai liniștit. Băieții au încercat să se apere mai eficient, reușind chiar să oprească un jucător advers în încercarea de a marca eseu. Primul nostru eseu în Liga de Rugby Kaufland l-a avut ca protagonist pe Hodeniuc, al doilea a fost marcat de Nichitean, după o acțiune individuală care i-a surprins pe dinamoviști, iar ultimul înscris pe lista marcatorilor avea să fie M. Daraban. Că o fi mult, că o fi puțin, habar n-am, dar pentru noi a contat. Surpriza avea să vină însă dintr-o cu totul altă direcție.
De la voi, toți cei care ați fost în tribune într-un număr atât de mare. Sincer, ne-ați copleșit! Știam că suntem simpatici și că am făcut figuri frumoase de-a lungul evoluțiilor noastre în DNS, dar nu ne așteptam la această atmosferă. Și dacă îmi permiteți, spre final, să mă întorc la discursul lui Davidoiu și la ideea că nimic nu este întâmplător, cum să nu fiți de acord cu mine și să nu vedeți frumusețea destinului văzut prin ochii celui care e dinamovist din copilărie, fan Liverpool, dar și scrib, totodată, la Rugby Club Gura Humorului și să nu-i dați dreptul de a cânta ”You`ll never walk alone”, sau cum ar spune Davidoiu – ”Când sunt cu voi, sunt totul!”?
Marius Gabor 