Damn it!

Adulmec cu nesaţ mirosul de iod. Ştiu protocolul. Mai fusesem la medic de câteva ori. Citesc reţeta: două hapuri în fiecare dimineaţă, o porţie de tequila şi o ţigară bună.

Scot tabachera din aluminiu pe care zace o inscripţie druidă: Liverpool. Damn it! Niciodată nu i-am suportat pe cormorani! Nici atunci, în `84, când au scuturat plasa dinamoviştilor, nici acum, când sunt conduşi de Klopp… Învelesc tutunul în foiţă, dau foc şi trag.
Unii suferinzi aleg tratamentele alopate. Nu`ş ce să spun… Mă mulţumesc cu un ceai verde şi o piesă de Jay Hawkins, dar asta nu înseamnă că iau în derâdere reţetele prescrise de specialişti. Nu. Au şi ele rostul lor. Doar că sunt imun la ele…

Da, e frumoasă viaţa şi parcă nici bolile nu mai sunt atât de greu de dus. Uite, de pildă, amicul meu, Victoraş. Niciodată nu s-a plâns de dureri inghinale şi nici de măsele. Unii spun c-ar minţi şi că şi le-ar fi scos singur, într-o Noapte de Sânziene… Cine ştie? Hai, că mă pierd în detalii…

Privesc luna ce stă să pice-n balta din Acapulco, departe de reţete, de promisiuni şi de statistici. Acolo e casa mea. Casa sufletelor scindate…
– Vă simţiţi mai bine? mă întrebă medicul.
– Parcă…

Dacă aş putea alege fără să regret, aş frăgezi o bere sub soarele mexican, aş întâmpina neantul cu pieptul dezgolit, m-aş şterge cu dosul mânecii de muzica prelinsă pe la colţurile buzelor şi aş regreta alegerile pe care nu le-am făcut:

„Dacă o iubești, las-o să plece!
Și nu te mai uita în urma sa.
Din tăciuni aprinși plouă cu rece,
Mai plouă și cu frig pe viața ta.”

(Adrian Berinde feat. Tess, Dacă o iubeşti)

Lui M., cu mesajul: să mai tragem un fum şi o haka!

sursa foto: wallpaperup.com