Nu mi-am imaginat vreodată că aş putea călca pe urmele marilor artişti plastici, în condiţiile în care tehnologia şi era digitală par a ne desprinde definitiv de grota în interiorul căreia desenele rupestre ne desprinseseră, la rândul lor, de era primitivă. Departe de mine orice tentativă de comparaţie cu vreunul. Am simţul măsurii şi, sper, al ridicolului. Dar lăsaţi-mă să cred că tonurile şi contururile pe care le-am desenat au viaţă, respiră prin ochii dumneavoastră şi privesc ascuţitorile cu aroganţa lui Icar. Vernisajul “Copiii lui Cain” va fi dedicat memoriei celui care mi-a fost dascăl vreme de patru ani, un artist şi un om special faţă de care eternitatea nu a mai avut răbdare: Corneliu Tincu.
Din păcate, mediul online nu poate reda poezia semitonurilor şi nici expresia celor care, pentru câteva ore, mi-au spus o parte din poveştile lor, de aceea vă invit să le priviţi de aproape sau de departe în incinta Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina, unde va avea loc şi lansarea volumului “Exil”, un volum despre care-mi place să spun că nu e nici roman şi nici jurnal. “Exil” sunt eu.
Uneori realitatea e greu de digerat, mai ales când acul busolei se învârte în gol. Alteori suntem nevoiţi să aruncăm la coş toate învăţăturile pentru a înfrunta demonul din noi. E drept, sunt cazuri rare, nu apar pe la toate colţurile astfel de “oportunităţi”, dar sunt sigur că după ce veţi citi “Exil” vă veţi întreba, sau poate mă veţi întreba, dacă totul a fost aievea, dacă foamea naşte monştri, dacă pierderea identităţii tatonează neantul sau dacă onoarea e cel mai terfelit cuvânt din dicţionar.
De ce “Copiii lui Cain”?
De ce “Exil”?
Vă aştept cu drag duminică 27 noiembrie ora 14, când vă voi povesti, alături de invitaţii mei Gabriel Cărăbuş, Elvira Romaniuc, Alexandru Ovidiu Vintilă şi George Checheriţă ce le uneşte şi ce le diferenţiază
Marius Gabor 
Leave a Reply