Amintiri despre viitor

Şi pentru că totul are un început, îmi amintesc de anul 2013. An fatidic, ar spune unii, an norocos, ar spune alţii. Mărturisesc că nu sunt superstiţios şi nici nu cred în „instituţia” coincidenţelor, dar faptul că în acel an am pierdut o persoană extrem de importantă pentru mine, mă determină să privesc cu circumspecţie ultimele două cifre şi să le consider, oricât
de mult mi-ar displăcea, urâcioase, dacă nu chiar detestabile.

Anul 2013 a înclinat puternic balanţa spre minus, pe de o parte, dar mi-a şi dat ocazia să respir, să revin, sau, mai bine zis, să încerc să revin pe linia de plutire, pe de altă parte. După o vară în care soarele a ars de pomană pe cer, cel puţin în ceea ce mă privea, a urmat un sezon secetos, lipsit  de aversele unui septembrie înlănţuit de gleznele tuciurii ale lui gustar, şi presărat cu reprize uşor depresive despre care se spune că dacă nu te ucid te fac mai puternic. Bullshit…

Proprietar de blog, cuprins de febra graiului ce se cere scris pe hârtie, am trimis câteva articole unor site-uri care organizau concur-suri literare, mai mult cu gândul la Ferrari-ul pe care intenţionam să-l achiziţionez cu banii câştigaţi din scris, decât la debutul literar în sine, atrăgând asupra mea blestemele scriitorilor rămaşi pe veci anonimi. N-aş spune că am rupt norii. De altfel, aveam să aflu, după câteva luni, că premierea câştigătorilor Concursului de Debut Literar – Incubatorul de Condeie, 2013 – n-a fost lipsită de discuţii în contradictoriu datorate în cea mai mare măsură faptului că unul dintre contracandidaţii cei mai importanţi nu-şi făcuse apariţia pe „scenă”. Nu ştiu cât a contat lipsa acestuia sau dacă textele sale meritau să poarte cununa cu lauri, cert e că, aşa cum îi stă bine unui concurs cu ştaif, jocurile de culise, dublate de susţinerea celor două tabere adverse, care-şi vedeau, fiecare, propriul candidat pe locul I, au decis să mă premieze pe mine. Ce a urmat? Strângeri de mâini, felicitări, o scurtă declaraţie măcinată de emoţii, un braţ de cărţi, o diplomă , o compilaţie de texte strânse într-un album cu cele mai bune articole ale celor 11 câştigători, o seară frumoasă alături de câţiva prieteni într-un fast-food, o bere belgiană savurată împreună cu rudele mele şi un drum lung spre casă, cu pauză de ţigară la Tâmboeşti.

Ştiu, nu e mare lucru. Dar era un început.
Anul 2014 m-a găsit prins în mrejele Concertului de Anul Nou de la Viena, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim, care, privit de la înălţimea celor cinci ani scurşi de atunci, pare să fi avut cea mai slabă prestaţie. Nu mi-o luaţi în nume de rău. Evident, sunt subiectiv. Revenind la oile noastre, anul 2014 mi-a adus ceva mai multă linişte, deşi, dacă desfac firul în patru, s-ar putea să mă contrazic, şi dorinţa de a face ceva cu premiul câştigat.

Nu, nu era vorba de scoaterea diplomei la licitaţia orga-nizată de cei de la Sotheby`s, ci mate-rializarea urmă-torului pas, sau, ca să vedeţi că sunt modest, la aprin-derea următoarei rachete care să mă propulseze spre înaltul cerului, mai aproape de talpa lui Marcel Proust… Aşa s-a născut ideea debutului literar, în volum propriu. Am greblat articolele scrise pe blog, le-am stivuit, le-am aranjat după culori şi dimensiuni, am mai adăugat câteva texte noi şi le-am încopciat într-o carte care, oricât de multe aş mai scrie de acum încolo, va avea mereu un loc special în inima mea: Amor de dragul ploii.

Ce mi-a mai adus 2014? Ei bine, o colaborare frumoasă cu Revista „Semne bune”, unde am scris câteva articole la rubrica „Trop de joi”, dar şi câteva recenzii, o lansare de carte, o lectură publică şi o vizită meteorică la Sport Total FM, unde am fost găzduit şi tratat mai ceva ca la Burj Al Arab, cu ceai verde şi muzică de calitate.